Cerere recalculare pensie. Decizia 2878/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-(45/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.2878/
Ședința publică din data de 30 aprilie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.6286 din 14 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 19197/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect - recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta pârâtă Casa de Pensii a Municipiului B, a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 6286/14.10.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, s-a admis cererea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului, așa cum a fost precizată; a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie de pensionare cu luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, începând cu data de 01.12.2005; a fost obligată pârâta către reclamant la plata diferențelor dintre pensia cuvenită și cea încasată, de la data de 01.12.2005, precum și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei, reprezentând onorariu avocat ales.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin Decizia nr.-/29.12.1999 numita a ieșit la pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă conform Legii nr.3/1977 având o pensie lunară de 223,60 lei, cu o vechime totală în muncă de 41 de ani din care 24 de ani, 1 lună și 16 zile în grupa I de muncă.
În urma recalculării pensiei conform OUG nr.4/2005 i-au fost luate în considerare sporurile conform adeverinței depuse la dosar și emisă de SC SA, dar ca stagiu de cotizare a stabilit la 25 de ani conform Legii nr. 19/2000.
Instanța de fond a apreciat că pârâta în urma recalculării pensiei conform OUG nr.4/2005 a stabilit în mod eronat stagiul complet de cotizare de 25 de ani, și trebuia să facă aplicarea art.14 alin.1 și 2 din legea nr.3/1977 care prevede că persoanele care au lucrat 20 de ani în grupa I de muncă au împlinit vârsta de 50 de ani pentru femei, pot solicita ieșirea la pensie pentru limită de vârstă.
În cazul reclamantei, aceasta are 24 de ani de muncă în grupa I de muncă și 50 de ani ca vârstă, fiind născută la data de 10.01.1950, deci trebuia să beneficieze de stagiul complet de cotizare de 20 de ani.
Prin acordarea stagiului de 25 de ani conform OUG nr.4/2005 reclamantei i-au fost aduse prejudicii constând între pensia ce a încasat-o și cea care i s-ar fi cuvenit prin luarea în considerare a stagiului corect de 20 de ani, solicitând repararea acestuia.
Deoarece pârâta se află în culpă procesuală prin declanșarea procesului civil, a fost obligată să suporte și cheltuielile de judecată în acest sens.
În termen legal, împotriva acestei sentințe a formulat recurs motivat, recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului, criticând sentința pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:
- Hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost dată cu încălcarea legii.
Tribunalul București a reținut in considerentele sentinței incalcarea de către Casa Locala de Pensii sector 1 a dispozițiilor art. 1 din OUG4/2005, art. 2, alin. (1) si (2) din HG1.550/2004 precum si a prevederilor art. 14, alin. (1), (2) si (3) din Legea nr. 3/1977. Actuala legislație privind sistemul public de pensii are ca principiu general stabilirea cuantumului pensiei cuvenite fiecărui titular prin luarea in considerare a intregii activități si a drepturilor salariale realizate pe tot parcursul timpului ce se considera perioada de cotizare.
Pe baza acestui principiu, pentru fiecare luna si pentru întreaga perioada ce constituie vechime in munca ori este asimilata acesteia, se stabilește punctajul corespunzător in raport cu drepturile salariale obținute, iar prin înmulțirea punctului de pensie cu punctajul mediu realizat se stabilește cuantumul pensiei cuvenite fiecărui titular.
Stagiul de cotizare este definit de art. 160, alin. (1) din Legea nr.19/2000 ca fiind "vechimea in munca recunoscuta pentru stabilirea pensiilor pana la intrarea in vigoare a prezentei legi-"
Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat si asistenta sociala, prevedea in art. 14, alin. (1) ca persoanele care au lucrat efectiv cel puțin 20 de ani in locuri care, potrivit legii, se incadreaza in grupa I de munca, sau cel puțin 25 de ani in grupa II de munca, beneficiază la stabilirea pensiei de un spor la vechimea in munca de un an si sase luni pentru grupa I de munca si, respectiv, un an si trei luni pentru grupa II de munca.
În acest context, asigurații care si-au desfășurat activitatea in grupe speciale de munca si ale căror drepturi de pensie s-au deschis in perioada 1 iulie 1977-31 martie 2001, au beneficiat atât de reducerea vârstei legale de pensionare, cat si de majorarea vechimii in munca, conform art. 14, alin. (1) din Legea nr. 3/1977.
Singura facilitate oferită de Legea nr. 3/1977 persoanelor care au lucrat in grupa I sau II de munca este acordarea sporului pentru vechimea in munca si posibilitatea pensionarii inainte de vârsta standard de pensionare, dispozițiile art. 14 din acest act normativ neavand semnificația reducerii stagiului de cotizare utilizat la recalcularea pensiei.
