Recalculare pensii. Decizia 5877/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-(4340/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr.5877/

Ședința publică din data de 22 octombrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș

JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea

JUDECĂTOR 3: Liviu

GREFIER -

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI, împotriva sentinței civile nr. 3012 din 08 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.2639/3/AS/2009, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, având ca obiect - obligația de a face, recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică răspuns intimatul reclamant, prin avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.96463/28.05.2009 atașată la fila 12 dosar, lipsind recurenta pârâtă Casa de Pensii a Municipiului

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul reclamant, a depus la dosar întâmpinare, prin serviciul registratură al acestei secții la data de 22.09.2009, precum și faptul că recurenta pârâtă Casa de Pensii a Municipiului B, a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Avocatul intimatului reclamant, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.3012/08.04.2009 pronunțată în dosarul nr.2639/3/AS/2009, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis cererea precizată formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B; a anulat decizia din data de 19.03.2009 și a exonerat reclamantul de la plata debitului de 190 lei; a obligat pârâta să emită o nouă decizie de recalculare a pensiei în care la stabilirea punctajului mediu anual să fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 de ani și să emită o nouă decizie; a obligat pârâta la diferenței dintre pensia recalculată începând cu data de 3.01.2006 și pensia efectiv încasată; a obligat pârâta la 600 lei cheltuieli de judecată față de reclamant.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Analizând susținerile reclamantului în raport de conținutul înscrisurilor depuse de părți la dosar prin prisma prevederilor art.2 din Normele Metodologice de aplicare a HG nr.- și a împrejurării că dreptul la pensie al reclamantului s-a deschis în conformitate cu prevederile Legii nr.3/1977, s-a constatat din copia deciziei emisă de pârâtă la data de 27.10.2000 că reclamantul a prestat activitate ce se încadrează în grupa I de muncă o perioadă de 20 de ani, 11 luni și 23 zile, în grupa a II-a de muncă, 5 ani, 2 luni și 26 de zile iar în grupa a II-a de muncă, 5 ani, 4 luni și 16 zile.

S-a constatat de asemenea de către tribunal că la determinarea cuantumului pensiei, conform buletinului de calcul din 09.11.2005 s-a utilizat un stagiu complet de cotizare de 30 de ani cu nerespectarea prevederilor art.2 din Normele Metodologice de aplicare a HG nr.1550/2004.

În consecință, prima instanță a admis cererea și a dispus obligarea pârâtei să-i recalculeze pensia reclamantului prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, avându-se în vedere perioada de timp în care a prestat activitate în grupa I de muncă.

Prin decizia emisă la data de 19.03.2009 pârâta a constatat în sarcina reclamantului un debit de 190 lei reprezentând drepturi de pensie încasate necuvenit pe perioada 01.04.2006-30.04.2009 ca urmare a culegerii eronate a datelor din evaluare.

Constatând că operațiunea de evaluare a dreptului la pensie al reclamantului s-a realizat eronat de către pârâtă, întrucât nu a avut în vedere la stabilirea punctajului mediu anual stagiul complet de cotizare de 20 de ani și a faptului că nu s-a făcut dovada existenței debitului cu înscrisurile depuse la dosar, conform art.1169 Cod civil, instanța de fond a admis cererea precizată și a dispus anularea deciziei din 19.03.2009 și exonerarea reclamantului de plata debitului de 190 lei.

Cum, prin modul de calcul al calculului pensiei pârâta l-a prejudiciat pe reclamant, în baza art.998 cod civil s-a dispus obligarea acesteia la plata diferenței dintre pensia recalculată începând cu 23.01.2006 și pensia efectiv încasată.

S-a făcut aplicațiunea în cauză a art.274 Cod pr.civilă, fiind obligată pârâta la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată față de reclamant, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal intimata Casa de Pensii a Municipiului B, criticând-o pentru nelegalitate. Invocând temeiul de modificare prevăzut d eart.304 pct.9 și art.3041Cod pr.civilă, recurenta susține în esență pronunțarea sentinței atacate cu aplicarea greșită a legii. Se arată în dezvoltarea recursului formulat că reclamantul a fost pensionat în conformitate cu prevederile art.8 alin.2 coroborat cu art.14 din Legea nr.3/1977 și raportat la aceste dispoziții a beneficiat de reducerea vârstei standard pe pensionare datorită condițiilor de muncă și nu de reducerea stagiului complet de cotizare de art.8 din Legea nr.3/1977, care era o condiție obligatorie.

Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.

Examinând sentința civilă atacată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept incidente în cauză, Curtea apreciază nefondat recursul formulat pentru considerentele de fapt și de drept ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei decizii.

Cea mai mare parte a motivării recursului nu exprimă nemulțumiri concrete în legătură cu dispozitivul ori considerentele hotărârii atacate, neprezentându-se nici un argument logico-juridic din care să reiasă în ce constă nelegalitatea și netemeinicia sentinței, ori greșelile de judecată săvârșite de judecătorii instanței de fond. Simpla afirmație că hotărârea este netemeinică și lipsită de temei legal, are caracter pur formal și nu poate fi luată în considerare.

Se va avea în vedere că prin decizia nr.40/22.09.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a constatat că: "Dispozițiile art.77 alin.2 raportat la art.43 alin.1și 2 din Legea nr.19/2000 - privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, se interpretează în sensul că, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă, este cel reglementat de art.14 din Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.

Cum, această decizie este obligatorie pentru instanțe, conform art.329 alin.3 Cod pr.civilă și cum autorul acțiunii a fost pensionat pentru limită de vârstă începând cu data de 15.03.2001, având un stagiu de cotizare în grupa I de muncă de 20 de ani, 11 luni și 23 de zile, în grupa a II-a de muncă de 5 ani, 2 luni și 26 de zile iar în grupa a III-a de muncă 5 ani, 4 luni și 16 zile, înseamnă că îi sunt aplicabile dispozițiile art.14 din legea nr.3/1977, în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este de 20 de ani, cum corect a reținut instanța de fond și nu 30 de ani individualizat în decizia de recalculare contestată în cauză.

Astfel, din coroborarea prevederilor alin.1 cu cele ale alin.3 art.2 din Normele Metodologice cuprinse în anexa la HG nr.1550/2004, rezultă că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual al reclamantului este echivalent cu vechimea în muncă necesară, potrivit art.14 alin.3 raportat la art.14 alin.1 din Legea nr.3/1977 pentru deschiderea dreptului său la pensie. Cum, reclamantul are o vechime de peste 20 de ani în grupa I de muncă, respectiv 20 de ani, 11 luni și 23 de zile, în grupa a II-a de muncă de 5 ani, 2 luni și 26 de zile iar în grupa a III-a de muncă 5 ani, 4 luni și 16 zile, evident că beneficiază de reducerea stagiului total de cotizare necesar de la 30 de ani, la 20 de ani, în temeiul dispozițiilor art.14 din Legea nr.3/1977, pentru motivele expuse anterior.

Raportat astfel la conținutul în date al deciziei pronunțată în recursul în interesul legii sus-menționat, nu pot fi primite susținerile recurentei, în sensul că în dispozițiile art.14 alin.2 lit.a și b din Legea nr.3/1977, sunt prevăzute doar reducerile vârstelor standard de pensionare a persoanelor ce se încadrează în grupa I și a II-a de muncă, nu și a stagiului complet de cotizare de 30 de ani.

Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală sentința atacată, fiind pronunțată cu respectarea normelor de drept material incidente în cauză.

Fiind în culpă procesuală, în baza art.274 Cod pr.civilă, va fi obligată recurenta la plata către intimat a sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTEMOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI, împotriva sentinței civile nr. 3012 din 08 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.2639/3/AS/2009, în contradictoriu cu intimatul-reclamant .

Obligă recurenta la 600 lei cheltuieli de judecată către intimat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 22.10.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.

Dact.LG/2 ex./10.11.2009

Jud.fond:;

Președinte:Petrică Arbănaș
Judecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 5877/2009. Curtea de Apel Bucuresti