Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1284/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 1284

Ședința publică de la 22 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Lucian Bunea

JUDECĂTOR 2: Marin Covei

JUDECĂTOR 3: Florența Carmen

Grefier

*************

Pe rol, judecarea recursului declarat de intimata Casa Județeană de Pensii G, împotriva sentinței civile nr. 3564 din 28.10.2009, pronunțată de Tribunalul gorj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimat contestator, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul contestator lipsind: recurenta intimată Casa Județeană de Pensii

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Curtea pune în discuția părții prezente excepția tardivității declarării recursului de către recurenta intimată Casa județeană de Pensii

Nemaifiind cereri de formulat și constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii asupra excepției și a recursului.

Intimat contestator, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța cu privire la excepția tardivității și pe fond solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate de Tribunalul Olt ca fiind legală și temeinică.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Tribunalul gorj prin sentința civilă nr. 3564 din 28.10.2009 a admis acțiunea formulată de petentul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii

A obligat intimata să recalculeze pensia cuvenită petentului cu luarea în considerare a certificatului nr. C 3199 din 05.01.2009 eliberat de Arhivele Naționale, Direcția Județeană

A obligat intimata să plătească petentului diferențele de pensie rezultate începând cu data de 15.01.2009.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Petentul a fost preluat de P G ca pensionar pentru limită de vârstă din sistemul de pensii cu data de 01.07.1993, fiind emisă decizia nr. 84075 din 16.06.1993.

Prin decizia nr. 84075 in 31.08.2005 petentul a beneficiat de recalcularea pensiei conform OUG 4/2005, în urma evaluării pensiilor celor care s-a pensionat anterior datei de 01.04.2001.

Cu cererea înregistrată la nr. 1218 din 15.01.2009 petentul a solicitat recalcularea pensiei prin luarea în calcul a mențiunilor din certificatul nr. C 3199 din 05.01.2009.

În răspunsul formulat de intimată la cererea petentului se arată că elementele salariale din certificatul mai sus menționat nu pot fi avute în vedere la recalcularea pensiei întrucât acest înscris nu este eliberat cu respectarea prevederilor anexei la OUG 4/2005.

Este adevărat că potrivit dispozițiilor punctului VI din anexa la OUG 4/2005 adeverințele prin care se dovedesc sporurile de care a beneficiat pensionarul trebuie să cuprindă denumirea unității, perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și de încetare a raportului de muncă, funcția, meseria sau specialitate exercitată, denumirea sporurilor, procentul sau suma acordată, perioada în care a primit sporul și temeiul în baza căruia s-a acordat.

Se poate însă observa că legiuitorul nu a prevăzut nici o sancțiune în situația în care adeverințele nu sunt conforme cu prevederile anexei la OUG 4/2005, neputându-se reține culpa pensionarilor în cazul în care fostele unității angajatoare eliberează adeverințe incomplete raportat la dispozițiile ordonanței.

În consecință instanța a admis acțiunea și a obligat intimata să recalculez pensia cuvenită petentului cu luarea în considerare a certificatului nr. C 3199 din 05.01.2009. De altfel, la data de 25.08.2009 petentul ia fost eliberat un nou certificat cu același conținut ca al certificatului eliberat la 05.01.2009.

A fost obligată intimata la plata către petent a diferențelor de pensie rezultate începând cu data de 15.01.2009.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii G, criticând-o pentru nelegalitate.

In motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond a apreciat greșit necesitatea recalculării pensiei cu luarea în considerare a certificatului nr. C 3199 din 05.01.2009.

Recursul este tardiv.

Instanța, din oficiu, a pus în discuție tardivitatea recursului declarat de intimată.

Potrivit prevederilor art.80 din Legea 168/1999, în materia litigiilor de muncă, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunțată de instanța de fond.

Articolul 103 cod pr.civilă precizează că, neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, în afara de cazul când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

În speță, se constată că recurenta pârâtă a primit sentința la data de 11 noiembrie 2009, conform dovezii de comunicare, astfel încât, potrivit prevederilor legale menționate mai sus, termenul de recurs împotriva acestei sentințe a expirat la 23 noiembrie 2009.

Întrucât recursul a fost depus la data de 30 noiembrie 2009, iar recurenta nu a făcut dovada că depășirea termenului legal de recurs s-a datorat unei împrejurări mai presus de voința sa, instanța urmează să respingă ca tardiv recursul.

Cauza fiind soluționată pe cale de excepție, instanța nu va mai analiza motivele de casare care vizează fondul litigiului, întrucât, potrivit prevederilor art.137 cod pr.civilă soluționarea cauzei pe cale de excepție face de prisos cercetarea în fond a pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca tardiv recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii G, împotriva sentinței civile nr. 3564 din 28.10.2009, pronunțată de Tribunalul gorj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimat contestator, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 22 Februarie 2010

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

2ex/

Red.jud..04.2010

Jud.fond /

Președinte:Lucian Bunea
Judecători:Lucian Bunea, Marin Covei, Florența Carmen

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1284/2010. Curtea de Apel Craiova