Cerere recalculare pensie. Decizia 3267/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Format vechi nr.1158/2009

O MNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.3267/

Ședința publică de la 13 mai 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Cristescu Simona

JUDECĂTOR 2: Uță Lucia

JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina

GREFIER -

*****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta Casa de Pensii a Municipiului B, împotriva sentinței civile nr.7435 din data de 02.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.23424/AS/2008, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect:"recalculare pensie".

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata, personal, lipsind recurenta Casa de Pensii a Municipiului

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 04.05.2009, întâmpinare însoțită de înscrisuri în fotocopie din partea intimatei.

Curtea, în ședință publică, procedează la legitimarea intimatei, cu CI seria - nr.- eliberată de SPCEP S1 biroul nr.1 la data de 06.06.2007.

Intimata, personal, având cuvântul, arată că a solicitat cauza la amânare pentru ca instanța de control judiciar să ia act de faptul că nu mai poate rămâne în sala de judecată, din motive personale.

Curtea, în ședință publică, ia act de solicitarea intimatei și dispune lăsarea pricinii la ordine.

La reluarea cauzei, respectiv la ordine, nu au răspuns: recurentaCasa de Pensii a Municipiului Bși intimata .

Curtea, având în vedere împrejurarea că ambele părți în cauză au solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 pr.civ. și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr.7435 din data de 02.12.2008, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B, s-a obligat pârâta, să recalculeze, în temeiul OUG nr.4/2005, începând cu 01.12.2005, drepturilor de pensie ale reclamantei, cu luarea în considerare și a veniturilor suplimentare evidențiate în adeverința nr.28948/23.04.2008, emisă, și s-a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind recalcularea drepturilor de pensie cu luarea în considerare a sporului evidențiat în adeverința nr.13983/05.10.2006, emisă de.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, reclamanta este beneficiara unei pensii de limită de vârstă, din data de 01.05.1997, pensia fiind recalculată succesiv, în conformitate cu prevederile OUG nr.4/2005, conform deciziei nr.-/15.05.2008.

S-a constatat că, retribuirea în acord global și prin plata de prime sau alte venituri suplimentare presupunea salarizarea angajaților în funcție de realizările profesionale ceea ce însemna că lunar aceștia puteau obține venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare înscrise în carnetul de muncă.

S-a avut în vedere că Legea nr.27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat, iar prin art.1 Decretul nr.389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15 % asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat.

S-a ținut seama și de rt.164 din Legea nr.19/2001, care prevede că "la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă. La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin.1 se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă. La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin.1 se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare".

S-a arătat că, în privința formelor de retribuire în acord și prime se menționează în anexa 1 a Ordonanței de Urgență nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor stabilite anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2001, că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale.

Tribunalul a mai reținut că, potrivit art.3 din Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială - dreptul comun în materie în perioada în care contestatorul și-a desfășurat activitatea și i s-a deschis dreptul la pensie - dreptul la pensie era recunoscut tuturor cetățenilor care desfășuraseră activitate permanentă pe baza unui contract de muncă și pentru care angajatorii plătiseră contribuția de asigurări sociale prevăzute de lege, și că acest principiu este reiterat în Legea nr.19/2000 prin art.2 care dispune că drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.

S-a apreciat că, în speță, au prioritate dispozițiile legale cu valoare de principiu, pentru că soluția contrară presupune încălcarea principiului cu consecința că, pe de o parte, nu s-ar realiza scopul avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia, iar pe de altă parte, s-ar crea o discriminare între persoanele ce au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, în condițiile în care baza de calcul pentru plata contribuțiilor este alcătuită din totalitatea veniturilor realizate de către asigurat.

S-a considerat că ar fi inechitabil ca veniturile realizate în acord global și prin plata de prime anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000 să nu fie luate în calcul la stabilirea drepturilor de pensie, iar după intrarea în vigoare a legii să fie avute în vedere toate veniturile realizate, chiar dacă dintre acestea unele sunt venituri nepermanente.

S-a arătat că plata contribuției de asigurări sociale în ambele situații impune aceeași soluție cu privire la stabilirea drepturilor de pensie, întrucât altfel, sumele plătite cu titlu de contribuție de asigurări sociale pentru veniturile realizate în acord global și prin plata de prime nu ar corespunde unei contraprestații care să fi justificat reținerea lor.

Prin urmare, s-a reținut că pârâta trebuie să respecte acest principiu de bază al organizării și funcționării sistemului public (formele de retribuire în acord și prin plata de prime, într-adevăr nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor care conform art.10 din Legea nr.3/1977 era constituită din retribuții tarifare, însă conform reglementărilor aceluiași act normativ dreptul la pensie era recunoscut pentru cei care plătiseră asigurări sociale ori acestea se stabileau în raport de câștigul brut realizat iar nu de cel tarifar) în considerarea prevederilor legale și a adeverinței eliberate de fostul angajator al reclamantei, care certifică plata contribuției de asigurări sociale în raport de toate veniturile realizate de salariat.

n ceea ce privește adeverința nr.13983/05.10.2006, emisă de, s-a constatat că sporul de vechime menționat în cuprinsul acesteia a fost avut în vedere de catre intimata la recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantei, regăsindu-se în decizia nr.-/15.05.2008.

Împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs de către Casa de Pensii a Municipiului B, care a criticat-o pentru nelegalitate.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.4 și 9 și art.3041pr.civ. recurenta a făcut referire la dispozițiile pct.VI din anexa OUG nr.4/2005, arătând că formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale, nu fac parte din sporurile cu caracter permanent și nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01.04.2001, nefiind înscrise în carnetul de muncă.

De asemenea, recurenta a mai arătat că, potrivit art.164 din Legea nr.19/2000, salariile brute sau nete prevăzute în carnetul de muncă, ori veniturile realizate în sistemul acordului global pretinse în cauză sunt venituri temporare, fără caracter permanent, neinserate în cartea de muncă, și care nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, motiv pentru care nu pot fi luate în considerare la stabilirea drepturilor de pensie.

S-a susținut de către recurentă că veniturile suplimentare obținute de reclamantă nu reprezintă sporuri cu caracter permanent, ci o formă de remunerare în funcție de realizarea indicatorilor, de predare a lucrărilor de cercetare științifică, etc. reglementată de legislația în vigoare la acea dată (art.12 din Legea nr.57/1974), această diferențiere rezultând foarte clar din dispozițiile Legii nr.57/1974, precum și din dispozițiile Decretului nr.92/1976, coroborat cu Ordinul nr.136/1976, orice altă interpretare extensivă contravenind textului de lege.

Recurenta a invocat și decizia nr.736/24.10.2006 a Curții Constituționale.

Prin întâmpinarea formulată, intimata, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:

Este adevărat că prin decizia nr.736/24.10.2006 a Curții Constituționale invocată de către recurentă s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor mențiunii de la pct.VI din anexa la OUG nr.4/2005, însă în considerente s-a reținut că noua legislație privind sistemul public de pensii recunoaște ca stagiu de cotizare vechimea în muncă considerată utilă de legislația anterioară pentru determinarea dreptului la pensie, iar verificarea împrejurărilor dacă, potrivit legislației anterioare, s-au încasat sau nu contribuții la asigurările sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor constituie probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, a căror soluționare intră în competența exclusivă a instanței judecătorești.

În speță, prima instanță a interpretat și aplicat judicios prevederile legislației asigurărilor sociale atunci când a obligat intimata Casa de Pensii a Municipiului B să emită o nouă decizie prin care să ia în considerare la stabilirea drepturilor de pensie și a veniturilor obținute în sistemul acord global, dovedite prin adeverințele eliberate de către foștii angajatori.

Curtea nu poate primi susținerile recurentei, în sensul că veniturile obținute în sistem acord global nu pot face parte din baza de calcul a pensiei, întrucât acordul global a fost un mod de salarizare specific domeniului de activitate în care a lucrat contestatoarea, având deci un caracter permanent.

Aceste drepturi salariale (acord și prime) erau incluse în câștigul brut realizat de personalul salariat, iar angajatorii erau obligați să verse pentru acestea o contribuție de 15% la bugetul asigurărilor sociale de stat.

De vreme ce s-a făcut dovada că pentru aceste venituri s-a achitat contribuția de asigurări sociale, Curtea apreciază că acestea pot fi incluse în baza de calcul a pensiilor, în conformitate cu principiul contributivității reglementat de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000.

Principiul sus menționat trebuie aplicat cu prioritate, iar dispozițiile OUG nr.4/2005, care prevăd că sumele reprezentând acord nu se iau în calculul drepturilor de pensie, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, trebuie interpretate prin prisma dispozițiilor Legii nr.19/2000, act normativ cu forță juridică superioară, care reglementează principiile pe baza cărora funcționează sistemul public de asigurări sociale se aplică cu preeminență.

A accepta punctul de vedere al recurentei ar însemna a se crea discriminări între persoanele care au contribuit cu aceeași sumă la bugetul asigurărilor sociale.

Pentru toate considerentele arătate, Curtea va respinge ca nefondat recursul, în baza art.312 pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.7435 din data de 02.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.23424/AS/2008, în contradictoriu cu intimata.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 13.05.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

-

GREFIER

Red.:

Dact.: /2ex.

11.06.2009

Jud. fond.:;

Președinte:Cristescu Simona
Judecători:Cristescu Simona, Uță Lucia, Rotaru Florentina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Cerere recalculare pensie. Decizia 3267/2009. Curtea de Apel Bucuresti