Contestație decizie pensie. Decizia 217/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 217

Ședința publică de la 29 Ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ioana Moțățăianu

JUDECĂTOR 2: Marian Lungu

JUDECĂTOR 3: Marin Panduru

Grefier: - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, împotriva sentinței civile nr. 4011 din 16.10.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimatul contestator personal, lipsind recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, se acordă cuvântul părții prezente asupra recursului.

Intimatul contestator, pune concluzii de respingere a recursului și menținerea sentinței Tribunalului Dolj, ca fiind temeinică și legală.

CURTEA

Asupra recursului de față.

La data de 11. 07. 2007 contestatorul s-a adresat Tribunalului Dolj -Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale cu o contestație împotriva deciziei nr. -/28 06 2007 Casei Județene de Pensii D, prin care a solicitat anularea deciziei respective.

In fapt, a arătat că a devenit pensionar prin emiterea deciziei de pensie nr. 1 - - / 18 02 2002 emisă de intimată, beneficiind de o pensie de 1 677 108 lei, de invaliditate de gradul II.

Din data de 01 11 2006 fost trecut în gradul II de invaliditate prin decizia nr. - / 17 11 2006 emisă de intimată.

Prin decizia contestată nr. - / 28 06 2007 s-a constituit un debit în sarcina sa în sumă de 8 259 RON reprezentând drepturi de pensie încasate necuvenit în perioada 01 04 2004 - 31 10 2006.

Intimata a reținut că nu i se cuvenea plata pensiei în perioada respectivă pentru invaliditate gradul II deoarece a prestat activitatea în baza unui contract individual de muncă, îndeplinind funcția de consilier local în cadrul Consiliului Local,județul

A considerat că intimata a reținut greșit că ar fi prestat activitate în baza unui contract individual de muncă, indemnizația primită ca și consilier local nefiind echivalentă cu un venit obținut în baza unui contract individual de muncă.

De asemenea, activitatea desfășurată ca și consilier local nu poate fi asimilată unei activități profesionale deoarece nu presupune o îndeletnicire o pregătire în acest sens, ci presupune reprezentarea cetățenilor în baza unui mandat electoral.

La 01.08.2007 intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.

In ședința publică din 16 10 2007 instanța din oficiu a pus în discuția părților excepția prescripției parțiale a dreptului intimatei de a recupera debitul pentru perioada 01.04.2004 - 28.06.2004 pentru care se împlinise deja termenul de 3 ani de prescripție prevăzut de art. 187 din Legea 19/2000,calculat în funcție de data emiterii deciziei de debit.

Tribunalul Dolj prin sentința nr. 4011 de la 16 octombrie 2007 a admis contestația formulată de contestatorul, împotriva deciziei nr. - din 28.06.2007, emisă de intimata CJP D și a anulat decizia nr.-/2007, emisă de intimată.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că, contestatorul a fost beneficiarul unei pensii de invaliditate gradul II și a realizat în același timp venituri ca și consilier local al comunei în perioada 01 04 2004 - 31 10 2006.

Intimata a emis o decizie de debit nr. - /28 06 2007 pentru recuperarea sumei de 8259 RON încasată necuvenit în perioada01 04 2004 - 31 10 2006, apreciind că nu se poate cumula pensia de invaliditate gradul II cu indemnizația de consilier local, că s-ar încălca dispozițiile Ordinului 340/2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii 19/2000 punctul 32, art. 94 alin 1 din Legea 19/2000, art. 5 alin 1 pct. II din Legea 19/2000 și art. 54 lit. b din Legea 19/2000.

Instanța a apreciat că decizia de debit este nelegală și netemeinică, că intimata a dat o interpretare greșită textelor de lege invocate mai sus, că în perioada 01 04 2004 - 31 10 2006. contestatorul era îndreptățit să primească pensia de invaliditate, chiar dacă primea și o indemnizație de consilier local.

