Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1120/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1120/R/2009
Ședința publică din 5 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gabriella Purja vicepreședinte al instanței
JUDECĂTORI: Gabriella Purja, Adrian Repede Marta Carmen
- -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1714 din 19 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe pârâta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, având ca obiect decizie pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul recurent, lipsă fiind reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 5 mai 2009, prin fax, pârâta intimată a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului reclamantului.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, cu cheltuieli de judecată.
Instanța constatând cauza în stare de judecată o reține în vederea pronunțării.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr.1714 din 19.12.2008, pronunțată de Tribunalul Maramureș, s-a respins contestația formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII M având ca obiect contestație deciziei de pensionare.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că începând cu data de 24.08.2007 contestatorul este beneficiarul pensiei pentru limită de vârstă stabilită în baza dispozițiilor art. 1671din Legea 19/2000, aplicându-se reducerea vârstei de pensionare conform tabelului 4 din același articol pentru activitatea desfășurată în grupa 1 de muncă anterior datei de 01.04.2001 respectiv contestatorul a beneficiat de reducerea vârstei de pensionare cu 9 ani și 7 luni. Stagiul complet de cotizare astfel cum rezultă din situația privind activitatea în muncă este de 31 ani și 4 luni, iar în ce privește stagiul de cotizare realizat de reclamant daca se ia în considerare stagiul asimilat de 6 ani 7 luni și 24 de zile și stagiul de cotizare realizat în condiții normale de 2 ani 11 luni și 9 zile astfel cum rezultă din buletinul de calcul care a stat la baza emiterii ultimei decizii de pensionare din 31.03.2008 se constată că nu există diferență între acest stagiu care totalizat înseamnă 18 ani 2 luni și 22 zile și stagiul pe care și l-a stabilit prin calcule contestatorul respectiv 18 ani 3 luni și 8 zile.
Față de considerentele reținute instanța a apreciat că perioada lucrată de contestator în grupa 1 de munca respectiv perioada lucrată în condiții speciale, se regăsește în mod corect luată în calcul pentru stabilirea drepturilor de pensie prin decizia de pensionare nr. -/31.03.2008.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea sentinței și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului a arătat că pârâta a calculat greșit perioada lucrată în condiții speciale, care corect este de 18 ani, 3 luni și 19 zile.
Mai arată că Legea 226/2006 la art.2 pct.2 prevede că sunt asimilate stagiului de cotizare în condiții speciale și perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii 19/2000, în care asiguratul și-a desfășurat activitatea conform grupei I-a de muncă, la art.3 pct.2 se arată că stagiul de cotizare se poate constitui și din însumarea stagiilor de cotizare realizate conform legii, stagiul total conform anexei 4 fiind de 22 de ani, pe care reclamantul îndeplinește.
Mai contestă faptul ca numărul de puncte realizat de 33.36129 să nu fie împărțit la 31,4 ani ci la 22 de ani, iar punctajul mediu anual să fie de 1.51642.
Casa județeană de pensii M, prin întâmpinarea de la 9 solicită respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate de reclamant, Curtea reține următoarele:
Din copia cărții de muncă a reclamantului, fila 57, dos.fond, poziția 41, reține că în perioada 1.09.1999 - 31.03.2001, acesta a lucrat în grupa I-a de muncă în procent de 100% conform Ordinului nr.50/1990, anexa 1 pct.1, respectiv o durată de 1 an 6 luni și 30 zile, care a fost avută în vedere la calculul pensiei.
Potrivit poziției 42 înscrisă în documentul arătat mai sus, în perioada 18.06.2001 - 28.03.2002, respectiv 9 luni și 10 zile, reclamantul a lucrat în condiții speciale, în procent de 100%, conform art.20 lit."c" din Legea 19/2000.
Verificând conținutul ultimei decizii de acordare a pensiei reclamantului, din 25.10.2007 (fila 3-dos.fond) contestată, la punctul "P", stagiu de cotizare se constată că pârâta, la calculul drepturilor de pensie a avut în vedere doar un stagiu de 8 luni și 13 zile realizat în condiții speciale și nu cel de 9 luni și 10 zile așa cum este înscris la poz.42 în carnetul de muncă.
Așa fiind, constatând că doar sub acest aspect critica adusă sentinței se justifică, iar în raport de celelalte motive de recurs, criticile nefiind justificate, Curtea față și de dispozițiile art.299 și 312.proc.civ. va admite în parte recursul și va modifica în parte sentința în sensul că va dispune emiterea de către CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII Mau nei noi decizii de pensionare, cu luarea în considerare a perioadei de 9 luni și 10 zile stagiu de cotizare realizat în condiții speciale
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1714 din 19.12.2008 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea precizată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii și în consecință:
Dispune emiterea de către CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII Mau nei noi decizii de pensionare, cu luarea în considerare a perioadei de 9 luni și 10 zile stagiu de cotizare realizat în condiții speciale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Gabriella Purja, Adrian Repede Marta Carmen
- - - - - -
GREFIER
Red.AR
Dact./3ex.
23.06.2009
Președinte:Gabriella PurjaJudecători:Gabriella Purja, Adrian Repede Marta Carmen