Cerere recalculare pensie. Decizia 491/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 491/2009

Ședința publică de la 27 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Stoica Manuela președinte secție

- - - JUDECĂTOR 2: Doriani Ana

- - - președintele Curții de Apel

- grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta H, împotriva sentinței civile numărul 1472/LM/28.10.- pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul intimat,lipsă fiind pârâta recurentă.

. Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care reclamantul intimat solicită respingerea recursului ca nefondat,menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de Tribunalul Hunedoara și a nu se lua în considerare întâmpinarea formulată de CNPAS

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față,

Prin acțiunea de asigurări sociale înregistrată la ribunalul Hunedoara în dosar nr-, reclamantul a chemat în judecată CASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII H, solicitând obligarea paratelor sa-i recalculeze punctajul mediu anual si cuantumul pensiei aflata in plata, prin valorificarea veniturilor suplimentare, respectiv adaosuri si sporuri, la retribuția tarifara de încadrare, realizate lucrând in acord global si dovedite cu adeverința nr.245/21.03.2008 eliberata de SC SA P si sa-i achite diferențele de pensie cuvenite, începând cu data de 01.04.2001 și până la zi.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat ca in perioada 08.11.1978 - 26.07.1987 a lucrat la Institutul de Cercetări si Miniere P, unde salarizarea s-a făcut in acord global, conform Legii nr. 57/ 1974, iar începând cu anul 1992, in conformitate cu prevederile Contractelor Colective de Munca.

În aceasta perioada a realizat venituri suplimentare, adaosuri si sporuri, pe care parata nu le-a luat in calcul la stabilirea pensiei deși a solicitat aceasta in mod expres prin cererea înregistrată la nr.6771/26.03.2008 la CASA LOCALĂ DE PENSII

Mai arata ca Legea nr.250/2007 privind modificarea Legii nr.19/2000, prevede ca punctajul asiguratului stabilit conform art.78 alin. 1și 2 se calculează la nivelul veniturilor brute realizate, pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale, iar Ordinul nr.680/2007, pentru modificarea Normelor de aplicare a Legii nr.19/2000, prevede ca venitul brut care se ia in calcul la stabilirea drepturilor de pensie include toate sporurile, indiferent daca au caracter permanent sau nu.

Prin întâmpinare, pârâta Casa Naționala de Pensii si alte Drepturi de Asigurări Sociale a solicitat respingerea acțiunii invocând pe cale de excepție, lipsa calității procesuale pasive in cauza susținând că potrivit G nr.13/2004, CNPAS este o instituție publica autonoma de interes național, care gestionează sistemul de pensii la nivel național si nu individual, astfel ca o cerere care are ca obiect stabilirea si calcularea drepturilor individuale de pensie nu intra in atribuțiile sale, ci ale casei teritoriale de pensii, care deține întreaga documentație si care a stabilit si calculat pensia reclamantei.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât veniturile suplimentare, adaosuri si sporuri, solicitate de reclamant, nu pot fi luate in calcul la stabilirea pensiei, deoarece contravin dispozițiilor de la pct. VI din anexa la OUG nr.4/2005, iar sumele obținute prin aplicarea formelor de retribuire in acord global sau cu bucata, in regie ori după timp, pe baza de tarif sau cote procentuale, nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor niciodată si de aceea nu pot fi valorificate la recalcularea pensiilor stabilite anterior datei de 1.04.2001.

Parata CASA JUDETEANA DE PENSII H prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, deoarece punctul VI din OUG nr.4/2005 prevede ca nu sunt luate in calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1.04.2001, formele de retribuire in acord, sau cu bucata, în regie ori după timp, pe baza de tarife sau cote procentuale, astfel ca, nici o forma de retribuire în acord, fie ca poarta denumirea de salarii, venituri, adaosuri nu poate fi valorificata la pensie.

A mai susținut că in conformitate cu prevederile art. 164 din Legea nr.19/2000, la determinarea drepturilor de pensie se valorifica salariile brute sau nete, astfel cum au fost înregistrate in carnetul de munca, pana la data de 1.04.2001, data intrării in vigoare a Legii nr.19/2000 și că pe lângă aceste salarii, la determinarea punctajelor anuale se au in vedere si sporurile, care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare si care au fost înregistrate in carnetul de munca, iar, după data de 1.04.1992,sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare si care sunt înregistrate în carnetul de munca sau dovedite cu adeverințe eliberate de unități, însă adeverința depusă de reclamant, la dosar, se refera la adaosuri acordate sporadic și care nu au fost înregistrate în carnetul de muncă, astfel că nu poate fi valorificată la pensie.

