Contestație decizie pensie. Decizia 2250/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
(nr.format vechi 185/2009)
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.2250/
Ședința publică din data de 07 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 3: Bodea
GREFIER:
**************************
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta-intimată CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI, împotriva sentinței civile nr.6486 din data de 21.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.19986/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata-contestatoare, având ca obiect"contestație decizie pensionare".
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimata-contestatoare, prin apărător, d-na avocat, cu împuternicire avocațială de reprezentare, atașată la fila 10 dosar recurs, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.- din 17.02.2009, lipsind recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții împrejurarea că la dosar s-a depus prin serviciul "Registratură" al secției, la data de 24.02.2009, de către intimata-contestatoare, întâmpinare la motivele de recurs formulate în cauză de recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului B, la care s-a atașat, în sprijinul apărărilor invocate, un set de înscrisuri, în dublu exemplar, acte procedurale necomunicate părții recurente până la acest termen de judecată.
Intimata-contestatoare, prin avocat, întrebată fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de administrat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții intimate prezente, în combaterea motivelor de recurs formulate în cauză.
Intimata-contestatoare, prin avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului B, ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii judecătorești atacate, ca fiind temeinică și legală, conform apărărilor invocate prin întâmpinare.
Solicită cheltuieli de judecată, constând în onorariul de avocat, conform chitanței fiscale nr.20/17.02.2009, depusă în dosarul de recurs.
Curtea declară dezbaterile închise, potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civilă și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Cu privire la recursul dedus judecății:
Prin sentința civilă nr.6486 din data de 21.10.2008, pronunțată în dosarul 19986 /3/AS/2008, Tribunalul București - Secția a VIII- - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis acțiunea precizată formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B ().
A obligat intimata la recalcularea drepturilor de pensie ale contestatoarei, prin valorificarea mențiunilor din adeverința nr.1452/22.04.2008, emisă de și nr.157/24.06.2008, emisă de -, începând cu data de 01.07.2005.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, petentei contestatoare i s-a deschis dreptul la pensie la data de 01.07.1990, conform mențiunilor din copia deciziei de pensionare nr.-/27.08.1990, emisă de de Pensii Sector 6 B, depusă la fila 6 din dosarul de fond și că, prin urmare, contestatoarea este beneficiara procesului de recalculare reglementat de nr.OUG4/2005, începând cu data de 01.07.2005, în raport de dispozițiile nr.HG 550/2005.
A mai reținut instanța de fond că petenta contestatoare a formulat cererea de recalculare a pensiei, înregistrată sub nr.-/06.05.2008, la Casa Locală de Pensii Sector 6 B, pentru valorificarea veniturilor suplimentare confirmate de -, în soluționarea căreia intimata a emis răspunsul nr.1113/19.09.2008, depus, în copie, la fila 20 din dosar, prin care i se comunică faptul că aceste venituri nu pot fi luate, în mod legal, în calcul la stabilirea punctajului, conform OUG nr.4/2005.
Tribunalul a considerat că, în procedura de recalculare a drepturilor de pensie, veniturile evidențiate în adeverința nr.1452/22.04.2008 emisă de - și în adeverința nr.157/24.06.2008, emisă de - B, trebuie luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, pentru următoarele motive:
Potrivit mențiunilor din adeverința nr.1452/22.04.2008, emisă de -, depusă în copie la filele 7-17 dosar fond, contestatoarea a realizat venituri suplimentare față de salariul de bază și sporurile înregistrate în cartea de muncă, conform anexei Legii nr.57/1974 - Legea retribuirii dupa cantitatea și calitatea muncii -, republicată în anul 1980, venituri care au fost plătite din fondul de salarii, și pentru care angajatorul - a calculat și virat contribuțiile legale de asigurări sociale () aferente.
Din copia adeverinței nr.157/24.06.2008, emisă de - B, depusă, în copie, la filele 44 - 47 din dosar, a rezultat că partea contestatoare a obținut venituri suplimentare, iar cotele de asigurări sociale au fost achitate.
Tribunalul a avut în vedere prevederile art.4 alin.1 și art.7 alin.3 și alin.5 din OUG nr.4/2005, ale HG nr.1550/2004, ale Legii nr.78/2005 și pe cele ale art.86, art.95 și art.169 din Legea nr.19/2000.
