Cerere recalculare pensie. Decizia 2669/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 293/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr.2669R

Ședința publică de la 24 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Zuluf Petronela Iulia I

JUDECĂTOR 2: Scrob Bianca Antoaneta

JUDECĂTOR -- -

GREFIER -

Pe rol judecarea cauzei privind cererea de recurs formulată de recurenta Casa de Pensii a Municipiului B, împotriva sentinței civile nr.6512 din 22.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.19553/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect-recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata personal, lipsind recurenta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care

Intimata depune la dosar note scrise.

Curtea procedează la legitimarea intimatei și constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.

Intimata, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței civile ca temeinică și legală, pentru motivele arătate în notele scrise.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.6512 din 22.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.19553/3/AS/2008, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâtei Casa de Pensii a Municipiului B și a fost obligată pârâta să emită o decizie, prin care să recalculeze pensia pentru limită de vârstă cuvenită reclamantei, retroactiv, începând cu data de 01.12.2005, cu luarea în considerare și a tuturor veniturilor atestate de adeverința nr.2599/27.09.2004, emisă de SC SA.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, rin p. decizia nr.-/30.11.2005, emisă de Casa Locală de Pensii Sector 2 B, au fost recalculate drepturile de pensie pentru limită de vârstă cuvenite reclamantei, în conformitate cu prevederile Legii nr.19/2000.

Din buletinul de calcul atașat deciziei s-a constatat că pârâta nu a luat în considerare veniturile obținute sub forma de prime și ca urmare a aplicării sistemului de retribuire în acord global, venituri atestate de adeverința nr.2599/27.09.2004, emisă de SC SA.

S-a apreciat că retribuirea în acord global presupunea salarizarea angajaților în funcție de realizările profesionale ceea ce însemna că lunar aceștia puteau obține venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare înscrise în carnetul de muncă.

S-a avut în vedere că Legea nr.27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat, iar prin art.1 Decretul nr.389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat. Prin art.1 Decretul nr.389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat se dispunea că angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat.

O data reținut acest aspect, se cuvin a fi precizate dispozițiile art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, potrivit cărora "sistemul public se organizează și funcționează având ca bază principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite".

S-a ținut seama că art.78 din Legea nr.19/2000 stipulează că: "punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Comisia Națională pentru Statistică" și că ispozițiile art.4 alin.2 și 3 precizează că sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare care potrivit legislației anterioarei datei de 1.04.2001 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajelor sunt enumerate în anexele ordonanței și că acestea pot fi dovedite prin înscrisurile din carnetele de muncă sau prin adeverințe întocmite conform legii de către foștii angajatori.

n privința formelor de retribuire în acord s-a arătat că se menționează în anexa 1 OUG nr.4/2005 că nu vor fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual pentru că nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare. Aceeași soluție este menționată pentru "alte sporuri care nu au avut caracter permanent".

n aceeași Anexa a OUG nr.4/2005, la pct.IV, legiuitorul optează pentru luarea în calcul a oricăror sporuri acordate de către ministerele de resort, conform actelor normative în vigoare în diverse perioade, evidențiate împreună cu salariile aferente în statele de plată și pentru care s-a datorat și s-a virat contribuția de asigurări sociale.

S-a apreciat că, în speță, au prioritate dispozițiile legale cu valoare de principiu, adică cele de la art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, față de cele care decurg din acesta dar nu-l respectă, pentru că soluția contrară presupune încălcarea principiului contributivității, cu consecința nerealizării scopului avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia.

S-areținut că formele de retribuire prin acord într-adevăr nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor care conform art.10 din Legea nr.3/1977 era constituită din retribuții tarifare însă conform reglementărilor aceluiași act normativ dreptul la pensie era recunoscut pentru cei care plătiseră asigurări sociale ori acestea se stabileau în raport de câștigul brut realizat iar nu de cel tarifar.

S-a precizat că oua reglementare privind calculul drepturilor de pensie, instituită prin Legea nr.19/2000, este construită în jurul principiului fundamental, și anume că orice element salarial efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul și/sau angajatorul (în funcție de reglementarea în vigoare) au achitat statului contribuții de asigurări sociale, trebuie să se reflecte în cuantumul pensiei.

