Cerere recalculare pensie. Decizia 4742/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(2311/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4742/
Ședința publică de la 24.06.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 2: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 3: Valentina Sandu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr. 573/26.01.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.47578/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-reclamant, personal, lipsă fiind recurenta-pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 29.05.2009 și a depus la dosar înscrisuri însoțite de anexă, înregistrate la data de 19.06.2009, după care,
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimatul-reclamant solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca legală și temeinică.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.573/26.01.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis cererea formulata de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa
de Pensii a Municipiului B; a obligat pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului cu luarea în considerare a stagiului de 20 de ani și la plata diferențelor dintre pensia încasată și pensia
stabilită în urma recalculării din 01.12.2005 - la zi.
A obligat pârâta la plata către reclamant a dobânzii legale aferente acestor sume de la data de 05.12.2008 până la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantului i s-a deschi dreptul la pensie pentru limita de vârsta si muncă depusă începând cu data de 15 mai 1991 conform deciziei nr. - din 17 mai 1999.
În cuprinsul acestei decizii, vechimea în muncă în grupa I de muncă figurează ca fiind de 25 ani, 11 luni și 14 de zile. Cu toate acestea, în decizia de recalculare emisă în data de 30.11.2005 și în decizia din data de 21 ianuarie 2009 este avut în vedere stagiul de cotizat de 30 de ani conform buletinelor de calcul depuse la dosarul cauzei.
Potrivit art. 1 și 2 din legea nr. 3/1977 pensia se stabilește în raport de contribuția adusă de fiecare om al muncii la dezvoltarea societății, potrivit principiului socialist al retribuirii după cantitatea, calitatea și importanța socială a muncii și se diferențiază în funcției de vechimea în muncă, retribuția avută și grupa de muncă. Dreptul la pensie se acordă la împlinirea vârstei stabilite de lege în raport de natura muncii prestate și de numărul de ani efectiv lucrați în activitatea economică și socială.
Instanța a apreciat că pe baza acestui text de lege este neîndoielnic faptul că prestarea muncii in grupa I de muncă pe o perioada de 20 de ani, atât pentru bărbați cât si pentru femei, reprezintă stagiul de cotizare ce trebuie avut in vedere la determinarea punctajului mediu anual.
În acest sens este si decizia nr. 40/22.09.2008 pronunțata de Înalta Curte de Casație si Justiție in cadrul unui recurs in interesul legii, potrivit căreia stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.
Totodată, art. 2 din OUG nr. 4/2005 stabilește ca recalcularea pensiei se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual si a cuantumului fiecărei pensii cu respectare Legii nr. 19/2000.
Având în vedere ca OUG nr. 4/2005 nu cuprinde dispoziții speciale privind modalitatea de determinare a punctajului mediu anual si a valorii drepturilor de pensie, sunt pe deplin aplicabile prevederile Legii nr. 19/2000 in aceasta privința, pe cale de consecința, si recursul in interesul legii.
De asemenea, la recalcularea pensiei in temeiul OUG nr. 4/2005, conform art. 4, determinarea punctajului mediu anual și cuantumul pensiei se face pe baza datelor, elementelor si informațiilor din documentele de pensie aflate in păstrarea caselor de pensii teritoriale, cu respectarea prevederilor HG nr. 1550/2004, in conform cu principiile Legii nr. 19/2000.
Astfel, pârâta avea posibilitatea de a cunoaște perioada în care reclamantul a beneficiat de grupa I de muncă din decizia de pensionare din anul 1999 și de a proceda la recalcularea pensiei reclamantului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat, în termen legal, pârâta Casa de Pensii a Municipiului B, criticând sentința pentru motivele prevăzute de art.304 pct. 9 pr. civ.
În susținerea recursului a reținut că reclamantul-intimat beneficiază de drepturi de pensie în sistemul public, în baza Deciziei nr. -/17.05.1999, în temeiul Legii nr. 3/1977, drepturile fiind acordate cu data de 15.05.1999.
Privitor la obligarea de a utiliza la stabilirea drepturilor de pensie a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, recurenta a învederat că pentru persoanele pensionate sub imperiul Legii nr. 3/1977, drepturile de pensie se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual, astfel cum dispune art. 2, alin.1 din Normele Metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000.
Potrivit acestor norme, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare.
De asemenea, alineatul 3 al textului menționat anterior prevede că pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.
Astfel, din interpretarea textului de lege, rezultă indubitabil că facilitățile oferite de Legea nr. 3/1977 persoanelor care au lucrat in grupa I și II de muncă, sunt acordarea sporului de grupă și posibilitatea pensionării înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, dispozițiile art. 14 din acest act normativ neavând semnificația reducerii stagiului de cotizare, utilizat la recalcularea pensiei.
Ca atare este lipsită de relevanță împrejurarea că potrivit dispozițiilor art. 43 și art. 77, alin.2 din Legea nr. 19/2000, stagiul cotizare complet a fost stabilit la 20 de ani pentru aceste grupe muncă.
