Contestație calcul cas. Decizia 5315/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 3922/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr.5315/
Ședința publică din data de 5 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Sprînceană Camelia Mioara
JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta Universitatea din, împotriva sentinței civile nr.2146 din 17.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.20753/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect "contestație calcul CAS".
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns: recurenta Universitatea din B, prin consilier juridic cu delegație la fila 22 dosar, și intimata, prin avocat cu împuternicire avocațială la fila 14 dosar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
La interpelarea Curții, recurenta Universitatea din B, prin consilier juridic arată că renunță la cererea de suspendare a judecății formulată în motivele de recurs.
Luând act de renunțarea la cererea de suspendare, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și respectiv combaterea motivelor de recurs.
Recurenta Universitatea din B, prin consilier juridic susține verbal motivele de recurs inserate pe larg în cererea scrisă și solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Intimata, prin avocat solicită respingerea recursului formulat de recurentă ca nefondat, cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o atașează la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr.2146 din 17.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.20753/3/AS/2008, a fost espinsă excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește contribuția la asigurările sociale de stat și contribuția la asigurările sociale de sănătate, a fost admisă, în parte, excepția prescripției dreptului la acțiune în privința asigurărilor pentru șomaj pentru perioada 01.11.2002 - 31.12.2002, și, în consecință, au fost respinse aceste pretenții ca fiind prescrise, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu intimata Universitatea din B, și a fost obligată pârâta la plata și virarea sumelor de bani reprezentând contribuția de asigurări sociale de stat pe perioada 01.11.2002 - 01.11.2006, contribuția de asigurări sociale de sănătate pentru lunile noiembrie 2003 și februarie 2006 și la plata și virarea sumelor de bani reprezentând contribuția de asigurări pentru șomaj pe perioada 01.01.2003 - 01.11.2006, cu majorările de întârziere aferente până la data achitării integrale.
Prin aceeași sentință, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea privind contribuția la asigurările sociale de sănătate pentru restul perioadei și a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în cuantum de 800 lei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în ceea ce privește excepției prescripției dreptului la acțiune, că, în speță, reclamanta nu pretinde plata contribuțiilor către ea, ci către bugetele de stat aferente, astfel încât termenul de prescripție este de 5 ani, potrivit Codului d e Procedură Fiscală, și începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor nașterii creanței fiscale, potrivit art.91 pr.fisc, și, în consecință, în privința contribuțiilor pentru asigurările pentru șomaj, dreptul este prescris pentru perioada 01.11.2002 - 31.12.2002.
În ceea ce privește contribuția la asigurările sociale de stat, instanța a constatat că termenul de prescripție a fost întrerupt prin recunoașterea pârâtei, făcută în interiorul termenului de prescripție, care, prin adresa nr.2984/23.02.2007, și prin adresa nr.37910/30.03.2007, solicită atât Casei Naționale de Pensii cât și Agenției Naționale de Administrare Fiscală, comunicarea modului de reținere retroactivă și de virare a contribuției datorate pentru doctoranzii bursieri cu frecvență.
De asemenea, în ceea ce privește contribuția la asigurările sociale de sănătate, s-a constatat că pârâta a recunoscut și a achitat în mod constant pe toată durata în care reclamanta a fost bursier, o serie de sume datorate cu acest titlu, cursul prescripției fiind întrerupt în intervalul în discuție.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că potrivit art.8 alin.1 și 3 din nr.HG37/1999, perioada în care s-au urmat doctoratul fără frecvență constituie vechime în muncă, în această perioadă doctorandul beneficiind de toate drepturile și obligațiile ce revin salariatului.
S-a considerat că aceste prevederi arată că între doctorand și instituția organizatoare există și se execută un veritabil contract individual de muncă, care conține elementele esențiale ale acestuia. Mai mult, potrivit art.6 alin.3 din nr.HG37/1999, bursa de doctorat este egală cu salariul brut de preparator sau asistent universitar, împrejurare ce confirmă aserțiunile anterioare.
S-a avut în vedere că mențiunile ale art.8 alin.2 din nr.HG37/1999, pentru doctoranzii cu frecvență, instituția organizatoare avea obligația plății constribuțiilor de asigurări sociale de stat și a celor de șomaj.