În ceea ce privește principiul inscris in preambulul nr.OUG 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, care consacra asigurarea "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie", consideră recurenta că acesta nu poate fi aplicat in cauza, atâta timp cat nu exista in lege o prevedere expresa care sa stipuleze ca si persoanelor care au lucrat in grupe speciale de munca si s-au pensionat anterior intrării in vigoare a Legii nr. 19/2000, Ii se aplica prevederile acestei legi pentru determinarea stagiului de cotizare.
Pentru motivele expuse, solicită recurenta admiterea recursului astfel cum a fost formulat, reținerea cauzei spre rejudecare si modificarea sentinței civile, in sensul respingerii in tot a acțiunii.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu potrivit art.3041proc. civ. Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele motive:
Astfel instanța de fond a stabilit în mod corect starea de fapt și a făcut o corectă aplicare a legii la aceasta.
În acest sens prima instanța a reținut că prin acțiunea formulată intimata-reclamantă a solicitat recalcularea pensiei cu utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani.
Curtea reține că intimata a fost pensionată potrivit art.14 din Legea nr.3/1977 și HG nr.1550/2004.
Intimata are o vechime în muncă în cadrul grupei I de 24 de ani, 1 lună și 16 zile.
În acest sens art. 14 din Legea nr.3/1977 dispune următoarele: "(1) Persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de munca, sau cel puțin 25 ani în grupa II de munca, la stabilirea pensiei li se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat în aceste grupe câte:
a) un an și șase luni pentru grupa I de munca;
b) un an și trei luni pentru grupa II de munca.
(2) Pe aceasta baza persoanele care au lucrat în grupele I și II de munca au dreptul, la cerere, sa fie pensionate, la împlinirea vârstei de:
a) 52 ani, pentru grupa I și 57 ani pentru grupa II, bărbații;
b) 50 ani pentru grupa I și 52 ani pentru grupa II, femeile.
(3) Persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de alin. (1) sunt pensionate, la cerere, și la 50 de ani, atât bărbații cât și femeile din grupa I de munca, și la 55 ani bărbații sau 50 de ani femeile, din grupa II de munca".
Potrivit înscrisurilor aflate la dosar intimata a fost pensionată la data de 01.12.1999, deci împlinise vârsta de 50 de ani așa cum era prevăzut de dispozițiile art. 14 din Legea nr.3/1977.
În criticile sale recurenta susține că reducerea stagiului de cotizare se aplică doar pentru cei care au ieșit la pensie în baza legilor speciale.
Curtea reține că acesta a fost pensionată datorită vechimii în muncă în grupa I de muncă așa cum stipulează art.14 alin.1 din Legea nr.3/1977 " Persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de munca.", iar prin HG nr.1550/2004 s-a stabilit modalitatea privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public stabilite în fostul sistem de asigurări sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001 în conformitate cu principiile Legii nr.19/2000, care în art. 2 alin. 4 din Anexa nr.1 stabilește următoarele:(2) "Pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis anterior datei de 1 iulie 1977, data intrării în vigoare aLegii nr. 3/1977privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru toate categoriile de pensii va fi de 20 de ani pentru femei și de 25 de ani pentru bărbați.
(4) Pentru persoanele beneficiare de pensii stabilite în condiții prevăzute de acte normative cu caracter special, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului de pensie prevăzută de aceste acte normative".
Având în vedere aceste dispoziții legale și aflându-ne în situația în care este vorba despre o decizie de recalculare a pensiei și nu despre o decizie de stabilire a pensiei, HG menționată mai sus a avut drept scop armonizarea pensiile celor pensionați în vechiul sistem, în conformitate cu principiile Legii nr.19/2000.
Prin urmare, nu are nicio relevanță faptul că intimata a fost pensionată în raport cu numărul anilor lucrați în grupa I de muncă atâta timp cât aceasta s-a pensionat în conformitate cu art. 14 din Legea nr. 3/1977 îndeplinind astfel condițiile de pensionare.
În acest sens sunt și dispozițiile Deciziei nr.40 din 22.09.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a admis recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit că: "Dispozițiile art.77 alin.2 raportat la art.43 alin.1 și 2 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, se interpretează în sensul că, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă,este cel reglementat de art.14 din Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială", ce sunt obligatorii pentru instanțe conform art.329 alin.(3) din Codul d e procedură civilă.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 proc. civ. urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.6286/14.10.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 30 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex.
14.05.2009
Jud.fond:
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu