Contestație decizie pensie. Decizia 810/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Jurisprudenţă şi speţe pensii, asigurări sociale (Jurindex)

Dosar nr- (Număr în format vechi 7040/2009)

O M NIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr.810R

Ședința publică din data de 12.02.2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Opriș Daniela Elena

JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana

JUDECĂTOR - - -

GREFIER -

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI, împotriva sentinței civile nr.6811 din data de 03.11.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.26177/3/AS/2009, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect "contestație decizie de pensionare".

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul prin avocat ce depune la dosar împuternicire avocațială nr.17/2010, lipsă fiind recurenta.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul Gad epus la dosar întâmpinare la data de 09.02.2010, prin serviciul registratură al acestei secții.

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.

Intimatul G, prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală. Cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.6811 din data de 03.11.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.26177/3/AS/2009, a fost admisă acțiunea formulată de contestatorul G, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B, a fost anulată decizia nr.-/19.05.2009, a fost obligată pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale contestatorului, prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 25 ani, începând cu data de 18.06.2006 și a fost obligată pârâta să recalculeze, în temeiul OUG nr.4/2005, începând cu 01.12.2005, drepturile de pensie ale reclamantei, cu luarea în considerare și a veniturilor suplimentare evidențiate în adeverința nr.03.06.33/3010/31.07.2007, emisă de SC SA, precum și la plata către reclamanta a diferențelor de pensie dintre pensia recalculată și pensia efectiv încasată, începând cu data de 01.12.2005.

Prin aceeași sentință a fost obligată pârâta la plata sumei de 600 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, rin p. decizia nr.-/19.05.2009, emisă de Casa Locală de Pensii Sector 3 au fost recalculate, în baza OUG nr.4/2005, drepturile de pensie cuvenite reclamantului, stabilindu-se în favoarea acestuia, cu începere din data de 01.12.2005, o pensie pentru limită de vârsta în cuantum de 454 lei, pe baza unui punctaj mediu anual de 1,53564 și unei valori a punctului de pensie de 295,56 lei. Drepturile inițiale ale reclamantului au fost stabilite începând cu data de 01.04.1999.

Astfel, din buletinele de calcul aferente deciziilor rezulta că pârâta a utilizat, la determinarea punctajului mediu anual, un stagiu complet de cotizare de 30 de ani.

S-a arătat că, drepturile de pensie ale reclamantului s-au născut la data de 01.04.1999, în baza Legii nr.3/1977, astfel cum rezultă din decizia nr.-/01.03.1999 privind acordarea pensiei de limită de vârsta. Prin urmare, acesta este actul normativ care trebuie avut în vedere pentru a verifica daca pârâta a aplicat în mod corect dispozițiile legale privind stagiul complet de cotizare.

Aceasta, întrucât potrivit art.2 alin.3 din nr.HG1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr.19/2000, "pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis in intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977".

S-a mai precizat că Legea nr.3/1977 nu cuprindea noțiunea de "stagiu complet de cotizare", care a fost introdusa abia începând cu Legea nr.19/2000.

În art.41 alin.4 din Legea nr.19/2000 se prevede ca "stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru femei și de 35 de ani pentru bărbați. Atingerea stagiului complet de cotizare se va realiza în termen de 13 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin creșterea acestuia, pornindu-se de la 25 de ari pentru ferm și de la 30 de ari pentru bărbați, conform eșalonării prevăzute în anexa nr.3."

S-a menționat că art.8 din Legea nr.3/1977 prevedea ca "personalul muncitor care are o vechime în munca de minimum 30 ani bărbații și 25 ani femeile are dreptul la pensie pentru munca depusă și limita de vârstă, la împlinirea vârstei de 62 ani bărbații și 57 ani femeile."

Din coroborarea acestor dispoziții legale rezulta că noțiunea de "stagiu complet de cotizare" prevăzută de Legea nr.19/2000 corespunde noțiunii de "vechime în muncă" prevăzută de Legea nr.3/1977.