Cu privire la adeverința nr. 245/21.03.2008 eliberata de SC SA P, a arătat ca a fost depusa la sediul instituției prin cererea nr. 6771/26.03.2008 și că dacă ar exista temei legal de valorificare a acesteia, ar deveni incidente prevederile art. 169 alin. 2si3 din Legea nr. 19/2000, respectiv drepturile de pensie recalculate s-ar cuveni, cu luna următoare depunerii cererii.

Referitor la acordarea diferențelor de pensie începând cu anul 2001 invocat prescripția dreptului la acțiune, întrucât excede termenului general de prescripție de 3 ani.

Prin sentința civilă nr. 1472/LM/2008 din 28 octombrie 2008 pronunțată în cauză, Tribunalul Hunedoaraa admis în parte acțiunea de asigurări sociale formulată de reclamantul împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII H, și în consecință:

A obligat pârâta la recalcularea pensiei cuvenite reclamantului prin valorificarea veniturilor suplimentare (acord global) rezultate din adeverința nr. 245/21.03.2008 emisă de SC DE CERCETĂRI ȘI MINIERE SA începând cu data de 01.04.2008, precum și să plătească acesteia diferențele de pensie cuvenite cu aceeași dată.

A respins în rest acțiunea față de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

În baza art.246 Cod Procedură Civilă a luat act de renunțarea la acțiunea reclamantei față de CASA NAȚIONALĂ DE PENSII ȘI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut ca întemeiată excepția lipsei calității procesual pasive invocate de pârâta S, având în vedere că potrivit HG nr. 13/2004 aceasta este o instituție publică de interes național, care gestionează sistemul de pensii la nivel național și nu individual.

Pe fondul cauzei a reținut că drepturile de pensie ale reclamantului au fost stabilite începând cu data 27.04.1999 iar prin cererea înregistrată la nr.6771/26.03.2008 acesta solicitat valorificarea adaosului pentru munca in acord, dovedit cu adeverința nr.245/21.03.2008 si anexa nr.1, eliberate de C. SA

Din interpretarea prevederilor art. 164 si 78 din Legea nr. 19/2000, a reținut ca sporurile si adaosurile de care au beneficiat angajații si care au fost dovedite cu înscrisuri, chiar neînregistrate in carnetul de munca, trebuie cuprinse in baza de calcul a pensiei.

A conchis că neânscrierea aceste sporuri in carnetul de munca anterior Legii nr.49/1992 nu poate conduce la prejudicierea salariaților, cat timp, prin actele emise de angajator, in speță adeverința nr.245/2008 s-a dovedit primirea acestor sporuri pentru care s-a achitat cota de S.

A mai reținut că prin Legea nr. 338/2002, a fost modificat art.164 din Legea nr.19/2000, prevăzându-se in mod expres la alin.3 ca la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin.1 se au in vedere si sporurile cu caracter permanent dovedite cu adeverinte eliberate de unitate.

Totodată, conform prevederilor art. 23 alin 1 din Legea nr. 19/2000, baza de calcul lunara a contribuției individuale de asigurări sociale o constituie salariile realizate lunar, inclusiv sporurile si adaosurile prevăzute de lege sau contractul individual de munca si care se au in vedere la stabilirea punctajului prevăzut de art.78 din aceeași lege.

Prin urmare, Legea nr.19/2000, prin textele mai sus menționate, prevede posibilitatea, dar si obligativitatea valorificării la pensie a sporurilor si adaosurilor dovedite cu adeverințe eliberate de unități, iar in speța de fata s-a făcut o astfel de dovada cu adeverința nr.245/21.03.2008, iar din aceasta adeverința rezulta ca, in conformitate cu prevederile art. 1 din Decretul nr. 389/1972, pentru sporurile primite in cadrul acordului global, angajatorul a calculat si virat la bugetul de stat contribuția de asigurări sociale.

Faptul ca pe o perioada de mai mulți ani reclamantul a beneficiat de aceste adaosuri, dovedește caracterul permanent al acestora si nu ca aceste venituri ar avea caracter sporadic, așa cum susține pârâta.

