Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1088/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1088/R-CA

Ședința publică din 09 Iunie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Nicoleta Simona Păștin JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu

JUDECĂTOR 3: Florina

Judecător -

Grefier

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII A, împotriva sentinței civile nr.354/AS din 16 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns consilier juridic pentru recurenta-intimată Casa Județeană de Pensii A, în baza delegației depusă la dosar și intimatul-reclamant, personal.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin serviciul registratură al instanței, s-a depus la dosar întâmpinare formulată de intimatul-contestator însoțită de înscrisuri.

Se înmânează reprezentantului recurentei-intimate, un exemplar al întâmpinării formulate de intimatul-contestator și înscrisurile atașate.

Părțile pe rând având cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.

Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.

Reprezentantul recurentei-intimate având cuvântul, susține oral recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui și modificarea sentinței atacate, iar pe fond a se respinge contestația formulată de contestator ca netemeinică și nelegală.

Intimatul-contestator având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței primei instanțe ca legală și temeinică, pentru motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin acțiunea înregistrată la data de 08.04.2008, contestatorul a chemat în judecată pe intimata Casa Județeană de Pensii A, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei de pensie nr. R 11691/27.02.2008 și luarea în calcul la stabilirea pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare a perioadei 28.02.1978 - 01.04.2001, aceasta fiind lucrată ca șofer în grupa a II-a de muncă.

În motivarea acțiunii s-a susținut de către contestator că, deși a depus toate actele doveditoare, nu i s-a luat în calcul decât perioada după 01.04.2001, până la 11.09.2006, specificându-se la condiții deosebite doar perioada de 9 luni și 5 zile. Contestatorul a mai menționat că a lucrat permanent pe o autospecială cu o capacitate de 26 tone și că a beneficiat de încadrare în grupa a II-a de muncă, unitatea la care a lucrat virând -ul în procentele corespunzătoare de 100% pentru grupa a II-a de muncă.

Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea contestației, arătând că la data cererii de înscriere la pensie contestatorul avea vârsta de 57 de ani și 11 luni și un stagiu total de cotizare de 39 ani, 11 luni și 15 zile, din care 6 ani, 10 luni și 2 zile stagiu realizat în grupa a II-a de muncă (conform Legii nr.3/1977), 9 luni și 5 zile stagiu realizat în condiții deosebite de muncă, 30 ani 10 luni și 8 zile stagiu realizat în condiții normale de muncă, 1 an 5 luni și 3 zile stagiu asimilat și 1 an și 6 luni stagiu aferent grupelor I și II de muncă.

Conform prevederilor de la pct.3 cap. I lit. B din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.19/2000, aprobate prin Ordinul nr.340/2001, "vârstele standard de pensionare și stagiile minime sau complete de cotizare pentru femei și bărbați sunt prevăzute în anexa nr.3 la lege, detaliată în funcție de data nașterii în anexa nr.9 la prezentele norme".

În funcție de data nașterii (noiembrie 1949), contestatorul îndeplinește condițiile de înscriere la pensie pentru limită de vârstă la împlinirea vârstei standard de pensionare de 64 de ani și 11 luni (octombrie 2014), așa încât s-a emis decizia nr. R/l1691/27.02.2003, prin care s-a respins cererea contestatorului de înscriere la pensie anticipată parțială, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.50 alin.(1) din Legea nr.19/2000, în sensul că, contestatorul, deși a depășit stagiul complet de cotizare cu până la 10 ani, nu are vârsta necesară (cel puțin vârsta standard redusă cu 5 ani), menționându-se că "nu s-a luat în calculul grupei a II-a de muncă perioada lucrată ca șofer întrucât activitatea desfășurată nu se regăsește în prevederile legale privind grupele superioare de muncă".

Cât privește susținerea contestatorului că a lucrat permanent în incinta societății pe autospeciala cu o capacitate de 26 tone și beneficiază de încadrare în grupa a II-a de muncă conform Ordinului nr.969/1990 pct.5, Ordinului nr.50/1990 anexa II pct.208 și nr.HG559/1990 art.2 pentru întreaga perioada 28.02.1978 - 11.09.2006 cât a fost angajat ca șofer cls. I tr. II în cadrul acestei societăți, s-a reținut că nu este întemeiată întrucât la calculul stagiului de cotizare realizat în grupa a II-a de muncă (6 ani 10 luni și 2 zile) s-au avut în vedere doar adeverințele nr.5064/14.09.2007 (eliberată de 2000 Pitești) și nr.166/04.02.1999 (eliberată de Pitești), potrivit cărora activitatea desfășurată în perioadele 27.11.1970 - 01.12.1973, 13.12.1973 - 08.02.1974, 11.03.1974 - 14.11.1977 se încadrează în grupa a II-a de muncă.