Odată reținut acest aspect, s-a observat că art.8 din Legea nr.3/1977 reprezenta norma generală în materie de vechime în munca necesară pentru deschiderea dreptului la pensie, dispoziții speciale fiind prevăzute pentru cei care își desfășurau activitatea în grupe superioare de muncă.

Astfel, conform art.14 din Legea nr.3/1977, "persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de muncă, sau cel puțin 25 ani în grupa II de muncă, la stabilirea pensiei li se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat în aceste grupe câte: a) un an si sase luni pentru grupa I de munca; b) un an si trei luni pentru grupa II de munca.

2. Pe aceasta baza persoanele care au lucrat în grupele I și II de muncă au dreptul, la cerere, să fie pensionate, la împlinirea vârstei de: 52 ani, pentru grupa I si 57 ani pentru grupa II, bărbații; 50 ani pentru grupa I si 52 ani pentru grupa II, femeile.

3. Persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de alin.1 sunt pensionate, la cerere, și la 50 de ani, atât bărbații cât și femeile din grupa I de muncă, și la 55 ani bărbații sau 50 de ani femeile, din grupa II de muncă."

Deși, aparent, textul este concentrat pe aspectele privitoare la reducerea vârstei standard de pensionare, nu se poate face abstracție de faptul că, în mod real, după 20 de ani de activitate în grupa I de muncă asigurații se puteau înscrie la pensie pentru limită de vârstă, dacă îndeplineau și condiția privitoare la vârsta redusă. Prin urmare, aceasta era vechimea în munca cerută de lege pentru a putea solicita pensie pentru limită de vârstă, ceea ce înseamnă că acesta era stagiul complet de cotizare, după terminologia folosită de Legea nr.19/2000.

În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în Secțiile reunite, prin decizia nr.40/22.09.2008, ca urmare a admiterii recursului în interesul legii și prin care a statuat ca" stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi s-au deschis în intervalul 01.07.1977-31.03.2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art.14 din Legea nr.3/1977".

În speță, reclamantul a desfășurat timp de peste 25 ani activități încadrate în grupa întâi și doi de muncă. Cum activitățile din grupa I de muncă au un risc mai ridicat decât cele din grupa a II-a, activitatea din grupa I poate fi valorificată în interesul asiguratului ca vechime în grupa a II-a de muncă.

Raportând situația de fapt expusa la dispozițiile legale menționate, instanța a constatat că pensia reclamantului trebuia calculată pe baza unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani.

Prin împărțirea numărului total de puncte realizate la un stagiu complet de cotizare mai mic, punctajul mediu anual cuvenit reclamantului se va majora, ceea ce justifică și obligarea pârâtei la plata diferențelor dintre pensia cuvenită și cea încasata, pe perioada cuprinsă între data recalculării pensiei în baza OUG nr.4/2005 și data punerii în plata a deciziei ce urmează a fi emisă în baza prezentei sentințe.

Totodată, s-a reținut că pârâta nu a luat în considerare veniturile suplimentare la retribuția tarifară obținute ca urmare a aplicării sistemului de retribuire în acord global și care au făcut parte din fondul de salarii atestate de adeverința nr.03.06.33/3010/31.07.2007, emisă de SC SA.

S-a constatat că retribuirea în acord global presupunea salarizarea angajaților în funcție de realizările profesionale, ceea ce înseamnă că luna aceștia putea obține venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare înscrise în carnetul de muncă.

S-a reținut că Legea nr.27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat, iar prin art.1 Decretul nr.389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat.

S-a ținut seama că art.78 din Legea nr.19/2000 stipulează că: "punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Comisia Națională pentru Statistică" și că dispozițiile art.4 al.2 și 3 precizează că sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare care potrivit legislației anterioarei datei de 1.04.2001 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajelor sunt enumerate în anexele ordonanței și că acestea pot fi dovedite prin înscrisurile din carnetele de muncă sau prin adeverințe întocmite conform legii de către foștii angajatori.

În privința formelor de retribuire în acord s-a arătat că se menționează în anexa 1 OUG nr.4/2005 că nu vor fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual pentru că nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare. Aceeași soluție este menționată pentru "alte sporuri care nu au avut caracter permanent".

