Cerere recalculare pensie. Decizia 241/2010. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 241/R/2010

Ședința publică din data de 2 februarie 2010

PREȘEDINTE: Ioana Tripon

JUDECĂTOR 2: Dana Cristina Gîrbovan

JUDECĂTOR 3: Sergiu

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C împotriva sentinței civile nr. 2821 din 19 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, privind și pe reclamanta, având ca obiect asigurări sociale - recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta intimată personal, lipsind reprezentantul pârâtei recurente.

Procedura de citare este realizată.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 22 ianuarie 2010, reclamanta intimată a înregistrat la dosar întâmpinare, pe care arată că înțelege să o susțină.

Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, instanța apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată, declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.

Reclamanta solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 2821 din 19.10.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, s-admis acțiunea civilă formulată de reclamanta împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii C și în consecință a fost obligată pârâta să ia în calcul la stabilirea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei sporurile și veniturile suplimentare menționate în adeverințele nr. 528/05.08.2009, respectiv 529/05.08.2009, emise de INSTITUT PROIECT C-N, începând cu data de 01.01.2008.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia nr.13455/30.05.2005, reclamantei i s-a recalculat pensia pentru limită de vârstă din sistemul public, stabilindu-i-se un cuantum al pensiei de 375 lei, punctajul anual determinat fiind stabilit la 1,26874 puncte, în conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000, nr.OUG 4/2005 ce a fost aprobată prin Legea nr. 78/2005, coroborate cu prevederile nr.HG 1550/2004 și nr.HG 733/2005.

Reclamanta a depus la dosarul cauzei adeverințele nr.528, respectiv 529/05.08.200, eliberate de către INSTITUT PROIECT C-N, din care rezultă că acesta a beneficiat de venituri suplimentare, reprezentând acord global, compensații, prime, indemnizații de conducere și alte sporuri.

Instanța a solicitat de la pârâtă comunicarea dosarului de pensie privind-o pe reclamantă, ce a fost depus la dosarul cauzei. Din analiza acestuia s-a constatat că la stabilirea drepturilor de pensie cuvenite reclamantei nu s-a avut în vedere datele cuprinse în adeverințele anterior menționate.

Conform reglementărilor în materie, calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurații prevăzuți la art.5 alin. l, pct. I, II și V din Legea nr. 19/2000 republicată și de către angajatorii acestora se face lunar de către aceștia din urmă.

Baza lunară de calcul a contribuției individuală de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie după caz, salariile brute individuale realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, în cazul asiguraților prevăzuți la art. 5 alin. l pct. I, sau veniturile brute de natura drepturilor salariale realizate lunar de asigurații prevăzute la art. 5 alin. I pct. II și

Se iau așadar în calcul sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariul de bază sau sumele fixe, indiferent dacă au caracter permanent sau nu.

sunt înscrise în carnetul de muncă, iar în situația în care acest lucru nu s-a întâmplat ele pot fi dovedite cu adeverințe. Dacă nu se pot dovedi cu înscrisuri, la stabilirea drepturilor se va lua în calcul salariul minim pe economie. La fel pot fi dovedite și sporurile cu caracter permanent, ca și majorările de salarii.

Au fost luate în considerare indemnizațiile care potrivit legislației anterioare datei de 1.04.2001 au făcut parte din baza de calcul al pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, potrivit art. 4 pct.2 si 3 din nr.OUG 4/2005. Prevederi asemănătoare sunt cuprinse și în Ordinul nr. 680/01.08.2007 pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, punctul 7, care modifică punctul 19 de la secțiunea I "Dispoziții generale".

Față de cele ce preced, având în vedere faptul că reclamanta a dovedit pretențiile sale prin adeverințele anterior menționate, instanța, în temeiul art. 87 coroborat cu prevederile art. 155 și urm. din Legea nr. 19/2000 a admis în parte acțiunea acesteia și a fost obligată pârâtă să emită o nouă decizie de pensionare în favoarea reclamantei, cu luarea în calcul a datelor cuprinse în adeverințele nr. 528 respectiv 529 din data de 05.08.2009 emise de INSTITUT PROIECT C-N, respectiv a veniturilor suplimentare rezultând din acordul global, compensații, prime, indemnizații de conducere și alte sporuri, începând cu data de 01.01.2008.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii C, solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.

