Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1242/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 1242

Ședința publică de la 19 Februarie 2010

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Corneliu Maria

JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă

JUDECĂTOR 3: Manuela Preda

Grefier:

Pe rol, judecarea recursurilor declarate de reclamantul și de pârâta Casa Județeană de Pensii D împotriva sentinței civile nr. 2313/05.06.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-reclamant și pentru recurenta-pârâtă - consilier juridic, cu delegație la dosar, lipsă fiind unitatea pârâtă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că acest termen a fost acordat pentru comunicare întâmpinare, iar prin serviciul registratură recurenta-pârâtă a depus concluzii scrise.

Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Recurentul-reclamant pune concluzii de admitere a propriului recurs așa cum a fost formulat și motivat și de respingere a recursului formulat de unitatea pârâtă potrivit întâmpinării.

Consilier juridic pentru recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului formulat de unitatea reprezentată și respingerea recursului reclamantului.

CURTEA:

Asuprea recursurilor de față:

Tribunalul Dolj, prin sentința nr. 2313 din 05 iunie 2009 a respins contestația privitoare la decizia -/07.11.2007, formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană De Pensii D, ca tardivă.

A admis în parte contestația privitoare la decizia nr. -/02.03.2009 și decizia nr. -/04.05.2009, fiind obligată intimata să valorifice contestatorului perioada 01.04.2001 - 01.05.2001, lucrată după pensionare conform adeverinței nr. 496/2007 emisă de SC Sud și perioada lucrată în regim prelungit de 10 ore conform adeverinței 4976/13.12.2006.

A respins petitul privitor la valorificarea adeverinței nr. 1920/24.11.2006.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Referitor la decizia nr. -/7.11.2007, instanța constatat că este tardiv formulată, întrucât potrivit art. 87 Lg. nr. 19/2000, decizia putea fi contestată în termen de 45 de zile.

Referitor la conținutul adeverinței nr. 1920/2006, instanța a constatat că a fost analizat prin sentința nr. 1040/2008 a Tribunalului Dolj, rămasă irevocabilă, motiv pentru care nu mai poate face obiectul cercetării judecătorești întrucât s-ar încălca principiul puterii de lucru judecat, prin urmare, petitul privitor la valorificarea adeverinței nr. 1920/2006 a fost respins.

Pentru perioada lucrată după pensionare 1.04.2001 - 1.05.2001, menționată în adeverința nr. 496/2007,instanța a obligat pârâta să valorifice această perioadă întrucât potrivit art. 169 Lg. nr. 19/2000, Casa de Pensii are obligația de a recalcula pensia prin adăugarea stagiilor de cotizare nevalorificate.

Cât privește nevalorificarea de către intimată a perioadei lucrată în regim prelungit de 10 ore, s-au avut în vedere următoarele argumente:

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 din OUG nr. 4/2005, recalcularea se face cu respectarea principiilor prevăzute de Legea nr. 19/2000, legea cadru în materia drepturilor de pensie și asigurări sociale în sistemul public, care prevede condițiile în care se stabilesc, se calculează și se plătesc drepturile de pensie ale persoanelor asigurate în acest sistem.

Actul normativ mai sus menționat statuează și principiile pe baza cărora se organizează și funcționează sistemul public de pensii, între acestea regăsindu-se principiul contributivității, reglementat de dispozițiile art.2 al.1 lit.e ce este definit ca fiind principiul,conform căruia fondurile deasigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite".

acestor venituri ar contraveni principiului contributivității, instituit art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000, conform căruia drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite. De aceea, veniturile invocate trebuie avute in vedere la recalcularea drepturilor de pensie.

Neluarea in considerare a acestui principiu, în condițiile în care s-a făcut dovada reținerii și plății CAS și pentru aceste sume, ar conduce la obținerea unei prestații de asigurări sociale ce nu ar fi proporționale cu prețul plătit pentru riscul asigurat, ceea ce ar fi inechitabil.

Atâta vreme cât în adeverința 4976/2006 emisă de REGIA AUTONOMĂ DE C se menționează expres că s-a plătit CAS-ul corespunzător, aplicând principiul contributivității enunțat mai sus, intimata trebuia să ia în calcul adeverința menționată.

În plus nu ar fi avut relevanță temeiul legal în baza căruia s-a plătit CAS-ul, dacă a existat sau nu un temei legal pentru plata acesteia, câtă vreme această contribuție la fondul de asigurări sociale s-a plătit efectiv, banii au intrat în fondul de asigurări sociale și au fost folosiți de acesta.

