Cerere recalculare pensie. Decizia 707/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale

DECIZIA CIVILĂ Nr. 707/ Dosar nr-

Ședința publică din 25 mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniel Marius Cosma

JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță

JUDECĂTOR 3: Maria

Grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de intimataCasa Județeană de Pensii B,împotriva sentinței civile nr. 160/As din data de 12.02.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa recurentei intimata Casa Județeană de Pensii B și a intimatei contestatoare.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă, reține cauza spre soluționare.

CURTEA:

Asupra recursului de față:

Constată că prin sentința civilă nr. 160/As/12.02.2009, Tribunalul Brașova admis contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B și în consecință:

A obligat intimata să recalculeze drepturile de pensie ale contestatoarei stabilite prin Decizia nr. -/2003 prin luarea în considerare și veniturilor obținute prin retribuirea în acord global și venituri suplimentare ( alte drepturi ) înscrise în Adeverința nr. 2782/31.12.2007 emisă de .

A obligat intimata la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către contestatoare.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la intimată sub nr. 3023/19.02.2008, contestatoarea a solicitat recalcularea drepturilor sale de pensie prin valorificarea veniturilor înscrise în Adeverința nr. 2782/31.12.2007 emisă de B, potrivit căreia, în perioada 1976 - noiembrie 2003 beneficiat de venituri totale în care se includea și acordul global (filele 21 - 26 ), intimata refuzând recalcularea acestor drepturi, cum rezultă din răspunsul acesteia ( fila 20 ).

Potrivit adeverinței emisă de unitate, contestatoarea a obținut aceste venituri suplimentare în mod permanent, cumulate cu salariul individual brut, achitându-se lunar cotele, inclusiv contribuția la pensia suplimentară pentru angajat și cotele aferente angajatorului, conform dispozițiilor legale în vigoare (fila 21 ).

În accepțiunea Legii nr. 49/1992, art. 3, au caracter de spor permanent sporul de vechime în muncă, sporul pentru lucrul în subteran precum și pe platformele marine de foraj, îndemnizația de zbor, sporul pentru condiții grele de muncă, sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal, sporul pentru exercitarea unei funcții suplimentare dar și alte sporuri cu caracter permanent, prevăzute de legislația specifică fiecărui domeniu de activitate sau prevăzute în contractele colective și individuale de muncă.

Veniturile suplimentare obținute de contestatoare sub forma retribuirii în acord global reprezintă un spor cu caracter permanent, prevăzut și în legislația anterioară anului 1989 privind institutele de cercetare proiectare și erau acordate lunar, fiind incluse în câștigul brut realizat și impozitate conform art. 1 din Decretul nr. 389/1972 care prevedea obligația unității de a vira la bugetul asigurărilor de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat, pentru aceste venituri suplimentare realizate de contestator, prevăzute în contractul său individual de muncă, s-au achitat lunar cotele de, inclusiv contribuția la pensia suplimentară pentru angajat cât și cotele aferente angajatorului, conform Legii nr. 27/1966, Decretului nr. 389/1972, Legii nr. 65/1972, Decretului 232/1986, nr.OUG 31/1998, Legii nr. 19/2000 și nr.OUG 147/2002.

Potrivit art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000, drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite, fiind aplicabil principiul proporționalității pensiei cu contribuția la asigurările sociale, principiu invocat și de contestator.

Conform art. 23 alin. 1 lit. a) din același act normativ, baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie salariile individuale brute, realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, iar în raport cu acest salariu brut se calculează numărul de puncte realizat în fiecare lună, în vederea determinării punctajului anual al asiguratului, potrivit art. 78 alin. 1 din Legea nr. 19/2000.

Acest text a fost modificat, prin art. I pct.10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.91/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.671 din 1 octombrie 2007, astfel că în prezent, acesta are următoarea redactare: "(1) Baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie:

a) venitul brut realizat lunar, în situația asiguraților prevăzuți la art.5 alin.(1) pct. I și II.", cum reține și CURTEA CONSTITUȚIONALĂ în Decizia nr. 1005 07.10.2008.

Examinând excepția de neconstituționalitate a art. 23 al. 1 lit. a în formularea anterioară modificării, Curtea a reținut că, în esență, autorul excepției este nemulțumit de faptul că, prin redactarea sa, potrivit modificărilor aduse de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.9/2003, textul de lege criticat nu cuprindea întregul venit brut lunar ca bază de calcul a pensiei, or în redactarea actuală, legea se referă la "venitul brut realizat lunar", fără nici o altă condiționare.

De asemenea, potrivit art. 164 alin. 2 și 3 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. 1 se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă, precum și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.