Dacă Legea nr.19/2000 ar fi înțeles să abroge tacit prevederile nr.HG37/1999 atunci nu ar mai fi fost nevoie de o abrogare expresă mult mai târziu, însă această hotărâre a fost abrogata abia de art.40 din nr.HG567, în anul 2005, care prevede neîndoielnic: "pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr.37/1999 privind organizarea și desfășurarea doctoratului".
S-a observat că prevederile nr.HG37/1999 sunt preluate apoi și de nr.HG567/2005, act emis după intrarea în vigoare a Legii nr.19/2000, aceasta succesiune în timp dovedind încă o dată că legiuitorul a înțeles să asimileze contractul de studii de doctorat unui contract individual de muncă.
Astfel, fiind un contract individual de muncă atipic, contractul de studii de doctorat este supus prevederilor art.5 alin.1 pct.I din Legea nr.19/2000, potrivit căruia se impune plata contribuției la asigurările sociale de stat, și art.19 lit.a din Legea nr.76/2002, privind contribuția de asigurări pentru șomaj.
Împotriva hotărârii judecătorești pronunțate în cauză a formulat recurs în termen legal pârâta Universitatea din, criticând-o pentru nelegalitate și invocând dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ.
Astfel, se susține că dispozițiile art.8 alin.2 din HG nr.37/1999 au fost abrogate prin art.198 din Legea nr.19/2000 modificată și completată, care prevede faptul că la data intrării în vigoare a acesteia, se abrogă orice alte dispoziții contrare, începând cu data de 01.04.2001, data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, doctoranzii de la forma cu frecvență nu se regăsesc în categoriile de persoane asigurate obligatoriu, prin efectul legii, prevăzute în art. 5 alin. 1, și ca urmare nu există obligația reținerii și virării contribuției de asigurări sociale de către sau doctorand. Cu toate acestea, în art. 5 alin. 2 legea prevede posibilitate persoanelor ce nu sunt prevăzute în alineatul precedent să se asigure în sistemul public, prin încheierea unui contract de asigurare socială, posibilitate de care puteau uza și doctoranzii bursieri. Acest punct de vedere este susținut și de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale prin adresa nr.2028/08.02.2002 înaintată Universității din B și prin adresa nr.28075/27.04.2002 înaintată Ministerului Educației și Cercetării, în art.38 din Legea nr.19/2000 se menționează că "se asimilează stagiului de cotizare și perioadele necontributive, denumite în continuare perioade asimilate, în care asiguratu - a urmat cursurile de zi ale învățământului superior, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective". Din acest text de lege rezultă cu claritate că perioadele în care doctorandul primește o bursă, urmând cursurile cu frecvență, sunt perioade necontributive, adică perioade în care aceste persoane nu plătesc contribuțiile la asigurările sociale.
În ceea ce privește contribuția la constituirea Fondului pentru plata ajutorului de șomaj recurenta arată că, doctoranzii de la forma cu frecvență nu sunt nominalizați în categoriile de persoane asigurate obligatoriu, prin efectul legii, în sistemul asigurărilor pentru șomaj, potrivit art.19 din Legea nr.76/2002.
Se mai susține că, în calitate de instituție de învățământ superior de stat, recurenta funcționează ca instituție finanțată din fondurile alocate de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii și în aceste sens se încheie contracte instituționale cu Ministerul Educației, Cercetării și T, contracte în care nu au fost prevăzute fonduri pentru cotele de asigurări sociale și ajutor șomaj.
O altă critică vizează obligarea la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru lunile noiembrie 2003 și februarie 2006, susținându-se că există înscrisuri ce fac dovada plății acestor drepturi.
În ceea ce privește majorările de întârziere la care a fost obligată recurenta aceasta consideră că doar statul poate solicita aceste penalități.
S-a solicitat și suspendarea executării sentinței civile recurate până la soluționarea irevocabilă a cauzei, cerere la care recurenta a renunțat la data soluționării cauzei.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat și cheltuieli de judecată.
