Contestație decizie pensie. Decizia 878/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 878

Ședința publică din data de 03 iunie 2008

PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu

JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Ioana Cristina Țolu

-

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii, prin reprezentant legal, cu sediul în B,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 140 din 20 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimatul-reclamant domiciliat în comuna, sat, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică răspuns intimatul-reclamant, personal, lipsind recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii

Procedura legal îndeplinită.

S- făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru și că s-a depus întâmpinare formulată de intimatul-reclamant, însoțită de acte, respectiv: adresa nr. 5023/29.04.2008 emisă de Casa Județeană de Pensii B către, adeverința nr. 6291/7.11.2007 eliberată de Primăria comunei, copie CI privind pe, hotărârea nr.3/25.06.2004 dată de Consiliul Local și sentința civilă nr. 140/20.02.2008 pronunțată de Tribunalul Buzău.

Intimatul-reclamant, personal, având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Curtea ia act de că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Intimatul-reclamant, personal, având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Buzău, petentul a contestat dispoziția pentru încetarea plății pensiei emisă de Casa Județeană de Pensii

Contestatorul arătat că a fost pensionat pe caz de boală gradul II. În urma alegerilor locale, a fost ales consilier în cadrul consiliului comunei.

Casa Județeană de Pensii B i-a încetat pensia pe motiv că figurează cu contract de muncă, situație care nu este reală.

În motivarea contestației petentul a depus la dosar: dispoziție pentru încetare plată pensie.

Pârâta Casa Județeană de Pensii Baf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.

Pârâta a arătat că petentul este pensionar de invaliditate gradul II. Începând cu luna august 2007 contestatorul desfășoară activitate în baza unui contract de muncă, așa cum reiese din adeverința nr. 3481/17.10.2007 a Casei Județene de Pensii - Direcția economică - stagii de cotizare.

Potrivit art. 94 alin. 1 din Legea nr. 19/ 2000 pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o altă activitate profesională: copii rămași orfani de ambii părinți; nevăzătorii; pensionarii pentru limită de vârstă; pensionarii de invaliditate gradul III.

Acest text de lege nu reglementează și posibilitatea ca pensionarii de gradul II să cumuleze pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională.

Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. 54 lit. b din Legea nr. 19/2000 invaliditatea de gradul II se caracterizează prin pierderea totală a capacității de muncă.

Întrucât contestatorul, în mod nelegal, cumulează pensia cu venituri profesionale Casa Județeană de Pensii Bap rocedat la încetarea plății pensiei, începând cu luna august 2007.

În motivarea celor menționate în întâmpinare, pârâta a depus la dosar adeverința nr. 3481/17.10.2007 eliberată de Casa Județeană de Pensii - Direcția economică, de cotizare și Arhive.

Petentul a depus la dosar: adeverința nr. 6291 / 07.11.2007 emisă că Primăria comunei din care rezultă că petentul nu are contract de muncă încheiat cu Primăria și hotărârea nr. 64 /27.12.2007 a Consiliului local prin care s-a aprobat demisia petentului din funcția de consilier local începând cu 01.01.2008.

Tribunalul Buzău prin sentința civilă nr. 140 din 30 ianuarie 2008 admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, dispunând anularea dispoziție de încetare plată a pensiei dosar pensie nr. - privind pe petentul și obligare la plata pensiei restante începând cu 01.08.2007.

Pentru pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.36 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, modificată și completată " Drepturile bănești cuvenite aleșilor locali, potrivit legii pot fi cumulate cu pensia sau cu alte venituri, în condițiile legii ".

În privința drepturilor de pensie, legea cadru este reprezentată de Legea nr. 19 / 2000, care la art. 94 alin. 1 arată că " Pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o altă activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective: a) copii rămași orfani de ambii părinți, pe perioada școlarizării, până la vârstele prevăzute de art. 66 lit. a și b ); nevăzătorii; c) pensionarii de invaliditate de gradul III.

De asemenea, dispozițiile art. 5 alin. 1 pct. II din același act normativ privind, printre persoanele care au calitatea de asigurat în mod obligatoriu, prin efectul legii, în sistemul public și " persoanele care își desfășoară activitatea în funcții elective sau care sunt numite în cadrul autorităților executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului, precum și membrii cooperatori dintr-o organizație a cooperativei meșteșugărești ale căror drepturi și obligații sunt asimilate în condițiile prezentei legi, cu ale persoanelor prevăzute la pct.

Calitatea de asigurat înseamnă și vocație la dreptul la pensii și la alte drepturi de asigurări sociale, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile de vârstă, stagiu de cotizare și celelalte criterii prevăzute de lege.

Totodată, această calitate presupune și obligația de a plăti contribuția legală ( cotizația ) la fondul de asigurări sociale.

Textul indicat nu reglementează înscrierea la pensie, plata acesteia sau încetarea plății.

În privința pensiei de invaliditate, de orice grad, condițiile de acordare sunt reglementate de dispozițiile art. 53-60 din Legea nr. 19/2000 modificată și completată.

Cauzele de încetare, respectiv de suspendare a plății pensiei de invaliditate, sunt expres și limitativ prevăzute de Legea nr. 19 /2000.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 91 alin. 1 lit. b din Legea nr. 19/2000 " plata pensiei încetează începând cu luna următoare celei în care beneficiarul nu mai îndeplinește condițiile legale în temeiul cărora i-a fost acordată pensia", ipoteză care, în cazul pensiei de invaliditate, se regăsește în cuprinsul art.62 alin.2 lit. c din Lege potrivit căreia încetarea calității de pensionar de invaliditate se dispune doar ca urmare a redobândirii capacității de muncă, stabilită de medicul expert al asigurărilor sociale din cadrul casei teritoriale de pensii.

