Cerere recalculare pensie. Decizia 2245/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi 8773/2008
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.2245/
Ședința publică din data de 07 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 3: Bodea
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recursului formulat de către recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului împotriva sentinței civile nr.6391 din data de 15.10.2008, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.18979/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimatul-reclamant-având ca obiect "recalculare pensie".
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-reclamant prin avocat d-na cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 15 dosar recurs emisă în baza contractului de asistență juridică nr.46243/20.03.2009 lipsind recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții împrejurarea că la dosar s-a depus prin serviciul "registratură" al secției la data de 01.04.2009 de către intimatul-reclamant întâmpinare la motivele de recurs formulate în cauză de către recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului B, în dublu exemplar, act procedural necomunicat părții recurente până la acest termen de judecată.
Intimatul-reclamant prin avocat întrebat fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții intimate prezente în combaterea motivelor de recurs formulate în cauză.
Intimatul-reclamant prin avocat având cuvântul solicită respingerea recursului declarat de către recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului B, ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii judecătorești recurate ca fiind temeinică și legală, conform motivelor dezvoltate pe cale de întâmpinare.
Cu cheltuieli de judecată.
Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civ. și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.6391/15.10.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului
A obligat pârâta să emisă o nouă decizie, în baza OUG nr. 4/2005, prin care să recalculeze pensia pentru limită de vârstă cuvenită reclamantului, retroactiv, începând cu data de 01.12.2005, pe baza unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani.
A obligat pârâta la plata către reclamant a sumelor reprezentând diferența dintre pensia cuvenită conform prezentei sentințe și pensia efectiv încasată, pe perioada 01.12.2005 la zi și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În considerente a reținut că prin decizia nr. - din 20.06.2008 parata Casa de Pensii a Municipiului Bar ecalculat drepturile de pensie cuvenite reclamantului, stabilind în favoarea acestuia, începând cu data de 01.12.2005, o pensie pentru limită de vârstă pe baza unui punctaj mediu anual de 1,77740 puncte.
Din buletinul de calcul aferent deciziei rezultă că pârâta a utilizat, la determinarea punctajului mediu anual, un stagiu complet de cotizare de 30 de ani.
Drepturile de pensie ale reclamantului s-au născut la data de 01.07.2000, în baza Legii nr. 3/1977.
Prin urmare, acesta este actul normativ care trebuie avut în vedere pentru a verifica dacă pârâta a aplicat în mod corect dispozițiile legale privind stagiul complet de cotizare.
Aceasta întrucât potrivit art. 2 alin. 3 din nr.HG 1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000, "pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977".
Legea nr. 3/1977 nu cuprindea noțiunea de "stagiu complet de cotizare", care a fost introdusa abia începând cu Legea nr. 19/2000.
În art. 41 alin. 4 din Legea nr. 19/2000 se prevede că "stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru femei și de 35 de ani pentru bărbați. Atingerea stagiului complet de cotizare se va realiza în termen de 13 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin creșterea acestuia, pornindu-se de la 25 de ani pentru femei și de la 30 de ani pentru bărbați, conform eșalonării prevăzute în anexa nr.3."
Art. 8 din Legea nr. 3/1977 prevedea că "personalul muncitor care are o vechime în muncă de minimum 30 ani bărbații și 25 ani femeile are dreptul la pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă, la împlinirea vârstei de 62 ani bărbații și 57 ani femeile."
Din coroborarea acestor dispoziții legale rezultă că noțiunea de "stagiu complet de cotizare" prevăzuta de Legea nr. 19/2000 corespunde noțiunii de "vechime în muncă" prevăzuta de Legea nr. 3/1977.
O dată reținut acest aspect, se observă că art. 8 din Legea nr. 3/1977 reprezentă norma generală în materie de vechime în muncă necesară pentru deschiderea dreptului la pensie, dispoziții speciale fiind prevăzute pentru cei care își desfășurau activitatea în grupe superioare de muncă.
Astfel, conform art. 14 din Legea nr. 3/1977, "persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de muncă, sau cel puțin 25 ani în grupa a-II-a de muncă, la stabilirea pensiei li se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat în aceste grupe câte:
a) un an și șase luni pentru grupa I de muncă;
b) un an și trei luni pentru grupa a-II-a de muncă.
Pe această bază persoanele care au lucrat în grupele I și a-II-a de
muncă au dreptul, la cerere, să fie pensionate, la împlinirea vârstei de:
a) 52 ani, pentru grupa I și 57 ani pentru grupa a-II-a, bărbații;
b) 50 ani pentru grupa I și 52 ani pentru grupa a-II-a, femeile.
Persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de alin. 1 sunt pensionate, la cerere, și la 50 de ani, atât bărbații cât și femeile din grupa I de muncă, și la 55 ani bărbații sau 50 de ani femeile, din grupa a-II-a de muncă.
Deși, aparent, textul este concentrat pe aspectele privitoare la reducerea vârstei standard de pensionare, nu se poate face abstracție de faptul că, în mod real, după 20 de ani de activitate în grupa I de muncă asigurații se puteau înscrie la pensie pentru limită de vârstă, dacă îndeplineau și condiția privitoare la vârsta redusă. Prin urmare, aceasta era vechimea în muncă ceruta de lege pentru a putea solicita pensie pentru limită de vârstă, ceea ce înseamnă că acesta era stagiul complet de cotizare, după terminologia folosită de Legea nr. 19/2000.
În speța de față, reclamantul a desfășurat timp de peste 28 ani activități încadrate în grupa I de muncă. Din cuprinsul deciziei inițiale de stabilire a pensiei pentru limită de vârstă rezultă că reclamantul a lucrat în locuri de muncă ce se încadrează în grupa I de muncă 28 ani, 8 luni și 0 zile.
Raportând situația de fapt expusă la dispozițiile legale menționate, instanța a constatat că acțiunea este întemeiată, întrucât pensia reclamantului trebuia calculată pe baza unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani.
Prin împărțirea numărului total de puncte realizate la un stagiu complet de cotizare mai mic, punctajul mediu anual cuvenit reclamantului se va majora, ceea ce justifică și obligarea pârâtei la plata diferentelor dintre pensia cuvenita și cea încasată, pe perioada cuprinsă între data recalculării pensiei în baza OUG nr. 4/2005 și data punerii în plată a deciziei ce urmează a fi emisă în baza prezentei sentințe.
Față de considerentele de fapt și de drept expuse, instanța a admis acțiunea și, în baza OUG nr. 4/2005, a obligat pârâta să emită o decizie, prin care să recalculeze pensia pentru limită de vârstă cuvenită reclamantului, retroactiv, începând cu data de 01.12.2005 la zi.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs Casa de Pensii a Municipiului B, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, prin care a obligat la recalcularea în temeiul OUG nr.4/2005, cu luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 20 ani, precum și plata către aceasta a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Sentința instanței de fond este criticabilă sub aspectul analizării probelor administrate și al aplicării greșite a prevederilor legale.
Referitor Ia acțiunea reclamantului de a i se emite o decizie de recalculare să-i fie luat în considerare un stagiu complet de cotizare de 20 de ani și nu de 30 ( așa cum a calculat Sector 6) în funcție de activitatea desfășurata in munca in condiții speciale) menționam următoarele:
Reclamantul la data ieșirii la pensie pentru limita de vârsta, nu a beneficiat de nicio lege speciala, prin decizia nr.-/02.03.1992, decizie emisa in baza Legii nr.3/1977. Încadrarea in grupa I si II de munca a fost conform Ordinului 50/1990, acesta decizie nu a fost contestata, prin urmare a rămas definitiva.
Potrivit Normelor Metodologice de Aplicare a HG nr.1550/2004 emise de CNPAS, singurii beneficiari ai stagiilor complete de cotizare de 15, 20, și 25, sunt cei care au beneficiat în momentul ieșirii la pensie de o lege specială care să le confere aceste drepturi.
Recurenta a învederat instanței de recurs faptul că reclamantul nu a beneficiat de nicio lege specială, deci prin urmare, conform prevederilor Legii nr.19/2000 și Normelor de Aplicare a HG nr.1550/2004, emise de CNPAS, acesta nu poate beneficia de un stagiu complet de cotizare de 20 ani la stabilirea drepturilor de pensie.
Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, locurile de muncă erau încadrate potrivit Legii nr. 3/1977, în grupe de muncă, respectiv: - grupa I de muncă și grupa a-II-a de muncă.
Potrivit art. 14 din Legea nr. 3/1977: (1) Persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de muncă, sau cel puțin 25 ani în grupa a-II-a de muncă, la stabilirea pensiei li se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat în aceste grupe câte:
a) un an și șase luni pentru grupa I de muncă;
b) un an și trei luni pentru grupa a-II-a de muncă.
Pe această bază persoanele care au lucrat în grupele I și a-II-a de
muncă au dreptul, la cerere, să fie pensionate, la împlinirea vârstei de:
a) 52 ani, pentru grupa I și 57 ani pentru grupa a-II-a, bărbații;
b) 50 ani pentru grupa I și 52 ani pentru grupa a-II-a, femeile.
Persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de alin. 1 sunt pensionate, la cerere, și la 50 de ani, atât bărbații cât și femeile din grupa I de muncă, și la 55 ani bărbații sau 50 de ani femeile, din grupa a-II-a de muncă.
Persoanele care au vechime în muncă prevăzuta de lege și au lucrat efectiv cel puțin 15 ani în locurile încadrate în grupa I de muncă sau cel puțin 20 ani în locurile încadrate în grupa a-II-a de muncă au dreptul, la cerere, să li se reducă vârsta de pensionare prevăzuta de art. 8 alin. 2, în mod proporțional cu anii lucrați în grupele I sau a-II-a de muncă, dar nu mai puțin de 52 ani, pentru grupa I și 57 ani pentru grupa a-II-a, bărbații, sau 50 ani pentru grupa I și 52 ani pentru grupa a-II-a, femeile.
Noua lege a renunțat la acest sistem de clasificare a locurilor de muncă, însă potrivit art. 18 alin. 2 " cotele de contribuții de asigurări sociale sunt diferențiate în funcție de condițiile de muncă normale, deosebite sau speciale"
Cotele de contribuții de asigurări sociale prevăzute la alineatele 2 și 3 ale art. 18 din Legea nr. 19/2000, au fost reglementate pentru anul 2004 prin alin. 1 al art. 23 din Legea nr. 519 din 3 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial nr. 864 din 4 decembrie 2003, după cum urmează:
Potrivit art. 23 alin. 1 în anul 2004 cotele de contribuție de asigurări sociale se stabilesc în baza art. 18 alin. 2 și 3 din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:
pentru condiții normale de munca - 31,5 %;
- pentru condiții deosebite de muncă - 36,5%;
- pentru condiții speciale de muncă - 41,5%.
În art.19 legiuitorul definește categoria locurilor de muncă în condiții deosebite, dar nu le enumeră, prevăzând că acestea se stabilesc prin hotărâre de guvern.
În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții deosebite reprezintă acele locuri care, în mod permanent sau în anumite perioade, pot afecta esențial capacitatea de muncă a asiguraților datorita gradului mare de expunere la risc.
Art. 20 din lege stabilește însă în mod expres locurile de muncă în condiții speciale, care nu coincid decât în mică parte cu cele încadrate în fosta grupă I de muncă. O mare parte din locurile încadrate anterior în grupa I de muncă, se regăsesc în prezent în grupa locurilor de muncă în condiții deosebite.
În consecință, grupele I și a-II-a de muncă pe Legea nr. 3/1977 nu sunt asimilate de Legea nr. 19/2000 în cadrul condițiilor speciale de muncă.
De asemenea, contribuția de asigurări sociale a fost plătită la nivelul cotelor stabilite pentru grupa I de muncă potrivit Legii nr. 3/1977, precum și Ordinului nr. 50/1990 Anexa 1 pct. 1 alin.6, respectiv HG nr. 267/1990.
Prin art.43, Legea nr. 19/2000 stabilește norme derogatorii cu privire la stagiu și vârsta de pensionare pentru cei care și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă în condiții speciale, nu în grupa I de muncă potrivit Legii nr. 3/1977.
Astfel, asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art. 20 lit. a (limitativ prevăzute, nu aceleași ca cele din grupa I de muncă) și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 ani în aceste condiții, beneficiază de pensie pentru limită de vârstă și vechime completă începând cu vârsta de 45 de ani.
În mod eronat instanța de fond își întemeiază raționamentul în drept, pe o lege abrogată ( Legea nr. 3/1977, unde nu se punea problema punctajului mediu anual și a unui stagiu complet de cotizare), în condițiile în care Legea nr. 19/2000 nu prevede decât stagiu complet de cotizare de 25 și 30 ani.
În considerentele sentinței recurate, instanța de fond a consemnat:
"Tribunalul a reținut că potrivit art. 4 din HG nr. 478/1990, persoanele din Întreprinderea pot cere pensionarea". Deci, numai cei are au beneficiat de această lege specială, pot cere utilizarea unui stagiu complet de 20 de ani.
Instanța de fond consideră că Normele CNPAS, precum și interpretarea legii de către Casa de Pensii a Municipiului sunt eronate: " întrucât nu există nicio rațiune pentru a considera că petentul nu se află într-o situație identică cu persoanele care au beneficiat de dispozițiile HG nr. 478/1990" prin aceasta instanța de fond încălcând rațiunea și principiul latin: unde legea nu distinge, nici noi nu putem distinge, exprimat în adagiul latin "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus".