Contestatoarea a depus adeverința menționată, în temeiul art. 4 alin. 3 din nr.OUG 4/2005, angajatorul asumându-și întreaga responsabilitate cu privire la valabilitatea și corectitudinea datelor furnizate în cuprinsul acesteia.

Sporurile evidențiate în adeverință realizate în acord global și venituri suplimentare ( alte drepturi ) au fost acordate contestatoarei, fiind inclus în salariul brut lunar pentru care angajatorul a achitat contribuția la fondul asigurărilor sociale de stat în perioada indicată, astfel că acesta trebuia luat în considerare de către intimată la recalcularea drepturilor de pensie ale contestatorului, conform dispozițiilor pct. IV și V din anexa nr.OUG 4/2005, care prevăd posibilitatea includerii la recalculare a sporurilor pentru care s-a plătit contribuția la asigurările sociale.

Prin urmare, aceste plăți făcute în sistemul "acord global" pot constitui bază de calcul a pensiei, în primul rând dat fiind caracterul lor permanent și, în al doilea rând, dat fiind și includerea lor la plata contribuției la asigurările sociale de stat și la pensia suplimentară, conform adeverinței menționate, dispozițiile pct. VI din anexa la.OUG nr. 4/2005 nefiind aplicabile.

Soluția contrară ar determina încălcarea flagrantă a principiilor contributivității și proporționalității, enunțate mai sus, și ar anihila practic aplicarea corespunzătoare a acestora în vederea atingerii scopului pentru care au fost dispuse, prioritare fiind dispozițiile legale cu valoare de principiu în raport cu cele care decurg din acestea dar nu le respectă.

Potrivit principiului contributivității, prevăzut în art. 2 lit. e din Legea 19/2000, fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, iar drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.

Art. 2 al. 1 din OUG4/2005 prevede că recalcularea prevăzută la art. 1 se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.

Legiuitorul a înțeles să modifice reglementările specifice prin Legea 250/2007, astfel că prin art. 78 alin. 4 din Legea 19/2000, cum a fost modificat, se prevede că unctajul p. asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. (1) și (2), se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale, în speță făcându-se această dovadă, cum s-a arătat mai sus.

Aceste prevederi sunt aplicabile în speță, întrucât Legea 250/2007 este o lege actuală prin care însuși legiuitorul a modificat pentru viitor o stare de drept născută anterior, refuzând supraviețuirea legii vechi și reglementând tocmai modul de acțiune al legii noi după intrarea ei în vigoare, ceea ce nu echivalează cu retroactivarea sa, cum în mod constant s-a pronunțat Curtea Constituțională.

Având în vedere toate aceste considerente, instanța a admis contestația formulată și a obligat intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B să procedeze la recalcularea drepturilor de pensie ale contestatoarei prin luarea în considerare a veniturilor obținute prin retribuirea în acord global, înscrise în Adeverința nr.2782/31.12.2007 emisă de B.

Potrivit art. 274 Cod procedură civilă intimata, fiind în culpă procesuală, a fost obligată să plătească în favoarea contestatorului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs intimata Casa Județeană de Pensii B, iar prin motivele de recurs se arată că instanța de fond a reținut greșit faptul că veniturile suplimentare prevăzute în adeverințele menționate au avut un caracter permanent în înțelesul Legii nr. 49/1992 și al Legii nr. 57/1974, iar pe de altă parte, au fost ignorate și prevederile OUG nr. 4/2005 potrivit cărora nu se iau în calcul la stabilirea pensiei formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale.

Interdicția legală cuprinsă în anexa nr. VI la OUG nr. 4/2005 își are aplicabilitate deplină în sensul că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1.04.2001 formele de retribuire în acord.

Contribuția la pensia suplimentară nu s-a datorat și achitat raportat la retribuția în acord. De asemenea, angajatorul certifică faptul că într-adevăr contribuția individual pentru pensia suplimentară datorată și plătită de către angajat nu s-a făcut la venitul total ci avându-se în vedere cele expuse în actele normative precizate.

Ori nu se poate calcula o pensie pe baza contribuției angajatorului. Contribuția angajatorului de 15% la fondul total de salarii nu poate constitui temei legal pentru a elida prevederile art. 164 din Legea nr. 19/2000.

Prin motivele de recurs se mai arata ca Legea nr. 250/2007 are o arie precisă de aplicabilitate în sensul reglementării contribuției individuale de asigurări sociale la venitul brut realizat fără plafonarea bazei de calcul a pensiei începând cu data de 01.08.2007, iar prevederile acestei legi nu pot retroactiva.

Dispozițiile tranzitorii cuprinse la art. 164 din Legea nr. 19/2000 au rămas nemodificate și tot nemodificată a rămas interdicția legală cuprinsă în anexa nr.VI la OUG nr.4/2005 ca retribuirea în acord global să nu fie luată în considerare la calculul pensiei.

