Cerere recalculare pensie. Decizia 6552/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 5019/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6552R
Ședința publică de la 13 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR 2: Enache Daniela Georgeta
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind recursul formulat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.4667 din 29.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, în dosarul nr.10288/3/AS/2009, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect-recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul prin avocat cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009, lipsind recurenta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează faptul că la dosar intimatul a depus prin serviciul registratură, la data de 06.10.2009 întâmpinare în 2 exemplare.
Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.
Intimatul, prin avocat, solicită respingerea recursului pentru motivele arătate în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4667 din 29.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, în dosarul nr.10288/3/AS/2009, a fost dmisă acțiunea restrânsă formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B, a fost obligată intimata să emită o nouă decizie de recalculare a pensiei conform OUG nr.4/2005, în care la stabilirea punctajului mediu anual să fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, începând cu 16.03.2006, precum și la plata diferențelor de drepturi de pensie cuvenite conform prezentei hotărâri, începând cu 16.03.2006.
Prin aceeași sentință, a fost respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind valorificarea adeverinței nr.418/18.02.2008, eliberată de și a fost obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 lei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin decizia nr.-/21.05.2009, pârâta a recalculat drepturile de pensie cuvenite reclamantului, stabilind în favoarea acestuia, o pensie pentru limită de vârsta în cuantum de 373 lei, pe baza unui punctaj mediu anual de 1,25124 puncte.
Din buletinul de calcul aferent deciziei a rezultat ca pârâta a utilizat, la determinarea punctajului mediu anual, un stagiu complet de cotizare de 30 de ani.
Drepturile de pensie ale reclamantului s-au născut în baza Legii nr.3/1977, acestea fiind stabilite inițial în data de 01.12.1999, astfel cum rezulta din decizia nr.-/8.12.1999. Prin urmare, acesta este actul normativ care trebuie avut în vedere pentru a verifica daca pârâta a aplicat în mod corect dispozițiile legale privind stagiul complet de cotizare.
Aceasta întrucât potrivit art.2 alin.3 din nr.HG1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr.19/2000, "pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977".
S-a menționat că Legea nr.3/1977 se arata la art.14 ca pentru o activitate desfășurata in grupa întâi de munca de cel puțin 20 ani stagiul complet de cotizare este de 20 de ani.
S-a constatat că, reclamantul a desfășurat timp de 20 ani activități încadrate în grupa întâi de muncă. Din deciziile de pensie din 2001 și 2009 rezulta că reclamantul a lucrat în locuri de munca ce se încadrează în grupa întâi de muncă timp de 20 ani și 17 zile.
S-a considerat că instanța nu poate reține opinia intimatei în sensul că contestatorul nu a fost pensionat în baza unei legi speciale și nu poate beneficia de stagiu complet derogator deoarece în speță sunt aplicabile dispozițiile art.14 din Legea 3/1977.
În acest sens sunt s-a pronunțat și înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.40/22.09.2008 pronunțat în dosar nr.16/2008 prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Curții de Apel Timișoara statuându-se că Dispozițiile art.77 alin.2 raportat la art.43 alin.1 și alin.2 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, se interpretează în sensul că, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art.14 din Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială - decizie care este obligatorie potrivit art.329 alin.3 pr.civ.
Raportând situația de fapt expusa la dispozițiile legale menționate, instanța constata ca acțiunea este întemeiata, întrucât pensia reclamantului trebuia calculata pe baza unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani.
S-a apreciat că pretențiile de valorificare a sporurilor evidențiate în adeverința nr.418/18.02.2008 eliberată de,sunt neîntemeiate având în vedere anexele deciziei nr.-/21.05.2009.
S-a avut în vedere că, din datele privind activitatea în muncă reiese foarte clar că pârâta a procedat la valorificarea sporurilor de vechime în procentele și pentru perioadele prevăzute în adeverință. Sporul pentru muncă grea și sporul de periculozitate se regăsește cumulat la rubrica "alte sporuri" - procent. Pe perioada 01.07.1972-01.06.1991 este luat în calcul un procent de 13% compus din 10% spor periculozitate și 3% spor muncă grea, pe perioada 01.6.1991-01.06.1992, este luat în calcul pun procent de 15% (10% periculozitate și 5 % muncă grea), pe perioada 01.06.1992-01.06.1993 este lut în calcul un procent de 17% (10% periculozitate și 7% muncă grea) și pe perioada 01.06.-.06.1999 este luat în calcul un procent de 20% (10% periculozitate și 10 % muncă grea).
Sporul pentru condiții deosebite de muncă se regăsește la rubrica "alte sporuri" - sumă, exact pe perioadele și sumele menționate în adeverință.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Casa de Pensii a Municipiului.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.8 și 9.pr.civ. recurenta a arătat că prevederile HG nr.1550/2004 nu sunt aplicabile reclamantului, întrucât otrivit p. Normelor Metodologice de Aplicare a HG nr.1550/2004 emise ce CNPAS, singurii beneficiari ai stagiilor complete de cotizare de 15, 20, si 25, sunt cei care au beneficiat in momentul ieșirii la pensie de o lege speciala care sa le confere aceste drepturi.
Însă reclamantul nu a beneficiat de nicio lege speciala, deci prin urmare, conform prevederilor Legii nr.19/2000 si Normelor de aplicare a HG nr.1550/2004, emise de CNPAS, acesta nu poate beneficia de un stagiu complet de cotizare de 20 ani la stabilirea drepturilor de pensie.