Astfel, în practica instanțelor judecătorești s-a stabilit că funcția de consilier local nu poate constitui o activitate profesională deoarece nu are caracter permanent, nu se desfășoară în mod sistematic în urma dobândirii unei pregătiri profesionale în acest sens, ci activitatea este sporadică, constând în participarea la ședințele Consiliului local și ale comisiilor de specialitate în conformitate cu prevederile art. 52 alin. 5 din Legea 215/2001 în cazul de față o dată pe lună cum rezultă din adresa nr. 55/06.03.2007 privind datele necesare stabilirii stagiului de cotizare emisă de intimată, Direcția Economic, de și Arhive.

Ca urmare indemnizația primită de consilierii locali nu are caracterul unui venit dintr-o activitate profesională, nu echivalează cu câștigul obținut de o persoană ca urmare a exercitării unei anumite profesii. Nu sunt aplicabile dispozițiile art. 94 alin. 1 din Legea 19/2000 care reglementează doar câteva situații în care se poate cumula o pensie cu alte venituri realizate dintr-o activitate profesională.

De asemenea indemnizația de consilier nu poate fi asimilată nici indemnizației încasate de persoane aflate în exercitarea unor funcții elective cu caracter permanent cum ar fi cea de primar, senator, deputat și ca urmare nu sunt aplicabile dispozițiile pct. 32 din Ordinul 340/2001, privind aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii 19/2000 potrivit cărora plata pensiei de invaliditate gradul I sau II încetează atunci când beneficiarii acestor categorii de pensii se regăsesc în una din situațiile prevăzute de art. 5 alin 1 pct. I, II, III și VI din lege, în cazul de față în situația prevăzută de art. 5 alin. 1 pct. II care face referire la persoane ce își desfășoară activitatea în funcții elective.

Legiuitorul a avut în vedere acele activități elective continue în baza cărora se realizează un venit lunar permanent cum ar fi primarul, viceprimarul ale căror contracte individuale de muncă se suspendă de drept pe durata îndeplinirii mandatului conform art. 61 alin. 3 din Legea 215/2001.

Față de cele arătate mai sus instanța constatat întemeiată contestația pentru debitul reprezentând pensia încasată de contestator în perioada 01 04 2004 - 31 10 2006.

În plus pentru intervalul 1.04.2004 - 28.06.2004 intimata a emis decizie de debit cu încălcarea dispozițiilor privind termenul de prescripție de 3 ani, contestația fiind întemeiată deoarece potrivit art. 187 din Legea 19/2000 sumele încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari în termenul de prescripție de 3 ani - termen calculat de la data emiterii deciziei de debit, cea în baza căreia se constituie debitul și se recuperează acesta.

În cazul de față se observă că decizia de debit este din 28.06.2007, iar debitul este constituit pentru o perioadă mai mare de 3 ani, începând cu 1.04.2004 până la 31.10.2006, condiții în care pentru o parte din debit (pentru intervalul 1.04.2004 - 28.06.2004) s-a prescris dreptul de recuperare în temeiul art. 187 din Legea 19/2000.

Împotriva sentinței a declarat recurs intimata criticând-o ca nelegală și netemeinică arătând că, la emiterea deciziei contestate s-a avut în vedere, pe lângă dispoz.art.54 și 94 din Lg. 19/2000 și dispoz.art.5 alin.1, pct. II din aceeași lege, precum și dispoz.pct.32 secțiunea B din Ordinul 340/2001, pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Lg.19/2001, din care rezultă că pensionarii de invaliditate de gr.I și II nu pot cumula pensia nici măcar cu veniturile profesionale iar funcția de consilier local este funcție eligibilă, și potrivit art.5 funcțiile eligibile sunt asigurate obligatoriu prin efectul legii.

Se arată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra apărărilor concretizate în dispoz.art.5 din Lg.19/2000 și art. 23 secțiunea B din Ordinul 340/2001.

Recursul este nefondat.

În speță fiind aplicabile dispozițiile legale invocate de recurentă se impune a se face analiza legislației aplicabile consilierilor locali și a naturii juridice a indemnizației încasate de aceștia.

