Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1205/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - contestație decizie de pensionare -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1205
Ședința publică din data de 15 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Ciută Eugenia
JUDECĂTOR 2: Maierean Ana
JUDECĂTOR 3: Timofte Cristina
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului formulat de reclamanta cu domiciliul în comuna Mari, sat, județul împotriva sentinței nr. 1406 din 25 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
La apelul nominal au răspuns reclamanta recurentă și reprezentantul pârâtei-intimate consilier juridic.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se comunică un exemplar de pe întâmpinarea formulată de pârâta intimată, recurentei, care precizează că nu dorește acordarea unui nou termen pentru a lua cunoștință despre aceasta.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori excepții de invocat, instanța constatând recursul în stare de judecată a acordat cuvântul la dezbateri.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, așa cum a fost formulat, în sensul recalculării pensiei cu includerea perioadei de la 1.01.1962 - 1.01.1974 cât a lucrat ca membru cooperator.
Reprezentantul pârâtei-intimate a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 17.03.2009, contestatoarea a solicitat în contradictoriu cu Casa județeană de pensii S anularea deciziilor nr. 157/2009 și 305/2006 emise de intimată.
În motivarea contestației, a arătat că în mod greșit i s-au imputat sumele respective, întrucât drepturile sale de pensie au fost corect stabilite, prin luarea în calcul a vechimii realizate.
În susținerea cererii contestatoarea a depus la dosar copii după decizia nr. 157 din 02.02.2009 ( 3), decizia nr. 304 din 16.02.2006 ( 4), adeverința nr. 682/1990 eliberată de Primăria, contract de muncă ( 6), decizia nr. - din 23.01.1998 ( 7), decizia nr. - din 09.01.1998 ( 8).
Prin întâmpinare, intimata Casa județeană de pensii Sas olicitat respingerea contestației împotriva deciziei nr. 304 din 16.02.2006 ca tardivă și, în subsidiar, respingerea contestației ca nefondată, prin cele două decizii imputându-i-se contestatoarei drepturile de pensie încasate necuvenit. Intimata a depus la dosar copii după deciziile nr. 157/02.02.2009 și 304 dini6.02.2006, buletin de calcul debit ( 23), decizia nr. - din 07.11.2007 ( 24), buletin de calcul din 07.11.2007 ( 25 -27), decizia nr. - din 21.10.2004 ( 28), buletin de calcul ( 29), decizia nr. - din 27.01.1998 ( 30), decizia nr. - din 09.01.1998 ( 31), imagine de plată ( 32 - 40).
Prin sentința civilă nr. 1406 din 25 iunie 2009, Tribunalul Suceavaa respins ca nefondată contestația.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, în ceea ce privește excepția invocată, intimata nu a făcut dovada comunicării deciziei nr. 304 din 16.02.2006 astfel încât nu se poate stabili că a fost depusă tardiv prezenta contestație, raportat la dispozițiile art. 87 din Legea 19/2000.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că contestatoarea este beneficiara pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă în sistemul public, conform deciziei nr. -/01.01.1988, și a unei pensii CAP, conform deciziei nr. -. Începând cu data de 01.01.2004, contestatoarea a beneficiat de majorarea cu 100% a pensiei CAP în conformitate cu prevederile OUG 67/2003. Potrivit art. 2 din acest act normativ de majorarea pensiei de agricultori cu 100% puteau beneficia însă doar personalele care nu beneficiau de alte categorii de pensii stabilite în sistemul asigurărilor sociale de stat. Cum contestatoarea beneficia și de pensie în sistemul public de asigurări sociale, conform deciziei nr. -/1998, aceasta a beneficiat fără drept de majorarea cu 100% a pensiei de agricultori, astfel încât în mod corect s-a emis decizia de debit nr. 304 din 16.02.2006. A mai reținut instanța că pensia de agricultor a fost conexată cu pensia de stat începând cu data de 01.12.2005 (decizia nr. -/2007 și buletin de calcul) fără a se dispune și sistarea pensiei CAP, astfel încât contestatoarea a încasat în perioada decembrie 2005 - octombrie 2007 atât pensiile conexate cât și pensia de agricultor (imagine plată 32 - 36 dosar, buletin de calcul 23 dosar). Cum art. 187 din Legea 19/2000 prevede că sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie se recuperează de la beneficiari indiferent de culpa acestora, în mod corect s-a imputat contestatoarei pensia de agricultori încasată în perioada decembrie 2005 - octombrie 2007 prin decizia nr. 157/2009.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea care a arătat că în mod greșit s-a procedat la emiterea deciziei de imputare, întrucât nu a beneficiat de nici o sumă cu titlu de pensie în mod necuvenit.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs invocate de către contestatoare, instanța constată recursul ca fiind neîntemeiat.
Astfel, deși contestatoarea recurentă a susținut că în mod corect a fost beneficiara a două pensii, întrucât a fost membru cooperator, conform dispozițiilor art. 1921din legea nr. 19/2000 și art. 6 din OUG nr. 4/2005, începând cu data de 1.12.2005 aceasta a beneficiat de o pensie recalculată, în cuantumul căreia au fost incluse și drepturile de pensie stabilite în baza dosarului de pensie pentru agricultori nr. -. Începând cu data de 1.12.2005, contestoarea a beneficiat de o pensie recalculată, conform deciziei nr. - din 7 noiembrie 2005 (fila 24 dosar fond), astfel că nu mai era îndreptățită să încaseze ambele pensii.
Deși eroarea nu se datorează contestatoarei, conform dispozițiilor art. 187 din Legea 19/2000 sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie se recuperează de la beneficiari indiferent de culpa acestora, astfel că, în mod corect, s-a imputat contestatoarei pensia de agricultori încasată în perioada decembrie 2005 - octombrie 2007 prin decizia nr. 157/2009.
Constatând că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt și a aplicat dispozițiile legale incidente, în baza art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, urmează a se respinge ca nefondat recursul contestatoarei.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta cu domiciliul în comuna Mari, sat, județul împotriva sentinței nr. 1406 din 25 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
2ex./22.12.2009
Președinte:Ciută EugeniaJudecători:Ciută Eugenia, Maierean Ana, Timofte Cristina