Cerere recalculare pensie. Decizia 5231/2009. Curtea de Apel Bucuresti

- ROMANIA -

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

DOSAR NR-

Format vechi 3914/2009

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia Civilă Nr.5231/

Ședința Publică din data de 29 septembrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Guranda Georgeta

JUDECĂTOR 2: Ignat Silvia Georgiana

JUDECĂTOR 3: Sprînceană

GREFIER

*****************

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.3313 din data de 21.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.33361/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata-contestatoare - având ca obiect "recalculare pensie".

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns: intimata-contestatoare prin apărător d-na avocat, cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 8 dosar recurs, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.- din 14.09.2009, lipsind recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Intimata-contestatoare prin avocat, întrebată fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții intimate prezente în combaterea motivelor de recurs formulate în cauză.

Intimata-contestatoare prin avocat având cuvântul solicită respingerea recursului declarat de către recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului B ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii judecătorești recurate pronunțate de către instanța de fond ca fiind temeinică și legală, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește critica adusă sentinței civile recurate, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 4 Cod proc. civilă în sensul că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, intimata-contestatoare prin avocat arată că, instanța a apreciat corect probele administrate în cauză, făcând o corectă aplicare a legii în spiritul și litera acesteia, pe de o parte, iar pe de altă parte, acest motiv de recurs nu a fost nici motivat de către recurenta-intimată.

Mai arată că recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului B susține faptul că veniturile suplimentare de natură salarială (acord global și prime) nu ar fi constituit bază de calcul a contribuției de asigurări sociale, ori, potrivit adeverinței depuse la dosar în conformitate cu dispozițiile art. 7 alin.(3) din OUG 4/2005, toate drepturile de natură salarială inclusiv sume reprezentând "acord global" și "prime" au constitut baza de calcul a contribuției de asigurări sociale la determinarea punctajelor anuale, așa cum și în mod legal a apreciat și instanța de fond.

Față de aceste considerente, intimata-contestatoare prin avocat concluzionează în sensul respingerii recursului declarat de către recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului B, cu consecința menținerii hotărârii judecătorești recurate ca fiind temeinică și legală.

Cu cheltuieli de judecată.

Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art. 150 Cod proc. civilă și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.3313 din data de 21.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.33361/3/AS/2008, a fost admisă acțiunea formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B, a fost obligată intimata să emită decizie și să recalculeze drepturilor de pensie ale contestatoarei prin valorificarea mențiunilor din adeverința nr.1102/930/09.06.2008, emisă de SA, începând cu 1.09.2005, precum și la plata diferențelor de drepturi de pensie dintre cele cuvenite conform sentinței și cele efectiv încasate, începând cu data de 01.09.2005.

Prin aceeași sentință a fost obligată intimata la plata către contestatoare a cheltuielilor de judecată, în valoare de 800 lei, reprezentând onorariu avocat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că dreptul la pensie al petentei s-a deschis în anul 1992, conform mențiunilor din deciziile de recalculare.

Prin urmare, contestatoarea a fost beneficiara procesului de recalculare reglementat de OUG nr.4/2005, începând cu data de 1.09.2005, în raport de dispozițiile HG nr.733/2005.

Contestatoarea a formulat cererea de recalculare a pensiei, înregistrată sub nr.4016/09.06.2008 la Casa Locală de Pensii Sector 2, pentru valorificarea veniturilor evidențiate în adeverința nr.1102/930/09.06.2008, emisă de SA, iar în soluționarea acestei cereri, contestatoarea a emis răspunsul, prin care i s-a comunicat că adeverința depusă nu poate fi luată în calcul la recalcularea pensiei, în raport de dispozițiile OUG nr.4/2005.

Potrivit mențiunilor din adeverința nr.1102/930/09.06.2008, emisă de SA, contestatoarea a realizat venituri suplimentare pe state de salarii în sistemul de plată în acord, iar conform legislației în vigoare la acea vreme, contribuția de asigurări sociale s-a plătit lunar de către angajator pentru întreg fondul de salarii.

Potrivit dispozițiilor art.4 alin.1 din OUG nr.4/2005, determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr.1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001,în conformitate cu principiile Legii nr.19/2000.

Prin urmare, Tribunalul a considerat că independent de motivarea expusă de intimată cu ocazia soluționării cererii de recalculare a pensiei formulată de către contestatoare, valorificarea veniturilor suplimentare solicitate prin cererea de chemare în judecată, indicate în adeverință, este posibilă în temeiul art.7 alin.3 din OUG nr.4/2005, și este în concordanță cu principiile instituite prin Legea nr.19/2000.

Conform dispozițiilor art.7 alin.3 din OUG nr.4/2005 aprobată și modificată prin Legea nr.78/2005, decizia de recalculare poate fi modificată la cerere, în baza actelor doveditoare prezentate de pensionar, întocmite conform prevederilor legale, din care rezultă alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare, referitoare la drepturi cu caracter salarial care, conform Legii nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, se au în vedere la stabilirea punctajului mediu anual sau la stagii de cotizare realizate până la data de 1 aprilie 2001.

Potrivit dispozițiilor art.7 alin.5 din OUG nr.4/2005, cererile prevăzute la alin.3 se soluționează în termenul prevăzut la art.86 din Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, drepturile modificate acordându-se, prin derogare de la prevederile art.95 și 169 din Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, de la data plății drepturilor recalculate, stabilită potrivit prevederilor art.3, cu respectarea termenului general de prescripție.