S-a avut în vedere că la pct.IV din același act normativ, legiuitorul a optat pentru luarea în calcul a oricăror sporuri acordate de către ministerele de resort, conform actelor normative în vigoare în diverse perioade, evidențiate împreună cu salariile aferente în statele de plată și pentru care s-a datorat si s-a virat contribuția de asigurări sociale.

S-a apreciat că, în speță, au prioritate dispozițiile legale cu valoare de principiu, adică cele de la art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, față de cele care decurg din acesta dar nu-l respectă, pentru că soluția contrară ar presupune încălcarea principiului contributivității, cu consecința nerealizării scopului avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia.

S-a arătat că formele de retribuire prin acord într-adevăr nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, care conform art.10 din Legea nr.3/1977 era constituită din retribuții tarifare, însă conform reglementărilor aceluiași act normativ dreptul la pensie era recunoscut pentru cei care plătiseră asigurări sociale ori acestea se stabileau în raport de câștigul brut realizat iar nu de cel tarifar.

S-a precizat că noua reglementare privind calculul drepturilor de pensie, instituită prin Legea nr.19/2000, este construită în jurul principiului fundamental, și anume că orice element salarial efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul și/sau angajatorul (în funcție de reglementarea în vigoare) au achitat statului contribuții de asigurări sociale, trebuie să se reflecte în cuantumul pensiei.

De asemenea, s-a motivat că pentru stagiile de cotizare realizate ulterior datei de 01.04.2001, data intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, acest principiu este respectat, iar pentru stagiile de cotizare realizate sub imperiul reglementărilor anterioare, soluția trebuie să fie aceeași, conform principiului "ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet".

Astfel, s-a menționat că "sistemul public se organizează și funcționează având ca bază principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite".

S-a apreciat că ceea ce interesează nu este caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri, ci faptul că statul și-a încasat drepturile la momentul cuvenit, iar când vine rândul asiguraților să primească o contraprestație din partea statului, aceasta trebuie să fie corespunzătoare, pentru a nu se rupe echilibrul raportului juridic dintre părți.

Pe de alta parte, același legiuitor limitează fără nici o justificare rezonabila aplicarea acestui principiu, în cuprinsul OUG nr.4/2005, înlăturând din calculul pensiilor anumite venituri și sporuri obținute anterior datei de 01.04.2001, pe motiv că nu ar fi avut caracter permanent. Tot în OUG nr.4/2005 se recunoaște posibilitatea valorificării unor venituri, in măsura în care pentru acestea s-au achitat contribuțiile de asigurări sociale.

Prin urmare, în prezenta acestei dualitatea de reglementare, revine instanței judecătorești sarcina de a hotărî ca principiul contributivității afirmat în art.2 din Legea nr.19/2000 și dezvoltat în art.78 alin.1 din același act normativ primează și că, independent de caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri si de faptul ca au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare, acestea trebuie luate in considerare la stabilirea drepturilor de pensie.

Totodată, instanța a mai reținut că potrivit dispozițiilor art.7 alin.3 din OUG nr.4/2005 decizia de pensionare poate fi modificată la cerere, în baza actelor doveditoare prezentate de pensionar, întocmite conform prevederilor legale, din care rezultă alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare, referitoare la drepturi cu caracter salarial care, conform Legii nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, se au în vedere la stabilirea punctajului mediu anual sau la stagii de cotizare realizate până la data de 1 aprilie 2001.

Conform alin.5 al aceluiași art. cererile prevăzute la alin.3 se soluționează în termenul prevăzut la art.86 din Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, drepturile modificate acordându-se, prin derogare de la prevederile art.95 și 169 din Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, de la data plății drepturilor recalculate, stabilită potrivit prevederilor art.3, cu respectarea termenului general de prescripție.