De asemenea, s-a motivat că pentru stagiile de cotizare realizate ulterior datei de 01.04.2001, data intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, acest principiu este respectat, iar pentru stagiile de cotizare realizate sub imperiul reglementărilor anterioare, soluția trebuie să fie aceeași, conform principiului "ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet".

Astfel, viziunea legiuitorului pe de o parte, se afirma în art.2 al Legii cadru ca "sistemul public se organizează și funcționează având ca bază principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite", iar pe de altă parte, limitează fără nicio justificare rezonabilă aplicarea acestui principiu, înlăturând din calculul pensiilor anumite venituri și sporuri obținute anterior datei de 01.04.2001, pe motiv ca nu ar fi avut caracter permanent. Ceea ce interesează nu este caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri, ci faptul că statul și-a încasat drepturile la momentul cuvenit, iar când vine rândul asiguraților să primească o contraprestație din partea statului, aceasta trebuie să fie corespunzătoare, pentru a nu se rupe echilibrul raportului juridic dintre părți.

Prin urmare, în prezenta acestei dualități de reglementare, revine instanței judecătorești sarcina de a hotărî ca principiul contributivității afirmat în art.2 din Legea nr.19/2000 ș dezvoltat în art.78 alin.1 din același act normativ primează și ca, independent de caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri și de faptul că au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare, acestea trebuie luate în considerare la stabilirea drepturilor de pensie.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, intimata Casa de Pensii a Municipiului B, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.4 și 9 și art.3041pr.civ. recurenta a făcut o enumerare a prevederilor art.4 și 5 din Legea nr.2/1983, și a mai arătat că, sporurile cu caracter permanent care se au în vedere la calcularea drepturilor de pensie sunt cele prevăzute de Legea nr.49/1992 și de OUG nr.4/2005, sumele prevăzute în Legea nr.19/2000, neluându-se în considerare la stabilirea cuantumului prestațiilor de asigurări sociale.

De asemenea, recurenta a făcut referire la dispozițiile pct.VI din anexa OUG nr.4/2005, arătând că formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale, nu fac parte din sporurile cu caracter permanent și nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01.04.2001, nefiind înscrise în carnetul de muncă.

Recurenta a invocat și decizia nr.736/24.10.2006 a Curții Constituționale.

Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată următoarele:

Adeverința nr.2599/27.09.2004, emisă de SC SA, atestă veniturile suplimentare realizate de intimata-recurentă, cuprinzând și salariile obținute ca urmare a muncii în acord global, sume pentru care, potrivit legislației în vigoare la momentul respectiv, s-au reținut cotele de CAS .

În mod corect s-a dat eficiență de către prima instanță principiului contributivității, reglementat de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, potrivit cu care se impune ca toate veniturile obținute de contestatoare, pentru care s-a calculat și achitat contribuția de asigurări sociale, să fie avute în vedere la calcularea drepturilor de pensie.

Principiul sus menționat trebuie aplicat cu prioritate, iar dispozițiile OUG nr.4/2005, care prevăd că sumele reprezentând acord nu se iau în calculul drepturilor de pensie, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, trebuie interpretate prin prisma dispozițiilor Legii nr.19/2000.

Acest act normativ cu forță juridică superioară, care reglementează principiile pe baza cărora funcționează sistemul public de asigurări sociale se aplică cu preeminență, împrejurarea că prin decizia nr.736/24.10.2006, a Curții Constituționale, a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor mențiunii de la pct.VI din anexa la OUG nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, nefiind de natură să conducă la pronunțarea unei alte soluții.

În raport de cele mai sus reținute, Curtea apreciază că este inadmisibilă situația în care la determinarea cuantumului pensiei nu s-ar lua în considerare sume care au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, cu atât mai mult cu cât sumele realizate cu titlu de câștiguri suplimentare, prin această formă de remunerare (acordul global), au avut un caracter permanent.

Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.6512 din 22.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.19553/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 24.04.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.

Dact. /2ex

06.05.2009

Jud. fond:;

Președinte:Zuluf Petronela Iulia
Judecători:Zuluf Petronela Iulia, Scrob Bianca Antoaneta

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Cerere recalculare pensie. Decizia 2669/2009. Curtea de Apel Bucuresti