Cerere recalculare pensie. Decizia 2067/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale

pentru Minori și Familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2067/R/2008

Ședința publică din data de 28 octombrie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Gabriella Purja vicepreședinte instanță

JUDECĂTOR 2: Adrian Repede

JUDECĂTOR 3: Marta Carmen

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul recurent împotriva sentinței civile nr. 1132 din 16 iunie 2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, privind și pe pârâtele CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C și CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect asigurări sociale - recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantului recurent - avocat, lipsind reprezentanții pârâtelor intimate.

Procedura de citare este realizată.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care

Reprezentantul reclamantului recurent arată că nu are de formulat cereri în probațiune sau de altă natură.

Instanța din oficiu, invocă excepția nelegalității hotărârii pronunțate de prima instanță, din cuprinsul acesteia rezultând că obiectul cauzei a fost conflict de muncă.

Reprezentantul reclamantului arată că nu este vorba de un conflict de muncă ci de asigurări sociale.

Nefiind cereri prealabile sau excepții, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat în scris, drepturile pretinse de reclamant nefiind drepturi salariale ci de asigurări sociale și prin urmare, lasă la aprecierea instanței de recurs dacă în această cale de atac poate fi soluționat fondul cauzei.

Instanța reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului declarat:

Prin sentința civilă nr.1132/16 iunie 2008 Tribunalul Cluja respins acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților CURTEA DE APEL CLUJ ȘI CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C pentru reactualizarea pensiei.

Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut următoarele:

Reclamantul pretinde drepturi salariale cu caracter de spor la indemnizație de care beneficiază magistrații în activitate. Este adevărat că legislația în materie prevede că pensiile magistraților se actualizează potrivit modificărilor salariale de care beneficiază magistrații în activitate, însă această dispoziție nu poate avea în vedere decât indemnizația de bază și alte venituri care existau la data pensionării magistratului, or, sporul pretins de reclamant - magistrat pensionar - nu exista la data pensionării sale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii.

În motivele aflate la f-2-3 s-au arătat în esență următoarele:

- obiectul cauzei deduse judecății tribunalului îl constituie drepturi de asigurări sociale și nu drepturi salariale cum se reține în hotărâre, reclamantul nefiind magistrat în activitate. S-a cerut așadar, reactualizarea pensiei, în funcție de indemnizațiile recunoscute magistraților în activitate. - hotărârea este lipsită de temei legal, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a art.85 alin.2 din Legea 303/2004, modificată prin OUG100/2007.

Astfel, până la modificarea articolului 85 alin.2 din Legea 303/2004, actualizarea pensiei de serviciu se făcea în raport cu media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de un judecător în activitate, în veniturile brute incluzându-se și sporurile cu caracter permanent și nepermanent primite.

Modificarea adusă prin OUG100/2007 nu are efect retroactiv, nefiind afectate drepturile existente până la aceea dată.

În consecință, instanța trebuia să aibă în vedere faptul că, reclamantul era îndreptățit să i se recalculeze pensia în raport de sporurile de 15% pentru condiții deosebite și cele de 30-40% recunoscute tuturor magistraților prin Decizia VI/15 ian.2005 prev. de

S-a mai arătat că sporul de 15% a fost deja inclus în pensia reactualizată.

Recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea înregistrată la 5 martie 2007 reclamantul - judecător pensionar - a solicitat să-i fie reactualizată pensia, în raport de sporurile de care au beneficiat judecătorii în activitate, începând cu luna februarie 2004 și până la zi, menționând sporul de 15% pentru condiții deosebite de muncă, conform OUG177/2002 și respectiv OUG27/2006 și sporul de 30-40% pentru perioada 1 mai 2004 - la zi, conform OUG177/2002, OUG43/2002, OUG24/2004 și OUG27/2006.

Prin sentința civilă nr.1487/14 iunie 2007 Tribunalul Cluja respins acțiunea reclamantului, pentru "conflict de drepturi".

Prin Decizia civilă nr.2059/12 octombrie 2007, Curtea de Apel Cluja admis recursul formulat de reclamant și a casat sentința în întregime, trimițând cauza aceleiași instanțe, pentru o nouă judecată.

