Cerere recalculare pensie. Decizia 2866/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-(28/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE

MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr.2866/

Ședința publică din data de 30 aprilie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș

JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea

JUDECĂTOR 3: Liviu

GREFIER -

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII I, împotriva sentinței civile nr.5813 din 23 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 17277/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul reclamant G, având ca obiect - recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul reclamant G, prin avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.34635/28.04.2009 atașată la fila 10 dosar, lipsind recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul reclamant G, a depus la dosar întâmpinare, prin serviciul registratură al acestei instanțe la data de 03.03.2009, precum și faptul că recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii I, a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Avocatul intimatului reclamant G, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Constată că prin sentința civilă nr. 5813/23.09.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, și îndreptată material prin încheierea din 11.11.2008, s-a admis cererea formulată de reclamantul G, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii I; a fost obligată pârâta să emită o noua decizie de pensie, prin care să recalculeze, in temeiul OUG nr. 4/2005, începând cu data de 01.12.2005, drepturile de pensie pentru limită de vârsta cuvenite reclamantului,in care la stabilirea punctajului mediu anual sa fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 de ani; a fost obligată parata la plata către reclamant a cheltuielilor de judecata in suma de 500 lei.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul este beneficiarul unei pensii de limită de vârstă stabilită în temeiul Legii nr.3/1977, începând cu data de 1.11.1999.

Prin decizia nr.94001/22.08.2008 emisă de Casa Județeană de Pensii I, în temeiul dispozițiilor OUG nr.4/2005, au fost recalculate, începând cu data de 1.12.2005, drepturile de pensie de limită de vârstă cuvenite reclamantului, în urma operațiunilor de calculare a drepturilor de pensie fiind determinat un punctaj mediu anual de 1,14095 puncte.

Instanța de fond a reținut că drepturile de pensie pentru limită de vârstă cuvenite contestatorului s-au deschis în 1999 și că pentru determinarea punctajului mediu anual în procesul de recalculare a pensie în temeiul nr.OUG 4/2005 s-a folosit stagiul complet de cotizare de 30 de ani prevăzut de art. 8 din Legea nr. 3/1977.

La data deschiderii dreptului la pensie în temeiul Legii nr.3/1977, contestatorul împlinise vârsta de 45 ani, iar în cuprinsul buletinul de calcul emis de intimată se menționează că o perioadă de 25 ani, 5 luni și 24 zile acesta a lucrat în grupa I de muncă, fapt dovedit și de mențiunile din carnetul de muncă.

Potrivit dispozițiilor art.4 alin.1 din OUG nr.4/2005 determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr.1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000.

Potrivit disp. art. 2 alin. 1, 3 si 4 din HG nr.1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite in fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației, anterioare datei de 01.04.2001, în conformitate cu prevederile Legii 19/2000, "Stagiul complet de cotizare utilizat in determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrala in munca prevăzuta de legislația in vigoare la data deschiderii dreptului de pensie de care persoana beneficiază la data începerii operațiunilor de evaluare" care "pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis in intervalul 01.07.1977 - 31.03.2001. va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977" iar "pentru persoanele beneficiare de pensii stabilite in condițiile prevăzute de acte normative cu caracter special este vechimea in munca necesara deschiderii dreptului de pensie prevăzuta de aceste acte normative".

Câtă vreme contestatorul a realizat stagiul complet de cotizare de 20 de ani pentru grupa I de muncă impus de Legea nr.3/1977 și s-a putut pensiona la împlinirea vârstei de 45 de ani, este absurd să se considere că stagiul complet de cotizare este de 30 de ani.

Este adevărat că stagiul complet de cotizare de 30 de ani era consacrat cu caracter de principiu de Legea nr.3/1977, însă această lege a instituit și o serie de situații speciale, când stagiul complet de cotizare era mai mic. Astfel, stagiul complet de cotizare era de 20 de ani în cazul persoanelor ce lucrau în grupa I de muncă și de 25 de ani pentru cei ce lucrau în grupa a Il-a de muncă sau care lucrau ca personal navigant, în cazul nevăzătorilor stagiul complet de cotizare era de 15 ani bărbații și 10 ani femeile.

A constatat instanța de fond că dispozițiile unor acte normative speciale, cum este, de exemplu, HG nr. 478/1990, nu reprezintă decât aplicații particulare ale normei speciale cuprinse de art.14 din Legea nr.3/1977, potrivit căreia persoanelor care lucrau efectiv cel puțin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrau în grupa I de munca, se puteau pensiona, la cerere, la vârsta de 50 de ani, stagiul complet de cotizare fiind în cazul lor tot de 20 de ani.

Ca urmare, fiind vorba de un stagiu complet de cotizare consacrat de o normă specială (este vorba de art.14 din Legea nr.3/1977), determinarea punctajului mediu anual trebuie să se facă în procedura de recalculare a drepturilor în temeiul OUG nr.4/2005 pe baza un stagiu complet de cotizare de 20 ani.

Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât dispozițiile HG nr.1550/2004 nu fac trimitere la stagiul complet de 30 de ani ci la stagiul complet de cotizare reglementat de Legea nr. 3/1977, care era diferit după cum persoana a lucrat în grupe de muncă, în calitate de personal navigant, etc.

Pe cale de consecință, instanța de fond constatând nerespectarea dispozițiilor legale, în baza art. 87 din Legea nr. 19/2000,a obligat pe pârâtă sa emită o noua decizie de pensie, prin care să recalculeze, in temeiul OUG nr. 4/2005, începând cu data de 01.12.2005, drepturile de pensie pentru limită de vârsta cuvenite reclamantului, in care la stabilirea punctajului mediu anual sa fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 de ani.