Totodată potrivit dispozițiilor art. 92 alin.1 lit. c, coroborat cu art. 62 alin. 4 din Legea nr. 19/2000, plata pensiei de invaliditate se suspendă începând cu luna următoare celei în care beneficiarul acestui tip de pensie nu se prezintă din motive imputabile, la revizuirea medicală periodică.

Prin urmare Legea nr. 19 /2000 conține dispoziții de strictă interpretare și aplicare în ceea ce privește încetarea respectiv suspendarea pensiei de invaliditate, iar între aceste ipoteze nu se regăsește și cazul pensiilor de invaliditate, care se află în situația prevăzută de art. 5 alin. 1 pct. II din acest act normativ, respectiv își desfășoară activitatea în funcții elective.

Ca atare consilierii locali pot cumula pensie de invaliditate de gradul II cu indemnizația obținută pe durata îndeplinirii acestei funcții.

În această ipoteză, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 94 alin. 1 lit. d, din Legea nr. 19 /2000, întrucât textul se referă numai la beneficiarii pensiei de invaliditate de gradul III care au posibilitatea de a cumula această pensie cu veniturile obținute din activitatea profesională.

Or, activitatea desfășurată de consilierii locali în calitate de aleși locali, se realizează în baza unui mandat rezultat din alegeri locale.

Între Consiliul local și consilieri nu există raporturi specifice dintre un angajator și angajat, iar activitatea pe care o desfășoară alesul local nu are la bază un contract de muncă - sau unul civil.

Potrivit art.34 alin. 1 din Legea nr. 393 / 2004 privind Statutul aleșilor locali, pentru participarea la lucrările consiliului și ale comisiilor de specialitate, consilierii au dreptul la indemnizație de ședință. Această indemnizație de care beneficiază consilierii locali, este corespunzătoare numărului de ședințe la care a participat și nu poate fi asimilată unui venit constant și permanent, de natura salariului.

Prin urmare, funcția de consilier local nu poate fi asimilată cu o activitate profesională, după cum nici indemnizația aferentă acestei calități nu poate fi asimilată cu veniturile realizate dintre o astfel de activitate.

Ca atare dispozițiile art. 94 din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, nu sunt incidente în cauză.

Față de cele reținute, Tribunalul constatat că în mod greșit pârâta a procedat la emiterea dispoziției pentru încetarea plății pensiei, pe motivul că petentul nu poate cumula pensia de invaliditate de gradul II cu veniturile ce le încasează ca și consilier local în cadrul Consiliului local al comunei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii B criticând soluția ca netemeinică și nelegală,întrucât prin adeverința depusă de aceasta la dosar a făcut dovada calității de salariat încadrat cu contract de muncă a salariatului,ipoteză în care reclamantul nu poate cumula pensia cu salariul nici în temeiul art. 94 din Lg. Nr. 19/2000 și nici în temeiul art.36 din Lg. nr.393/2004 privind statutul aleșilor locali.A arătat recurenta că în atare condiții pensionarii de invaliditate gradul II nu pot cumula pensia cu nici un fel de venituri rezultate din desfășurarea unei activități profesionale.

Curtea examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului,precum și în raport de dispozițiile legale incidente în cauză și disp. art. 3041pr.civ. constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Din actele dosarului rezultă că reclamantul este pensionat medical având gradul II de invaliditate și în același timp are și calitatea de consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei, jududețul

Conform art.36 din Lg. Nr.393/2004 drepturile bănești cuvenite aleșilor locali potrivit legii,pot fi cumulate cu pensia sau alte venituri în condițiile legii.

În sfârșit, legea la care face trimitere Legea nr.393/2004 este Lg.nr.19/2000 care în art.94 alin 1 arată categoriile de persoane care pot cumula pensia cu alte venituri în rândul cărora se înscriu și pensionarii cu gradul III de invaliditate,însă nu și persoanele pensionate cu gradul II de invaliditate,fapt care ar conduce la concluzia că în aparență,susținerile recurentei ar fi fondate.

În realitate,textul de lege invocat -art. 94 din Legea nr. 19/2000 vorbește de cumulul pensiei cu"venituri realizate într-o activitate profesională" indiferent de cuantumul acestora ori, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond și cum se menționează și în Decizia nr.54/2007 a - Secțiile Unite,pronunțată într-un recurs în interesul legii, indemnizația cuvenită consilierilor nu constituie un venit permanent realizat dintr-o activitate profesională,ci o remunerație ocazională,cuvenită în urma exercitării unui mandat dobândit prin alegeri în interes public,al cărei cuantum, astfel cum este reglementat de art. 34, alin.2 din Legea nr. 394/2004 nu poate fi asimilat cu venitul rezultat dintr-o activitate permanentă cu caracter profesional.

Ori, adeverința la care se referă recurenta nu reprezintă în nici un caz dovada că reclamantul ar fi încadrat cu contract de muncă la un angajator indiferent de calitatea acestuia.

Pentru aceste considerente,Curtea constată că recursul este nefondat,sens în care,conform disp. art. 312 pr.civ urmează să îl respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii, prin reprezentant legal, cu sediul în B,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 140 din 20 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimatul-reclamant domiciliat în comuna, satul, județul B,ca nefondat.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică azi, 3 iunie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Ioana Cristina Țolu

--- - --- - -

GREFIER

Operator de date cu caracter personal

Nr.notificare 3120

Red./SV

2 ex-25.06.2008

f -- Tribunalul Buzău

Președinte:Cristina Mihaela Moiceanu
Judecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Ioana Cristina Țolu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie pensie. Decizia 878/2008. Curtea de Apel Ploiesti