Analizând actele și lucrările de la dosarul cauzei, în raport de criticile formulate cât și de dispozițiile legale incidente în materie, Curtea, reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Susținerile recurentei în sensul că dispozițiile art.8 alin.2 din HG nr.37/1999 au fost abrogate prin art.198 din Legea nr.19/2000, că acest raționament este confirmat și de faptul că prin HG nr.567/2005 s-au păstrat prevederile art.23 alin.2 și că în sprijinul opiniei că art.8 alin.2 din HG nr.37/1999 contravine Legii nr.19/2000 este faptul că art.23 alin.2 din HG nr.567/2005 a fost abrogat în mod explicit prin HG nr.1717/2008, sunt nefondate.
Astfel, HG nr.37/1999, deci și art.8 alin.2 al acesteia, a fost abrogată explicit prin art.40 din nr.567/2005. Cum acest ultim act normativ a fost adoptat după intrarea în vigoare a Legii nr.19/2000, rezultă că nr.37/1999 nu a fost abrogată implicit prin art.198 al Legii nr. 19/2000.
De asemenea, HG nr.567/2005 a preluat textul art.8 alin.1 și 2 din HG nr.37/1999, potrivit cu care "pe toată durata activității doctorandul de la forma cu frecvență beneficiază de recunoașterea vechimii în muncă, de alte drepturi și obligații ce revin salariatului ", iar "contribuțiile la asigurările sociale și la constituirea Fondului pentru plata ajutorului de șomaj pentru doctoranzii cu frecvență se plătesc lunar de către la care sunt înmatriculați", în acest sens fiind prevederile art.23 alin.1 și 2 al HG nr.567/2005.
Cum acest ultim act normativ a fost abrogat expres abia prin HG nr.1717/2008, rezultă că în mod corect s-a dispus obligarea pârâtei Universitatea din B la plata și virarea sumelor de bani reprezentând contribuția de asigurări sociale de stat pe perioada 01.11.2002-01.11.2006, această instituție având calitatea de D, adică Instituție de, căreia îi reveneau obligațiile prevăzute expres de art. 8 alin. 2 din HG nr.37/1999 și respectiv 23 alin.2 HG nr.567/2005, printre care și cea de plată a contribuțiilor la asigurările sociale. Or, în intervalul de timp precitat ea nu și-a executat această îndatorire, astfel că just au fost admise pretențiile formulate în acest sens prin cererea de chemare în judecată.
Așa fiind, este evident că autoarea acțiunii nu "și-a întemeiat acțiunea pe prevederi abrogate anterior admiterii sale la doctorat", cum susține recurenta.
Cât privește afirmațiile recurentei relative la prevederile art.38 din Legea nr.19/2000, trebuie precizat că acest text nu poate fi interpretat în sensul că perioada în care doctorandul primește o bursă, urmând cursuri cu frecvență, este perioadă necontributivă, în care nu plătește CAS. Norma juridică în discuție prevede o serie de excepții de la regulile după care se stabilește stagiul de cotizare, mai precis ce se înțelege prin perioade necontributive denumite și perioade asimilate.
Or, orice text legal prin care se prevăd excepții, este un text de strictă interpretare și aplicare, potrivit regulii exprimată în adagiul latin "exceptio est strictissimae interpretationis", având caracter special și derogatoriu de la dreptul comun.
În aceste condiții, este evident că perioada în care doctorandul primește bursă, urmând cursuri cu frecvență, nu poate fi considerată una necontributivă sau asimilată, întrucât nu este prevăzută expres între excepțiile reglementate de art.38 din Legea nr.19/2000.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu este întemeiat. Date fiind prevederile art.8 alin.2 din HG nr.37/1999 și respectiv 23 alin.2 HG nr.567/2005, care au produs efecte juridice până la momentul intrării în vigoare a HG nr.1717/2008, apare cu claritate că recurenta-pârâtă a avut și obligația de plată a contribuțiilor la constituirea Fondului pentru plata ajutorului de șomaj pentru doctoranzii cu frecvență. Or, ea nu și-a îndeplinit nici această îndatorire ce-i revenea în calitate de
De aceea, nu au relevanță și urmează a fi înlăturate alegațiile recurentei-pârâte în sensul că doctoranzii de la forma cu frecvență nu sunt nominalizați în categoriile persoanelor asigurate obligatoriu prin efectul legii, în sistemul asigurărilor pentru șomaj, potrivit art.19 din Legea nr.76/2002 și că ei se puteau asigura din proprie inițiativă, în baza art.20 din aceeași lege, prin încheierea unui contract de asigurare de șomaj.
