Contestație calcul cas. Decizia 1178/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1178/R/2009

Ședința publică din data de 12 MAI 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu

JUDECĂTOR 2: Laura Dima

JUDECĂTOR 3: Ioan Daniel

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta ROMÂNIA Împotriva sentinței civile nr. 182 din 2 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, privind și pe reclamantul intimat - și pe pârâtele intimate ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T și CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE T, având ca obiect contestație calcul CAS.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este realizată.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că pârâta Administrația Finanțelor Publice Taî nregistrat la dosarul cauzei întâmpinare la data de 27 aprilie 2009 prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Aceleași solicitări le expune și reclamantul intimat prin întâmpinarea înregistrată la data de 6 mai 2009.

Curtea, văzând că atât pârâta, prin memoriul de recurs, cât și intimații prin întâmpinările formulate, au solicitat judecarea cauzei în condițiile art. 242.proc.civ. apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.182 din 2 februarie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul - împotriva pârâtei și în consecință a fost obligată să-i plătească reclamantului de 4261 lei reprezentând contribuția la asigurările sociale de sănătate nedatorată, sumă ce va fi actualizată în funcție de rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective.

Totodată prin aceeași sentință s-a respins ca nefondată cererea precizată formulată de reclamant împotriva pârâtelor Casa de Asigurări de Sănătate T și Administrația Finanțelor Publice a municipiului

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, prin sentința civilă nr. 3644/PI/06.11.2008 Tribunalul Timișa declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj, având în vedere prevederile art. 284 din Codul Muncii și ale art. 158 din Codul d e procedură civilă.

Asupra cauzei de față instanța a reținut următoarele:

Începând cu data de 1 octombrie 2005 reclamantul a fost angajatul pârâtei de rândul III ca inginer de sistem informatic cu un salariu de bază de 2.059 lei (45).

În perioada 01.10.2005 - 30.06.2008 pârâta i-a reținut și virat reclamantului din veniturile salariale contribuția de asigurări sociale de sănătate, deși după cum vom arăta acesta era exceptat de la plata contribuției.

Potrivit prevederilor art. 51 alin. (2) din nr.OUG 150/2002 privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, aplicabilă în perioada 01.01.2003 - 01.06.2006: "contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5 % care se aplică asupra: a) veniturilor din salarii care se supun impozitului pe venit".

Începând cu data de 01.06.2006 a intrat în vigoare Legea nr. 95/2006 privind reforma în sănătate care prevede la art. 257 alin. (2) faptul că: "contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5 % care se aplică: a) veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit".

Veniturile reclamantului nu erau supuse impozitării fiind exceptate de aplicarea acestuia de prevederile art. 55 alin. (4) lit. l și prevederile art. 1 din Ordinul comun al Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informațiilor și Ministerului Finanțelor Publice.

Conform acestor prevederi angajații agenților economici al căror obiect de activitate include crearea de programe pentru calculator beneficiază de scutirea de impozit pe venit, ori după cum reiese din fișa postului (fila 49,50) și din adeverința nr. 114 din 16.01.2009 emisă de pârâta de rândul III (51) reclamantul se încadrează în categoria acestor angajați.

Prin urmare reclamantul nu datora contribuția de asigurări de sănătate până la data de 30.06.2008 când odată cu intrarea în vigoare a nr.OUG 93/2008 s-a stipulat în mod clar că după alin. (2) a art. 257 din Legea nr. 95/2006 se introduce art. 21) conform căruia "În situația în care o persoană realizează venituri care sunt neimpozabile, contribuția se realizează asupra veniturilor realizate".

În consecință în perioada 01.10.2005 - 30.06.2008 reclamantul a suferit un prejudiciu de 4.261 lei (26) datorat reținerii din salariu a contribuției nedatorate.