În consecință, veniturile suplimentare evidențiate în adeverința nr. 1452/22.04.2008, emisă de - și în adeverința nr.157/24.06.2008, emisă de -, trebuie valorificate în calculul punctajului mediu anual, având în vedere că, pe de o parte, ignorarea lor ar contraveni principiului contributivității, instituit de art.2 lit. e din Legea nr.19/2000, conform căruia drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite și, pe de altă parte, pentru că, potrivit art.78 alin.1din Legea nr.19/2000 numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice.
S-a reținut că veniturile suplimentare menționate în adeverință trebuie avute în vedere la recalcularea drepturilor de pensie, independent de faptul că regimul juridic al contribuției de asigurări sociale, din perioada în care aceste venituri au fost realizate, diferă de cel din prezent, pentru că, altfel, scopul declarat al procesului de recalculare, astfel cum este menționat în preambulul OUG nr.4/2005 și anume, respectarea principiului"la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie", nu ar mai fi realizabil, iar în prestația de asigurări sociale stabilită nu s-ar reflecta prețul plătit pentru riscul asigurat.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, motivat în termenul legal, recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului B, criticând-o pentru nelegalitate netemeinicie.
eferitor la luarea în calcul a veniturilor suplimentare obținute de intimata-contestatoare, recurenta învederează că mențiunea de la punctul VI din Anexa la OUG nr.4/2005, privind recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale, prevede că"nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a punctajului mediu anual, nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie și după timp pe bază de tarife sau cote procentuale-.".
Susține că această dispoziție este în concordanță cu prevederile legii-cadru în materia asigurărilor sociale de stat, determinarea punctajului mediu anual, cu ocazia operațiunii de recalculare, guvernată de G nr.4/2005, realizându-se cu respectarea prevederilor Legii nr.19/2000.
Invocă dispozițiile art.164 din Legea nr.19/2000, potrivit cărora, la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a acestei legi, se utilizează salariile brute sau nete, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă. Astfel, până la data de 1 iulie 1977, se înscriau salariile brute, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991, se înscriau salariile nete, iar de la data de 1 ianuarie 1991 salariile brute. De asemenea, legiuitorul a statuat că, la determinarea punctajelor medii anuale, pe lângă salarii, se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă.
Recurenta B consideră că, din cele menționate anterior, rezultă că la determinarea punctajelor anuale este imperios necesar să se valorifice, pe lângă salarii și sporurile cu caracter permanent, care după data de 1 aprilie 1992 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau care sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
Cât privește veniturile suplimentare obținute de intimata-contestatoare, apreciază că acestea nu reprezintă sporuri cu caracter permanent, ci o formă de remunerare, în funcție de realizarea indicatorilor de predare a lucrărilor de cercetare științifică, pentru care își asumau răspunderea de finalizare și realizare etc. reglementată de legislația în vigoare la acea dată, în speță de dispozițiile art.12 din Legea nr.57/1974 privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii, în timp ce sporurile reprezintă sume de bani, acordate prin raportare la retribuția tarifară.
Arată că această diferențiere rezultă foarte clar din dispozițiile Legii nr.57/1974, care definește retribuția tarifară și, totodată, enumeră indemnizațiile, majorările și sporurile care includ și retribuția tarifară de încadrare, precum și din dispozițiile Decretului nr.92/1976, care reglementează datele ce se înscriu în carnetul de muncă, coroborat cu Ordinul nr.136/1976 pentru aprobarea metodologiei de întocmire, completare, păstrare și evidență a carnetului de muncă, norme legale din care rezultă că veniturile realizate în acord global,primeleocazionale șipremiile, nu se înscriau în carnetul de muncă și, prin urmare, nu se utilizau la determinarea punctajelor anuale, potrivit art.164 alin.1 din Legea nr.19/2000.
Tocmai de aceea, apreciază recurenta, legiuitorul a înțeles să excludă, printr-un text de lege expres, anumite categorii de venituri și sporuri din baza de calcul a drepturilor de pensie. De aceea orice interpretări extinctive contravin textului de lege.
Învederează că, mai mult, textul OUG nr.4/2005 a făcut obiectul analizei Curții Constituționale, care, prin Decizia nr.736/2006, s-a exprimat chiar cu privire la dispozițiile de la pct. VI din Anexa la OUG nr.4/2005.