Adeverința nr. 23476/10.10.2007 eliberată de B - Combinatul Pitești nu a fost avută în vedere la calculul stagiului de cotizare realizat în grupa a II-a de muncă deoarece activitatea desfășurată de contestator în perioada 28.02.1978 - 01.04.2001 în funcția de conducător auto pe autospeciala nu se regăsește în reglementările legale în vigoare până la data de 01.04.2001 pentru a beneficia de încadrare în grupa a II-a de muncă potrivit poziției 208 din anexa nr.2 la Ordinul nr.50/1990 completat cu avizele ulterioare.

Locul de muncă al contestatorului nu face parte dintre cele cu condiții deosebite și prin urmare activitatea desfășurată de contestator în perioada 28.02.1978 - 01.04.2001 în funcția de șofer nu se încadrează în grupa a II-a de muncă.

În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.354/AS din 16 februarie 2009, a admis contestația formulată, a nulat decizia nr. R/11691/27.02.2008 emisă de către intimată și a obligat-o pe aceasta să reanalizeze cererea contestatorului privind înscrierea la pensie pentru limită de vârstă prin luarea în considerare a perioadei 28.07.1978 - 01.04.2001, perioadă lucrată de acesta în grupa a II-a de muncă.

S-a reținut de instanța de fond, la pronunțarea acestei sentințe, că in mențiunile înscrise în carnetul de muncă al contestatorului ( 20) reiese că în perioada 28.02.1978 - 01.04.2001 acesta a lucrat în grupa a II-a de muncă program 100%, perioada totală a perioadei lucrată în aceste condiții fiind de 23 ani, 1 lună și 3 zile.

Aceleași mențiuni au fost inserate de către angajatorul B - Combinatul Pitești și în adeverința nr.23476/10.10.2007. Suplimentar, în această adeverință, se regăsește mențiunea că în perioada menționată s-a plătit pensie suplimentară și -ul corespunzător.

Potrivit art.2 alin.1 lit.e din Legea nr.19/2000, unul dintre principiile de bază ale sistemului public de pensii este acela al contributivității. Astfel, din moment ce în toată perioada 28.02.1978 - 01.04.2001 a figurat că a lucrat în grupa a II-a de muncă program 100% și a și contribuit corespunzător la bugetul de asigurări sociale, ar fi injust pentru contestator ca această perioadă să nu-i fie apreciată ca atare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, intimata Casa Județeană de Pensii

Se arată, în motivarea recursului formulat, că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică față de motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

În mod greșit instanța de fond a dispus ca perioada 28.07.1978 - 01.04.2001 lucrată de contestator să fie luată în calculul stagiului de cotizare realizat în grupa a II-a de muncă.

Nu s-a avut în vedere că în această perioadă contestatorul și-a desfășurat activitatea în funcția de conducător auto, activitate care nu se regăsește în prevederile legale privind grupele superioare de muncă.

Prevederile Ordinului nr.969/1990 pentru aplicarea în unitățile subordonate Ministerului Industriei Chimice și ea H. nr.456/1990 și nr.559/1990 privind acordarea unor drepturi personalului din industria chimică și petrochimică se referă la personalul din alte activități care își desfășoară activitatea în condiții deosebite.

Potrivit pct.3 din acest ordin, încadrarea în grupa a II-a de muncă a personalului prevăzut în anexă se face în baza existenței condițiilor deosebite, certificate prin buletine de determinare a noxelor sau buletin de determinare prin expertizare, confirmate de inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii, din care să rezulte existența condițiilor grele sau periculoase de muncă, iar potrivit pct.6 din Ordinul nr.50/1990, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de conducerea unităților împreună cu sindicatele libere, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă în care își desfășoară activitatea persoanele respective.

Față de cele arătate se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond în sensul respingerii contestației formulate.

Recursul declarat de intimată este nefondat.

