Cerere recalculare pensie. Decizia 1826/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale

pentru Minori și Familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1826/R/2008

Ședința publică din data de 1 OCTOMBRIE 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu

JUDECĂTOR 2: Laura Dima

JUDECĂTOR 3: Ioan Daniel

GREFIER: TARȚA

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotrivasentinței civile nr. 1029 din 5 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj îndosarul nr-, privind și pe reclamantul, având ca obiect asigurări sociale - recalculare pensie.

La apelul nominal se prezintă reclamantul intimat, lipsă fiind reprezentatul pârâtei recurente.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat în termenul legal, s-a comunicat intimatului și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 13 septembrie 2008, reclamantul intimat a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.

Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursurilor.

Reclamantul intimat susține întâmpinarea depusă la dosar și solicită respingerea recursului cu consecința menținerii sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.1029 din 5 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, și în consecință pârâta a fost obligată să emită o nouă decizie de pensionare pentru reclamant, începând cu data de 01.04.2008, cu luarea în calcul a adeverinței nr. 2546/13.12.2005 emisă de SC SA.

S-a respins cererea reclamantului privind luarea în calcul a perioadei 01.12.2005- 31.03.2008.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că în conformitate cu adeverința nr.2546/13.12.2005 emisă de SC SA C-N în perioada aprilie 1992 - martie 2001, reclamantul a realizat venituri suplimentare la salariul de bază care au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale conform art.l din Decretul nr.389/1972, pentru această perioadă s-a aplicat forma de retribuire în acord global conform Legii 57/1974 și s-au achitat lunar cotele de CAS, inclusiv contribuția la pensia suplimentară.

Această contribuție a reclamantului la fondul de pensii nu a fost luată în considerare de către pârâtă la calculul punctajului și a pensiei.

Potrivit prevederilor art.78 din Legea nr.19/2000 modificată, punctajul asiguratului se calculează la nivelul salariilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.

În lumina acestor prevederi legale, cererea reclamantului este fondată și a fost admisă în parte și în consecință, pârâta a fost obligată să emită o nouă decizie de pensionare pentru reclamant, începând cu data de 01.04.2008, cu luarea în calcul a adeverinței nr.2546/13.12.2005 emisă de SC SA și s-a respins cererea pentru perioada 01.12.2005-31.03.2008.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.

În motivele de recurs arată că reclamantului i s-a stabilit pensia conform Legii nr.3/1977, înainte de Legea nr.19/2000, această pensie fiind supusă recalculării potrivit unor legi speciale și nu Legii 19/2000.

Potrivit pct.VI al nr.OUG4/2005 nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor de dinainte de 01.04.2001 formele de retribuire în acord, astfel că nu pot fi luate în calcul la recalcularea pensiei.

În conformitate cu prevederile art.163 la determinarea punctajelor anuale se au în vedere și sporurile cu caracter permanent.

Conform art.3 al Legii nr.49/1992 formele de retribuire în acord global nu sunt considerate sporuri permanente.

Reclamantul, prin întâmpinare solicită respingerea recursului ca netemeinic și nefondat.

Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel urmează să respingă recursul pentru următoarele considerente:

Cu privire la excepția tardivității, curtea reține că potrivit art. 7 alin. 3 și alin. 6 din OUG nr. 4/2005 "Decizia prevăzută la alin. (1) poate fi modificată la cerere, în baza actelor doveditoare prezentate de pensionar, întocmite conform prevederilor legale, din care rezulta alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare, referitoare la drepturi cu caracter salarial care, conform Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, se au în vedere la stabilirea punctajului mediu anual sau la stagii de cotizare realizate pana la data de 1 aprilie 2001. Pentru persoanele care depun cererea prevăzută la alin. (3) după 3 ani de la data plății drepturilor recalculate, stabilită potrivit prevederilor art. 3, noile drepturi recalculate se acorda potrivit art. 169 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.". Prin urmare cererea este formulată în termenul prevăzut de textul legal anterior citat.

Veniturile obținute suplimentar la retribuția tarifară de încadrare au avut caracter permanent în perioada arătată fiind cumulate cu salariul individual brut și incluse alături de celelalte sporuri în baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, achitându-se lunar atât cotele CAS cât și contribuția la fondul pentru pensia suplimentară. Introducerea acestor sporuri în baza de calcul a contribuției pentru asigurări sociale se încadrează în disp. art. 23 din Legea nr. 19/2000 și aceste sporuri sunt prevăzute de art. 78 din aceeași lege.

Deși potrivit disp. nr.OUG 4/2005 sumele reprezentând acordul nu se iau în calculul drepturilor de pensie întrucât ele nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, invocându-se imposibilitatea verificării respectivelor venituri (venituri pe care le probează cu înscrisurile arătate în adeverința depusă la dosar), rolul instanței este nu doar de a constata și cenzura directa aplicare a nr.OUG 4/2005 ci și de a interpreta actul normativ, inclusiv prin prisma Legii nr. 19/2000 (pentru că procedura de recalculare vizează tocmai înlăturarea discriminărilor), opinia fiind aceea că în pofida acestei reglementări exprese, sumele se impune a fi luate în calcul.

Raționamentul juridic ce stă la baza acestei opinii este fundamentat de forța juridică a legii față de ordonanță, pe considerente de echitate și motive care țin de preeminența principiilor în baza cărora un text de lege a fost edictat în raport de excepțiile ce au la bază tratamente discriminatorii.