S-a avut în vedere că drepturile de pensie ale reclamantului, pensionat în baza Legii nr.3/1997, au fost recalculate începând cu data de 01.12.2005, deși cererea de recalculare a fost înregistrată la pârâta la data de 06.08.2007, instanța va dispune recalcularea pensiei reclamantului începând cu data de 01.12.2005, calculat de la data recalculării drepturilor de pensie, având în vedere că acest termen se încadrează în termenul general de prescripție și nu de la data de 06.08.2007, data depunerii cererii de reclamant. De asemenea în privința stagiului complet de cotizare de 25 ani, având în vedere că deși a fost înregistrată cererea la la 06.08.2007, fără a se face însă dovada solicitării reducerii stagiului complet de cotizare, instanța va dispune recalcularea pensiei reclamantului începând cu data de 18.06.2006 în privința acestui stagiu de 25 ani, cu respectarea termenului de prescripție de 3 ani, calculat de la data depunerii cererii de către reclamant la instanță.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Casa de Pensii a Municipiului B, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.304¹pr.civ. recurenta a arătat că, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței încălcarea de către Casa Locală de Pensii sector 3 dispozițiilor art.1 din nr.OUG4/2005, art.2, alin.1 și 2 din nr.HG1550/2004, precum și a prevederilor art.14, alin.1, 2 și 3 din Legea nr.3/1977 și că actuala legislație privind sistemul public de pensii are ca principiu general stabilirea cuantumului pensiei cuvenite fiecărui titular prin luarea in considerare a întregii activități si a drepturilor salariale realizate pe tot parcursul timpului ce se considera perioada de cotizare. Pe baza acestui principiu, pentru fiecare luna si pentru întreaga perioada ce constituie vechime in munca ori este asimilata acesteia, se stabilește punctajul corespunzător in raport cu drepturile salariale obținute, iar prin înmulțirea punctului de pensie cu punctajul mediu realizat se stabilește cuantumul pensiei cuvenite fiecărui titular.

A mai arătat recurenta că stagiul de cotizare este definit de art.160, alin.1 din Legea nr.19/2000, ca fiind "vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la intrarea în vigoare a prezentei legi-".

Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistenta socială, prevedea în art.14, alin.1 că persoanele care au lucrat efectiv cel puțin 20 de ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de muncă, sau cel puțin 25 de ani în grupa II de muncă, beneficiază la stabilirea pensiei de un spor la vechimea în muncă de un an și sase luni pentru grupa I de muncă și, respectiv, un an și trei luni pentru grupa II de muncă.

În acest context, asigurații care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă și ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 iulie 1977-31 martie 2001, au beneficiat atât de reducerea vârstei legale de pensionare, cât și de majorarea vechimii în munca, conform art.14, alin.1 din Legea nr.3/1977.

Prin urmare, singurele facilități oferite de Legea nr.3/1977 persoanelor care au lucrat în grupa I sau II de muncă sunt acordarea sporului pentru vechimea în muncă și posibilitatea pensionarii înainte de vârsta standard de pensionare, dispozițiile art.14 din acest act normativ neavând semnificația reducerii stagiului de cotizare utilizat la recalcularea pensiei.

În ceea ce privește principiul înscris în preambulul nr.OUG4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, care consacră asigurarea "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie", consideră că acesta nu poate fi aplicat în cauza, atâta timp cât nu există în lege o prevedere expresă care să stipuleze ca și persoanelor care au lucrat în grupe speciale de muncă și s-au pensionat anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, li se aplică prevederile acestei legi pentru determinarea stagiului de cotizare.

Prin întâmpinarea formulată de intimatul, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. cât și din oficiu, potrivit art.304¹pr.civ. Curtea constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.2 alin.1 și 2 din HG nr.1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare, în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației, anterioare datei de 01.04.2001, în conformitate cu prevederile Legii 19/2000, "Stagiul complet de cotizare utilizat în determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului de pensie de care persoana beneficiază la data începerii operațiunilor de evaluare" care "pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 01.07.1977 -31.03.2001. va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977" iar "pentru persoanele beneficiare de pensii stabilite in condițiile prevăzute de acte normative cu caracter special este vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului de pensie prevăzută de aceste acte normative".

Recurenta susține că numai în cazul unor acte normative speciale stagiul complet de cotizare este de 20 de ani și că, în cazul persoanelor pensionate în temeiul Legii nr.3/1977, stagiul complet este de 30 de ani, independent de grupa de muncă în care acestea au lucrat.

