Contestație decizie pensie. Decizia 164/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 164/AS
Ședința publică din data de 2 iunie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Răzvan Anghel
JUDECĂTORI: Răzvan Anghel, Maria Apostol Jelena Zalman
- -
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul reclamant, domiciliat în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 65/3.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în- C, județul C, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 26.05.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 2.06.2009, când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr- reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii C, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la recunoașterea dreptului său de a beneficia de pensie începând cu data de 18.03.2008, cu plata de daune materiale și morale, precum și cu suportarea de către pârâtă a cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
În considerente, reclamantul a arătat că la data înregistrării cererii sale de acordare a pensiei avea vârsta de 53 ani și 4 luni si o activitate de 18 ani si 14 zile desfășurata in condiție speciale. Reclamantul a mai susținut ca prin efectul prevederilor art.2 alin2. din Legea 226/2006 aceeași perioada trebuie considerata ca fiind aferenta muncii prestate in grupa I, atrăgând o reducere a vârstei standard de pensionare prevăzuta de anexa 3 din Legea 19/2000 cu 10 ani si 10 luni.
Prin urmare,a învederat reclamantul ca la data de 18.03.2008 întrunea condițiile legale pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă în raport de prevederile cuprinse în Anexa 3 Legii nr. 19/2000 și de cele din Legea nr. 226/2006, în măsura în care legea asimilează grupa I de muncă cu condițiile speciale.
In dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar decizia nr.31659/25.08.2008 prin care i-a fost respinsa cererea de înscriere la pensie pentru limita de vârsta.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, arătând vârsta standard de pensionare la momentul solicitării dreptului de pensie ( 18.03.2008) era de 65 ani și 0 luni, iar pentru stagiul prestat în grupa I de muncă, de 18 ani și 14 zile, reducerea vârstei standard era de 8 ani si 6 luni conform Tabelului nr. 4 al Legii nr. 19/2000; prin urmare, a arătat pârâta, dreptul la pensie de limita de vârsta cu beneficiul grupelor superioare de munca se deschidea pentru reclamant doar la împlinirea vârstei de 56 ani si 6 luni.
In dovedirea celor susținute,parata a depus documentația avută în vedere la emiterea deciziei prin care a fost respinsa cererea reclamantului.
Prin precizări scrise depuse la dosar,reclamantul a arătat ca parata sa raportează in mod ilegal la anexa nr.9,care nu face parte integranta din Legea 19/2000 si totodată interpretează greșit prevederile Legii 226/2006, refuzând sa ii asimileze munca depusa in condiții speciale cu cea desfășurata in grupa Prin urmare,parata trebuia sa aibă in vedere vârsta standard de pensionare prevăzuta de anexa 3 Legii 19/2000 si sa aplice reducerea prevăzuta de art.1671din același act normativ.
Prin sentința civilă nr. 65/03.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanțas -a respins ca nefondată acțiunea pentru următoarele considerente:
Reclamantul, născut la data de 12.11.1954, a solicitat instituției pârâte la 18.03.2008 deschiderea drepturilor de pensie pentru limită de vârstă.
Casa județeană de pensii a stabilit că reclamantul are un stagiu total de cotizare de 43 ani,6 luni si 28 zile, din care în grupa I (potrivit Legii nr 3/1977) 0 ani, în grupa a II-a ( potrivit Legii nr. 3/1977 ) 9 ani, 1 luni și 24 zile, iar în condiții speciale 18 ani și 14 zile, respectiv, anterior 01.04.2001 - 12 ani și 3 luni, iar în condițiile Legii nr. 226/2006 -18 ani și 14 zile. Reclamantului i-a fost recunoscut și un stagiu asimilat de 1 an, 3 luni și 17 zile.
Potrivit Anexei 3 Legii nr. 19/2000, vârsta standard de pensionare a reclamantului era, la data depunerii cererii ( martie 2008 ) de 63 ani și 3 luni, iar stagiul complet de cotizare, de 31 ani și 6 luni.
Acestea sunt datele cu care urmează a se face calculul necesar reducerii vârstei standard de pensionare, fiind irelevante sub acest aspect mențiunile din decizia contestată, privitoare la un stagiu complet de 35 ani și o vârstă standard de 65 ani, deduse din prevederile Ordinului nr. 340/2001.
În speță, la data depunerii cererii, reclamantul avea vârsta de 53 ani și 4 luni.