Conform disp. art. 2 alin. 1 din nr.OUG 4/2000 modificată recalcularea se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, cu respectarea Legii nr. 19/2000.

Din mențiunile arătate în adeverința depusă la dosar rezultă că reclamantul a realizat venituri din acord, compensații și premii care au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale și pensie pensia suplimentară. Pe toată această perioadă s-au achitat lunar cotele de CAS inclusiv contribuția la pensia suplimentară conform cu legislația în vigoare iar sporurile trecute în coloana acord au avut caracter de venit în înțelesul Legii nr. 49/1982.

Potrivit art. 1 din Decretul nr. 389/1972 angajatorii au vărsat contribuția de 15% asupra câștigului brut realizat de personal, indiferent de forma în care s-au realizat aceste venituri.

În conformitate cu art. 164 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor se utilizează salariile brute sau nete în baza înregistrărilor din carnetele de muncă iar la alin. 2 se stipulează că se au în vedere și sporurile înregistrate în carnetele de muncă. Aceasta nu înseamnă că sporurile neînregistrate în carnetele de muncă și care au intrat în bazele de calcul a contribuției de asigurări sociale nu ar putea fi luate în considerare atâta vreme cât se face dovada existenței acestora prin adeverințe, întrucât ar atrage încălcarea unuia din principiile ce guvernează sistemul public de asigurări sociale.

În baza art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000 drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite iar veniturile la care a făcut referire au fost avute în vedere la calcularea și aplicarea contribuțiilor.

Nu se poate admite că baza de calcul a contribuției de asigurări sociale să fie constituită și din aceste sume iar la stabilirea pensiei cu prestație de asigurări sociale să nu se ia în considerare deoarece ne-am afla în situația în care această prestație nu ar fi proporțională cu prețul plătit, creându-se o inechitate.

În concretizarea acestui principiu art. 78 alin. 4 din Legea nr. 19/2000 prevede că punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. (1) și (2), se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.

În aplicare acestui text legal rt. pct. 7 din Ordinul nr. 680 din 1 august 2007 pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 prevede că unctul p. 19 de la secțiunea I "Dispoziții generale (capitolul I din lege)" a capitolului A "Contribuția de asigurări sociale" va avea următorul cuprins: "19. Prin sintagma venitul brut realizat lunar se înțelege venitul brut în bani, achitat din fondul de salarii, reprezentând: a) salariile de bază brute corespunzătoare timpului efectiv lucrat în program normal și suplimentar potrivit formei de salarizare aplicate, inclusiv indemnizațiile de conducere, salariile de merit, indexări, compensări și alte drepturi care, potrivit actelor normative, fac parte din salariul de bază; b) sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariu ori sume fixe, indiferent dacă au caracter permanent sau nu, plătite pentru: condiții deosebite de muncă (condiții grele, periculoase, nocive, penibile); activitate desfășurată în mediul rural, în zone izolate; activitate desfășurată de nevăzători; munca prestată în schimbul de noapte; îndeplinirea unor sarcini, activități și responsabilități suplimentare funcției de bază; sporul de fidelitate și altele asemănătoare; c) sumele plătite pentru timpul nelucrat (concedii de odihnă, indiferent de perioada efectuării, concedii de studii, zile de sărbători, zile de repaus săptămânal, concedii plătite pentru evenimente familiale deosebite, ziua profesiei, zile necesare instalării pe post în cazul transferului, întreruperi ale lucrului din motive neimputabile salariaților); d) sumele acordate cu ocazia ieșirii la pensie; e) premiile anuale și cele din cursul anului sub diferite forme, altele decât cele reprezentând participarea salariaților la profit; f) sumele plătite conform legii sau contractelor colective de muncă (al 13 - lea salariu, prime de vacanță, aprovizionare de iarnă, prime acordate cu ocazia sărbătorilor naționale sau religioase, etc.); g) alte adaosuri la salarii, aprobate prin lege sau stabilite prin contractele individuale ori colective de muncă (bonusuri, compensații, indemnizația pentru concediul de odihnă neefectuat, ajutoare, precum și alte sume, reprezentând venituri curente sau aferente perioadelor anterioare, inclusiv cele achitate în lunile în care asigurații beneficiază de prestații de asigurări sociale fără a avea zile lucrate sau nu au fost prezenți la serviciu etc.); h) sumele rezultate prin plata cu ora, gărzi, indemnizații clinice; i) sumele primite de reprezentanții în adunarea generală a acționarilor, în consiliul de administrație, în comitetul de direcție și în comisia de cenzori; j) sumele primite de reprezentanții în organisme tripartite, potrivit legii; k) indemnizații de ședință acordate membrilor comisiilor constituite la nivelul autorităților și instituțiilor publice, potrivit legii; l) alte sume acordate potrivit legii."

În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. art. 3041Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C împotriva sentinței civile nr. 1029 din 5 iunie 2008 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 1 octombrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - TARȚA

de, dactilografiat de Sz.

În 2 ex. la data de 09.10.2008

Judecător fond -, HG- Tribunalul Cluj

Președinte:Sergiu Diaconescu
Judecători:Sergiu Diaconescu, Laura Dima, Ioan Daniel

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Cerere recalculare pensie. Decizia 1826/2008. Curtea de Apel Cluj