În concluzie, învederează instanței de control judiciar că nu pot fi reținute hotărârile pronunțate în spețe similare, în sensul de admitere a cererii, întrucât nu au relevanță juridică în cauză, deoarece în sistemul nostru de drept precedentul judiciar nu constituie izvor de drept, pentru că, așa cum a reliefat și literatura de specialitate, organele judecătorești aplică legea, nu creează legea.
În motivarea, în drept, a cererii de recurs, se invocă dispozițiile art.304 pct.4 și pct.9 și art.3041din Codul d e procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată (fila 9 dosar recurs), intimata-contestatoare a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței atacate, invocând apărări de fond la motivele de recurs. Totodată, a solicitat și obligarea recurentei-intimate la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezentul recurs.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apărărilor invocate prin întâmpinare, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041Cod proc. civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod proc. civilă, îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
Legea nr.19/2000 - legea-cadru în materia pensiilor stabilite în sistemul public - reglementează, prin norme cu caracter de protecție, cadrul și condițiile în care se stabilesc, se calculează și se plătesc drepturile de pensie ale persoanelor asigurate în acest sistem.
Astfel, art.161 alin.2 din actul normativ menționat mai sus prevede că: "În condițiile în care, pentru o anumită perioadă, în carnetul de muncă nu sunt înregistrate drepturile salariale, asiguratul poate prezenta acte doveditoare de certificare. -".
Ca urmare, legiuitorul a înțeles sa ușureze sarcina probei pentru persoana asigurată în al cărei carnet de muncă nu sunt înregistrate toate datele necesare stabilirii și calculării drepturilor de pensie, prevenind, în acest mod, litigii viitoare, cu atât mai mult cu cât aparținea angajatorului obligația de a efectua operațiunile corespunzătoare în carnetul de muncă.
Potrivit dispozițiilor art.2 lit. "e" din Legea nr.19/2000: "Sistemul public se organizează și funcționează având ca principii de bază: - e)principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite; -.".
În raport de principiul contributivității, statuat de dispozițiile legale suscitate, Curtea apreciază că în mod justificat instanța de fond a reținut aspectul că intimata-contestatoare a făcut dovada, atât cu înscrierile existente în carnetul său de muncă, cât și cu actele de certificare eliberate de fostul angajator și anume, cu adeverința nr.1452/22.04.2008, eliberată de - - Proiectare, Consultanță și Marketing (aflată la filele 7 - 17 din dosarul de fond) și cu adeverința nr.157/24.06.2008, eliberată de -. - Societate pe Acțiuni pentru Proiectare și Consultanță (aflată la filele 44 - 47 din dosarul de fond), a tuturor veniturilor realizate, inclusiv a celor suplimentare, obținute în sistemul de retribuire înacord globalși a celor cu titlu deprimeși deplată ore suplimentare,venituri pentru care s-au virat contribuțiile legale de asigurări sociale (), potrivit dispozițiilor art.1 din Decretul nr.389/1972.
Potrivit dispozițiilor art.78 din Legea nr.19/2000:"Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 a punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Comisia Națională pentru Statistică".
Așadar, Curtea, apreciind cădispozițiile legale cu valoare de principiu se aplică prioritar, își însușește argumentele instanței de fond și având în vedere și dispoz.art.76 și următoarele din Legea nr.19/2000, referitoare la stabilirea punctajului în vederea calculării drepturilor de pensie, precum și dispozițiile art.2 din OUG nr.4/2005, apreciază că este îndreptățită intimata-contestatoare la luarea în calculul drepturilor sale de pensie a tuturor veniturilor și sporurilor obținute,inclusiv a celor cu titlu de venituri în acord global,primeșiplată ore suplimentare.
Având în vedere cele susținute de recurenta-intimată în motivarea recursului, Curtea mai reține și aspectul căveniturile obținuteprin munca desfășurată în sistemul de retribuireînacord globalnu sunt sporuri propriu-zise, ci acestea au reprezentat, practic,însăși o formă de retribuire, de unde reiese, indubitabil, caracterul lor permanent.
