Cerere recalculare pensie. Decizia 5218/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 3641/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA Nr. 5218R

Ședința publică de la 28 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Călin Dragoș Alin

JUDECĂTOR 2: Adela Comina Bodea

JUDECĂTOR - - -

GREFIER -

Pe rol fiind, soluționarea recursului formulat de către recurenta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII I împotriva sentinței civile nr.416/F din data de 05.05.2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul,având ca obiect - recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin cererea de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă. De asemenea, prin serviciul registratură, s-a înregistrat la data de 17.08.2009, întâmpinarea formulată de intimatul, în dublu exemplar.

Curtea, având în vedere faptul că, prin cererea de recurs, cât și prin cuprinsul întâmpinării, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 din Codul d e procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

CURTEA,

Cu privire la recursul dedus judecății:

Prin sentința civilă nr. 416/F din data de 05.05.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, a admis cererea formulată de reclamantul împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII I, a obligat pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului, prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 ani, începând cu data de 1 decembrie 2005 si a obligat pârâta către reclamant la plata diferențelor dintre pensia cuvenită la data de 01.12.2005 și pensia încasată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, potrivit deciziei de pensionare nr. 76233/30.11.2005 și înscrisurilor din carnetul de muncă aflate la dosarul cauzei, rezultă că reclamantul contestator la data pensionării a avut o vechime în grupa I de muncă de 27 ani, 2 luni și 25 zile, determinată în baza Legii nr. 3/1977.

Potrivit buletinelor de calcul aflate la dosarul cauzei, rezultă că la recalculare pârâta a avut în vedere un stagiu complet de cotizare de 30 ani.

In cauză, în raport de data la care drepturile de pensie ale contestatorului au fost stabilite, respectiv 01.12.2000, la recalculare se aplică dispozițiile art. 4 alin. 1 din OUG nr.4/2005, potrivit cărora determinarea punctajului mediu anual și cuantumul fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor HG nr. 1550/2004.

Potrivit art. 2 alin. 4 din HG nr. 1550/2004 pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea 3/1977.

Or, în cazul contestatorului care a înregistrat o vechime în grupa I de muncă de 25 ani, 7 luni și 18 zile, stagiul complet de cotizare este cel prevăzut de art. 14 din Legea nr. 3/1977, adică de 20 ani.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat, în termenul legal, recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii I, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

Recurenta susține că reclamantul este beneficiarul unei pensii pentru limită de vârstă din sistemul de stat, conform deciziei nr. 76233/21.07.1997, drepturile de pensie fiind stabilite în conformitate cu prevederile Legii nr. 3/1977, începând cu data de 01.08.1997.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul contestă decizia nr. 76233/30.11.2005, privind recalcularea pensiei pentru limită de vârstă, conform prevederilor nr.HG 1550/2004 și nr.OUG 4/2005.

Prevederile art.2, alin.(2) din Normele Metodologice de aplicare a nr.HG 1550/2004 nu i se pot aplica reclamantului, deoarece drepturile de pensie i-au fost stabilite începând cu data de 01.08.1997, conform Legii nr. 3/1977. Prevederile mai sus menționate se aplică beneficiarilor de pensie ale căror drepturi au fost stabilite anterior datei de 01.07.1977.

Ordinul nr. 50/1990 face doar precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și a II-a de muncă în vederea pensionării, și nu a reducerii stagiului complet de cotizare.

La determinarea punctajului mediu anual al reclamantului, s-a utilizat stagiul complet de cotizare de 30 ani, conform Legii nr. 19/2000.

Atât la art.14, alin.(2), lit. (a) și (b) din Legea nr.3/1977 cât și la art. 42 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 sunt prevăzute reducerile vârstelor standard de pensionare a persoanelor care se încadrează în grupa I si a II-a de muncă si nu a stagiului complet de cotizare, care este de 30 ani.

În drept, s-au invocat prevederile nr.OUG 100/2008, Legii nr. 19/2000, nr.HG 1550/2004 și nr.OUG4/2005.

Intimatul a formulat întâmpinare prin solicita respingerea cererii de recurs, ca nefondata. Dispozițiile art. 14 din Legea nr. 3/1977 sunt dispoziții cu caracter special, in ceea ce privește stagiul complet de cotizare, astfel incat, in cazul pensionarii unei persoane care a realizat stagiul necesar in grupa I sau a Il-a de munca nu exista nicio rațiune pentru a se lua in considerare alt stagiu complet de cotizare.