Această reținere fiind făcută de pârâta de rândul III, tot acesteia îi revine obligația de a repara.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 161 alin. (4) din Codul Muncii, instanța a obligat pârâta de rândul III să-i plătească reclamantului suma datorată reactualizată în funcție de rata inflației de la data reținerii fiecărei sume și până la plata efectivă.

Instanța a respins ca nefondată acțiunea reclamantului față de pârâtele de rândul I și II deoarece dintre aceștia și reclamant există raporturi de muncă care să-i oblige la plata drepturilor salariale reținute.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC - ROMANIA SRL T solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare a cererii ce face obiectul litigiului, și în subsidiar, admiterea recursului cu modificările hotărârii instanței de fond în sensul respingerii cererii reclamantului intimat.

În motivare pârâta arată că societatea a luat la cunoștință despre calitatea avută în cadrul dosarului odată cu comunicarea hotărârii a cărei recurare o solicită, nefiind citată pentru nici unul din termenele dosarului aflat pe rolul Tribunalului Timiș sau Tribunalului Sălaj. În aceste condiții, fiind evidentă imposibilitatea pârâtei de a-și formula apărările necesare în cauza și aflându-se în fața unui viciu de procedură, consideră că se impune casarea hotărârii primei instanțe cu trimiterea spre rejudecare la instanța de fond pentru a nu se eluda un grad de jurisdicție.

În subsidiar recurenta a învederat că calculat, reținut și vărsat sumele aflate în litigiu conform prevederilor legale aplicabile în domeniu, respectiv în perioada octombrie 2005 - aprilie 2006, cota și baza de calcul a acesteia în stabilirea contribuției angajaților la fondul asigurărilor sociale de sănătate au fost reglementate de prevederile OUG nr.150/2002, care la art.51 alin.2 lit. a, astfel cum a fost acesta modificat prin OUG nr.107/2005, stabilea contribuția persoanelor fizice asigurate având calitatea de angajat, prin aplicarea unei cote de 6,5% asupra veniturilor din salarii sau a celor asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit.

Începând cu luna aprilie a anului 2006, cadrul legislativ aplicabil este dat de Legea nr.95/2006 astfel cum a fost aceasta modificată și completată de la promulgare și până la data prezentei. În cadrul acestei legi, problema avută în discuție a fost tratată inițial de o manieră similară, textul art.257 alin.2 lit.a, menționând aceeași formulare consacrată în art.51 alin.2 lit.a din OUG nr.150/2002.

Rolul societății pârâte de intermediar în calcularea, reținerea și vărsarea sumelor aflate în litigiu.

Potrivit art.5 alin.1 din normele metodologice la Legea nr.95/2006 și a altor texte de lege relevante anterior intrării în vigoare a legislației actuale, "Angajatorul are obligația calculării, reținerii și virării lunare integrale a contribuției datorate de către persoana asigurată în contul deschis pe seama CNAS la unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului în a căror rază angajatorii sunt luați în evidență ca plătitori de impozite și taxe."

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea apreciază că recursul este fondat, urmând să îl admită pentru următoarele considerente:

Așa cum a învederat și recurenta, deși hotărârea de fond s-a pronunțat și în contradictoriu cu SC SA aceasta parte nu a fost citată la fondul cauzei, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.5 Cod procedură civilă fiind astfel întemeiat.

În consecință, reținând că incidența motivului de recurs invocat atrage casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare conform art. 312 alin. (3) și (4) Cod procedură civilă, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior se va admite recursul declarat de pârâta SC România SRL împotriva sentinței civile nr. 182 din 2 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, care va fi casată în întregime și, în consecință se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SC România SRL împotriva sentinței civile nr. 182 din 2 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, pe care o casează în întregime și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședință publică din 12 mai 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

- - - - - -

GREFIER

Red.LD/Dact.SM

3 ex./02.06.2009

Jud.fond: și

Președinte:Sergiu Diaconescu
Judecători:Sergiu Diaconescu, Laura Dima, Ioan Daniel

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație calcul cas. Decizia 1178/2009. Curtea de Apel Cluj