Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1149/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1149/2008

Ședința publică din 8 decembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Stoica Manuela președinte secție

- - - -JUDECĂTOR 2: Mureșan Monica Maria

- - -JUDECĂTOR 3: Doriani Ana

- - -grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile numărul 1027/LM/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința se prezintă reclamantul recurent, lipsă fiind pârâta intimată Casa Județeană de Pensii

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la dosar s-a înregistrat întâmpinarea formulată de pârâta intimată din care un exemplar se comunică cu reclamantul recurent.

Reclamantul recurent nu solicită termen pentru studierea întâmpinării și depune la dosar copia sentinței atacate și concluzii scrise.

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța acordă cuvântul părții prezente asupra recursului formulat.

Reclamantul recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față:

Prin acțiunea de asigurări sociale înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub dosar nr- reclamantul a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii H, întrucât prin decizia nr. 92287/2008 emisă de pârâtă i-a fost acordat un punctaj mai mic decât cel ce trebuia recalculat. Se menționează că reclamantul a lucrat în subteran 20 ani, punctajul trebuind recalculat prin împărțirea la stagiul de 20 de ani ca și cei pensionați în perioada 1990-2004.

Pârâta prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii, având în vedere că pentru pensiile limită de vârstă stabilite în perioada 01.07.1977-31.03.2001 stagiul complet de cotizare ce se va utiliza la determinarea punctajelor anuale este de 30 de ani pentru bărbați, iar reclamantul a fost pensionat în această perioadă, respectiv în anul 1989.

Tribunalul Hunedoara prin sentința civilă nr. 1027/LM/2008 a respins acțiunea formulată de reclamant cu motivarea că reclamantul s-a pensionat sub imperiul Legii nr. 3/1977. In consecință, raportat la prevederile HG nr. 1550/2004 și Normele Tehnice de aplicare a HG nr. 1550/2004 pârâta prin luare în calcul a unui stagiu de cotizare de 30 ani a procedat corect, solicitarea reclamantului de a se utiliza în cazul său la calculul punctajului mediu anual a unui stagiu de cotizare de 20 ani și nu de 30 de ani neavând suport legal. De asemenea sporul de vechime a fost valorificat la calculul pensiei, iar de alte sporuri reclamantul nu a făcut dovada că a beneficiat.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul, considerând această sentință nelegală și netemeinică.

În motivarea recursului reclamantul arată că în mod greșit i s-a calculat punctajul, deoarece punctajul trebuia calculat prin împărțirea la stagiul de 20 de ani ca și cei care au ieșit la pensie în perioada 1990-2004.

Intimata CJP Had epus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca temeinică și legală.

CURTEA, analizând sentința atacată prin raportare la criticile aduse și în limitele prevăzute de art. 3041Cod procedură civilă, reține următoarele:

Potrivit art. 2 din nr.1550/2004, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare.

Pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.

În consecință, persoanele beneficiare de pensii stabilite în condițiile prevăzute de acest act normativ cu caracter special, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului de pensie prevăzută de aceste acte normative.

Potrivit Normelor tehnice emise de CNPAS în aplicarea nr. 1550/2004 cap. A 1.2, în situația pensiilor pentru limită de vârstă stabilite în perioada cuprinsă între 01.07.1977 - 31.03.2001, inclusiv, stagiul complet de cotizare ce se va utiliza la determinarea punctajului mediu anual este de 25 de ani pentru femei și de 30 ani pentru bărbați.

În speță, reclamantul recurent este beneficiarul unei pensii pentru muncă depusă și limită de vârstă în temeiul Legii nr. 3/1977, conform deciziei nr.92287/02.10.1989 emisă de pârâta intimată H, cu drepturi stabilite din data de 01.12.1989.

Astfel, cum dreptul reclamantului s-a născut în anul 1989, regimul juridic al acestuia este guvernat de dispozițiile Legii 3/1977, potrivit principiului de drept tempus regis actum care impune regula conform căreia o situație juridică determinată produce acele efecte care sunt prevăzute de legea în vigoare la data producerii ei.

Această regulă se regăsește în conținutul al.3 al. art. 2 din nr. 1550/2004 susmenționat, aplicabil cauzei de față și în raport cu care în mod corect reclamantului recurent i s-a calculat un stagiu complet de cotizare de 30 ani. Acest stagiu a determinat împărțirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctelor anuale la 30 pentru stabilirea punctajului mediu anual în contextul transpunerii pensiei în noul sistem de puncte introdus prin modificarea legislației în materie adusă prin Legea nr. 19/2000.

Așa fiind susținerile recurentului de determinare a punctajului mediu anual prin împărțire la 20 în loc de 30 cum s-a procedat în cauză sunt lipsite de suport legal.

În acest sens s-a pronunțat și ÎCCJ în cadrul recursului în interesul legii ce a făcut obiectul dosarului 16/2008 prin decizia nr. 40/22.09.2008, în sensul că stagiul de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în condiții speciale de muncă este cel determinat de art. 14 din Legea nr. 3/1977.

Față de cele ce preced, Curtea constată că soluția primei instanțe este legală și temeinică, urmând ca în baza art. 312 al.1 cod procedură civilă să dispună respingerea ca nefondat a recursului cu care a fost investită.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1027/LM/17.06.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 8.12.2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - -

Grefier,

- -

Red./7.01.2009

Tehnored.TM/ 2 ex

Jud.fond:

Președinte:Stoica Manuela
Judecători:Stoica Manuela, Mureșan Monica Maria, Doriani Ana

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1149/2008. Curtea de Apel Alba Iulia