Potrivit art. 1671din Legea nr. 19/2000:, Într-un interval de 10 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele care au desfășurat activități încadrate în grupa I de muncă, conform legislației anterioare, pot solicita pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstelor standard de pensionare, conform tabelului nr. 4.
Vârstele de pensionare reduse conform prevederilor alin. (1) nu pot fi mai mici de 50 de ani.
Prevederile alin. (1) se aplică și în cazul asiguraților prevăzuți la art. 20, dacă acestea sunt mai avantajoase decât cele stipulate în anexele nr. 4 și 5.
Vârstele standard de pensionare din care se face reducerea prevăzută în tabelul nr. 4 sunt cele corespunzătoare anului, respectiv lunii în care se deschide dreptul de pensie, prevăzute în anexa nr. 3, în condițiile realizării stagiului complet de cotizare corespunzător anului, respectiv lunii în care se deschide dreptul de pensie.
Totodată, prin dispozițiile art. 2 - art. 5 din Legea nr. 226/2006 se reglementează condițiile in care grupa I de munca se asimilează cu munca in condiții speciale si reducerea corespunzătoare a vârstei standard de pensionare:
În consecință, prin aplicarea dispozițiilor art. 1671din Legea nr. 19/2000 asigurații au beneficiul valorificării stagiului realizat în grupa I ( potrivit Legii nr. 3/1977), în sensul reducerii vârstei standard de pensionare cu numărul de ani corespunzător acestui stagiu - tabelul nr. 4 al acestui text.
Reclamantul nu a realizat însă nici un stagiu de cotizare în grupa I în condițiile Legii nr. 3/1977, astfel că textul art. 1671din Legea nr. 19/2000 ( de strictă interpretare cât privește raportarea la grupa I, iar nu și la alte condiții ) nu-i este aplicabil.
Nu se poate retine ca prin echivalarea adusă de Legea nr. 226/2006 condițiilor de muncă ale reclamantului in sensul încadrării lor în categoria condițiilor speciale se recunoaște implicit si grupa I de munca. Cu alte cuvinte, nu se poate pune semnul egalității, cum arată reclamantul, între condițiile speciale recunoscute potrivit Legii nr. 226/2006 și grupa I de muncă realizată anterior aplicării acestei legi, întrucât art. 2 alin. 2 asimilează stagiului de cotizare în condiții speciale doar perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 în care asigurații și-au desfășurat activitatea, pe durata programului normal de lucru în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă si care, potrivit prezentei legi, sunt încadrate în condiții speciale.
Așadar, Legea nr. 226/2006 nu pune semnul egalității între perioada de activitate desfășurată în grupa I de muncă și cea încadrată în condiții speciale, fiind impusă obligația încadrării conform legislației anterioare a locului de muncă în grupa I, concomitent cu cerința încadrării în condiții speciale potrivit noii legislații a aceluiași loc de muncă ( lista anexă a Legii nr. 226/2006 ).
Ori, în speță, această condiție nu este îndeplinită, reclamantul neavând nici un stagiu realizat în grupa I, astfel că art. 1671din Legea nr. 19/2000, pentru considerentele arătate, nu este incident în cauză.
În speță, reclamantul are un stagiu în grupa a II-a realizat în conformitate cu Legea nr. 3/1977 de 9 ani, 1 luni și 24 zile ( fila 5 ), recunoscut de pârâtă, precum și un stagiu total în condiții speciale de 18 ani și 14 zile, din care 12 ani 3 luni si 14 zile anterior datei de 01.04.2001, iar restul - în baza Legii nr. 226/2006.
Recunoașterea unui stagiu de 18 ani și 14 zile în condiții speciale face incidente în cauză prevederile Anexei 4 pct. 2 din Legea nr. 19/2000, prin aplicarea art. 4 din Legea nr. 226/2006.
Astfel, reclamantului îi este aplicabil tabelul 2 din Anexa 4 Legii nr. 19/2000, pentru un stagiu complet de cotizare între 31 și 32 de ani ( perioada decembrie 2006 - noiembrie 2008 ), în sensul că pentru cei 18 ani realizați în condiții speciale, reducerea vârstei standard de pensionare este de 8 ani.
Cum reclamantului îi era prevăzută o vârstă standard de pensionare de 63 ani și 3 luni, reducerea ar fi dus la o vârstă împlinită de 55 ani și 3 luni la data depunerii cererii de pensionare.
