Cerere recalculare pensie. Decizia 28/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 28/R-CA
Ședința publică din 05 Martie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Constantina Duțescu JUDECĂTOR 2: Veronica Șerbănoiu Bădescu
Judecător: - ---
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de contestatorul, cu domiciliul în Rm.V,-,.26,.B,.7, județul V, împotriva sentinței civile nr.1022 din 10 decembrie 2007,pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurentul-contestator, lipsă fiind intimata Casa Județeană de Pensii
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că intimata a depus, prin serviciul registratură, întâmpinarea.
Curtea comunică recurentului-contestator întâmpinarea depusă la dosar.
Recurentul-contestator solicită proba cu înscrisuri, respectiv, cele 3 adeverințe contradictorii.
La solicitarea Curții recurentul-contestator arată că nu era nevoie să se administreze proba cu expertiză.
Curtea pune în discuție posibilitatea ca angajatorul să nu fi plătit contribuțiile la asigurări sociale.
Partea prezentă arată că în acea perioadă nu era posibilă eludarea legii.
Susține oral recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea recursului. Precizează că în perioada la care se referă documentele eliberate de Primăria, nu avea calitatea de membru cooperator sau angajat cu contract de muncă la CAP ci era încadrat cu contract de muncă la Direcția Generală Pentru Agricultură și Industrie Alimentară
Curtea solicită recurentului-contestator să-și exprime opinia cu privire la posibilitatea impunerii unei expertize, necesare aflării adevărului în prezenta cauză.
Acesta precizează că în măsura în care instanța consideră că este necesară efectuarea acesteia,el este de acord.
Depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA
Examinând recursul civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 25 mai 2007, contestatorul a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii V, solicitând să se recalculeze pensia pentru limită de vârstă stabilită prin decizia nr.-/1997 și acordarea diferenței rezultate din recalculare începând cu data de 21 martie 2005.
În motivarea acțiunii, contestatorul a arătat că prin cererile înregistrate sub nr.12664/21 martie 2005 și nr.26081/28 iulie 2007 a solicitat intimatei recalcularea cuantumului pensiei inițiale având în vedere și adeverința nr.11141/10 noiembrie 2004 eliberată de Primăria Orașului, prin care s-a dovedit că în perioada 1985-1990 lucrat în și a fost asigurat simultan la sistemul de asigurări sociale și pensii pentru agricultor și la sistemul asigurări sociale de stat. În acea adeverință s-a reținut că sporul de vechime rezultat din contribuția la sistemul simultan de pensii este de 9,68 ani menționat la rubrica timp util.
În drept, contestatorul și-a întemeiat cererea pe disp.art.170 alin.2 din Legea nr.19/2000.
Spre dovadă, contestatorul a depus adeverința nr.11141/10 noiembrie 2004 emisă de Primăria.
Prin întâmpinarea depusă de intimata Casa Județeană de Pensii V, în baza art.115 Cod procedură civilă, s-a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată pe considerentul că potrivit Legii nr.1/1982 retribuțiile suplimentare pe care le primea personalul contractual din cadrul cooperativelor agricole de producție, în general ca formă de participare la beneficii, nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei anterior anului 2001, la aceasta nu s-a datorat contribuția de asigurări sociale și nici contribuția personală pentru pensia suplimentară de 10-15 sau 20 lei specifică agricultorilor.
În susținerea apărării, pârâta a arătat că vechimea în muncă, respectiv timpul util, se calcula pentru normele efectiv lucrate nu și cele atribuite cum este cazul contestatorului.
Prin sentința civilă nr.1022 din 10 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, contestația a fost respinsă ca nefondată.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului s-a reținut că, potrivit fișei de pensie emisă de Direcția Sanitară Veterinară Rm.V s-a constatat că în perioada 20 martie 1985 - 1 martie 1990 contestatorul a fost transferat în interesul serviciului la. V -, unde a deținut funcția de șed de fermă. Prin adeverința nr.1141/10.11.2004 eliberată de Primăria Orașului se atestă faptul că în această perioadă de timp i-a fost încheiat contract individual de muncă și a realizat un număr de norme de 968, corespunzătoare unui timp util de 9,68. În aceeași adeverință se precizează că au fost calculate și virate CAS și pensia suplimentară, fără a se preciza dacă acestei rețineri au fost operate la salariul de în cadrare sau la retribuția suplimentară primită pentru normele realizate.
Potrivit art.160 din Legea nr.19/2000, modificată și republicată, vechimea în muncă constituie stadiul de cotizare, iar în alin.3 se arată că reprezintă stagiul de cotizare și timpul util la pensie, realizat de agricultori în condițiile reglementare de Legea nr.80/1992, precum și cel realizat anterior apariției Legii nr.1/1992.
Noțiunea de timp util este explicitată în art.32 din Legea nr.80/1992 și este reprezentată de perioada în care persoanele cuprinse în asigurarea socială prevăzută de prezenta lege au realizat un volum de muncă în fostele cooperative agricole de producție sau au achitat contribuția minimă prevăzută de Legea nr.5/1977. Pentru perioada anterioară datei de 1 iulie 1992, contribuția minimă prevăzută de lege se consideră achitată la nivel de 5.600 lei lunar pe perioada în care s-a realizat timp util la pensie.
Timpul util se stabilește în ani prin raportarea volumului de muncă exprimat în norme, însumat pe întreaga perioadă în care persoana asigurată a lucrat în fosta cooperativă agricolă de producție, la cel mai mic volum anual de norme stabilit de adunarea generală în perioada respectivă.