S-a apreciat că, hotărârea primei instanțe nu a soluționat fondul, dar nici nu a motivat soluția de respingere pronunțată, fiind încălcat dreptul reclamantului la o justiție echitabilă, consacrat prin art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În rejudecare, instanța a pronunțat sentința supusă prezentului recurs.

Instanța a stabilit obiectul pricinii ca fiind conflict de muncă (așa cum rezultă din practica) dar în dispozitivul hotărârii s-a înscris că obiectul cauzei este reactualizarea pensiei - natura fiind evident de asigurări sociale. Cu toate acestea, dreptul la recurs consemnat în dispozitiv (la fel ca și în minută) este cel exercitat în termenul de 10 zile, prev. de Legea 168/1999 (art.80) specific conflictelor de muncă.

Rezultă din cele ce preced că instanța nu s-a preocupat pentru determinarea obiectului cauzei, normele procedurale aplicabile celor două categorii de cauze (conflicte de muncă, respectiv asigurări sociale) fiind diferit.

Trecând peste aceste inadvertențe de natură procedurală, se constată că prima instanță nu a judecat cauza, deși prin Decizia nr.2059/R/12 oct. 2007 pronunțată de Curtea de Apel Clujs - dispus verificarea acțiunii reclamantului prin prisma dispozițiilor cuprinse în OUG177/2002, OUG7/2006, respectiv OUG43/2002, OUG24/2004 și OUG27/2006, pentru perioada indicată în acțiune - februarie 2004, până la zi.

În raport de acțiunea formulată, respectiv temeiurile de drept ale cererii de reactualizare a pensiei, dar și de perioada vizată, instanța a avut în vedere numai dispozițiile cuprinse în OUG100/2007 (pct.10) care a modificat art.85 din Legea 303/2004 în sensul că, pensiile de serviciu ale judecătorilor și procurorilor se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizația brută lunară a unui judecător și procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței, cu luarea în considerare în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum și a sporului de vechime.

Or, acest act normativ a fost publicat în Oficial nr.684/8 oct.2007, neavând efect retroactiv.

Anterior modificării de mai sus, erau aplicabile dispozițiile art.85 alin.2 din Legea 303/2004 în redactarea inițială (actualizarea anuală, în raport de media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni a judecătorilor și procurorilor în activitate) iar anterior intrării în vigoare a acestei legi (conform art.107 din lege) erau aplicabile dispozițiile art.103 alin.5 din Legea 92/1992, conform cărora, pensiile magistraților se actualizează în raport cu nivelul salariilor de bază ale magistraților în activitate.

Întrucât în perioada vizată în acțiune (februarie 2004 - la zi) erau aplicabile consecutiv toate dispozițiile legale de mai sus, respingerea acțiunii având în vedere o dispoziție legală apărută abia în luna oct.2007 apare a fi o soluție nelegală, acțiunea rămânând în fapt și de această dată - după rejudecare - nesoluționată.

Întrucât în vederea verificării temeiniciei acțiunii se impune analizarea unei situații de fapt ce nu a fost avut în vedere de prima instanță, legată de modalitatea în care - în timp - s-a procedat la reactualizarea din oficiu a pensiei reclamantului, incidența unor drepturi ale judecătorilor stabilite prin hotărâri judecătorești, respectiv decizii date în interesul legii de către, perioadele în care drepturi anumite s-au cuvenit, aspecte ce trebuie privite prin prisma actelor normative succesive, se impune în temeiul art.312 alin.5 proc.civ. casarea hotărârii și trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru o nouă judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1132 din 16.06.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o casează și trimite cauza având ca obiect asigurări sociale, pentru soluționare în fond aceluiași tribunal.

Irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 28 octombrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

- - - - - - -

GREFIER

Red.GP

Dact./3ex./04.12.2008

Președinte:Gabriella Purja
Judecători:Gabriella Purja, Adrian Repede, Marta Carmen

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Cerere recalculare pensie. Decizia 2067/2008. Curtea de Apel Cluj