Ori, în cauză, la 18.03.2008, reclamantul avea vârsta de 53 ani și 4 luni, mai redusă așadar decât limita vârstei la care era îndreptățit să solicite beneficiul stagiului în condiții speciale.
Pentru toate aceste considerente instanța de fond a constatat că reclamantul nu se poate prevala de disp. art. 1671din Legea nr. 19/2000 și faptul că acesta nu întrunea, la data depunerii cererii, condițiile de reducere a vârstei standard conform Anexei 4 Legii nr. 19/2000.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs reclamantul. În motivare a arătat următoarele: în mod greșit s-a reținut că nu a desfășurat activitate în grupa I de muncă,întrucât din contră, întreaga perioadă de 18 ani și 14 zile a desfășurat muncă în aceste condiții; faptul că a intervenit denumirea de "muncă în condiții speciale" nu are relevanță întrucât este o modificare formală, în realitate desfășurând același tip de muncă atât anterior anului 2001 cât și ulterior acestui an, din carnetul de muncă și adeverințele prezentate rezultând că a prestat muncă în grupa I; potrivit prevederilor Legii nr. 226/2006 trebuia să i se asimileze perioada de muncă în condiții speciale cu munca în grupa I și ca urmare să aibă posibilitatea de a opta pentru varianta mai favorabilă de pensionare, respectiv în conformitate cu art. 1671din Legea nr. 19/2000 iar nu potrivit Anexei IV la aceeași lege; interpretarea dată de pârâtă textelor legale este abuzivă și discriminatorie, drepturile sale fiind limitate în mod contrar Constituției României și prevederilor CEDO; în mod greșit pârâta folosește datele cuprinse în Ordinul nr. 340/2001 - anexa 9 iar nu datele din Anexa 3 la Legea nr. 19/2000; soluția primei instanțe are efect umilitor și nelegal de înșelăciune, invocându-se și art. 215 din Codul penal.
Intimata nu a formulat întâmpinare însă și-a expus punctul de vedere prin reprezentant, oral, în fața instanței de judecată.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată sub nr. 31659/17.03.2008, reclamantul a solicitat pârâtei înscrierea la pensie pentru limită de vârstă.
Prin decizia nr. 31659/25.08.2008, pârâta a respins cererea de pensionare cu motivarea că nu sunt îndeplinite prevederile art.41(1) din Legea nr.19/2000, în sensul că în conformitate cu art.48(1) pct.2, vârsta de pensionare redusă datorită stagiului realizat în condiții deosebite și legilor speciale nu poate fi mai mică decât vârstele prevăzute de art.42.
Rezultă așadar că unicul motiv pentru care s-a respins cererea de acordare a pensiei pentru limită de vârstă a fost faptul că nu îndeplinea condiția vârstei minime de pensionare.
Ca urmare, instanța de fond trebuia să verifice în principal îndeplinirea acestei condiții și în continuare a celorlalte condiții prevăzute de lege.
Se are în vedere că recurentul reclamant este născut la data de 12.11.1954 astfel cum rezultă din carnetul de muncă și copia cărții de identitate seria - nr. - eliberate de Poliția Municipiului
Ca urmare, la data formulării cererii recurentul avea vârsta de 53 ani, 4 luni și 5 zile.
Or, potrivit art. art. 481din Legea nr.19/2000, sigurații care au realizat stagii de cotizare în una sau mai multe dintre următoarele situații: în condiții de muncă speciale, în condiții de muncă deosebite, în condițiile prevăzute la art. 47 și 48, precum și în condițiile prevăzute de legi speciale, beneficiază cumulativ de reducerea vârstei standard de pensionare. Vârsta de pensionare redusă conform alin. (1) nu poate fi mai mică decât vârstele prevăzute la art. 42, art. 43 alin. (1) sau decât vârsta rezultată ca urmare a aplicării reducerii maxime prevăzute la art. 43 alin. (2), art. 46 și art. 47 alin. (1), respectiv decât a reducerilor maxime de 10 ani prevăzute în anexele nr. 4 și 5, după caz. Asigurații care au realizat stagii de cotizare în condiții normale de muncă, precum și în condițiile prevăzute de legi speciale sau, după caz, în condițiile prevăzute la art. 48 beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare până la 50 de ani pentru femei, respectiv până la 55 de ani pentru bărbați.
Văzând și prevederile art. 42 din aceeași lege, rezultă că și în cazul reducerii vârstei de pensionare pentru motivele prevăzute de aceste texte legale, vârsta minimă de pensionare este de 55 de ani, condiție care nu este îndeplinită de reclamant.
