Cerere recalculare pensie. Decizia 1940/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1940/R/2009

Ședința publică din 13 octombrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu

JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Traian Dârjan Daniela Griga

- -

GREFIER: - -

S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamantul G împotriva sentinței civile nr. 1144 din 30 aprilie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe pârâta CASA JUDETEANA DE PENSII C, având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent G, asistat de avocat, lipsă fiind reprezentanta pârâtei intimate.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în cursul zilei de azi, 13 octombrie 2009, pârâta intimată Casa Județeană de Pensii Cat rimis prin fax întâmpinare, într-un singur exemplar.

Curtea pune în discuția reprezentantului reclamantului recurent dacă acesta apreciază că este necesară efectuarea unei expertize.

Reprezentantul reclamantului recurent arată că reclamantul nu dorește efectuarea unei expertize, deoarece se poate efectua și o expertiză extrajudiciară.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii, susținând pe larg motivele arătate în scris prin memoriul de recurs depus la dosar, și depune la dosar cu copia deciziei civile nr. 462/R din 3 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr-, cu cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1144 din 30.04.2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, a fost respinsă excepția de tardivitate a introducerii acțiunii invocată de către pârâtă.

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul G împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii C având ca obiect drepturi de asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că este nefondată excepția de tardivitate invocată de pârâtă întrucât reclamantul nu atacă decizia de pensionare ci solicită recalcularea pensiei.

Instanța i-a pus în vedere reclamantului, la două termene de judecată, să precizeze ce sporuri nu i s-au luat în calcul și pe ce perioade.

Față de acestea, reclamantul nu și-a precizat acțiunea, nearătând perioadele și sporurile neluate în calcul de către pârâtă.

Potrivit art. 164 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 "La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă. "

Iar la alin. 3 se arată că "La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare".

Pârâta a luat în calcul potrivit art. 164 din Legea nr. 19/2000 porul de vechime prevăzut de lege la stabilirea punctajelor anuale, precum și alte sporuri cu caracter permanent la rubrica alte sporuri.

Legea nr. 226/2006 prevede, în anexe, locurile de muncă care se încadrează în condiții speciale și unitățile are au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale.

Pentru aceasta angajatorii trebuiau să depună la pârâtă, potrivit art.4 din normele metodologice, următoarele documente:

a) avizul, în original și în copie, prin care se atestă încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale,

b) lista nominală, inclusiv pe suport electronic, a asiguraților care și-au desfășurat activitatea pe durata programului normal de lucru din fiecare lună în locurile de muncă specificate în aviz, întocmită în baza evidențelor angajatorului

c) declarațiile rectificative corespunzătoare fiecărei luni din perioada respectivă. În declarațiile rectificative vor fi înregistrați numai asigurații care și-au desfășurat activitatea pe durata programului normal de lucru din luna respectivă în locuri de muncă încadrate în condiții speciale, conform prevederilor <LLNK 12006 226 10 201 0 18>Legii nr. 226/2006.

Din actele de la dosarul cauzei nu reiese că activitatea desfășurată de reclamant în grupa I de muncă a fost asimilată locurilor încadrate în condiții speciale de muncă, iar angajatorul a făcut demersurile prevăzute de art. 4 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 226/2006.

Întrucât reclamantul nu îndeplinește condițiile cerute de Legea nr. 226/2006, nefăcând dovada că a fost încadrat în condiții speciale de muncă, în mod corect pârâta nu i-a aplicat prevederile acestei legi.

Raportat la considerentele arătate mai sus, în temeiul art.155 din Legea nr.19/2000 a fost respinsă acțiunea reclamantului.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul Gad eclarat recurs prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.

În motivarea recursului, reclamantul a criticat neluarea în considerare la recalcularea pensiei, a sporurilor atestate de adeverința depusă, în raport de prevederile art.1 alin.1 din Decretul nr.92/1976, art.9 alin.1 lit. a, f și g și art.66 alin.2 din Legea nr.57/1974, având în vedere că s-au plătit contribuțiile sociale corespunzătoare.

A doua critică a recurentului se întemeiază pe neaplicarea Dispozițiilor Legii nr.226/2006 în sensul luării în considerare a unui stagiu de cotizare redus la calcularea pensiei ceea ce încalcă principiul egalității de tratament în raport de persoanele pensionate ulterior datei de 01.04.2000.

Pârâta casa Județeană de Pensii Cad epus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va admite în parte recursul pentru următoarele considerente:

Reclamantul beneficiază de pensie pentru limită de vârstă în baza Legii nr.3/1977, începând cu data de 01.05.1991 iar prin decizia nr.- din 12.12.2008 (206,207 fond), pensia sa a fost recalculată în temeiul OUG nr.4/2005 și HG nr.1550/2004.

Or, potrivit art.2 din anexa la acest din urmă act normativ, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii drepturilor de pensie de care persoana beneficiază.

