Contestație decizie pensie. Decizia 1453/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 1453

Ședința publică de la 25 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Florica Diaconescu

JUDECĂTOR 2: Cristina Raicea

JUDECĂTOR 3: Ioana Moțățăianu

Grefier - -

Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 11.02.2010, privind recursul declarat de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, împotriva sentinței civile nr.3229/22.10.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj

în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.

Dezbaterilie și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 11.02.2010, care face parte integrantă din prezenta decizie.

În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Prin sentința civilă nr.3229/22.10.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- a admis contestația privind pe contestatorul, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, cu sediul în

A anulat decizia de revizuire pensie nr. -/13.05.2009 emisă de intimată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

În baza Legii 303/2004, contestatorului i s-a stabilit prin decizia nr. -/22.12.2008, emisă de Casa județeană de Pensii D, o pensie de serviciu în procent de 85 % din baza de calcul reprezentată de indemnizația de încadrare brută lunară și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.

Prin decizia contestată nr. -/13.05.2009, s-a revizuit cuantumul pensiei de serviciu, fiind redus procentul la 80 % din baza de calcul reprezentată de indemnizația de încadrare brută lunară și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.

Intimata a apreciat că nu se aplică prevederile art. 82 alin. 4 din Legea 303/2004 și că nu trebuie să se adauge la procentul de 80%, câte 1 % din baza de calcul reprezentată de indemnizația de încadrare brută lunară și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării, pentru fiecare an ce depășește vechimea de 25 de ani, prevăzută la art.82 alin.1 din Legea 303/2004.

Instanța a constatat că intimata a dat o interpretare greșită prevederilor legale.

Astfel, potrivit art. 82 alin. 1 din Legea 303/2004, " Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și foștii judecători și procurori financiari și consilierii de conturi de la secția jurisdicțională care au exercitat aceste funcții la Curtea de Conturi, cu o vechime de cel puțin 25 de ani în funcția de judecător ori procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și în funcția de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secția jurisdicțională a Curții de Conturi se pot pensiona la cerere și pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizația de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării".

Potrivit art. 82 alin. 2 din Legea 303/2004 "Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și foștii judecători și procurori financiari și consilierii de conturi de la secția jurisdicțională care au exercitat aceste funcții la Curtea de Conturi se pot pensiona la cerere înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani și beneficiază de pensia prevăzută la alin. (1), dacă au o vechime de cel puțin 25 de ani numai în funcția de judecător, procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, precum și în funcția de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secția jurisdicțională a Curții de Conturi".

Este reglementată așadar pensia de serviciu pentru judecătorii care au împlinit vârsta de 60 ani (art. 82 alin. 1din legea 303/2004, care constituie regula în această materie) și pensia de serviciu pentru judecătorii care nu au împlinit încă vârsta de 60 ani (art. 82 alin. 2 din legea 303/2004 care reprezintă o situație specială în materie).

În același timp, la art. 82 alin 2 s-a prevăzut expres că " La calcularea acestei vechimi se iau în considerare și perioadele în care judecătorul, procurorul, magistratul-asistent sau personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și judecătorul, procurorul financiar și consilierul de conturi la secția jurisdicțională a Curții de Conturi a exercitat profesia de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult".

Această dispoziție privind calculul vechimii trebuie aplicată deopotrivă și la stabilirea pensiei de serviciu la împlinirea vârstei de 60 ani și la stabilirea pensiei de serviciu înainte de împlinirea vârstei de 60 ani.

Ar fi inechitabil ca această dispoziție să se aplice numai celor care nu au împlinit vârsta de 60 ani; ar însemna să se stabilească condiții mai grele pentru cei ce solicită pensie de serviciu la împlinirea vârstei de 60 ani, decât pentru cei care solicită pensie de serviciu înainte de 60 ani.

Ca urmare, la calculul vechimii în funcție a contestatorului se are în vedere atât vechimea în funcția de judecător (15 ani și 10 luni), cât și vechimea în funcția de jurisconsult și consilier juridic (14 ani și 8 luni).

La art. 82 alin. 4 din Legea 303/2004 se prevede că "pentru fiecare an care depășește vechimea în magistratură prevăzută la alin. 1 și 2, la cuantumul pensiei se adaugă câte 1 % din baza de calcul prevăzută la alin. 1, fără aop utea depăși".

Acest articol reglementează așadar o majorare a pensiei de serviciu cu câte un procent pentru fiecare an ce depășește vechimea în magistratură de 25 ani prevăzută la alin. 1 și 2.

