Conflict de competență. Sentința 791/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-(5137/2009)

SENTINȚA CIVILĂ NR.791

Ședința din camera de consiliu de la 07.10.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu

GREFIER - -

Pe rol soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Sectorului 5 B și Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ și Fiscal privind pe reclamanta, în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI SOLIDARITATE SOCIALĂ ȘI FAMILIE, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.

La apelul nominal nu au răspuns părțile.

Fără citare părți.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

CURTEA,

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 B sub nr- la data de 16.11.2007 reclamanta i-a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea la plata sumei reprezentând diferența dintre cuantumul lunar al indemnizației de creștere a copilului în vârstă de până la doi ani ce i s-ar fi cuvenit în conformitate cu dispozițiile art. 78 alin.4 din legea nr.303/2004, modificată prin legea nr.247/2005 și cea efectiv plătită în cuantum de 800 lei/lunar, în conformitate cu dispozițiile art.1 din OUG nr.148/2005 pentru perioada 01.01.2006-15.08.2006 actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, până la data plății efective; plata sumei de 10.000 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral produs prin discriminare.

Prin sentința civilă nr. 4015/03.06.2008, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția de Muncă și Solidaritate Socială și Familie, a respins acțiunea formulată de către reclamanta în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiate și a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamantă a sumelor de 20200 lei despăgubiri materile și 10000 lei, daune morale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin decizia civilă nr.2127/R/21.11.2008, Tribunalul Bucureștia admis recursul formulat de recurentul-pârât, a casat sentința recurată, pentru necompetență materială a primei instanțe în soluționarea cauzei și a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 18.02.2009 sub nr.6623/3/AS/2009.

Prin sentința civilă nr.3236/16.04.2009, Tribunalul Bucureștia admis excepția de necompetență materială și a declinat competența materială în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Totodată a înaintat cauza Curții de Apel București în vederea soluționării conflictului de competență.

Din analiza actelor si lucrarilor dosarului, Curtea retine urmatoarele:

Chiar daca in cauza nu este vorba de o declinare reciproca de competenta intre doua instante, avand in vedere faptul ca in urma deciziei decizia civilă nr.2127/R/21.11.2008 pronuntata de Tribunalul București -Sectia aIV-a Civila, Judecatoria Sectorului 5 B nu mai pune in discutie competenta sa, fiind o problema de drept solutionata de instanta de recurs, singura solutie fiind aceea de a-si declina la randul sau competenta in favoarea Tribunalului, Curtea constata ca a fost investita cu solutionarea unui conflict de competenta.

Obiectul actiunii introductive de instata consta in pretentiile reclamantei pentru plata unor despagubiri materiale si morale ca urmare a discriminarii la care a fost supusa prin dispozitiile legale cuprinse in OUG nr.148/2005 aprobata prin Legea nr.7/2007. Cererea reclamantei este intemeiata pe prevederile art.27 din OG nr.137/2000.

In baza acestei dispozitii, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare,potrivit dreptului comun.

Prin raportare la drepturile de care beneficia reclamanta in baza art.78 alin.4 din Legea nr.303/2004 modificata prin OUG nr.148/2005, Curtea constata cadreptul comun in materie este dreptul asigurarilor sociale, deoareceindemnizațiile pentru creșterea copilului, reglementate de respectiva ordonanță de urgență, reprezintadrepturi de asigurari sociale, cuprinse in bugetul de stat cu acest titlu.

In temeiul art.154 din Legea nr.19/2000 jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel. La data intrării în vigoare a prezentei legi se organizează secții de asigurări sociale sau, după caz, complete specializate pentru asigurări sociale la nivelul tribunalelor și curților de apel, cu respectarea condițiilor prevăzute de Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările ulterioare.

Potrivit art. 155 din Legea nr.19/2000, Tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind:

a) modul de calcul și de depunere a contribuției de asigurări sociale;

b) modul de stabilire a majorărilor de întârziere;

c) înregistrarea, evidența și certificarea contribuției de asigurări sociale;

d) deciziile de pensionare;

e) refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale;

f) modul de stabilire și de plată a pensiilor, a indemnizațiilor și a altor drepturi de asigurări sociale;

g) plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenții încheiate conform prezentei legi;

h) contestațiile împotriva măsurilor de executare silită, dispuse în baza prezentei legi;

i) alte drepturi și obligații de asigurări sociale născute în temeiul prezentei legi.

oncediul și indemnizația pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani sunt drepturi reglementate in Sectiunea a 4-a a respectivei legi, motiv pentru care tribunalul, respectiv sectia specializata in judecarea cauzelor avand ca obiect asigurări sociale este competenta sa solutioneze si cererea reclamantei avand ca obiect plata despagubirilor solicitate la nivelul diferentei dintre drepturilor de asigurari sociale avute anterior intrarii in vigoare a OUG 148/2005 si cele efectiv incasate in baza acestui act normativ, deoarece aceste despagubiri se solutioneaza potrivit dreptului comun al asigurarilor sociale.

Pentru aceste considerente de fapt si de drept, in temeiul art.22 Cod procedura civila,Curtea stabileste competenta solutionarii cauzei in favoarea Tribunalului B-Sectia a VIII-a Conflicte de munca si asigurari sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Stabileste in favoarea Tribunalului B-Sectia a VIII-a Conflicte de munca si asigurari sociale competenta solutionarii cauzei privind pe reclamanta, cu domiciliul ales in B,-, sector 3, la sediul Tribunalului B-Sectia aIX-a în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI SOLIDARITATE SOCIALĂ ȘI FAMILIE, cu sediul in B,-, sector 1, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul in B,-, sector 5 și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul in B, Piata nr.1-3, sector1.

Cu recurs in 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 7.10.2009.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.MC

22.10.2009

7 ex.

Președinte:Maria Ceaușescu
Judecători:Maria Ceaușescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Conflict de competență. Sentința 791/2009. Curtea de Apel Bucuresti