În fine, potrivit art.8 alin.1 din Legea nr.3/1977, în baza căreia s-a pensionat reclamantul vechimea în muncă necesară pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă este, în cazul bărbaților de 30 de ani.

Prin urmare, reclamantul în calitate de beneficiar al operațiunii de recalculare a pensiilor, conform procedurii stabilite de OUG nr.4/2005, nu este supus prevederilor Legii nr.226/2006, în sensul acestei concluzii fiind Decizia nr.40/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care, soluționând un recurs în interesul legii, a statuat cu caracter obligatoriu conform art.329 alin.3 pr.civ. "Dispozițiile art. 77 alin. (2) raportat la art. 43 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială."

În acest sens, instanța supremă a reținut următoarele aspecte care lipsesc de fundament toate susținerile contrare ale reclamantului:

"În ceea ce privește principiul înscris în expunerea de motive a <LLNK 12005 4180 301 0 44>Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, potrivit căruia "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie", acesta nu poate fi aplicat în cauză atât timp cât în lege nu există o prevedere expresă potrivit căreia și persoanelor care au lucrat în grupele speciale de muncă și s-au pensionat anterior intrării în vigoare a <LLNK 12000 19 10 201 0 17>Legii nr. 19/2000 li se aplică acest act normativ pentru determinarea stagiului de cotizare și, în raport de acesta, a punctajului mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare.

Această interpretare decurge și din dispozițiile <LLNK 12005 4180 302 4 65>art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005, potrivit cărora determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensii aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor <LLNK 12004 1550 20 301 0 35>Hotărârii Guvernului nr. 1.550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile <LLNK 12000 19 10 201 0 17>Legii nr. 19/2000.

Ca atare, aplicabilitatea prevederilor normelor metodologice aprobate prin <LLNK 12004 1550 20 301 0 35>Hotărârea Guvernului nr. 1.550/2004 este întărită și confirmată de norma de trimitere din <LLNK 12005 4180 301 0 44>Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005.

Totodată, potrivit art. 1 din Codul civil și art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată, legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă.

În aceste condiții, este evident că legea nouă, respectiv <LLNK 12000 19 10 201 0 17>Legea nr. 19/2000 nu se poate aplica decât situațiilor ivite după intrarea ei în vigoare, deci persoanelor ale căror drepturi la pensie s-au deschis după data de 1 aprilie 2001, nu și persoanelor pensionate sub imperiul <LLNK 11977 3 10 701 0 16>Legii nr. 3/1977.

Ca atare, pentru asigurații care au lucrat în condiții speciale de muncă și ale căror drepturi la pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este cel reglementat de <LLNK 11977 3 10 702 14 28>art. 14 din Legea nr. 3/1977."

Cu toate acestea, motivul de recurs referitor la neluarea în considerare a adeverinței depuse la recalcularea pensiei este apreciat ca întemeiat.

Sub acest aspect, prima instanță a reținut că reclamantul nu a indicat omisiunile deciziei de pensionare, însă Curtea observă că prin precizarea de acțiune din 12.02.2009 (12-13 fond) reclamantul a menționat că adeverința de care se prevalează (nr.2570/2008) cuprinde sporul de noapte, sporul de vechime, ore peste program și acord global.

Din confruntarea adeverinței nr.2570/2008 (22-26 fond) cu buletinul de calcul aferent deciziei de recalculare (34-56 fond), nu se poate trage o concluzie în acest sens, deoarece în buletinul de calcul nu sunt defalcate pe categorii de sporuri, cum se regăsesc în adeverință.

Cum numai o expertiză contabilă poate tranșa aspectul litigios, mijloc de probă solicita, de altfel de reclamant prin precizarea de acțiune (13 fond) Curtea va face aplicarea art.312 alin.5 pr.civ. în sensul casării parțiale a sentinței sub acest aspect și trimiterii cauzei spre rejudecare în vederea administrării probei cu expertiza contabilă, a cărui unic obiectiv este verificarea valorificării adeverinței nr.2570/2008 prin decizia de recalculare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite în parte recursul declarat de reclamantulGîmpotriva sentinței civile nr. 1144 din 30 aprilie 2009 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o casează în parte și trimite spre rejudecare cererea reclamantului G cu privire la recalcularea pensiei și plata diferențelor de drepturi de pensie, în baza adeverinței nr.2570/12.09.2008 emisă C-

Menține dispoziția primei instanțe, referitoare la respingerea cererii reclamantului de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 226/2006.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 13 octombrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Traian Dârjan Daniela Griga

- - - - - -

GREFIER

- -

Red.//4 ex./06.11.2009

Președinte:Sergiu Diaconescu
Judecători:Sergiu Diaconescu, Traian Dârjan Daniela Griga

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Cerere recalculare pensie. Decizia 1940/2009. Curtea de Apel Cluj