Recurentul susține însă că a desfășurat 18 ani și 14 zile muncă în grupa I, ceea ce ar atrage aplicarea art. 1671din Legea nr. 19/2001 și ca urmare o reducere a vârstei standard de pensionare, potrivit Tabelului 4, de 10 ani și 10 luni ceea ce, raportat la prevederile Anexei III, la care s-a raportat și instanța de fond, ar însemna o vârstă de pensionare de 52 ani și 5 luni.
Dar, în carnetul de muncă seria - nr. - s-a înscris la poziția 75 că recurentul a desfășurat muncă în grupa I în perioadele 01.03.1985 - 01.02.1987 și 01.12.1990 - 01.04.2001, ceea ce înseamnă o perioadă de 12 ani și 3 luni.
La poziția 89 din același carnet de muncă s-a înscris mențiunea că în perioada 01.01.2002 - 01.04.2007 a lucrat în condiții speciale, adică 5 ani și 3 luni.
Potrivit Tabelului 4 de sub art. 1671din Legea nr. 19/2000, această situație ar atrage o reducere a vârstei de pensionare de 7 ani și 2 luni, adică până la vârsta de 56 ani și o lună, condiție pe care de asemenea recurentul nu o îndeplinește.
Recurentul susține că prin efectul Legii nr. 226/2006 perioada cât a activat în condiții speciale trebuie recunoscută ca activitate în grupa I de muncă astfel încât potrivit tabelului nr. 4 la care face referire art.1671din Legea nr. 19/2000 să beneficieze de o reducere a vârstei de pensionare de 10 ani și 10 luni.
Dar, susținerile recurentului privind asimilarea activității desfășurate în condiții speciale de muncă cu activitatea desfășurată în grupa I de muncă nu sunt întemeiate.
Astfel, potrivit art. 2(2) din Legea nr. 226/2006, sunt asimilate stagiului de cotizare în condiții speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, în care asigurații și-au desfășurat activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectivă, în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I de muncă și care, potrivit prezentei legi, sunt încadrate în condiții speciale.
Așadar, asimilarea între stagiul de cotizare aferent perioadei lucrate în grupa I de muncă și stagiul de cotizare în condiții speciale nu se face în mod general și nelimitat. Stagiul efectuat în grupa I de muncă și stagiul realizat în condiții speciale sunt asimilate numai pentru perioadele lucrate până la intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000. După această dată stagiul realizat în locurile de muncă prevăzute în Anexa 1 la Legea nr. 226/2006 este considerat stagiu în condiții speciale, respectiv după data de 01.04.2001, astfel cum prevede în mod expres art. 1 din Legea nr. 226/2006. Pentru perioada de după intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000 art. 1 din Legea nr. 226/2006 nu mai constituie temei pentru asimilarea celor două stagii de cotizare și nu există nici un alt temei pentru a fi asimilat stagiul de cotizare realizat în condiții speciale după 01.04.2001 cu un stagiu de cotizare în grupa I de muncă.
În realitate, Legea nr. 226/2006 nu asimilează în mod general stagiul de cotizare în grupa I cu stagiul de cotizare în condiții speciale ci urmărește să acorde un beneficiu persoanelor care ar beneficia de o reducere a vârstei de pensionare și a stagiului de cotizare prea mic dacă ar fi avut în vedere doar stagiul de cotizare efectuat în grupa I de muncă sau doar stagiul de cotizare în condiții speciale.
Este și cazul recurentului care ar beneficia de o reducere a vârstei standard de pensionare cu doar 2 ani dacă s-ar avea în vedere stagiul realizat în condiții speciale (conform Anexei IV la Legea nr. 19/2000) și doar 7 ani și 2 luni dacă s-ar avea în vedere doar stagiul realizat în grupa I de muncă în timp ce prin considerarea stagiului realizat în grupa I de muncă drept stagiu în condiții speciale beneficiază de o reducere cu 9 ani a vârstei standard de pensionare adică 54 ani și 3 luni, condiție care nu era îndeplinită de recurent la data formulării cererii.
Reclamantul nu îndeplinește nici condiția prevăzută de art. 43 din Legea nr. 19/2000.