În mod justificat instanța de fond a admis contestația formulată și a obligat pe intimată să ia în considerare la stabilirea pensiei contestatorului și perioada 28.07.1978 - 01.04.2001 lucrată de acesta în grupa a II-a de muncă.

Din deciziile de încadrare nr.15288/06 aprilie 1979 și nr.31686/17 septembrie 1990 rezultă că în perioada solicitată contestatorul a lucrat pe autospeciala de 26 tone. În aceeași perioadă s-a plătit pensie suplimentară și corespunzător grupei a II-a de muncă.

De asemenea, din adeverința nr.23476/10.10.2007 emisă de Combinatul Pitești rezultă că în perioada 28.02.1978 - 01.09.2006 contestatorul a lucrat conducător auto pe autospeciala cu o capacitate de 26 tone la Secția, fiind încadrat în grupa a II-a de muncă în procent de 100%, având ca bază legală Ordinul nr.50/1990, poziția 208 și adresa din 12 aprilie 1996.

Potrivit Ordinului nr.50 sus arătat, poziția 208, autospecialele sunt exceptate de la obligația de a fi deservite de conducătorul auto 70% din programul normal, prevedere existentă numai pentru autocamioane. Pentru autospecialele nu există front de lucru permanent.

Susținerea recurentei că potrivit Ordinului nr.969/1990 și nr.HG559/1990 Secția din cadrul Combinatului Pitești nu face parte din locurile de muncă cu condiții deosebite și activitatea desfășurată de contestator nu se încadrează în grupa a II-a de muncă, curtea constată că din Situația nr.23068/20.- emisă de Pitești - Serviciul Resurse Umane, avizată de director management, precum și din Lista locurilor de muncă a activităților și categoriilor profesionale de personal care se încadrează în grupa a II-a de muncă în vederea pensionării rezultă că se încadrează la grupa a II-a de muncă și alt personal decât cel în mod expres menționat de pe platforma în baza Ordinului nr.969-5 începând cu data de 01 iulie 1969, fiind menționat la pct.5 din Listă personalul din alte activități care, potrivit sarcinilor și atribuțiilor de serviciu, își desfășoară activitatea în condiții deosebite de muncă.

Pe de altă parte, potrivit art.2 din Hotărârea nr.559/17 mai 1990 privind acordarea unor drepturi personalului din industria chimică și petrochimică, "personalul care este în activitate din unitățile de profil aparținând Ministerului Industriei Chimice și e necuprins în grupa I de muncă prin reglementările în vigoare beneficiază de încadrarea în grupa a II-a de muncă în vederea pensionării pe întreaga perioadă lucrată după data de 18 martie 1969. Categoriile de personal care, potrivit sarcinilor și atribuțiilor de serviciu, pot beneficia de această prevedere se stabilesc de proporțional cu timpul lucrat în condiții deosebite de muncă".

Referitor la nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă, pct.6 din Ordinul nr.50/1990 prevede că aceasta se face de conducerea unităților împreună cu sindicatele libere, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă, concrete, în care își desfășoară activitatea persoanele respective.

Prin cererea nr.2459/28 mai 1990, B - Combinatul Pitești a solicitat expertizarea locurilor de muncă cu condiții nocive sau periculoase, întocmindu-se buletinul de determinare nr.17/12.06.1990 în care Secția a fost inclusă, alături de celelalte secții, la sporul de condiții grele de muncă, de toxicitate și de pericol.

Și în adeverința nr.22690/05.02.2008 se atestă că intimatul-contestator a fost salariatul Combinatului Pitești în perioada 28 februarie 1978 - 11 septembrie 2006 în funcția de conducător auto și a beneficiat de spor pentru condiții grele și sporul pentru munca prestată în timpul nopții.

Ca urmare, din actele dosarului rezultă că intimatul-contestator a lucrat în perioada 1978 - 2001 ca și conducător auto pe autospeciala, fiind încadrat în grupa a II-a de muncă, motiv pentru care în mod corect instanța de fond a dispus reanalizarea cererii acestuia de înscriere la pensie pentru limită de vârstă.

Sentința astfel pronunțată fiind legală și temeinică, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII A, împotriva sentinței civile nr.354/AS din 16 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimat fiind contestatorul .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 09 iunie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

,

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./11.06.2009

Jud.fond:

Președinte:Nicoleta Simona Păștin
Judecători:Nicoleta Simona Păștin, Paulina Ghimișliu, Florina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1088/2009. Curtea de Apel Pitesti