Deși, la pct. VI din OUG nr.4/2005, se menționează ca aceste sume, nu se iau in calcul la determinarea punctajelor anuale pentru ca nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor stabilite in baza legislației anterioare, nu se poate ignora faptul ca potrivit art.2 alin.1 din aceeași ordonanța, recalcularea se face cu respectarea principiului contributivității instituit de art.2 lit. e din Legea nr. 19/2000, precum si prevederile art.7 alin.3 din OUG nr.4/2005, conform cărora, decizia de recalculare poate fi modificata la cerere, in baza actelor doveditoare, prezentate de pensionar, întocmite conform prevederilor legale, din care rezulta alte date si elemente decât cele utilizate la recalculare, referitoare la drepturi cu caracter salarial, care conform Legii nr. 19/2000, se au in vedere la stabilirea punctajului mediu anual, sau la stagii de cotizare realizate pana la data de 1.04.2001.

În privința perioadei 01.07.2005 - 01.04.2001 a reținut că dreptul la acțiune este prescris, conform prevederilor art. 3 din Decretul nr.167/1958, iar pentru perioada 01.07.2005 - 31.03.2008 acțiunea este neîntemeiata, întrucât adeverința nr.245/2008 a fost depusa la parata la data de 26.03.2008 iar conform art. 169 alin.3 din Legea nr.19/2000, drepturile de pensie recalculate se cuvin doar începând cu luna următoare depunerii cererii, prin urmare, începând cu data de 01.04.2008.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII H solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței atacate și pe fond respingerea acțiunii formulate de reclamantul .

În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta arată, în esență, că instanța de fond printr-o interpretarea greșită a legii a dispus valorificarea veniturilor obținute de reclamant în acord global, deoarece intimatul este beneficiarul unei pensii stabilite anterior datei de 01.04.2001, care face obiect al recalculării pensiilor potrivit G nr. 4/2005 și care interzice în mod expres valorificarea veniturilor salariale acordate reclamantului cu titlu acord global. Faptul că în adeverința eliberată de angajator se face mențiunea că s-a plătit CAS - ul pentru aceste sume, nu naște obligatoriu și automat obligația casei de pensii de a valorifica la pensie acordul global, mai ales în condițiile legale clare care fac trimitere doar la valorificarea salariilor+sporuri care au însă caracter permanent și care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, potrivit legislației anterioare.

A mai susținut că legiuitorul este în drept să stabilească și să modifice ori de câte ori apare această necesitate, condițiile și criteriile de acordare a pensiilor, modul de calcul și cuantumul acestora, având în vedere nevoia de a asigura un nivel de trai decent și dreptul la protecție socială, dar și posibilitățile economico-financiare existente în diferite intervale de timp. În același timp, cuantumul pensiei nu trebuie neapărat să fie proporțional cu valoarea contribuției la fondul de asigurări sociale, pentru că această contribuției nu constituie un depozit ce urmează a fi restituit, iar pensia și celelalte drepturi de asigurări sociale se acordă în conformitate cu principiile subsidiarității și ale solidarității sociale.

În drept a invocat art.299, 304 Cod procedură civilă, Legea nr. 19/2000, Legea nr. 57/1974, OUG nr. 4/2005, Legea nr. 3/1977, Legea nr. 49/1992.

Prin întâmpinare, Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale a solicitat admiterea în totalitate a recursului formulat de Casa Județeană de Pensii H și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

Intimatul prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă ca nefondat, arătând, că soluția primei instanțe este corectă, întemeiată și motivată conform prevederilor legale.

CURTEA, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu conform cerințelor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, în limitele statuate de art. 306 alin.2 Cod procedură civilă reține următoarele:

Recursul este nefondat.

Veniturile realizate în acord global prevăzute în legislația anterioară anului 1989 privind instituțiile de cercetare proiectare au avut un caracter permanent, fiind acordate lunar și în raport cu acestea angajatorul a calculat și virat contribuția de asigurări sociale aferentă fondului de salarii, conform art. 1 din. 389/1972, care prevedea obligația unității de a vira la bugetul asigurărilor de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salarial.

Prevederea legală mai sus citată a fost menținută prin Legea nr. 49/1992, modificându-se numai procentul CAS - ului datorat de angajator.

Potrivit art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000, fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuției datorate de peroanele fizice și juridice din sectorul public de pensii, iar drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.

Conform prevederilor art. 23 alin.1 din Legea nr. 19/2000-așa cum au fost modificate prin Legea nr. 250/19.07.2007- baza de calcul lunară a contribuției individuale de asigurări sociale o constituiesalariul individual brut, realizat lunar, inclusiv sporurile și adaosurile reglementate de lege sau contractul colectiv de muncă, iar în raport de acest salariu brut se calculează numărul de puncte realizat în fiecare lună, în vederea determinării punctajului anual al asiguratului, potrivit art. 78 alin.1 teza a II-a din Legea nr. 19/2000 din aceeași lege.