În conformitate cu art.23 din Lg.215/2001 consilierii locali sunt aleși locali, în timpul mandatatului îndeplinind o funcție de autoritate publică.

Pentru participarea la ședințele consiliului local și ale comisiilor de specialitate, consilierul primește o indemnizație, așa cum se prevede în art. 52 alin.5 din Legea nr.215/2001.

Indemnizația primită de consilier nu se poate asimila cu indemnizația încasată în exercitarea unor funcții cu caracter de permanență, cum ar fi aceea de primar, senator, deputat.

Recurenta a apreciat că se datorează contribuția de asigurări sociale pentru indemnizația de consilier, motivat de prevederile art.5 alin.1 pct.II din Lg. 19/2000.

Textul indicat prevede că se datorează contribuției la asigurările sociale de către persoanele care își desfășoară, activitatea în funcțiile elective sau care sunt numite în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești pe durata mandatului.

Consilierii locali îndeplinesc funcție de autoritate publică și primesc indemnizația pentru participarea la ședințele consiliului local și la comisiile de specialitate.

Participarea la ședințele Consiliului Local nu poate fi asimilată cu desfășurarea activității în funcții elective.

Desfășurarea activității presupune o activitate constantă, cu caracter de continuitate și nu o activitate sporadică.

Legiuitorul a avut în vedere acele activități elective, continue în baza cărora se realizează venit lunar permanent, în această situație aflându-se doar primarul și viceprimarul ale căror contracte de muncă se suspendă, de drept, pe durata îndeplinirii mandatului, așa cum prevede art.61 alin.3 din Lg.215/2001.

Textul art.5 alin.1 pct. II din Lg.19/2000 se referă la funcțiile elective din a căror exercitare se realizează indemnizația lunară.

Pe perioada funcției elective se achită drepturile de asigurări sociale, pentru ca, ulterior, persoanele să beneficieze, la calculul pensiei și de veniturile realizate în perioada cât a îndeplinit funcția respectivă.

Indemnizația primită pentru participarea la ședințe nu poate influența stagiul de cotizare și nici cuantumul pensiei.

Art.5 din Lg.19/2000 stabilește asigurarea prin efectul legii a unor categorii de persoane, cu scopul evident de a se determina stagiul de cotizare și de a se asigura plata contribuției asigurărilor sociale în vederea beneficiului imediat (exemplu: concediu medical în caz de incapacitate temporară) sau ulterior (pensie).

Un alt argument în sprijinul acestei teze este că cei care își desfășoară activitatea pe bază de mandat primesc indemnizație pentru activitatea prestată, care este activitatea de bază.

Ori în cazul consilierilor, ședința Consiliului local nu este activitatea principală iar contribuția CAS se datorează pentru activitatea din funcții elective, numai pentru funcția de bază.

Legiuitorul a avut în vedere activitatea de bază, ținând seama și de incompatibilitățile legale, datorită cărora nu se mai poate îndeplini o altă funcție pentru care se încasează retribuție asupra căreia se datorează drepturi de asigurări sociale.

Incompatibilitatea dintre calitatea de pensionari de invaliditate gr.II și cea de consilier local nu este prevăzută în textele legale invocate de recurentă, avându-se în vedere considerentele expuse anterior cu referire la inaplicabilitatea față de consilieri locali a dispoz.art.5(1) II din Lg.19/2000 cu consecința faptului că pct.32 din secț.II din.340/2001 nu se aplică.

Având în vedere aceste considerente în temeiul art.312 al.2 pr.civ. se va respinge recursul ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, împotriva sentinței civile nr. 4011 din 16 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - contestator.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 29 Ianuarie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

04.02.2008

Red.jud. -

2 ex./AS

Președinte:Ioana Moțățăianu
Judecători:Ioana Moțățăianu, Marian Lungu, Marin Panduru

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie pensie. Decizia 217/2008. Curtea de Apel Craiova