În motivare, pârâta arată că otrivit p. art.164 al Legii nr.19/2000 - legea după principiile căreia s-a făcut recalcularea pensiilor - la determinarea punctajului anual, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă, astfel:

a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977;

b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977, până la data de 1 ianuarie 1991.

c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991. Așadar, în carnetul de muncă au fost înregistrate salariile brute.

La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin.1 se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de clacul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă, precum și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.

În ce privește art.78 alin.4, consideră că sumele în discuție sunt realizate înainte ca baza de calcul să devină venitul brut, astfel că nu sunt contributive; pentru premii nu se datora contribuția conform art.26 din lege; conform art.10 din Legea nr.3/1977, printre sumele care au făcut parte din caza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, nu se regăsesc și cele pentru munca în acord, pentru că asupra acestui spor nu se datora contribuția pentru pensia suplimentară (art.64 din Legea nr.3/1977).

De asemenea, Ordinul nr.680/2007, intrat în vigoare la 01.08.2007, nu putea guverna situațiile din adeverință, care au avut loc în anii 1963-1990. Aici este ca text incident articolul 164 din lege, care este foarte clar.

Salarizarea în acord presupunea ca persoana să fie plătită exact după cât realizează, or adeverința este incompletă în acest punct de vedere, deoarece nu cuprinde și minusurile - deși reclamanta a fost angajata permanentă a unității, totuși există luni lipsă. Dacă este să se ia în calcul adeverința așa cum este aceasta, rezultă că pe lunile respective ar trebui să scadă din vechime, deoarece lipsește elementul de bază al contractului de muncă - "salariul".

Sporul de vechime este fixat prin lege până la 01.04.1992, potrivit art.164.

Recurenta atrage atenția asupra faptului că trebuie clarificat conținutul sumei brute prin defalcare, întrucât acestea ar putea de exemplu să includă chiar de două ori suma, fără a se putea verifica. Până la data de 01.04.2001, potrivit art.164 din Legea nr.19/2000, se iau în calcul sumele din carnetul de muncă; nu există un text legal care să indice alt mod de clacul.

În drept, invocă prevederile dispozițiilor art.299, 3041, 312.pr.civ. Legea nr.19/2000, nr.HG1550/2004, nr.OUG4/2005, Legea nr. 78/2005.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 22 ianuarie 2010, reclamanta a solicitat respingerea recursului formulat ca neîntemeiat. Sunt invocate prevederile art.23 coroborat cu prevederile art.78 din Legea nr.19/2000.

Veniturile suplimentare în discuție, adică premii, acord global, compensații menționate în adeverința nr.529/05.08.2009 și anexa la adeverință nr.528/05.08.2009, au avut un caracter permanent, reclamanta desfășurându-și activitatea în acord global conform Legii nr.57/1974.

În temeiul art.1 alin.1 din Decretul nr.389/1972, și asupra acestor câștiguri s-a reținut și vărsat contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat în procent de 15%.

Trimiterea făcută în motivele de recurs de către pârâta recurentă, prin invocarea nr.OUG4/2005, nu poate fi luată în considerare deoarece se referă la veniturile care nu au fost incluse în baza de calcul a contribuției de asigurări sociale. Dimpotrivă, chiar în nr.OUG4/2005 la pct. IV și V din anexă sunt menționate, sub denumirea de "alte sporuri" care potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, "cele" pentru care s-a datorat și s-a plătit contribuția de asigurări sociale.

În aceeași interpretare sunt și dispozițiile art.1 (3) și 6 din Legea nr.250/2007 pentru modificarea Legii nr.19/2000.

Apoi, este de necontestat că drepturile de asigurări sociale se stabilesc în temeiul contribuțiilor de asigurări efectiv achitate, în acest sens statuând și art.78 din Legea nr.19/2000.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.

Adeverința nr. 528/05.08.2009 cuprind, cu titlu de venituri suplimentare, plata în acord global primită de reclamantă, în timp ce adeverința nr. 529 cuprinde salariile brute primite de aceasta în aceeași perioadă, anume, 1963 -1972.

Luarea în considerare a acestor venituri se impune în primul rând față de prevederile cu titlu de principiu din art. 2 al Legii nr. 19/2000, potrivit căruia sistemul public se organizează și funcționează având ca principii de bază, printre altele, cele ale "b) egalității, care asigură tuturor participanților la sistemul public, contribuabili si beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege; - e) contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite".

