Cerere recalculare pensie. Decizia 675/2009. Curtea de Apel Brasov

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,

DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 675/

Ședința publică din 19 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mihail Lohănel

JUDECĂTOR 2: Roxana Maria Trif

JUDECĂTOR 3: Dorina

Grefier șef secție

Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, împotriva intimatei contestatoare, având ca obiect: "recalculare pensie", împotriva sentinței civile nr. 134 din 05.02.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 12 mai 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Instanța, a amânat pronunțarea pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise la data de 19.05.2009.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Constată că prin sentința civilă nr. 134/2009, Tribunalul Brașova admis contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Casa județeană de Pensii B și, în consecință: a obligat intimata să recalculeze drepturile de pensie ale contestatoarei stabilite prin Decizia nr. -/01.03.1990 și pe baza veniturilor cuprinse în adeverința nr. 157 din 03.10.2008 emisă de A B, și să acorde drepturile calculate, de la data de 01.12.2005.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:

Prin cererea din 24.11.2008,contestatoarea a solicitat recalcularea drepturilor sale de pensie prin valorificarea veniturilor înscrise în Adeverința nr. 157 din 03.10.2008 emisă de B ( coloana 4 și coloana 6 ) potrivit căreia, în perioada 01.01.1984 - 31.12.1989 a beneficiat de venituri totale în care se includea acordul global (coloana 4) și spor de asistență tehnică (coloana 6 - alte drepturi ) - filele nr.6- 8.

Potrivit adeverinței menționate, contestatoarea a obținut aceste venituri suplimentare cumulate cu salariul individual brut, achitându-se lunar cotele, inclusiv contribuția la pensia suplimentară pentru angajat și cotele aferente angajatorului, conform dispozițiilor legale în vigoare.

În accepțiunea Legii nr. 49/1992, art. 3, au caracter de spor permanent sporul de vechime în muncă, sporul pentru lucrul în subteran precum și pe platformele marine de foraj, îndemnizația de zbor, sporul pentru condiții grele de muncă, sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal, sporul pentru exercitarea unei funcții suplimentare dar și alte sporuri cu caracter permanent, prevăzute de legislația specifică fiecărui domeniu de activitate sau prevăzute în contractele colective și individuale de muncă.

Într-o altă interpretare, veniturile suplimentare obținute de contestator sub forma retribuirii în acord global reprezintă un spor cu caracter permanent, prevăzut și în legislația anterioară anului 1989 privind institutele de cercetare proiectare și erau acordate lunar, fiind incluse în câștigul brut realizat și impozitate conform art. 1 din Decretul nr. 389/1972 care prevedea obligația unității de a vira la bugetul asigurărilor de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat. Prevederea legală mai sus citată a fost menținută și prin Legea nr. 49/1992, modificându-se numai procentul, prin art. 2.

Potrivit adeverinței nr.1694/03.11.2008 emisă de B, pentru aceste venituri suplimentare realizate de contestator, ce au făcut parte din fondul de salarii, s-a calculat și s-a virat contribuția de asigurări sociale, conform Decretului nr. 389/1972.

Potrivit art. 3 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială, ce constituia dreptul comun în materie, dreptul la pensie era recunoscut tuturor cetățenilor care desfășuraseră activitate permanentă pe baza unui contract de muncă și pentru care angajatorii plătiseră contribuția de asigurări sociale prevăzută de lege.

Acest principiu, al proporționalității pensiei cu contribuția la asigurările sociale, este consacrat expres de Legea nr. 19/2000 prin art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000, potrivit căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.

Conform art. 23 alin. 1 lit. a) din același act normativ, baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie salariile individuale brute, realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, iar în raport cu acest salariu brut se calculează numărul de puncte realizat în fiecare lună, în vederea determinării punctajului anual al asiguratului, potrivit art. 78 alin. (1) din Legea nr. 19/2000. Potrivit alin. (3) al art. 23 din Legea nr. 19/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 250/2007, baza de calcul mai sus menționată este venitul brut realizat lunar. De asemenea, potrivit art. 78 alin. (4), modificat prin art. I pct. 6 al Legii nr. 250/2007, punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. (1) și (2), se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.

Susținerile intimatei relative la inaplicabilitatea prevederilor Legii nr. 250/2007 nu sunt fondate. Faptul că acesta act normativ nou se aplică efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute în trecut (facta futura), nu înseamnă că această lege retroactivează. Susținându-se că acest act normativ s-ar aplica numai persoanelor cărora li s-au stabilit drepturi de pensie după intrarea în vigoare a acestuia ar conduce la discriminări între diferitele categorii de pensionari, respectiv între cei pensionați anterior intrării în vigoare a Legii nr. 250/72007, și care ar fi dezavantajați, și cei pensionați ulterior intrării în vigoare a acesteia, ceea ce este inacceptabil.

De asemenea, potrivit art. 164 alin. 2 și 3 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. 1 se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă, precum și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.

Contestatoarea a depus adeverința menționată mai sus, în temeiul art. 4 alin. 3 din nr.OUG 4/2005, angajatorul asumându-și întreaga responsabilitate cu privire la valabilitatea și corectitudinea datelor furnizate în cuprinsul acestora.