Potrivit art. 4 alin. 3 din OUG4 / 2005, angajatorul poartă întreaga răspundere pentru exactitatea datelor menționate în adeverință și câtă vreme intimata nu a contestat în instanță adeverința respectivă și nu s-a dispus anularea ei, intimata nu are nici o justificare pentru a nu ține seama de ea.

În consecință, instanța a obligat intimata să valorifice și perioada lucrată în regim prelungit de 10 ore, conform adeverinței 4976/13.12.2006.

Împotriva sentinței au declarat recurs reclamantul și pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Reclamantul critică sentința pentru greșita reținere autorității de lucru judecat referitor la adeverința nr. 1920/2006. In realitate contestația făcută în dosarul nr. 18832/2007 în care s- pronunțat sentința nr. 1040/2008, a fost pentru cele 3 adeverințe la OUG nr. 4/2005, însă din greșeală a trecut decizia nr. -/01.04.2007, care se referea la OUG nr. 19/2007, motiv pentru care instanța de fond și cea de recurs au respins contestația ca nefondată.

Consideră că perioada 1955-1963, care se regăsește în adeverința nr. 1920/2006, și care a fost lucrată la începutul activității de lucrător pe șantierele de foraje la extracția petrolului în condiții izolate și atmosferice grele și pentru care s-a reținut și virat CAS la bugetul de stat, conform principiului contributivității, neluarea în considerare a sporului pentru lucru peste programul normal de lucru ar fi inechitabil.

In motivele de recurs, Casa Județeană de Pensii D, arată că perioada lucrată după pensionare nu poate face obiectul recalculării în baza OUG nr. 4/2005, ci al adăugării de vechime în baza art. 169 din Legea nr. 19/2000, motiv pentru care unitatea va admite nouă decizie de pensionare după decizia nr. -/02.03.2009, deoarece drepturile trebuie acordate cu date diferite.

Precizează că unitatea nu a avut în vedere sporul pentru programul prelungit de lucru, acordat în temeiul nr. 1456/21.08.1952, deoarece în adresa nr. 1375/2006 cât și art. 2 din nr. 1456/1952 se precizeazădurata normală a zilei de muncă în activitatea de construcții sau munca pe șantier era stabilită de 10 ore/zi, păstrându-se retribuția de încadrare lunară corespunzătoare funcției de 8 ore/zi, plata salariului făcându-se pentru timpul efectiv lucru de 10 ore, iar orele efectuate în condițiile art. 1 vor fi considerate și plătite ca ore normale".

De asemenea, din anexa la OUG nr. 4/2005, pct. VI rezultă că "Nu pot fi luate în calcul, la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01 aprilie 2001 - formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie, ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale".

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind fondat și urmează să îl admită, pentru următoarele considerente:

Cererea de chemare în judecată vizează calculul pensiei raportat la 3 adeverințe menționate de contestator în cuprinsul cererii de chemare în judecată, respectiv: nr. 496/2007, 4976/2006 și 1920/2006.

În ce privește adeverința nr. 1920/2006 emisă de SC SA P, instanța de fond a considerat că puterea de lucru judecat al unei hotărâri

judecătorești se opune analizării acestei adeverințe în cadrul procesual de față. Astfel, instanța de fond a apreciat că în condițiile în care această adeverință a fost analizată în cadrul dosarului nr-, ea nu mai poate fi analizată în speța de față.

Ceea ce nu a observat instanța de fond a fost faptul că analiza efectuată prin sentința nr. 1040/2008 a Tribunalului Dolja vizat strict perioada anterioară anului 1962, aceasta deoarece contestația în acea cauză era formulată împotriva unei decizii emise de Casa Județeană de Pensii D în aplicarea dispozițiilor OUG nr. 19/2007.

În ceea ce privește celelalte elemente ale adeverinței, instanța trebuia sa analizeze fondul cauzei și să se pronunțe cu privire la pretențiile contestatorului.

Sub acest aspect, recursul contestatorului este fondat.

De aceea, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 312 alin. 5 din Codul d e procedură civilă, Curtea urmează să caseze sentința și să trimită cauza pentru rejudecare la aceeași instanță.

În rejudecare, instanța de fond va avea în vedere și celelalte critici formulate de recurenți, va examina regimul juridic al fiecărui element de calcul al pensiei menționat în adeverințele indicate de contestator.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursurile declarate de reclamantul și de pârâta Casa Județeană de Pensii D împotriva sentinței civile nr. 2313/05.06.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședință, publică, azi, 19 Februarie 2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- --

Grefier,

Red. Jud.

3 ex/

fond:

Președinte:Corneliu Maria
Judecători:Corneliu Maria, Mihaela Mitrancă, Manuela Preda

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1242/2010. Curtea de Apel Craiova