La fel, nu au semnificație trimiterile făcute de recurentă la dispozițiile art.26 și 27 din Legea nr.76/2002.
Important este doar faptul că în baza HG nr.37/1999 și HG nr.567/2005 trebuia să achite contribuțiile la constituirea Fondului pentru plata ajutorului de șomaj pentru doctoranzii cu frecvență și că nu și-a executat această obligație pe perioada menționată în dispozitivul sentinței recurate.
Împrejurarea că în "contractele instituționale pe anii 2002-2006 încheiate cu, nu au fost prevăzute fonduri pentru cotele de asigurări sociale și ajutor de șomaj" nu putea și nu poate conduce la respingerea acțiunii.
Sub acest aspect al neprevederii fondurilor necesare, culpa revine atât recurentei (care avea obligațiile prevăzute de HG nr.37/1999 și HG nr.567/2005 și deci trebuia să solicite fondurile bănești necesare pentru a le onora), cât și forului tutelar al acesteia - - ca instituție cu rol de coordonare și control în domeniul învățământului și de garant al respectării și aplicării corecte a legislației aferente. Intimata-reclamantă nu este vinovată în nici un fel de faptul că nu s-au constituit fondurile financiare trebuincioase, astfel că nu i se poate opune o asemenea împrejurare pentru a i se paraliza pretențiile formulate, căci s-ar ajunge la situația în care câștig de cauză ar avea chiar una dintre persoanele care își invocă propria culpă (turpitudine).
În sfârșit, nici ultimul motiv de recurs nu este întemeiat. Plata creanțelor de natură fiscală neonorate decurge din prevederile cu caracter imperativ și de ordine publică ale Codului Fiscal și Codului d e Procedură Fiscală, iar achitarea contravalorii majorărilor de întârziere aferente derivă din aceleași dispoziții legale și are caracter accesoriu față de cea dintâi. Rezultă că neplata unei creanțe fiscale atrage în mod obligatoriu majorări de întârziere.
Cum în speță pretenția principală privind obligarea recurentei-pârâte la plata și virarea sumelor de bani reprezentând contribuția de asigurări sociale de stat pe perioada 01.11.2002-01.11.2006 și la plata și virarea sumelor de bani reprezentând contribuția de asigurări pentru șomaj pe perioada 01.01.2003-01.11.2006 a fost admisă, aceeași soartă trebuia să o aibă și pretenția cu caracter accesoriu având ca obiect majorările de întârziere aferente sumelor respective, căci accesoriul urmează întotdeauna soarta principalului ("accesorium sequitur principalem").
În plus, intimata-reclamantă și-a justificat interesul în promovarea capetelor principale de cerere ale acțiunii și câtă vreme acestea au fost admise, era obligatorie și admiterea pretențiilor cu caracter accesoriu. Chiar dacă este adevărat că Statul Român are interes principal în recuperarea creanțelor de natură fiscală și a majorărilor de întârziere, în situația din speță, autoarea acțiunii a probat existența interesului său legitim, așa încât în mod corect prima instanță a admis și capătul de cerere privind achitarea majorărilor de întârziere.
Față de aceste considerente, Curtea în baza dispozițiilor art.312 alin.1 pr.civ. urmează a respinge, recursul ca fiind nefondat.
În baza dispozițiilor art.274 pr.civ. văzând culpa procesuală, recurenta va fi obligată să plătească intimatei cheltuieli de judecată în valoare de 1.000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Universitatea din, împotriva sentinței civile nr.2146 din 17.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.20753/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata.
Obligă recurenta să plătească intimatei cheltuieli de judecată, în valoare de 1.000 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER,
Red:
Dact.: /2ex.
19.10.2009
Jud. fond:;
Președinte:Sprînceană Camelia MioaraJudecători:Sprînceană Camelia Mioara, Ilie Nadia Raluca