Recurenta a apreciat că este criticabilă soluția instanței de fond care reține că art. 14 din Legea 3/1977 este aplicabil în speță, în sensul că urmare faptului că reclamantul a desfășurat timp de peste 25 ani activității încadrate în grupa I de muncă și este îndreptățit la recalcularea pensiei în baza unui stagiu de 20 de ani.
Mai mult, noua legislație privind sistemul public de pensii are ca principiu general stabilirea cuantumului pensiei cuvenite fiecărui titular prin luarea în considerare a întregii activități și a drepturilor salariate realizate pe tot parcursul perioadei de cotizare.
Având în vedere principiul mai sus enunțat, pentru fiecare lună și întreaga perioadă ce constituie vechime în muncă ori este asimilată acesteia, se stabilește punctajul corespunzător în raport cu drepturile salariate obținute, iar prin înmulțirea punctului de pensie, stabilit prin legea anuală a bugetului asigurărilor sociale de stat, cu punctajul mediu realizat, stabilindu-se cuantumul pensiei.
Articolul 14 din Legea nr. 3/1977, invocat de reclamantul-intimat, se aplică persoanelor care au lucrat cel puțin 20 de ani în locuri care se încadrează în grupa I de muncă și vor să iasă la pensie, dar nu îndeplinesc condițiile pentru deschiderea drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, beneficiul acordat fiind reducerea vârstei standard de pensionare, dar nu și a stagiului complet de cotizare.
Având în vedere cele enunțate, se consideră că legiuitorul nu a dorit sub nici o formă, să creeze o discrepanță atât de mare între categoriile de asigurați, mai cu seamă că cei care au desfășurat activități în grupe superioare de muncă au beneficiat de-a lungul anilor de beneficii salariate, în sensul unui spor suplimentar la salariu și de reducerea vârstelor standard de pensionare.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, dar și a dispozițiilor art. 3041pr. civ. Curtea reține următoarele:
Intimatul a fost pensionat potrivit art.14 din Legea nr. 3/1977 și HG nr.1550/2004.
Intimatul are o vechime în muncă în cadrul grupei I de 25 de ani, 11 luni și 14 zile.
În acest sens, art. 14 din Legea nr.3/1977 dispune că persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de munca, sau cel puțin 25 ani în grupa II de munca, la stabilirea pensiei li se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat în aceste grupe câte:
a) un an și șase luni pentru grupa I de munca;
b) un an și trei luni pentru grupa II de munca.
Pe aceasta baza persoanele care au lucrat în grupele I și II de munca au dreptul, la cerere, sa fie pensionate, la împlinirea vârstei de:
a) 52 ani, pentru grupa I și 57 ani pentru grupa II, bărbații;
b) 50 ani pentru grupa I și 52 ani pentru grupa II, femeile.
Persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de alin. 1 sunt pensionate, la cerere, și la 50 de ani, atât bărbații cât și femeile din grupa I de munca, și la 55 ani bărbații sau 50 de ani femeile, din grupa II de munca".
Potrivit înscrisurilor aflate la dosar intimatul a fost pensionat la data de 01.05.1993, deci împlinise vârsta de 50 de ani așa cum era prevăzut de dispozițiile art. 14 din Legea nr.3/1977.
Recurenta a susținut că reducerea stagiului de cotizare se aplica doar pentru cei care au ieșit la pensie în baza legilor speciale.
Instanța de recurs reține că acesta a fost pensionat datorită vechimii în muncă în grupa I de muncă așa cum stipulează art.14 alin.1 din Legea nr.3/1977 "Persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de munca.", iar prin HG nr.1550/2004 s-a stabilit modalitatea privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public stabilite în fostul sistem de asigurări sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001 în conformitate cu principiile Legii nr.19/2000, care în art. 2 alin. 4 din Anexa nr.1 stabilește următoarele:
Pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis anterior datei de 1 iulie 1977, data intrării în vigoare a Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru toate categoriile de pensii va fi de 20 de ani pentru femei și de 25 de ani pentru bărbați.
Pentru persoanele beneficiare de pensii stabilite în condiții prevăzute de acte normative cu caracter special, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului de pensie prevăzută de aceste acte normative.
Având în vedere aceste dispoziții legale și aflându-ne în situația în care este vorba despre o decizie de recalculare a pensiei și nu despre o decizie de stabilire a pensiei, HG menționată mai sus a avut drept scop armonizarea pensiile celor pensionați în vechiul sistem, în conformitate cu principiile Legii nr.19/2000.
Prin urmare, nu are nicio relevanță faptul că intimatul a fost pensionat în raport cu numărul anilor lucrați în grupa I de muncă atâta timp cât acesta s-a pensionat în conformitate cu art. 14 din Legea nr.3/1977 îndeplinind astfel condițiile de pensionare.
Pentru considerentele arătate, în baza art.312 alin.1 pr.civ. Curtea va respinge recursul declarate, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr. 573/26.01.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.47578/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.LH/th.red.
2ex-15.07.2009
Jud. fond:
Președinte:Lizeta HarabagiuJudecători:Lizeta Harabagiu, Maria Ceaușescu, Valentina Sandu