Practic, instanța de fond extrapolează dispozițiile unei legi speciale în generalitatea spetelor în ceea ce privește lucrul în grupe de muncă, considerând-le identice.
Atâta timp cât legiuitorul a promulgat o lege specială, se înțelege că aceasta se aplica numai în anumite situații, nelăsând loc de interpretări ulterioare.
Din considerentele sentinței reiese faptul că dacă recurenta face aplicarea întocmai a legii, se consideră astfel că ar fi în culpă procesuală, pentru motivul că nu a generalizat aceste dispoziții aplicându-le tuturor pensionarilor care au peste 20 ani lucrați în grupa I de muncă.
Culpa procesuală se poate dovedi prin neîndeplinirea atribuțiilor sau prin săvârșirea unei fapte ilicite.
Faptul că instanța de fond considera că: "pârâta nu a respectat dispozițiile legale", adică interpretarea "in extenso" a legii, cum se susține de către aceasta, reprezintă chiar încălcarea legii de către ea însăși.
Obligarea Casei de Pensii a Municipiului B la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei, onorariu care oricum ar fi trebuit cenzurat de către instanța de fond în temeiul art. 274 alin. 3, având în vedere speța, cât și singurul termen de judecată, este dată cu încălcarea gravă a legii și principiilor de drept, prin netemeinicia considerentelor sentinței.
Recurenta consideră că stagiul complet de cotizare de 30 de ani utilizat de Sector 6 la recalcularea drepturilor de pensie este cel corect.
În drept, ținând cont de cele expuse mai sus și de prevederile art.304 pct. 8 și 9 si art. 3041Cod. proc. civ. și a Legii nr. 19/2000 cu modificările și completările ulterioare, HG nr.1550/2004, cu Normele Metodologice emise de CNPAS, recurenta solicită admiterea recursului și modificarea sentinței civile nr.6272 pronunțate în ședința publică din 14.10.2008 de către Tribunalul București - Secția a-VIII-a, iar pe fond respingerea acțiunii reclamantului, ca netemeinică și nelegală.
Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta este nefondat.
Astfel, în mod corect a reținut prima instanță incidența în speță a dispozițiilor art. 2 din anexa la HG nr. 1550/2004, care prevăd că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului de pensie, pentru persoanele ale căror drepturi s-au deschis în intervalul 1.07.1977-31.03.2001, stagiul fiind cel reglementat de Legea nr. 3/1977.
Or, textul art. 14 din Legea nr. 3/1977, în baza căreia s-au deschis drepturile de pensie ale intimatului, reglementează dreptul la pensie, cu vechime integrală, al persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 de ani în grupa I, situația în speță, având în vedere că, potrivit mențiunilor din carnetul de muncă al reclamantei-intimate, aceasta a lucrat în grupa I, o perioadă de 28 de ani și 8 luni, sub aspectul dispozițiilor legale incidente fiind relevant că grupa I de muncă nu este întru totul asimilabilă condițiilor speciale prevăzute de legislația actuală.
Rezultă fără echivoc că vechimea necesară și suficientă pentru deschiderea dreptului la pensie cu vechime integrală și, implicit, stagiul complet de cotizare în cazul persoanelor care au lucrat efectiv 20 de ani în locuri de muncă ce se încadrează în grupa I, este de 20 de ani, față de dispozițiile exprese ale art. 14 din Legea nr. 3/1977, fiind irelevant că reclamantului nu i s-a deschis dreptul la pensie în temeiul unui act normativ special,după cum nepertinentă în soluționarea prezentei cauze, este și invocarea art. 23 din Legea nr. 519/2003 referitoare la cotele de contribuție la asigurările sociale.
Rezultă așadar că hotărârea primei instanțe e temeinică și dată cu aplicarea corectă a legii, astfel că recursul este nefondat și va fi respins ca atare, în aplicarea art. 312 alin. 1 pr. civ.
Constatând culpa procesuală a recurentei pentru promovarea recursului respins ca nefondat, în aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 1 pr. civ, o va obliga pe aceasta la plata către intimat, a cheltuielilor de judecată în valoare de 600 de lei, reprezentând onorariu avocat avansat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.6391 din data de 15.10.2008, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.18979/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimatul-reclamant .
Obligă recurenta să plătească intimatului cheltuieli de judecată, în valoare de 600 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.04. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
Red.
Tehnored.
2 EX./15.04.2009
Jud. fond:
Președinte:Petre Magdalena
Judecători:Petre Magdalena, Ilie Nadia Raluca, Bodea
