Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 119/2010. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 119
Ședința publică de la 02 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 3: Daniela
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect asigurări sociale privind contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr. 832 din 07.07.2009 a Curții de APEL IAȘI, intimată fiind CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier jr. pentru intimată, lipsă contestatorul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la al doilea termen de judecată.
Instanța acordă cuvântul reprezentantei intimatei pe excepția tardivității contestației în anulare, excepție invocată de instanță la termenul anterior.
Consilier jr. lasă la aprecierea instanței soluționarea contestației.
Instanța rămâne în pronunțare pe excepție.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 855/45/09.12.2009, contestatorul a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 832/07.07.2009 a Curții de APEL IAȘI, invocând în drept dispozițiile art. 318 alin.1 Cod proc.civ.
În motivarea contestației, contestatorul a susținut, în esență, că, la emiterea deciziei de pensionare nr. 22885/06.04.2007, Casa Județeană de Pensii Ias usținut că pune în aplicare decizia nr. 333/15.05.2007 a Curții de APEL IAȘI, dar la data de 28.08.2007 emite o altă decizie de stabilire corectă a punctajului în funcție de sporul de echipă recunoscut printr-o adeverință înregistrată la CJP la17.04.2006, deci anterior celor 2 decizii.
Mai arată contestatorul că prin decizia din august 2007 punctajul i-a fost subevaluat, nerespectându-se normativele de calcul din perioada 1962-1967, iar plățile compensatorii din perioada aprilie-noiembrie 2002 nu au fost valorificate.
De asemenea, susține că nu i-a fost luată în calcul perioada studiilor universitare la trecerea la pensia pentru limită de vârstă și a fost ignorată OUG 100/2008.
Ca atare, se solicită admiterea contestației și obligarea Casei Județene de Pensii I la emiterea unei noi decizii de pensionare cu specificarea corectă a timpului ce se încadrează în grupa a II-a de muncă, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare la acea dată și cu înscrisurile/documentele ulterioare depuse la dosar.
Intimata Casa Județeană de Pensii Iaf ormulat întâmpinare, prin care invocă excepția inadmisibilității contestației în anulare, având în vedere faptul că, prin decizia civilă nr. 1097/10.11.2009, Curtea de APEL IAȘIa respins contestația în anulare formulată de împotriva deciziei civile nr. 832/07.07.2009, iar potrivit art. 321 Cod proc.civ. nu se poate face o nouă contestație pentru motive ce au existat la data celei dintâi.
În vederea soluționării cauzei, a fost atașat dosarul nr-, în care s-a pronunțat decizia contestată.
La primul termen de judecată, instanța de control judiciar a invocat din oficiu excepția tardivității formulării contestației în anulare.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale aplicabile, în raport și de prevederile art.137 Cod proc.civ. Curtea de Apel constată că excepția invocată din oficiu este fondată.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 319 alin.2 teza a II-a din Codul d e procedură civilă, împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile da la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.
În speță, prin decizia civilă nr. 832/07.07.2009 (irevocabilă), Curtea de APEL IAȘIa respins recursul declarat de împotriva sentinței civile nr. 609/08.04.2009 Tribunalului Iași. Ca atare, decizia civilă nr. 832/07.07.2009 a Curții de APEL IAȘI nu este o hotărâre care se aduce la îndeplinire pe cale de executare silită, astfel încât termenul de formulare a contestației în anulare este de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre.
Ori, având în vedere că împotriva deciziei civile nr. 832/07.07.2009 a Curții de APEL IAȘIs -a mai formulat o contestație în anulare de către contestatorul, contestație înregistrată la data de 18.08.2009 și soluționată prin decizia civilă nr. 1097/10.11.2009 (dosar nr-), se prezumă că la data de 18.08.2009 contestatorul avea cunoștință despre conținutul hotărârii contestate, cu atât mai mult cu cât nu a solicitat acordarea unui termen în acest sens și a motivat contestația prin cererea depusă la acea dată pe rolul instanței.
În consecință, reținând că termenul de 15 zile prevăzut de art. 319 alin.2 teza a II-a din Codul d e procedură civilă a început să curgă la data de 18.08.2009, iar prezenta contestație a fost formulată la data de 07.12.2009 (data expedierii prin poștă), Curtea de Apel va respinge ca fiind tardivă contestația în anulare a deciziei civile nr. 832 din 07.07.2009 a Curții de APEL IAȘI formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca fiind tardivă contestația în anulare a deciziei civile nr. 832 din 07.07.2009 a Curții de APEL IAȘI formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 02 Februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red./Tehnored.
08.02.2010 - 02 ex.
Curtea de APEL IAȘI - -, - ---, - -
Președinte:Carmen BancuJudecători:Carmen Bancu, Nelida Cristina Moruzi, Daniela