Recursul este nefondat.

Astfel cum a stabilit și Curtea Constituțională prin decizia nr. 736/24.2006 în aprecierea constituționalității mențiunii de la punctul VI din anexa la OUG nr. 4/2005, instanțele de judecată au competența exclusivă de a verifica împrejurările dacă, potrivit legislației anterioare, s-au încasat sau nu contribuții la asigurările sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor, aceste aspecte constituind probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete, individuale.

Potrivit art.1 din Decretul nr. 389/1972, pentru sporurile permanente primite în cadrul acordului global, angajatorul avea obligația virării la bugetul asigurărilor sociale de stat a contribuției de 15 % asupra câștigului brut realizat de salariat - care a fost menținută în Legea nr. 49/1992 care a majorat doar cuantumul contribuției.

Conform art. 23 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale o constituie salariile realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile prevăzute. de lege sau și care se au în vedere la stabilirea punctajului prevăzut de art. 78 din aceeași lege.

În speță, contestatoarea a dovedit în mod neechivoc faptul că veniturile suplimentare la retribuția tarifară au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale, conform art. 1 din 389/1972 conform căruia angajatorii au fost obligați să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat, indiferent de forma în care s-au realizat aceste venituri, decret abrogat prin legea 19/2000.

Într-adevăr, adeverința nr.2782/31.12.2007 emisă de și avută în vedere de instanța de fond, menționează în mod expres faptul că pentru veniturile suplimentare înscrise în adeverință s-au achitat lunar cotele la CAS și au făcut parte din baza de calcul a pensiei. Această dovadă este suficientă pentru ca în cauză să nu se aplice excepția prevăzută de mențiunea de la pct. VI din anexa la OUG nr. 4/2005, prima instanță făcând corecta aplicare a dispozițiilor legale în cauză.

În concluzie, mențiunea de la punctul VI din anexa la OUG nr. 4/2005 trebuie interpretată în sensul că nu se iau în calcul la stabilirea punctajului anual formele de retribuire în acord care nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1.04.2001. În situația în care se face dovada contrară, cum este cazul în speța dedusă judecății, textul legal arătat devine inaplicabil.

Acordul global nu reprezintă un spor, ci un salariu realizat în acord pentru care angajatorul a achitat contribuțiile de asigurări sociale potrivit legislației în vigoare la data respectivă.

În ceea ce privește motivul de recurs potrivit căruia pentru lucrul în acord global nu s-a achitat contribuția individuală la pensia suplimentară, iar principiul proporționalității nu poate fi aplicat, curtea reține că potrivit adeverinței emisă de fostul angajator sporul de acord a fost acordat ca venit suplimentar la retribuția tarifară de încadrare, iar contribuția de asigurări sociale a fost plătită de angajator conform Decretului 389/1972 în procent de 15% asupra câștigului brut și respectiv net realizat de personalul salariat.

A aprecia că pentru perioada anterioară Legii 19/2000 este imperativ a se face dovada contribuției individuale la asigurări sociale, deși legislația anterioară nu prevedea această modalitate de contribuție datorită sistemului economic și fiscal al vremii, echivalează cu aplicarea retroactivă a legii, această formă de contribuție fiind instituită prin Legea 19/2000.

Prin Legea 27/1966 s-a instituit contribuția la pensia suplimentară pentru angajat, iar din adeverința susmenționată, rezultă că pe toată durata angajării s-au achitat lunar cotele de CAS inclusiv contribuția la pensia suplimentară pentru angajat conform Legii 27/1966.

În concluzie, ar fi discriminatoriu fapta de a refuza recalcularea pensiei pentru venituri suplimentare primite în baza unor legi anterioare Legii 19/2000 pentru care s-au achitat contribuții la asigurări sociale în vechile sisteme legislative pentru considerentul că aceste dispoziții legale nu prevedeau cota individuală de asigurări sociale și permiteau doar plata contribuției la bugetul asigurărilor sociale de stat în procent de 15% din partea angajatorului raportat la totalul câștigului brut/net realizat de personalul lor, în comparație cu situația din prezent a asiguraților care beneficiază de asemenea recalculări potrivit legislației noi care prevede stabilirea punctajului anual, elocvent în cuantificarea pensiei, în funcție de veniturile care au constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale.

Față de aceste considerente, recursul Casei Județene de Pensii B va fi respins.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta Casa Județeană de Pensii B împotriva sentinței civile nr. 160/2009 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 25.05.2009.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red./26.05.2009

Tehnoredact./28.05.2009/ 2 ex.

Jud. fond,

Președinte:Daniel Marius Cosma
Judecători:Daniel Marius Cosma, Cristina Ștefăniță, Maria

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Cerere recalculare pensie. Decizia 707/2009. Curtea de Apel Brasov