Legea nr. 226/2006 a urmărit în mod evident unificarea sistemului de beneficii acordate persoanelor care au muncit în anumite condiții de natură a le afecta capacitatea de muncă sau în care nu se mai poate activa după o anumită vârstă, având în vedere că în Legea nr. 19/2000 art. 20 și corespunzător Anexa nr. 4 reglementau reducerea vârstei standard de pensionare pentru persoanele care au activat în locuri de muncă în condiții speciale în timp ce art.1671din Legea nr. 19/2000 și, corespunzător, tabelul nr. 4 reglementa reducerea vârstei standard de pensionare și a stagiului minim de cotizare pentru persoanele care au activat în grupa I de muncă, dar numai pentru o anumită perioadă de timp, respectiv 5 ani inițial și ulterior 10 ani de la intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000, deci cu caracter de excepție.
După 01.04.2001 legiuitorul a stabilit că beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare persoanele care au activat în locuri de muncă în condiții speciale și a înțeles să acorde acest beneficiu și pentru persoanele care au activat în grupa I de muncă anterior acestei date, asimilând stagiul realizat în aceste condiții cu stagiul realizat în condiții speciale, în timp ce beneficiul instituit de art.1671din Legea nr. 19/2000 a fost limitat inițial la 5 ani de la intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000, termen prelungit până la 31.12.2008 prin OUG nr. 24/2006 iar ulterior la 10 ani, prin modificarea adusă de Legea nr. 250/2007.
Tabelul 4 la care trimite art.1671din Legea nr. 19/2000 constituie în realitate o derogare de la prevederile din Anexele Legii nr. 19/2000 privind reducerea vârstei de pensionare.
În perioada stabilită de legiuitor, persoanele care doresc să beneficieze de pensie pot opta după cum le este mai favorabil între a beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare stabilite de Tabelul 4 la care trimite art.1671din Legea nr. 19/2000, și care au caracter derogatoriu, sau de reducerea vârstei standard de pensionare stabilite de Anexa 4 la Legea nr. 19/2000, în situația în care perioada de activitate în grupa I de muncă atrage o reducere a vârstei de pensionare mai mică, oferind beneficiul asimilării stagiului de cotizare în condiții speciale stagiul realizat în grupa I de muncă, însă asimilarea inversă nu este posibilă pentru motivele expuse anterior.
Această modalitate de a reglementa beneficiul reducerii vârstei standard de pensionare este atributul exclusiv al legiuitorului iar instanțele de judecată nu pot eluda prevederile legale pentru a acorda astfel de beneficii nereglementate de lege.
Trebuie avut în vedere că n deciziile pronunțate în legătură cu constituționalitatea prevederilor OG nr. 137/2000, (de ex. deciziile nr. 818 și 819, 820 și 821 din 2008) Curtea Constituțională a stabilit că "prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
În motivarea acestor decizii s-a arătat că "Luând în considerare și dispozițiile art. 27 alin. (1) din ordonanță, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, deci și a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecată poate să înțeleagă că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată. Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării."
Ulterior, prin Decizia nr. 1325/2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Și în acest caz, s-a motivat decizia prin aceea că "dispozițiile ordonanței lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății" și că "un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării".
Aceste decizii ale Curții Constituționale au avut în vedere așadar nu doar situația în care instanțe ar anula prevederi legale ci și situațiile în care ar aplica prevederi din acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății, indiferent de forța lor juridică, deci inclusiv acte normative emise pentru punerea în aplicare a legii de guvern, ministere sau alte autorități administrative, potrivit competenței lor constituționale și legale. Și într-un asemenea caz ar fi încălcat principiul separației puterilor în stat întrucât instanța de judecată ar intra în domeniul de competență al puterii executive și ar crea norme de drept noi în aplicarea legii, fără să aibă această competență constituțională și legală.
Ca urmare, instanța nu poate avea în vedere motive care se referă la existența unui tratament discriminatoriu pentru a acorda în cazul recurentului un beneficiu al reducerii vârstei de pensionare care nu este prevăzut de lege pentru persoanele aflate în situații precum cea în care acesta se regăsește.
Se constată astfel că în mod corect instanța de fond a interpretat normele legale aplicabile și a respins ca nefondată acțiunea.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art.312 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat și va menține sentința recurată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurentul reclamant, domiciliat în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 65/3.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în- C, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2009.
PREȘEDINTE: Răzvan Anghel | JUDECĂTOR 2: Maria Apostol Jelena Zalman | Judecător, |
Grefier, - - |
Jud.fond. /
jud.
2 ex./ 2.07.2009.
Președinte:Răzvan AnghelJudecători:Răzvan Anghel, Maria Apostol Jelena Zalman