Timpul util stabilit în condițiile alin.(2) nu poate depăși numărul de ani în care volumul de muncă a fost prestat.
Coroborând mențiunile cuprinse în adeverința nr.1141/ 10.11.2004 emisă de Primăria Orașului cu răspunsul înaintat de aceeași instituției, aflat la fila 223 dosar, tribunalul a constatat că pentru normele prestate de către contestator nu s-a reținut contribuția de asigurări sociale și pensia suplimentară. Această situație de fapt este confirmată și de consemnările existente în statul de retribuții întocmit pe numele contestatorului, conform cărora acestuia i-a fost acordată o retribuție tarifară identică cu retribuția cuvenită pentru timpul efectiv lucrat și astfel au fost respectate prevederile art.38 din Legea nr.1/1992 potrivit cu care "drepturile de retribuire pentru personalul care îndeplinește funcții de conducere și de execuție se acordă cu condiția ca aceștia să execute lucrări agricole reprezentând 20 - 25 % din volumul de muncă stabilit pentru cooperatori, fără a primi pentru aceste lucrări o retribuție distinctă față de cea cuvenită pentru funcția îndeplinită".
Potrivit art.8 din Legea nr.19/2000 modificată și republicată, constituie stagiu de cotizare perioada în care o persoană a plătit contribuții de asigurări sociale în sistemul public din România, precum și în alte țări în condițiile stabilite prin acorduri și convenții internaționale la care România este parte. Or, prin răspunsul înaintat de către Primăria Orașului s-a atestat că acestui contestator nu i-au fost reținute și pensia suplimentară pentru normele efectiv prestate, ca atare nu pot fi considerate timp util la pensie în condițiile art.160 alin.3 din Legea nr.19/2000 și deci nu reprezintă un stagiu de cotizare ce poate fi valorificat la stabilirea drepturilor de pensie.
Împotriva sentinței instanței de fond, în termen legal a declarat recurs contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, sub următoarele aspecte:
- Instanța a făcut o aplicare greșită a legislației în materie, stabilind că cererea formulată are suport legal și anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, întrucât prevederile Legii nr.4/1977 privind pensiile pentru agricultori au fost preluate în Legea nr.19/2000.
- Fiind specialist cu studii superioare repartizat, pentru normele realizate direct și efectiv, nu avea obligația să achite individual, acesta fiind achitat de unitate în procent stabilit conform Legii nr.4/1977, art.6 alin.1
- În perioada la care se referă documentele eliberate de Primăria, nu a avut calitatea de membru, ci era încadrat cu contract de muncă la V, retribuția fiind făcută pe ștat de plată, astfel că în mod automat erau reținute și virate cotele legale privind
Mai arată recurentul că munca depusă direct și efectiv în, era suplimentară funcției de bază.
Analizând recursul în raport de aceste critici, se constată că este nefondat.
Recurentul-contestator a contestat decizia nr.- din 17 ianuarie 2007 a V și a solicitat recalcularea pensiei, pe motiv că în perioada 1985 - 1990 a desfășurat activitate în cadrul -ului pe bază de contract de muncă, primind și o retribuție suplimentară, astfel că la stabilirea punctajului trebuie să se cumuleze veniturile obținute.
Din adeverința nr.11141/2004 emisă de Primăria, rezultă că în perioada 20.03.1985 - 01.03.1990 a prestat la 968 de norme pentru care s-au calculat și virat contribuțiile de asigurări sociale.
Recurentul arată că nu a avut calitatea de membru, fiind angajat cu contract de muncă la V, de care era retribuit.
Ca atare, a fost delegat la, iar cele 968 de norme au fost efectuate în afara funcției îndeplinite în cadrul, de care a fost retribuit, retribuție la care s-a reținut
Nu rezultă că s-a plătit pentru cele 968 de norme și nu pentru funcția îndeplinită.
Astfel, instanța de fond în mod corect a stabilit că recurentului-contestator i-a fost acordată o retribuție tarifară identică cu retribuția cuvenită pentru timpul efectiv lucrat, conform prevederilor art.38 din Legea nr.1/1992 potrivit căruia "drepturile de retribuire pentru personalul care îndeplinește funcții de conducere și execuție se acordă cu condiția ca aceștia să execute lucrări agricole reprezentând 20-25% din volumul de muncă stabilit pentru cooperatori, fără a primi pentru aceste lucrări o retribuție distinctă față de cea cuvenită pentru funcția îndeplinită".
De asemenea, potrivit art.8 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii modificată și republicată, constituie stagiu de cotizare perioada în care o persoană a plătit contribuția de asigurări sociale în sistemul public din România, precum și în alte țări în condițiile stabilite prin acorduri și convenții internaționale la care România este parte.
Din răspunsul dat de Primăria Orașului, rezultă că recurentului nu i-au fost reținute și pensia suplimentară pentru lucrările agricole executate, astfel că nu au fost luate în considerare la calculul pensiei.
Pentru considerentele de mai sus, constatându-se că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, în conformitate cu dispozițiile art.312 (1) Cod procedură civilă, recursul urmează a se respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul, domiciliat în Râmnicu V, - lui nr.162, bloc 26,.B,.7, județul V, împotriva sentinței civile nr.1022 din 10 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 5 martie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2/04.04.2008.
Jud.fond:.
.
Președinte:Constantina DuțescuJudecători:Constantina Duțescu, Veronica Șerbănoiu Bădescu