Cerere recalculare pensie. Decizia 890/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-(6762/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr.890/

Ședința publică din data de 18 februarie 2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște

JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș

JUDECĂTOR 3: Elena

GREFIER -

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-reclamant, împotriva sentinței civile nr. 1187/F din 20 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr-(1923/2009), în contradictoriu cu intimata-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, având ca obiect - recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurentul-reclamant, a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.

Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1187/F/20.10.2009, Tribunalul Ialomița - Secția Civilă a respinse ca neîntemeiată excepția tardivității cererii de chemare în judecată formulată de pârâta Casa Județeană de Pensii I prin întâmpinare; a respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Potrivit deciziei de pensionare nr.-/20.11.2003, rezultă că reclamantul, la data pensionării a avut o vechime în grupa I-a de muncă de 27 ani, 9 luni și 4 zile, determinată în baza Legii nr.19/2000

La determinarea punctajului mediu anual al reclamantului pârâta avut în vedere un stagiul complet de cotizare de 30 ani, conform Legii nr.19/2000.

S-a apreciat că în cauză, în raport de data la care drepturile de pensie ale reclamantului au fost stabilite, respectiv 16.10.2003, la recalculare nu se pot aplica dispozițiile art.4 alin.1 din OUG nr.4/2005 potrivit cărora determinarea punctajului mediu anual și cuantumul fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor HG nr.1550/2004.

S-a constatat astfel că, potrivit art.2 alin.4 din HG nr.1550/2004 pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977.

Ori, în cazul reclamantului, care a înregistrat o vechime în grupa I de muncă de 27 ani, 9 luni și 4 zile, dar drepturile de pensie ale acestuia au fost stabilite începând cu data de 16.10.2003, stagiul complet de cotizare este cel prevăzut de Legea nr.19/2000, adică de 30 ani.

De altfel, s-a statuat că această problemă a fost tranșată irevocabil de către Înalta Curte de Casație și Justiție care, soluționând recursul în interesul legii, prin Decizia nr.40 din 22.09.2008, pronunțată în dosarul nr.16/2008, a admis că dispozițiile art.77 alin. (2) raportat la art.43 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care si-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art.14 din Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.

Prin urmare, în raport de toate aceste considerente cererea formulată de reclamant a fost apreciată ca fiind neîntemeiată, motiv pentru care a fost respinsă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea recursului său, neîntemeiat în drept, reclamantul susține că este beneficiarul unei pensii pentru limită de vârstă conform deciziei din data de 20.11.2003, drepturile sale pensie fiind stabilite în conformitate cu prevederile legii nr.19/2000. Conținutul în date al acestei decizii confirmă realizarea unei vechimi în grupa I de muncă de 27 ani, 9 luni și 4 zile stabilită conform Legii nr.3/1977, sens în care la recalculare se impunea a se avea în vedere durata unui stagiu de cotizare de 20 de ani. Această soluție se impunea și din perspectiva dispozițiilor art.20 din Legea nr.19/2000 ce prevăd două categorii de locuri de muncă în condiții deosebite și speciale, categorii ce beneficiază de un tratament egal cu grupele de muncă stabilite prin Decretul nr.215/1977, ulterior abrogat.

Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.

Examinând sentința civilă atacată sub aspectul criticilor aduse (încadrate în baza art.306 alin.3 Cod pr.civilă în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă), a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauză, Curtea apreciază nefondat recursul, pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.

Prima instanță a realizat o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, respectiv art.41 alin.4 prin raportare la art.19 și art.20 din Legea nr.19/2000, durata stagiului de cotizare în cazul reclamantului fiind de 30 de ani.

Este adevărat că acesta a prestat activitate în grupa I de muncă de 27 ani, 9 luni și 4 zile, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, numai că singura facilitate de care beneficiază contestatorul pentru activitatea sus menționată este conform art.42 alin.1 din Legea nr.19/2000, reducerea vârstei standard de pensionare, facilitate acordată de intimată, astfel cum rezultă din cuprinsul deciziei de pensionare (fila 9 dosar fond).

Pornind de la faptul că drepturile de pensie ale recurentului reclamant sunt deschise sub imperiul Legii nr.19/2000, acesta fiind pensionat din data de 20.10.2003, iar nu anterior datei de 01.04.2001 pentru a se supune reglementărilor OUG nr.4/2005, partea beneficiază de un stagiu complet de cotizare astfel cum este acesta prevăzut de art.41 al.4 din Legea nr.19/2000. Conform acestui din urmă text de lege, stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru femei și de 35 de ani pentru bărbați. Atingerea stagiului complet de cotizare se va realiza în termen de 13 ani de la intrarea în vigoare a legii, pornindu-se de la 25 de ani pentru femei și de la 30 de ani pentru bărbați, conform eșalonării prevăzută în anexa 3.