De altfel, reține Curtea, chiar recurenta Casa de Pensii a Municipiului B (), încercând să argumenteze faptul că veniturile realizate însistemul deacord globalnu ar avea caracter permanent, face trimitere, în cuprinsul cererii sale de recurs, la ispozițiile art.4 și art.5 din Legea nr.2/1983 - lege ce reglementa lucrul în acord global -, dispoziții care prevedeau că,pe lângă retribuția tarifară, personalul muncitor beneficia,ca parte variabilă a retribuției,de venituri suplimentare, pe caleaadaosului de acord, recunoscând, astfel, implicit, că aceste venituri reprezintă, de fapt, o formă de retribuire, nicidecum, sporuri cu caracter nepermanent, câtă vremeele au făcut parte din însăși retribuția personalului muncitor.
Astfel, Curtea reține că dispozițiile art.4 din Legea nr.2/1983 prevăd că: "Sistemul de retribuire asigură cointeresarea materială a celor ce muncesc la creșterea producției, a productivității muncii și a eficienței economice, precum și repartizarea echitabilă a veniturilor provenite din muncă, în raport corespunzător între veniturile individuale minime și maxime.Forma de retribuire în acord globalse extinde și se generalizează în toate unitățile economice."
De asemenea, Curtea are în vedere și dispozițiile art.5 din același act normativ, potrivit cărora: "munciisunt retribuiți în raport cu munca prestatăși rezultatele obținute.
În cazul depășirii producției planificateveniturile cresc în mod corespunzător și nu sunt plafonate.
În situația nerealizării producției sau a neîndeplinirii obligațiilor de la locul de muncăretribuția se diminuează în mod corespunzător, fără a se asigura venit garantat.".
Potrivit art.47 alin.2 din Constituție, republicată, cetățenii au dreptul la o pensie, stabilită conform legii. Ca urmare, legiuitorul este în drept să modifice, să completeze sau să abroge dispozițiile referitoare la condițiile de exercitare a dreptului la pensie "ori de câte ori consideră că situația economică a țării, resursele financiare existente permit sau impun anumite modificări",astfel cum a confirmat Curtea Constituțională a României.
Reformarea sistemului public de pensii este un obiectiv cuprins în Capitolul 7 - "Politica de protecție socială", din Programul de guvernare 2005-2008, de unde rezultă necesitatea adoptării unor măsuri de îmbunătățire a standardului de viață pentru persoanele vârstnice, in principal prineliminarea inechităților din sistemul public de pensii, existente între diferitele categorii de pensionari.
Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, au fost recalculate pensiile persoanelor pensionate anterior datei de 1 aprilie 2001, astfel încât toate pensiile să fie stabilite pe baza acelorași principii.
Chiar din preambulul OUG nr.4/2005 rezultă că acest act normativ a fost adoptat "n vederea susținerii măsurilor de reformare a sistemului de pensii prevăzute în Programul de guvernare, respectiv urgentarea procesului de recalculare a tuturor pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, aflate în plată, astfel încât să fie respectat principiul "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie", precum și pentru asigurarea cadrului legal necesar recalculării pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, elemente care vizează interesul public și constituie situații de urgență,-.".
Curtea mai are în vedere și rincipiului p. egalității, reglementat de dispozițiile art.2 lit. b) din Legea nr.19/2000, potrivit cărora:
"Art. 2.- Sistemul public se organizează și funcționează având ca principii de bază: -
b)principiul egalității,care asigură tuturor participanților la sistemul public, contribuabili și beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege; -."
Apreciind toate criticile recurentei-intimate drept simple afirmații formale, lipsite de conținut juridic, Curtea le va înlătura ca atare, urmând a menține hotărârea fondului, ca fiind legală și temeinică.
În consecință, pentru toate considerentele expuse mai sus,în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului
Întrucât recurenta-intimată a căzut în pretenții, în temeiul dispozițiilor art.274 din Codul d e procedură civilă, Curtea o va obliga pe aceasta să plătească intimatei-contestatoare, cheltuielile de judecată ocazionate de judecata prezentului recurs, în cuantum de 900 lei, reprezentând onorariul de avocat, conform chitanței fiscale nr.20/17.02.2009 (aflată la fila 11 din dosarul de recurs).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-intimată CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI, împotriva sentinței civile nr.6486 din data de 21.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.19986/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata-contestatoare .
Obligă recurenta să plătească intimatei cheltuieli de judecată de 900 lei.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
red. / tehnored.
2 ex. / 14.05.2009
Jud.fond: ;
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Ilie Nadia Raluca, Bodea