Intr-adevar, stagiul complet de cotizare de 30 ani era consacrat cu caracter de principiu de Legea nr. 3/1977, insa aceasta lege a insituit o serie de situații speciale, cand stagiul complet de cotizare era mai mic. Ca urmare, stagiul necesar pentru deschiderea dreptului la pensie corespunzător flecarei activități este stagiul complet de cotizare ce trebuie utilizat la determinarea punctajului mediu anual in procedura recalculării in temeiul OUG nr. 4/2005.

Dispozițiile unor acte normative speciale, cum este HG nr. 478/1990, nu reprezintă decât aplicații particulare ale normei speciale cuprinse in ) art. 14 din Legea nr. 3/1977.

Aceasta concluzie se impune cu atât mai mult cu cat dispozițiile HG 1550/2004 nu fac trimitere la stagiul complet de 30 ani, ci la stagiul complet reglementat de Legea nr. 3/1977, care era diferit după cum persoana a lucrat in grupe de munca, in calitate de personal navigant etc.

In drept, s-au invocat dispozițiile art. 308 alin. (2) raportat la art. 115-118 din Codul d e procedura civila.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor formulate în cererea de recurs, conform dispozițiilor art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul recurentei-pârâte Casa Județeana de Pensii I este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:

Prin decizia nr. 76233/30.11.2005 emisă de intimată au fost reclaculate, începând cu data de 01.12.2005, drepturile de pensie de limită de vârstă cuvenite reclamantului. In urma operațiunilor de calculare a drepturilor de pensie, s-a tinut seama de un stagiu complet de cotizare de 30 de ani.

In privința stagiului complet de cotizare ce urmează a fi utilizat la determinarea punctajului mediu anual, Curtea retine ca acesta este de 20 de ani, in loc de 30 de ani, cum a stabilit parata.

Drepturile de pensie ale reclamantului s-au născut in baza Legii nr. 3/1977, decizia inițiala de stabilire a pensiei fiind din data de 01.08.1997, astfel cum rezulta din buletinul de calcul. Prin urmare, acesta este actul normativ care trebuie avut in vedere pentru a verifica daca parata a aplicat in mod corect dispozițiile legale privind stagiul complet de cotizare.

Instanța retine si dispozițiile art.4 alin.1 din OUG nr.4/2005, potrivit căruia determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii se face cu respectarea prevederilor HG nr.1550/2004 si art.2 alin.3 din Normele Metodologice aprobate prin HG nr.1550/2004, potrivit căruia pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului anual va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977. In atare situație, având în vedere dispozițiile art.8 alin.1 și art.14 alin.2 din Legea nr. 3/1977, această lege stabilește trei stagii complete de cotizare în funcție de grupa de muncă în care cel în cauză a lucrat, stagii care trebuie avute în vedere așa cum prevede art. 2 alin.3 din Normele Metodologice, respectiv 30 de ani pentru munci obișnuite, 25 ani pentru grupa a II-a de muncă și 20 de ani pentru grupa I de muncă.

Dacă legiuitorul ar fi înțeles ca și cu ocazia recalculării pensiei să facă trimitere doar la stagiul complet de cotizare de 30 de ani bărbații și 25 ani femeile, atunci ar fi prevăzut expres acest lucru în conținutul prevederilor art.2 alin.3 din Normele Metodologice, așa cum a făcut cu dispozițiile art.2 alin.2 din aceleași norme.

Potrivit dispozițiilor art.2 alin.1, 3 și 4 din HG nr. 1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare, în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației, anterioare datei de 01.04.2001, în conformitate cu prevederile Legii 19/2000 -"Stagiul complet de cotizare utilizat în determinarea punctajului mediu anualreprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului de pensie de care persoana beneficiază la data începerii operațiunilor de evaluare" care"pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 01.07.1977-31.03.2001. va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977"iar"pentru persoanele beneficiare de pensii stabilite in condițiile prevăzute deacte normative cu caracter special este vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului de pensie prevăzută de aceste acte normative".

u există nici o rațiune pentru a considera că reclamantul nu se află într-o situație identică cu persoanele ce au beneficiat de dispozițiile HG nr. 478/1990 sau alte asemenea acte normative speciale, care derogă de la dispozițiile Legii nr.3/1977 sub aspectul stagiului complet de cotizare, câtă vreme a realizat stagiul complet de cotizare de 25 de ani în grupa a II-a de muncă, impus de Legea nr. 3/1977.

Este adevărat că stagiul complet de cotizare de 30 de ani era consacrat cu caracter de principiu de Legea nr. 3/1977, însă această lege a instituit și o serie de situații speciale, când stagiul complet de cotizare era mai mic. Astfel, stagiul complet de cotizare era de 20 de ani în cazul persoanelor ce lucrau în grupa I de muncă și de 25 de ani pentru cei ce lucrau în grupa a II-a de muncă sau care lucrau ca personal navigant, în cazul nevăzătorilor stagiul complet de cotizare era de 15 ani bărbații și 10 ani femeile.

Prin prisma considerațiilor de mai sus, se constată că dispozițiile unor acte normative speciale, cum este HG nr.478/1990, nu reprezintă decât aplicații particulare ale normei speciale cuprinse în art.14 din Legea nr.3/1977, potrivit căreia persoanelor care lucrau efectiv cel puțin 25 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrau în grupa a II-a de muncă, se puteau pensiona, la cerere, la vârsta de 50 de ani, stagiul complet de cotizare fiind în cazul lor tot de 25 de ani.

Ca urmare, fiind vorba de un stagiu complet de cotizare consacrat de o normă specială (este vorba de art.14 alin.1 și 2 din Legea nr.3/1977), determinarea punctajului mediu anual trebuie să se facă în procedura de recalculare a drepturilor în temeiul OUG nr.4/2005, pe baza un stagiu complet de cotizare de 20 ani.

Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât dispozițiile HG nr.1550/2004 nu fac trimitere la stagiul complet de 30 de ani, ci la stagiul complet de cotizare reglementat de Legea nr.3/1977, care era diferit după cum persoana a lucrat în grupe de muncă, în calitate de personal navigant etc. fiind lipsită de relevanță juridică analiza comparativă pe care o face recurenta cu privire la reglementarea conceptului de "grupă superioară de muncă", în cadrul Legii nr.3/1977, respectiv de "condiții speciale de muncă", în cadrul Legii nr.19/2000.

Prin decizia nr. 40/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, admițându-se recursul în interesul legii s-a stabilit ca dispozițiile art. 77 alin. (2) raportat la art. 43 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.

In speța de fata, reclamantul a desfășurat timp de 27 ani, 2 luni și 25 zile activitati încadrate in grupa I de muncă, perioada recunoscuta si de parata, conform buletinului de calcul, fiind indreptatit la recalcularea pensiei pe baza unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani.

Nu va fi reținuta apărarea recurentei, invocata in temeiul de drept al cererii, in sensul ca pentru activitatea desfășurata in grupe superioare de munca asigurații beneficiază doar de acordarea unui punctaj suplimentar, conform OUG nr. 100/2008, si nu de un stagiu complet de cotizare derogator.

Recurenta parata citează trunchiat prevederile art. II alin. 1 lit. a) din acest act normativ, menționând doar ca acestea se aplica si persoanelor ale căror drepturi de pensie au fost recalculate in baza OUG nr. 4/2005. In continuare, textul mai prevede si ca punctajul suplimentar nu se acorda "persoanelor in cazul cărora pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea in munca necesara deschiderii dreptului la pensie prevăzuta de acte normative cu caracter special."

Or, exact aceasta este situația din speța de fata: intimatul reclamant beneficiază de un stagiu complet de cotizare derogator, de 20 de ani, in cazul sau nefiind aplicabile majorările de punctaj prevăzute de OUG nr. 100/2008.

Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art. 312 din Codul d e procedura civila, va respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Casa Județeana de Pensii I, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva sentinței civile nr.416/F din data de 05.05.2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 28.09.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

tehnored.

2.ex./03.10.2009.

Jud. fond:,

Președinte:Călin Dragoș Alin
Judecători:Călin Dragoș Alin, Adela Comina Bodea

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Cerere recalculare pensie. Decizia 5218/2009. Curtea de Apel Bucuresti