Ori, art. 86 din legea 303/2004 prevede că, " Constituie vechime în magistratură perioada în care judecătorul, procurorul, personalul de specialitate juridică prevăzut laart. 87alin. (1) sau magistratul-asistent a îndeplinit funcțiile de judecător, procuror, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, magistrat-asistent, auditor de justiție, judecător financiar, judecător financiar inspector, procuror financiar, procuror financiar inspector, consilier și consilier de conturi în secția jurisdicțională a Curții de Conturi, grefier cu studii superioare juridice sau personal de specialitate juridică prevăzut laart. 87alin. (1), precum și perioada în care a fost avocat, notar, asistent judiciar, cadru didactic în învățământul juridic superior acreditat, jurisconsult, consilier juridic, ofițer de poliție judiciară cu studii superioare juridice, expert criminalist cu studii superioare juridice, autorizat potrivit legii, personal de probațiune cu studii superioare juridice sau care a îndeplinit funcții de specialitate juridică în Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române, Institutul Român pentru Drepturile Omului, în Parlament sau în aparatul acestuia ori în cadrul Administrației Prezidențiale, Guvernului, Curții Constituționale, Avocatului Poporului, Curții de Conturi, Consiliului Legislativ".

Având în vedere că din buletinul de calcul al deciziei de revizuire, din adeverința nr.1667/16A/19.11.2008 și din copia carnetului de muncă rezultă o vechime în magistratură a contestatorului de 30 ani și 6 luni (din care 15 ani și 10 luni în funcția de judecător și 14 ani și 8 luni în funcția de jurisconsult și consilier juridic), care depășește cu 5 ani vechimea de 25 ani prevăzută de art. 82 alin. 1, instanța apreciază că este îndreptățit contestatorul să primească pensie de serviciu în cuantum de 85 % din baza de calcul reprezentată de indemnizația de încadrare brută lunară și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării, în conformitate cu dispozițiile art. 82 alin.4 din legea 303/2004.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII criticând-o ca nelegală și netemeinică.

În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 299 - 316 Cod de procedură civilă, intimata precizează că Decizia nr. -/22.12.2008 a fost revizuită din cauza faptului că s-a acordat în mod eronat reclamantului pensie pentru o vechime în magistratură de 30 ani cu un procent de 85 % din baza de calcul reprezentată de salariul de bază brut lunar, și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării, în loc de o pensie corespunzătoare unui procent de 80 % pentru vechimea realizată în funcția de procuror și judecător așa cum este prevăzut de art. 82 alin. 1 din Legea nr. 303/2004.

Astfel, din actele depuse la dosarul de pensie rezultă că reclamantul are o vechime în funcția de judecător sau procuror conform art. 82, alin. 1 din Legea nr. 303/2004 de 15 ani, vechime pentru care intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII nu poate acorda o pensie de serviciu corespunzătoare unui procent de 85 %.

Cum nici una din aceste modalități nu au fost îndeplinite, consideră soluția nelegală, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței contestate în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

Recursul se respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 86 din Legea 303/2004 constituie vechime în magistratură perioada în care judecătorul, procurorul, personalul de specialitate juridică sau magistratul asistent a îndeplinit funcțiile de judecător, procuror, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, magistrat asistent, auditor de justiție, judecător financiar, judecător financiar - inspector, procuror financiar și consilier în secția jurisdicțională a Curții de Conturi, grefier cu studii superioare juridice, precum și perioada în care a fost avocat, notar, asistent judiciar, jurisconsult, consilier juridic sau a îndeplinit funcții de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administrația Prezidențială, Guvernului, Curții Constituționale, Avocatul Poporului, Curții de Conturi sau al Consiliului Legislativ.

Din carnetul de muncă al intimatului contestator rezultă că în perioada 10.05.1978 și până la 01.04.1990 acesta a îndeplinit funcția de jurisconsult la D, iar în perioada 01.04.1990 - 01.02.1993 a îndeplinit funcția de consilier juridic la SC SA. Ulterior, de la data de 01.02. 1993 intimatul a îndeplinit funcția de judecător până în prezent.

Față de prevederile art. 86 din Legea 303/2004 constituie vechime în magistratură nu doar perioada în care intimatul a fost judecător, ci și cea în care a fost jurisconsult și consilier juridic, aceste perioade cumulându-se ca și vechime în magistratură alături de perioada în care a fost judecător. Totalizând aceste perioade rezultă o vechime de 30 ani și 6 luni astfel cum rezultă și din adeverința 1667/16 A/2008 emisă de Tribunalul Dolj.

Prin urmare în mod corect instanța de fond a apreciat ca fiind întemeiată contestația, iar criticile recurentei privind faptul că nu sunt îndeplinite dispozițiile legale prevăzute de Legea 303/2004 sunt neîntemeiate

. Prin urmare în baza art. 312 Cod pr. Civ. va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, împotriva sentinței civile nr.3229/22.10.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Februarie 2010

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.jud. -

Tehnored. 2 ex./

26.03. 2010

Red./

Președinte:Florica Diaconescu
Judecători:Florica Diaconescu, Cristina Raicea, Ioana Moțățăianu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie pensie. Decizia 1453/2010. Curtea de Apel Craiova