Cerere recalculare pensie. Decizia 5426/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(5276/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 5426/
Ședința publică de la 07.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Silvia Georgiana
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva sentinței civile nr.681/F/16.06.2009 pronunțate de Tribunalul Ialomița -Secția Civilă în dosarul nr-(1443/2009) în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, înregistrată la data de 11.09.2009, după care,
Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri de administrat, având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.681/F/16.06.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Ialomița - Secția Civilă a admis cererea formulată de reclamantul împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii I; a obligat pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului, prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 ani, începând cu data de 1 decembrie 2005.
A obligat pârâta către reclamant la plata diferențelor dintre pensia cuvenită la data de 21.05.2006 și pensia încasată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, potrivit deciziei de pensionare nr. 84642/29.06.1999, rezultă că reclamantul-contestator, la data pensionării, a avut o vechime în grupa I de muncă de 26 de ani, 5 luni și 15 zile, determinată în baza Legii nr. 3/1977.
La determinarea punctajului mediu anual al reclamantului, pârâta a avut în vedere un stagiu complet de cotizare de 30 ani, conform Legii nr. 19/2000.
În cauză, în raport de data la care drepturile de pensie ale contestatorului au fost stabilite, respectiv 01.06.1999, la recalculare se aplică dispozițiile art. 4 alin. 1 din OUG nr. 4/2005, potrivit cărora determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor HG nr. 1550/2004.
Potrivit art. 2 alin. 4 din HG nr. 1550/2004, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 01.07.1977 -31.03.2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.
Or, în cazul contestatorului care a înregistrat o vechime în grupa I de muncă de 26 de ani, 5 luni și 15 zile, stagiul complet de cotizare este cel prevăzut de art. 14 din Legea nr. 3/1977, adică de 20 de ani.
De altfel, această problemă a fost tranșată irevocabil de către Înalta Curte de Casație și Justiție care, soluționând recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 40 din data de 22.09.2008, pronunțată în dosarul nr. 16/2008, a admis că dispozițiile art. 77 alin. 2 raportat la art. 43 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 -31 martie 2001 și care si-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs Casa Județeană de Pensii
Recurenta a invocat excepția tardivității cererii de chemare în judecată, întrucât reclamantul prin motivele invocate contestă decizia nr. 84642/29.06.1999, iar în conformitate cu prevederile art. 87 din Legea nr. 19/2000 "decizia emisă poate fi contestată la instanța judecătorească competentă în termen de 45 de zile de la comunicare".
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul contestă decizia nr. 49960/30.11.2005, privind recalcularea pensiei pentru limită de vârstă, conform prevederilor HG nr. 1550/2004 și OUG nr. 4/2005.
Prevederile art.2 alin.2 și nu alin. 4 din Normele Metodologice de aplicare a nr.HG 1550/2004 nu i se pot aplica reclamantului deoarece drepturile de pensie i-au fost stabilite începând cu data de 01.06.1999, conform Legii nr. 3/1977.
Prevederile mai sus-menționate se aplică beneficiarilor de pensie ale căror drepturi au fost stabilite anterior datei de 01.07.1977.
Ordinul nr. 50/1990 face doar precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și a-II-a de muncă în vederea pensionării, și nu a reducerii stagiului complet de cotizare.
La determinarea punctajului mediu anual al reclamantului s-a utilizat stagiul complet de cotizare de 30 ani conform Legii nr. 19/2000.
Atât la art.14 alin.2, lit. a) și b) din Legea nr.3/1977 cât și la art. 42 alin. 1 din Legea nr. 19/2000 sunt prevăzute reducerile vârstelor standard de pensionare ale persoanelor care se încadrează în grupa I și a-II-a de muncă și nu a stagiului complet de cotizare care este de 30 ani.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, dar și a dispozițiilor art. 3041, Curtea reține următoarele:
Critica întemeiată pe excepția tardivității cererii de chemare în judecată nu este întemeiată, deoarece prezenta acțiune nu reprezintă o contestație împotriva deciziilor de stabilire a dreptului de pensie al numitului ci o acțiune având ca obiect obligația de a face întemeiată pe dispozițiile art. 89 din Legea nr. 19/2000 în baza căruia atât beneficiarii drepturilor de pensie cât și Casa Județeană de Pensii I pot să solicite respectiv să revizuiască, recalcularea drepturilor de pensie în momentul în care se constată erori în modalitatea de calcul.
Pe fondul cauzei, în mod legal și temeinic a făcut prima instanță aplicare în speță, dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 3/1977, în baza căreia s-au deschis drepturile de pensie ale contestatorului, astfel că stagiul complet de cotizare este cel reglementat de acest act normativ, conform dispozițiilor exprese ale art. 2 alin. 3 din anexa Hotărârii de Guvern nr. 1550/2004.
Or, textul art.14 din Legea nr. 3/1977 reglementează dreptul la stabilirea pensiei, al persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 de ani în locuri de muncă ce se încadrează în grupa I, situația în speță, având în vedere că, potrivit mențiunilor din carnetul de muncă al reclamantului-intimat, acesta a lucrat în grupa I, o perioadă de 26 de ani, 5 luni și 15 de zile.
Rezultă fără echivoc că vechimea necesară pentru deschiderea dreptului la pensie în cazul persoanelor care au lucrat în grupa I de muncă și implicit, stagiul complet de cotizare, este de 20 de ani, prin raportare la care este irelevantă invocarea prevederilor OUG nr. 100/2008 referitoare la suplimentare punctajului, întrucât aceasta nu dispune cu privire la stagiul complet de cotizare, pentru care contestatorului îi sunt aplicabile, astfel cum s-a argumentat, dispozițiile art. 14 din Legea nr. 3/1977.
În consecință, constatând că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, pronunțată cu interpretarea corectă a dispozițiilor legale, raportat la dovezile aflate la dosar, nefiind incident vreunul din motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 9. pr. civ, Curtea va respinge recursul declarat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva sentinței civile nr.681/F din data de 16.06.2009 pronunțate de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.10. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red:
Tehnored:
2 EX./08.10.2009
Jud. fond:
Președinte:Maria CeaușescuJudecători:Maria Ceaușescu, Lizeta Harabagiu, Silvia Georgiana