Fiind în culpă procesuală, intimata a fost obligată conform art.274 pr.civ. să plătească suma de 500 RON, către contestator cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.

În termen legal, împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat, întemeiat în drept pe disp. art.304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă, recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii I, criticând sentința pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:

Reclamantul nu a ieșit la pensie in baza unei legi speciale, ci în baza Legii nr.3/1977, așa cum este menționat si in decizia nr.94001/15. 10.1999, cu recunoașterea grupelor de munca conform HG 481/1990, de care acesta a beneficiat proporțional cu perioada lucrata in grupa I de munca. Pentru cei 25 de ani,5 luni si 24 de zile lucrați in grupa I de munca, reclamantul a beneficiat de un spor aferent de 12 ani si 6 luni.

Reducerea stagiului de cotizare se aplica doar acelor persoane care ies la pensie in baza legilor speciale.

Conform Adresei nr. 5388/16.11.2004 a CNPAS,:"in situația pensiilor de limita de vârsta stabilite in perioada 01.07.1977 - 31.03.2001, inclusiv, stagiul complet de cotizare ce se va utiliza la determinarea punctajului mediu anual, este de 25 de ani pentru femei si 30 de ani pentru bărbați".

Drepturile de pensie ale reclamantului s-au deschis la data de 01.11.1999 in condițiile aplicării art.14 alin.(4) din Legea nr.3/1977.

Recurenta citează disp. art.6,7 din nr.1550/2004 ca fiind aplicabile în cauză.

În recurs nu a fost administrate probe noi.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Astfel, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii I, solicitând obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă conform dispozițiilor OUG nr.4/2005, în care, la stabilirea punctajului mediu anual, să fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, arătând că a fost pensionat pentru limită de vârstă începând cu 15.10.1999 conform prevederilor Legii nr.3/1977. Consideră că în conformitate cu prevederile Legii 19/2000 pensia sa a intrat în procesul de recalculare prevăzut de HG nr. 1550/2004, arătând că a avut o vechime de peste 25 de ani în grupa I de muncă și s-a putut pensiona la 45 de ani, întrucât a lucrat în mediu toxic și în conformitate cu prevederile Legii nr.3/1977, stagiul complet de cotizare utilizat este de 20 de ani și nu de 30 de ani cum în mod eronat a stabilit intimata.

Instanța de fond a stabilit în mod corect starea de fapt pe baza probelor administrate în cauză.

Curtea reține că intimatul a fost pensionat potrivit art.14 din Legea nr. 3/1977 și HG nr.1550/2004.

Intimatul are o vechime în muncă în cadrul grupei I de 25 de ani, 5 luni și 24 de zile.

În acest sens art. 14 din Legea nr.3/1977 dispune următoarele "(1) Persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de munca, sau cel puțin 25 ani în grupa II de munca, la stabilirea pensiei li se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat în aceste grupe câte: a) un an și șase luni pentru grupa I de munca; b) un an și trei luni pentru grupa II de munca".

În criticile sale recurenta susține că reducerea stagiului de cotizare se aplică doar pentru cei care au ieșit la pensie în baza legilor speciale.

Curtea reține că acesta a fost pensionat datorită vechimii în muncă în grupa I de muncă așa cum stipulează art.14 alin.1 din Legea nr.3/1977 " Persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de munca.", iar prin HG nr.1550/2004 s-a stabilit modalitatea privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public stabilite în fostul sistem de asigurări sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001 în conformitate cu principiile Legii nr.19/2000, care în art. 2 alin. 4 din Anexa nr.1 stabilește următoarele:(2) "Pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis anterior datei de 1 iulie 1977, data intrării în vigoare aLegii nr. 3/1977privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru toate categoriile de pensii va fi de 20 de ani pentru femei și de 25 de ani pentru bărbați.

(4) Pentru persoanele beneficiare de pensii stabilite în condiții prevăzute de acte normative cu caracter special, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului de pensie prevăzută de aceste acte normative".

Având în vedere aceste dispoziții legale și aflându-ne în situația în care este vorba despre o decizie de recalculare a pensiei și nu despre o decizie de stabilire a pensiei, HG menționată mai sus a avut drept scop armonizarea pensiile celor pensionați în vechiul sistem, în conformitate cu principiile Legii nr.19/2000.

Prin urmare, nu are nicio relevanță faptul că intimatul a fost pensionat în raport cu numărul anilor lucrați în grupa I de muncă atâta timp cât acesta

s-a pensionat în conformitate cu art. 14 din Legea nr. 3/1977 îndeplinind astfel condițiile de pensionare.

În acest sens sunt și dispozițiile Deciziei nr.40 din 22.09.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a admis recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit că: "Dispozițiile art.77 alin.2 raportat la art.43 alin.1 și 2 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, se interpretează în sensul că, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă,este cel reglementat de art.14 din Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială", ce sunt obligatorii pentru instanțe conform art.329 alin.(3) din Codul d e procedură civilă.

Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 proc. civ. urmează să respingă recursul ca nefondat.

În baza art.274 Cod procedură civilă, va fi obligată recurenta la 600 lei cheltuieli de judecată către intimat, constând în onorariu avocațial, dovedit cu chitanța atașată la fila 9 dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentapârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII I împotriva sentinței civile nr.5813/23.09.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant.

Obligă recurenta la 600 lei cheltuieli de judecată către intimat.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 aprilie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.:

Dact.:

2 ex.

22.05.2009

Jud.fond:

Președinte:Petrică Arbănaș
Judecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Cerere recalculare pensie. Decizia 2866/2009. Curtea de Apel Bucuresti