Cum sporul de acord evidențiat în adeverința nr. 1694/03.11.2008 a fost acordat contestatorului lunar, fiind inclus în salariul brut lunar pentru care angajatorul a achitat contribuția sa unică la fondul asigurărilor sociale de stat în perioada august 1974 - martie 1990, acesta trebuia luat în considerare de către intimată la recalcularea drepturilor de pensie ale contestatoarei, conform dispozițiilor pct. IV și V din anexa la.OUG nr. 4/2005, care prevăd posibilitatea includerii la recalculare a sporurilor pentru care s-a plătit contribuția la asigurările sociale.

Prin urmare, aceste plăți făcute în sistemul "acord global" pot constitui bază de calcul a pensiei, în primul rând dat fiind caracterul lor permanent și, în al doilea rând, dat fiind și includerea lor la plata contribuției la asigurările sociale de stat și la pensia suplimentară, conform adeverinței menționate, dispozițiile pct. VI din anexa la.OUG nr. 4/2005 nefiind aplicabile.

Soluția contrară ar determina încălcarea flagrantă a principiilor contributivității și proporționalității, enunțate mai sus, și ar anihila practic aplicarea corespunzătoare a acestora în vederea atingerii scopului pentru care au fost dispuse. De asemenea s-ar crea o discriminare între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, în condițiile în care baza de calcul pentru plata contribuțiilor este alcătuită din totalitatea veniturilor realizate de asigurat.

Prioritare sunt dispozițiile legale cu valoare de principiu în raport cu cele care decurg din acestea dar nu le respectă, intimata având obligația de a respecta aceste principii de bază ale organizării și funcționării sistemului public.

În ceea ce privește data acordării drepturilor de pensie recalculate, potrivit art. 7 alin. 5 din nr.OUG 4/2005, în situația în care în termen de 3 ani de la data de 01.12.2005 - data plății drepturilor recalculate prin decizia nr. -/30.06.2005 - vor fi prezentate acte doveditoare de natură a modifica elementele avute în vedere la determinarea punctajului mediu anual, noile drepturi se vor acorda de la data de 01.12.2005. Contestatorul a depus adeverința nr. 1560/2008 în termenul menționat, astfel că este îndreptățit a beneficia de noile drepturi de pensie recalculate conform adeverinței începând cu data de 01.12.2005, textul de lege enunțat mai sus fiind derogatoriu de la prevederile art. 95 și 169 alin. 3 din Legea nr. 19/2000.

Împotriva sentinței a formulat recurs Casa Județeană de Pensii, criticând-o pentru nelegalitate susținând că sporul de acord global nu poate fi avut în vedere la recalculare deoarece nu are caracter permanent și nu face parte din baza de calcul a pensiei, potrivit legislației anterioare.

Recursul este nefondat.

Trebuie remarcat că pentru acest spor, fostul angajator a emis o adeverință prin care se face dovada că s-a acordat contestatorului și că s-a reținut și s-a virat contribuția pentru pensia suplimentară și CAS la bugetul asigurărilor sociale. De altfel, tot prin adeverință se justifică de angajator că acest spor se adaugă la retribuția tarifară de încadrare, deci la salariul de bază, constituie spor permanent și intră în baza de calcul a pensiei conform Legii 19/2000 art. 23 alin. 1, pct.

Adeverințele emise în acest sens, în condițiile OUG 4/2005 reprezintă un act de voință al angajatorului care răspunde pentru toate mențiunile.

Potrivit deciziei 736/24.10.2006 Curtea Constituțională, respingând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor pct.VI din anexa la OUG 4/2005 a statuat că " verificarea împrejurărilor dacă, potrivit legislației anterioare, s-au invocat sau nu contribuții la asigurări sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor, constituie probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, fiind de competența exclusivă a instanței "

Prin urmare interpretând aceste înscrisuri instanța de fond a apreciat corect asupra posibilității includerii acestuisporla recalcularea pensiei.

Interdicția prevăzută de OUG 4/2005 se referă la forma de atribuire în acord ca unica formă de remunerare a salariatului.

În situația încasării unor sporuri de acord global peste retribuția tarifară de încadrare devin aplicabile regulile din ordonanță referitoare la sporurile cu caracter permanent.

Dacă acest spor are caracter permanent și a făcut parte din baza de calcul a pensiei, s-a plătit CAS pentru el, conform datelor oferite de angajator, instanța poate dispune recalcularea pensiei în funcție de acesta.

Aceasta este și situația în speță.

Nu poate fi admisibil ca baza de calcul a contribuției de asigurări sociale să fie constituită și din aceste sume, iar la determinarea cuantumului pensiei, ca prestație de asigurări sociale, să nu se ia în considerare acest lucru, pentru că ne-am afla în situația în care această prestație nu ar fi proporțională cu prețul plătit pentru riscul asigurat creându-se o nedorită inechitate.

Altfel, s-ar crea o inechitate prin obținerea unui drept de pensie inferior în raport cu contribuția de asigurări sociale calculată și virată și o discriminare între persoanele ce au stagii de cotizare anterioare și ulterioare intrării în vigoare a legii 19/2000, în condițiile în care tot timpul baza de calcul a contribuției de asigurări sociale a fost câștigul total.

Față de cele ce preced, instanța va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii B împotriva sentinței civile nr. 134/AS/2009 pronunțată de Tribunalul Brașov pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 19.05.2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

-

Grefier șef sectie,

Red. /20.05.2009//Dact. /21.05.2009//Jud. fond: -

Președinte:Mihail Lohănel
Judecători:Mihail Lohănel, Roxana Maria Trif, Dorina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Cerere recalculare pensie. Decizia 675/2009. Curtea de Apel Brasov