În acest sens sunt și prevederile art. 164 alin.1 și 3 din Legea nr. 19/2000, conform cărora la determinarea punctajelor anuale se utilizează salariile brute sau nete, după caz și se au în vedere și sporurile cu caracter permanent înscrise în carnetul de muncă sau dovedite cu adeverințe de la angajator.

De asemenea, în Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 <LLNK 12000 19 10 201 0 17>privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare aprobate prin Ordinul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale nr.340/2001 se prevede la pct. 26 faptul că: punctajul anual al asiguratului se determină potrivit art. 78 alin. (1) și (2) din lege,pe baza venitului brut realizat lunar, prevăzut la pct. 19 din prezentele norme"

La pct. 19 din aceste norme este definită sintagma venit brut realizat lunar ca fiind "totalitatea veniturilor în bani sau în natură, indiferent de fondurile din care acestea se achită, realizate de asigurații care se află în una sau mai multe dintre situațiile de la art. 5 alin. (1) pct. I și II din lege".

Mai mult, prin Ordinul nr. 680/2007 pentru modificarea Normelor de aplicare a Legii nr. 19/2000 s-a definit noțiunea de venitul brut realizat lunar ca fiind venitul brut în bani, achitat din fondul de salarii, reprezentând inclusiv "sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariu ori sume fixe, indiferent dacă au caracter permanent sau nu"

Prin urmare, Legea nr. 19/2000, prin textele mai sus menționate, prevede posibilitatea, dar și obligativitatea valorificării la pensie a salariului realizat lunar, a sporurilor și adaosurilor dovedite cu adeverințe eliberate de unității, așa încât în speța de față în mod corect s-a apreciat de către prima instanță că se impune valorificarea veniturilor lunare realizate de reclamanta intimată, care au avut un caracter permanent în sensul Legii nr. 42/1992 și pentru care angajatorul a achitat CAS - ul, probate, cu adeverința nr. 245/21.03.3008 emisă de Institutul de Cercetări și Miniere

Susținerile recurentei în sensul că aceste sporuri nu pot fi luate în calcul la recalcularea drepturilor le pensie deoarece nu au făcut parte din baza a pensiilor conform legislației anterioare urmează a fi înlăturate ca nefondate, întrucât potrivit dispozițiilor art.10 din Legea nr. 3/1977 baza de calcul pentru stabilirea pensiei era media din 5 ani consecutivi, la alegere în ultimi 10 ani de activitate, a salariului de bază, precum și a următoarelor venituri salariale: sporul pentru vechime în muncă, sporul pentru lucru în subteran, precum și lucrul pe platformele marine de foraj și extracție, sporul pentru condiții grele de muncă, sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal, sporul pentru exercitarea unei funcții suplimentare și alte sporuri cu caracter permanent prevăzute în contractul individual de muncă, potrivit legii.

În speță, așa cum s-a reținut mai sus, veniturile suplimentare obținute de intimată, conform legii (Legea nr. 57/1974, iar începând cu anul 1992 contractul colectiv de muncă), urmare a activității de proiectare din cadrul P au avut un caracter permanent, iar recalcularea conform nr.OUG 4/2005, art.2 alin.1 se face cu respectarea principiului contributivității reglementat de art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000, regăsit în art. 164 privind determinarea punctajelor anuale.

cestui principiu fundamental al asigurărilor sociale, în condițiile în care s-a făcut dovada reținerii CAS și pentru aceste sume, ar conduce la obținerea unei prestații de asigurări sociale care nu ar fi proporționale cu prețul plătit pentru riscul asigurat, cea ce ar fi inechitabil.

În acest context, susținerile recurentei în sensul interpretării greșite de către prima instanță a dispozițiilor art. 164 din Legea nr. 19/2000 sunt nefondate.

Pentru considerentele expuse, curtea constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel încât în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâta H, împotriva sentinței civile numărul 1472/LM/28.10.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara -Secția litigii de muncă și asigurări sociale, în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 27.04. 2009.

Președinte Judecător, JUDECĂTOR 3: Petrașcu Adriana

- - - - - -

Grefier,

Red.PA

Tehnored.TM/2 ex

Jud.

Președinte:Stoica Manuela
Judecători:Stoica Manuela, Doriani Ana, Petrașcu Adriana

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Cerere recalculare pensie. Decizia 491/2009. Curtea de Apel Alba Iulia