Contestație decizie pensie. Decizia 523/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR. 5644,- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 523

Ședința publică din data de 15 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu

JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Ioana Cristina Țolu

-

Grefier -

Pe rol fiind judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul C domiciliat în,-, -.11, județul P, împotriva deciziei nr. 1147 din 13 decembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în contradictoriu cu intimatele Casa Locală de Pensii Câmpina cu sediul în Câmpina,-, județul P și Casa Județeană de Pensii P cu sediul în P,-, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns consilier juridic pentru intimatele Casa Locală de Pensii Câmpina și Casa Județeană de Pensii P, potrivit delegației nr. 33584/11.04.2008, lipsind contestatorul

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că este scutită de plata taxei de timbru contestația în anulare.

Consilier juridic, pentru intimatele Casa Locală de Pensii Câmpina și Casa Județeană de Pensii P, depune la dosar întâmpinare formulată de Casa Județeană de Pensii P, arătând că nu mai are alte cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra contestației.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi e formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Consilier juridic, pentru intimatele Casa Locală de Pensii Câmpina și Casa Județeană de Pensii P, având cuvântul solicită respingerea ca neîntemeiată a contestației în anulare și menținerea ca legală și temeinică a deciziei nr. 1147/13.12.2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, potrivit motivelor din întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.

CURTEA

Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată:

Reclamantul Cas olicitat recalcularea pensiei pentru limită de vârstă ce i-a fost stabilită prin decizia nr. - din 1 iulie 2007, emisă de Casa Locală de Pensii Câmpina, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii P, motivându-se acțiunea pe considerentul că pensia i-a fost greșit calculată pentru perioada 1 octombrie 1944-1 februarie 1949, nefiind respectate prevederile OUG nr. 19/2007 conform cărora în situația în care în carnetul de muncă nu se înregistrează pentru anumite perioade - în speță cea sus-menționată, la stabilirea punctajului mediu anual se ia în calcul salariul mediu brut anual pe economie.

La această acțiune Casa Județeană de Pensii Paf ormulat întâmpinare invocând excepția tardivității acțiunii, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

După administrarea probelor, Tribunalul Prahova, prin sentința nr. 1307 din 15 octombrie 2007, respins excepția tardivității, iar pe fond a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând în esență că au fost respectate întru-totul prevederile OUG nr. 19/2007 cu prilejul stabilirii cuantumului pensiei de limită de vârstă pentru reclamant.

Recursul declarat de către acesta a fost respins ca nefondat, de către Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr. 1147 din 13 decembrie 2007, reținând că au fost respectate dispozițiile legale în materie pentru stabilirea pensiei cuvenită reclamantului atât pentru perioada până în anul 2006, iar după adoptarea OUG nr. 19/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 19/2000 acestuia i-a fost majorat punctajul de pensie și cuantumul acesteia, ținând seama de noile reglementări privind stagiul de cotizare, cuantumul veniturilor și perioadele în care acestea nu au putut fi stabilite, inclusiv pentru perioada 1 septembrie 1947 - 31 decembrie 1962, invocată de reclamant.

Împotriva acestei decizii pronunțate în recurs, reclamantul-recurent a formulat contestație în anulare solicitând anularea acesteia după care să-i fie admis recursul, modificată sentința instanței de fond și amiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În motivarea contestațției acesta a susținut că soluția pronunțată este rezultatul unei greșeli materiale prev. de art. 318 Cod pr.civilă, invocând apărările de fond reiterate pe parcursul procesului referitoare la aplicarea greșită a unor dispoziții legale privind salariul pe țară mediu și cel minim ce trebuia avut în vedere la stabilirea punctajului de pensie.

Curtea, analizând decizia contestată în raport de motivele invocate, actele dosarului pronunțat în recurs și la fond coroborate cu dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată că este nefondată contestația în anulare de față.

Motivele invocate nu se încadrează în cazurile prevăzute de art. 317 și 318 Cod pr.civilă, care sunt expres și limitativ prevăzute de lege, iar pretinsa eroare materială constituie aspecte de fond analizate și asupra cărora instanța de recurs s-a pronunțat după analiza ansamblului probelor administrate în cauză și în raport de dispozițiile legale aplicabile în speță.

Așa fiind, prin prezenta cale extraordinară de atac nu se poate rejudeca cauza pe fond față de cea soluționată în recurs, nefiind incidente cauzele legale care permit promovarea unei contestații în anulare, situație în care aceasta va fi respinsă ca nefondată.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul C domiciliat în,-, -.11, județul P, împotriva deciziei nr. 1147 din 13 decembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în contradictoriu cu intimatele Casa Locală de Pensii Câmpina cu sediul în Câmpina,-, județul P și Casa Județeană de Pensii P cu sediul în P,-, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Ioana Cristina Țolu

--- - --- - -

GREFIER,

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Tehnored.TL/SȘ

2 ex./23.05.2008

Președinte:Cristina Mihaela Moiceanu
Judecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Ioana Cristina Țolu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie pensie. Decizia 523/2008. Curtea de Apel Ploiesti