Cerere recalculare pensie. Decizia 5871/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-(5256/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.5871/
Ședința publică din data de 22 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, împotriva sentinței civile nr. 471 din 18 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Călărași Secția Civilă, în dosarul nr- (1413/C/2009), în contradictoriu cu intimatul-reclamant, având ca obiect - obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspuns intimatul reclamant, personal, lipsind recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul reclamant, a depus la dosar întâmpinare prin serviciul registratură al acestei secții la data de 19.10.2009, precum și faptul că recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii C, a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimatul reclamant, personal, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.471/18.05.2009 pronunțată în dosarul nr- (1413/C/2009), Tribunalul Călărași - Secția Civilă a admis acțiunea așa cum a fost precizată formulată de reclamantul împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii C; a obligat pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului, conform OUG nr.4/2005, prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 ani, precum și la plata diferențelor dintre pensia recalculată reclamantului potrivit sentinței și pensia încasată, începând cu data de 28.04.2006.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că rin p. acțiunea formulată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la recalcularea drepturilor sale de pensie conform OUG nr.4/2005, prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani.
Potrivit deciziei de pensionare nr.-/03.01.2000, la data pensionării reclamantul a avut o vechime în grupa I de muncă de 28 ani, 11 luni și 9 zile, determinată în baza Legii nr.3/1977, iar la determinarea punctajului mediu anual al acestuia pârâta avut în vedere un stagiul complet de cotizare de 30 ani, conform Legii nr.19/2000.
În cauză, în raport de data la care drepturile de pensie ale reclamantului au fost stabilite, respectiv 03.01.2000, s-a statuat că la recalculare se aplică dispozițiile art.4 alin.1 din OUG nr.4/2005 potrivit cărora determinarea punctajului mediu anual și cuantumul fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor HG nr.1550/2004.
S-a statuat că potrivit art.2 alin.4 din HG nr.1550/2004 pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977, astfel că, în cazul reclamantului, care a înregistrat o vechime în grupa a I-a de muncă de 28 ani, 11 luni și 9 zile, stagiul complet de cotizare este cel prevăzut de art. 14 din Legea 3/1977, adică de 20 ani, cu precizarea că această problemă a fost tranșată irevocabil de către Înalta Curte de Casație și Justiție care, soluționând recursul in interesul legii, prin Decizia nr. 40/22.09.2008, a admis că dispozițiile art.77 alin (2) raportat la art.43 alin (1) și alin. (2) din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, se interpretează în sensul că pentru asigurații care au lucrat în condiții speciale de muncă și ale căror drepturi la pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este cel reglementat de art.14 din Legea nr.3/1977, întrucât Legea nr.19/2000 nu se poate aplica decât situațiilor ivite după intrarea ei în vigoare, deci persoanelor ale căror drepturi la pensie s-au deschis după data de 1 aprilie 2001, nu și persoanelor pensionate sub imperiul Legii nr.3/1977.
Prin urmare, în raport de aceste considerente, instanța de fond constatat că acțiunea reclamantului este întemeiată, și a obligat pârâta să-i recalculeze drepturile de pensie conform OUG nr.4/2005, prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 ani.
Totodată, a obligat pârâta către reclamant și la plata diferențelor dintre pensia recalculată potrivit sentinței și pensia încasată, începând cu data de 28.04.2006.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal intimata Casa Județeană de Pensii criticând-o pentru nelegalitate. . criticile formulate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, se constată că recurenta susține în esență, pronunțarea sentinței atacate cu interpretarea și aplicarea greșită a legii.
Se arată în dezvoltarea recursului formulat că în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr.1550/23.09.2004, respectând principiile Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu completările și modificările ulterioare, începând cu data de 01.10.2004, pensiile din sistemul public stabilite anterior datei de 01.10.2001 au fost evaluate în vederea recalculării, de această măsură beneficiind și reclamantul prin Decizia nr.-/30.11.2005.
Arată recurenta că reclamantul a susținut eronat că la recalcularea drepturilor de pensie pentru limită de vârstă cuvenite, ar fi trebuit să se utilizeze un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, în raport de prevederile Legii nr.3/1977.