Ori, raportat la data la care reclamantul a formulat cererea de acordare a pensiei, 16.10.2003, stagiul complet de cotizare prevăzut de anexa 3 Legii nr.19/2000 este de 30 de ani și 3 luni, după cum corect a reținut și intimata pârâtă Casa Județeană de Pensii I în decizia nr.-/20.11.2003.

În plus, în decizia de pensie se menționează și faptul că stagiul total de cotizare realizat de asigurat este de 45 de ani, 5 luni și 25 zile, din care 27 de ani, 9 luni și 4 zile de activitate în grupa I de muncă, conform Legii nr.3/1977, iar 2 ani, 6 luni și 25 zile în condiții normale, conform Legii nr.19/2000. Pentru anii din grupa I s-a reținut un stagiu aferent de 15 ani. Așadar, elementele stagiului de cotizare ale recurentului reclamant sunt determinate conform noii legi a pensiilor, fără ca asiguratul să le fi contestat la data emiterii deciziei.

Dispozițiile art.19 și art.20 coroborate cu anexa nr.4 din Legea nr.19/2000, invocate prin cererea de recurs, (dar care nu pot fi interpretate și aplicate decât prin raportare la art.43 și art.44 din Legea nr.19/2000) nu sunt de natură să conducă la un alt raționament judiciar sau la altă soluție în cauză. În primul rând, este de observat că aceste reglementări vizează persoanele care desfășoară activități în locurile de muncă încadrate în condiții deosebite sau în condiții speciale și care au dreptul, conform anexei 4 legii, la reducerea vârstei standard de pensionare pe baza unui stagiu minim de cotizare în aceste condiții, însă cu păstrarea stagiului complet de cotizate definit anterior. În al doilea rând, dispozițiile invocate definesc locurile de muncă în condiții deosebite sau speciale, fără a exista o corespondență între vechile grupe de muncă și clasificarea actuală.

Recurentul-reclamant a considerat că cei 27 de ani de muncă încadrați în grupa I de muncă, conform Legii nr.3/1977, desfășurați anterior datei de 1 aprilie 2001, sunt de fapt ani de muncă în condiții speciale, în accepțiunea legii noi.

Ori, art.20 alin.2 din Legea nr.19/2000 prevede că locuri de muncă în condiții speciale, altele de cât cele limitativ enumerate în alin. 1, pot fi stabilite numai prin lege. Nu s-a indicat însă nici o lege care să încadreze locul de muncă al recurentului reclamant, ulterior datei de 1 aprilie 2001, în astfel de condiții. Conform carnetului de muncă depus la dosar, recurentul a fost angajat la SNTFR CFR Marfă SA Sucursala C pe post de montator, neexistând nicio mențiune despre încadrarea în condiții speciale. Acest aspect se reflectă și în decizia de acordare a pensiei în sensul că anii de muncă după 1 aprilie 2001 sunt considerați în condiții normale, iar nu speciale.

Nici prevederile HG nr.1025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale nu sunt aplicabile cauzei pentru că întregul act normativ reglementează procedura prin care, la cererea angajatorului, se procedează la catalogarea locurilor de muncă din unitate.

Drept urmare, cum drepturile la pensie ale contestatorului s-au deschis după data de 31 martie 2001, respectiv la data de 20.10.2003, stagiul complet de cotizare este cel prevăzut de art.41 alin.4 din Legea nr.19/2000, nefiindu-i aplicabile prevederile art.20 alin.4 din HG nr.1550/2004 și art.4 alin.1 din OUG nr.4/2005 invocate în apărare. De aceste prevederi beneficiază doar persoanele pensionate în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, astfel cum reiese din conținutul lor, în acest sens fiind și Decizia nr.40/22.09.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținută în considerentele sentinței atacate, inaplicabilă contestatorului, întrucât nu i s-au deschis drepturile de pensie în intervalul sus citat - 1 iulie 1977 - 31 martie 2001.

Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, prin raportare la art.304 pct.9 Cod pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală sentința atacată, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept substanțial incidente în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant, împotriva sentinței civile nr. 1187/F din 20 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr-(1923/2009), în contradictoriu cu intimata-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 18.02.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.LU.

Dact.LG/2 ex./4.03.2010

Jud.fond: Al.;

Președinte:Liviu Cornel Dobraniște
Judecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Cerere recalculare pensie. Decizia 890/2010. Curtea de Apel Bucuresti