În ceea ce privește stagiul de cotizare, s-a arătat că acesta este de 30 de ani, întrucât, în speță, nu există o situație identică cu persoanele care au beneficiat de dispozițiile legii speciale HG nr.478/1990 sau alte asemenea acte normative speciale, pentru care legiuitorul a înțeles să le reglementeze în mod special situația.
S-au enunțat prevederile art.14 din Legea nr.3/1977 și s-a susținut că reclamantul poate beneficia doar de reducerea vârstei standard de pensionare, iar nu a stagiului de cotizare.
S-au invocat prevederile art.3, 4 din Anexa la HG nr.1550/2004 care reglementează evaluarea pensiilor in conformitate cu Legea 19/2000 și s-a arătat că intimatul nu întrunește condițiile prevăzute de acte normative speciale, stagiul necesar stabilirii drepturilor de pensie fiind cel de 30 ani.
Sentința atacată a mai fost criticat și sub aspectul obligării Casei de Pensii a Municipiului B la plata cheltuielilor de judecata în cuantum de 500 lei, onorariu care oricum ar fi trebuit cenzurat de către instanța de fond în temeiul art.274 alin.3, având în vedere speța, cât și singurul termen de judecată acordate.
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.2 alin.1, 3 și 4 din HG nr.1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare, în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației, anterioare datei de 01.04.2001, în conformitate cu prevederile Legii 19/2000, "Stagiul complet de cotizare utilizat în determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului de pensie de care persoana beneficiază la data începerii operațiunilor de evaluare" care "pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 01.07.1977 -31.03.2001. va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977" iar "pentru persoanele beneficiare de pensii stabilite in condițiile prevăzute de acte normative cu caracter special este vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului de pensie prevăzută de aceste acte normative".
Recurenta susține că numai în cazul unor acte normative speciale stagiul complet de cotizare este de 20 de ani și că, în cazul persoanelor pensionate în temeiul Legii nr.3/1977, stagiul complet este de 30 de ani, independent de grupa de muncă în care acestea au lucrat.
Însă, această interpretare este eronată, întrucât nu există nicio rațiune pentru a considera că intimatul-contestator nu se află într-o situație identică cu persoanele ce au beneficiat de dispozițiile HG nr.478/1990 sau alte asemenea acte normative speciale, care derogă de la dispozițiile Legii nr.3/1977 sub aspectul stagiului complet de cotizare, câtă vreme a realizat stagiul cotizare de 20 de ani în grupa I de muncă, prevăzut de art.14 din Legea nr.3/1977 care stipulează că: "persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de munca, sau cel puțin 25 ani în grupa II de munca, alin.2 al aceleiași articol "pe aceasta baza persoanele care au lucrat în grupele I și II de munca au dreptul, la cerere, sa fie pensionate, la împlinirea vârstei de: 52 ani, pentru grupa I și 57 ani pentru grupa II, bărbații; 50 ani pentru grupa I și 52 ani pentru grupa II, femeile", iar prin alin.3 "persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de alin.1) sunt pensionate, la cerere, și la 50 de ani, atât bărbații cât și femeile din grupa I de munca, și la 55 ani bărbații sau 50 de ani femeile, din grupa II de muncă".
Este adevărat că stagiul complet de cotizare de 30 de ani era consacrat cu caracter de principiu de Legea nr.3/1977, însă această lege a instituit și o serie de situații speciale, când stagiul complet de cotizare era mai mic. Astfel, stagiul complet de cotizare era de 20 de ani în cazul persoanelor ce lucrau în grupa I de muncă și de 25 de ani pentru cei ce lucrau în grupa a Il-a de muncă sau care lucrau ca personal navigant, în cazul nevăzătorilor stagiul complet de cotizare era de 15 ani bărbații și 10 ani femeile.
Ca urmare, fiind vorba de un stagiu complet de cotizare consacrat de o normă specială (este vorba de art.14 alin.1 și 2 din Legea nr.3/1977), determinarea punctajului mediu anual trebuie să se facă în procedura de recalculare a drepturilor în temeiul OUG nr.4/2005, pe baza un stagiu complet de cotizare de 20 ani, având în vedere faptul că intimatul-reclamant a lucrat 20 de ani în activități încadrate în grupa I de muncă, fiind impusă de principiile echității sociale și egalității în fața legii, precum și de argumentele de logică juridică fortiori și ubi eadem est ratio, eadem lex esse debet.
De asemenea, se reține că, prin decizia nr.40/22.09.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea recursului în interesul legii, s-a statuat că dispozițiile art.77 alin.2, raportat la art.43 alin.1 și 2 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art.14 din Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.
Decizia sus menționată este obligatorie pentru instanțe, conform art.329 alin.3 pr.civ. în ceea ce privește dezlegarea dată problemelor de drept supuse judecății,
Va fi înlăturată și critica privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, această soluție fiind justificată prin prisma dispozițiilor art.274 pr.civ. iar reducerea onorariului avocațial nu se impunea având în vedere faptul că respectivul onorariu era proporțional cu munca depusă de avocat, constând în redactarea acțiunii, strângerea probelor și reprezentarea părții în fața instanței de judecată.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
În temeiul art.274 pr.civ. va fi obligată recurenta la 600 lei cheltuieli de judecată către intimat, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.4667 din 29.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, în dosarul nr.10288/3/AS/2009, în contradictoriu cu intimatul.
Obligă recurenta la 600 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
02.12.2009
Jud. fond:; Dalina
Președinte:Scrob Bianca AntoanetaJudecători:Scrob Bianca Antoaneta, Enache Daniela Georgeta