În consecință, veniturile suplimentare evidențiate în adeverința nr.11856/21.12.2007, emisă de SA, trebuie valorificate în calculul punctajului mediu anual, având în vedere că, pe de o parte, ignorarea lor ar contraveni principiului contributivității, instituit de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, conform căruia drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite și, pe de altă parte, conform art.78 alin.1 din Legea nr.19/2000 numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice.

Veniturile suplimentare menționate în adeverință trebuie avute în vedere la recalcularea drepturilor de pensie, independent de faptul că regimul juridic al contribuției de asigurări sociale din perioada în care aceste venituri au fost realizate diferă de cel din prezent, pentru că altfel, scopul declarat al procesului de recalculare, astfel cum este menționat în preambulul OUG nr.4/2005, și anume respectarea principiului "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie", nu ar mai fi realizabil iar în prestația de asigurări sociale stabilită nu s-ar reflecta prețul plătit pentru riscul asigurat.

Având în vedere dreptul beneficiarei prestației de asigurări sociale de a încasa pensia în cuantumul legal cuvenit, obligația intimatei de a face plata acestor drepturi, conform art.24 lit.e din HG nr.13/2004, împrejurarea că prin achitarea unei pensii într-un cuantum mai mic decât cel legal cuvenit, în patrimoniul contestatoarei s-a produs un prejudiciu constând în diferența dintre pensia cuvenită și cea efectiv încasată, în raport și de dispozițiile art.7 din OUG nr.4/2005, s-a dispus obligarea intimatei la plata diferențelor de drepturi de pensie dintre cele cuvenite și cele efectiv încasate, începând cu data de 01.09.2005.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, intimata Casa de Pensii a Municipiului

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.4 și 9 și art.3041pr.civ. recurenta a făcut o enumerare a prevederilor art.164 din Legea nr.19/2000, și a mai arătat că, sporurile cu caracter permanent care se au în vedere la calcularea drepturilor de pensie sunt cele prevăzute de OUG nr.4/2005, sumele prevăzute neluându-se în considerare la stabilirea cuantumului prestațiilor de asigurări sociale.

De asemenea, recurenta a făcut referire la dispozițiile pct.VI din anexa OUG nr.4/2005, arătând că formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale, nu fac parte din sporurile cu caracter permanent și nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01.04.2001, nefiind înscrise în carnetul de muncă.

S-a susținut de către recurentă că veniturile suplimentare obținute de reclamantă nu reprezentă sporuri cu caracter permanent, ci o formă de remunerare în funcție de realizarea indicatorilor, de predare a lucrărilor de cercetare științifică, etc. reglementată de legislația în vigoare la acea dată (art.12 din Legea nr.57/1974), această diferențiere rezultând foarte clar din dispozițiile Legii nr.57/1974, precum și din dispozițiile Decretului nr.92/19765, coroborat cu Ordinul nr.136/1976, orice altă interpretare extensivă contravenind textului de lege.

Prin întâmpinarea formulată, intimații au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată următoarele:

Adeverința nr.1102/930/09.06.2008, emisă de SA, atestă veniturile suplimentare realizate de intimata-recurentă, cuprinzând și salariile obținute ca urmare a muncii în acord global, sume pentru care, potrivit legislației în vigoare la momentul respectiv, s-au reținut cotele de CAS .

În mod corect s-a dat eficiență de către prima instanță principiului contributivității, reglementat de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, potrivit cu care se impune ca toate veniturile obținute de contestatoare, pentru care s-a calculat și achitat contribuția de asigurări sociale, să fie avute în vedere la calcularea drepturilor de pensie.

Principiul sus menționat trebuie aplicat cu prioritate, iar dispozițiile OUG nr.4/2005, care prevăd că sumele reprezentând acord nu se iau în calculul drepturilor de pensie, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, trebuie interpretate prin prisma dispozițiilor Legii nr.19/2000.

Acest act normativ cu forță juridică superioară, care reglementează principiile pe baza cărora funcționează sistemul public de asigurări sociale se aplică cu preeminență, împrejurarea că prin decizia nr.736/24.10.2006, a Curții Constituționale, a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor mențiunii de la pct.VI din anexa la OUG nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, nefiind de natură să conducă la pronunțarea unei alte soluții.

În raport de cele mai sus reținute, Curtea apreciază că este inadmisibilă situația în care la determinarea cuantumului pensiei nu s-ar lua în considerare sume care au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, cu atât mai mult cu cât sumele realizate cu titlu de câștiguri suplimentare, prin această formă de remunerare (acordul global), a avut un caracter permanent.

Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

În temeiul art.274 pr.civ. va fi obligată recurenta la plata sumei de 200 lei către intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.3313 din data de 21.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.33361/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata-contestatoare.

Obligă recurenta la plata sumei de 200 lei către intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29.09.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

- -

GREFIER,

Red:

Dact.: /2ex.

05.10.2009

Jud. fond:; -

Președinte:Guranda Georgeta
Judecători:Guranda Georgeta, Ignat Silvia Georgiana, Sprînceană

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Cerere recalculare pensie. Decizia 5231/2009. Curtea de Apel Bucuresti