Însă, această interpretare este eronată, întrucât nu există nicio rațiune pentru a considera că intimatul-contestator nu se află într-o situație identică cu persoanele ce au beneficiat de dispozițiile HG nr.478/1990 sau alte asemenea acte normative speciale, care derogă de la dispozițiile Legii nr.3/1977 sub aspectul stagiului complet de cotizare, câtă vreme a realizat stagiul cotizare de 20 de ani în grupa I de muncă, prevăzut de art.14 din Legea nr.3/1977 care stipulează că: "persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de munca, sau cel puțin 25 ani în grupa II de munca, alin.2 al aceleiași articol "pe aceasta baza persoanele care au lucrat în grupele I și II de munca au dreptul, la cerere, sa fie pensionate, la împlinirea vârstei de: 52 ani, pentru grupa I și 57 ani pentru grupa II, bărbații; 50 ani pentru grupa I și 52 ani pentru grupa II, femeile", iar prin alin.3 "persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de alin.1) sunt pensionate, la cerere, și la 50 de ani, atât bărbații cât și femeile din grupa I de munca, și la 55 ani bărbații sau 50 de ani femeile, din grupa II de muncă".

Este adevărat că stagiul complet de cotizare de 30 de ani era consacrat cu caracter de principiu de Legea nr.3/1977, însă această lege a instituit și o serie de situații speciale, când stagiul complet de cotizare era mai mic. Astfel, stagiul complet de cotizare era de 20 de ani în cazul persoanelor ce lucrau în grupa I de muncă și de 25 de ani pentru cei ce lucrau în grupa a Il-a de muncă sau care lucrau ca personal navigant, în cazul nevăzătorilor stagiul complet de cotizare era de 15 ani bărbații și 10 ani femeile.

Ca urmare, fiind vorba de un stagiu complet de cotizare consacrat de o normă specială (este vorba de art.14 alin.1 și 2 din Legea nr.3/1977), determinarea punctajului mediu anual trebuie să se facă în procedura de recalculare a drepturilor în temeiul OUG nr.4/2005, pe baza un stagiu complet de cotizare de 20 ani, având în vedere faptul că intimatul-reclamant a lucrat 20 de ani în activități încadrate în grupa I de muncă, fiind impusă de principiile echității sociale și egalității în fața legii, precum și de argumentele de logică juridică a fortiori și ubi eadem est ratio, eadem lex esse debet.

De asemenea, se reține că, prin decizia nr.40/22.09.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea recursului în interesul legii, s-a statuat că dispozițiile art.77 alin.2, raportat la art.43 alin.1 și 2 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art.14 din Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.

Decizia sus menționată este obligatorie pentru instanțe, conform art.329 alin.3 pr.civ. în ceea ce privește dezlegarea dată problemelor de drept supuse judecății.

În mod corect s-a dat eficiență de către prima instanță principiului contributivității, reglementat de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, potrivit cu care se impune ca toate veniturile obținute de contestator, pentru care s-a calculat și achitat contribuția de asigurări sociale, să fie avute în vedere la calcularea drepturilor de pensie.

Principiul sus menționat trebuie aplicat cu prioritate, iar dispozițiile OUG nr.4/2005, care prevăd că sumele reprezentând acord nu se iau în calculul drepturilor de pensie, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, trebuie interpretate prin prisma dispozițiilor Legii nr.19/2000.

Pentru toate considerentele arătate, în baza art.312 pr.civ. Curtea va respinge, ca nefondat, recursul.

În temeiul art.274 pr.civ. va fi obligată recurenta la plata sumei de 600 lei, cheltuieli de judecată către intimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.6811 din data de 03.11.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.26177/3/AS/2009, în contradictoriu cu intimatul.

Obligă recurenta la 600 lei, cheltuieli de judecată către intimat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 12.02.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.:

Dact.: /2ex.

16.02.2010

Jud. fond.:;

Președinte:Opriș Daniela Elena
Judecători:Opriș Daniela Elena, Comșa Carmen Georgiana

Contestație decizie pensie. Decizia 810/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie pensie. Decizia 810/2010. Curtea de Apel Bucuresti