Faptul că art. 164 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 stipulează că "la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) (a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991 ) se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă", iar la alin. 3 se statuează că "la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare" și că art. 10 din Legea nr. 3/1977, invocat în cererea de recurs, statuează că "retribuția tarifara, care se ia ca bază de calcul la stabilirea pensiei, este media retribuțiilor tarifare lunare din 5 ani lucrați consecutiv, la alegere, din ultimii 10 ani de activitate", nu poate fi interpretat ca o înlăturare de la calculul pensiilor a sumelor ce nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare, în măsura în care și asupra acestora s-a datorat și plătit contribuția pentru asigurările sociale de stat, potrivit art. 1 din Decretul nr. 389/19722 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat, ce statuează la art. 1 că "Unitățile socialiste de stat, organizațiile cooperatiste, alte organizații obștești, orice alte persoane juridice, precum și persoanele fizice, care folosesc personal salariat, sunt datoare să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat, o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat". Or, în mod evident, în înțelesul sintagmei de "câștig brut" se includ și sporul pentru muncă în acord, chiar dacă acesta nu a avut caracter permanent.

Incidente sunt și dispozițiile art. 78 alin. 4 din Legea nr. 19/2000, potrivit cărora "punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. (1) si (2), se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale". Chiar dacă, în mod evident, așa cum arată și recurenta, textul se referă la veniturile realizate după intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000, nu se poate ignora principiul egalității ce guvernează stabilirea raporturilor statului cu contribuabilii în ce privește asigurările sociale de stat, astfel încât nu se poate aplica o discriminare sub acest raport între contribuabili, în funcție de momentul realizării câștigului, având în vedere că asupra acestuia s-a calculat și plătit deopotrivă contribuția de asigurări sociale.

Nu poate fi reținută afirmația recurentei că asupra premiilor nu s-a reținut contribuția de asigurări sociale față de prevederile art. 26 din Legea nr. 19/2000, având în vedere că aceste venituri au fost realizate până în anul 1990, or Legea nr. 19/2001 a intrat în vigoare în anul 2001, astfel încât plata contribuției de asigurări sociale s-a realizat, în raport de veniturile detaliate în adeverințe, în baza art. 1 din Decretul nr. 389/1972, citat mai sus.

Art. 64 din Legea nr. 3/1977, invocat de asemenea în cererea de recurs, nu are relevanță în soluționarea cauzei, având în vedere că reglementa situația pensiei suplimentare, bazată pe principiul mutualității între persoanele asigurate, neavând aplicabilitate în stabilirea pensiei de stat sub incidența Legii nr. 19/2000 decât pentru o creștere a punctajului potrivit art. 165 din lege, nicidecum pentru înlăturarea de la calculul pensiei a sporului pentru munca în acord.

apare argumentul recurentei conform căruia pe lunile lipsă ar trebui să se scadă din vechime. Recurenta face referire la acele luni în care nu se evidențiază în adeverință nici o plată cu titlu de acord global în favoarea reclamantei, considerând că raportat la acestea ar trebui scăzut din vechimea în muncă.

Cererea astfel formulată de recurentă nu poate fi primită, în condițiile în care aceasta nu a sesizat instanța cu o cerere reconvențională având un atare obiect, iar cererile noi în recurs sunt inadmisibile potrivit art. 294 coroborat cu art. 316.proc.civ.

Cât privește necesitatea de a se clarifica în speță conținutul sumei brute prin defalcare, față de posibilitatea de a se include în calculul pensiei de două ori o sumă, Curtea constată inconsistența acestui argument, având în vedere că adeverința nr. 529 cuprinde salariile brute primite de reclamantă în perioada 1963 -1972, neexistând deci posibilitatea evocată, de a cuprinde de două ori o sumă în stabilirea cuantumului pensiei, întrucât mai mult decât venitul brut nu se poate lua în considerare la calcularea pensiei.

Față de aceste considerente, Curtea apreciază recursul ca nefondat și urmează a-l respinge, raportat la prevederile art. 312 alin. 1 coroborat cu art. 304 pct. 9.proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii C împotriva sentinței civile nr. 2821 din 19.10.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 2 februarie 2010.

REȘEDINTE, JUDECĂTORI, - - - - - - -

GREFIER,

Red.T/.

4 ex./25.02.2010

Jud.fond: și

Președinte:Ioana Tripon
Judecători:Ioana Tripon, Dana Cristina Gîrbovan, Sergiu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Cerere recalculare pensie. Decizia 241/2010. Curtea de Apel Cluj