Această interpretare este contrară dispozițiilor imperative ale art.2 alin.3 din Anexa la HG nr.1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, potrivit cărora: "pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977".
Ori, vechimea integrală în muncă prevăzută de art.8 alin.1 din Legea nr.3/1977 era de 30 de ani pentru bărbați și 25 de ani pentru femei: "personalul muncitor care are o vechime în muncă de minimum 30 ani bărbații și 25 ani femeile are dreptul la pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă, la împlinirea vârstei de 62 ani bărbații și 57 ani femeile".
De asemenea, susține recurenta că dispozițiile art.2 alin.3 din Anexa la HG nr.1550/2004 fac trimitere la vechimea integrală în muncă prevăzută în legislația în vigoare la data pensionării, în speță art.8 din Legea nr.3/1977 care era de 30 de ani minimum pentru bărbați și 25 de ani pentru femei.
Totodată, învederează recurenta că Legea nr.3/1977, la art.14 alin.4 nu prevedea reducerea vechimii integrale în muncă în funcție de activitatea desfășurată în grupa I sau a II-a de muncă, ci doar la reducerea vârstei standard de pensionare (art.14 alin.4 din Legea nr.3/1977).
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința civilă atacată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept incidente în cauză, Curtea apreciază nefondat recursul formulat pentru considerentele de fapt și de drept ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei decizii.
Cea mai mare parte a motivării recursului nu exprimă nemulțumiri concrete în legătură cu dispozitivul ori considerentele hotărârii atacate, neprezentându-se nici un argument logico-juridic din care să reiasă în ce constă nelegalitatea și netemeinicia sentinței, ori greșelile de judecată săvârșite de judecătorii instanței de fond. Simpla afirmație că hotărârea este netemeinică și lipsită de temei legal, are caracter pur formal și nu poate fi luată în considerare.
Se va avea în vedere că prin decizia nr.40/22.09.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a constatat că: "Dispozițiile art.77 alin.2 raportat la art.43 alin.1și 2 din Legea nr.19/2000 - privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, se interpretează în sensul că, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă, este cel reglementat de art.14 din Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.
Cum, această decizie este obligatorie pentru instanțe, conform art.329 alin.3 Cod pr.civilă și cum autorul acțiunii a fost pensionat pentru limită de vârstă începând cu data de 26.03.1999,având un stagiu de cotizare în grupa I de muncă de 28 ani, 11 luni și 9 zile, înseamnă că îi sunt aplicabile dispozițiile art.14 din legea nr.3/1977, în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este de 20 de ani, cum corect a reținut instanța de fond și nu 30 de ani individualizat în decizia de recalculare contestată în cauză.
Astfel, din coroborarea prevederilor alin.1 cu cele ale alin.3 art.2 din Normele Metodologice cuprinse în anexa la HG nr.1550/2004, rezultă că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual al reclamantului este echivalent cu vechimea în muncă necesară, potrivit art.14 alin.3 raportat la art.14 alin.1 din Legea nr.3/1977 pentru deschiderea dreptului său la pensie. Cum, reclamantul are o vechime de peste 20 de ani în grupa I de muncă, respectiv 28 ani, 11 luni și 9 zile, evident că beneficiază de reducerea stagiului total de cotizare necesar de la 30 de ani, la 20 de ani, în temeiul dispozițiilor art.14 din Legea nr.3/1977, pentru motivele expuse anterior.
Raportat astfel la conținutul în date al deciziei pronunțată în recursul în interesul legii sus-menționat, nu pot fi primite susținerile recurentei, în sensul că în dispozițiile art.14 alin.2 lit.a și b din Legea nr.3/1977, sunt prevăzute doar reducerile vârstelor standard de pensionare a persoanelor ce se încadrează în grupa I și a II-a de muncă, nu și a stagiului complet de cotizare de 30 de ani.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală sentința atacată, fiind pronunțată cu respectarea normelor de drept material incidente în cauză.
PENTRU ACESTEMOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, împotriva sentinței civile nr.471 din 18 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Călărași Secția Civilă, în dosarul nr- (1413/C/2009), în contradictoriu cu intimatul-reclamant .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./03.11.2009
Jud.fond:;
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu