Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 129/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 129/

Ședința publică de la 30 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE

Judecător

Judecător

Grefier

.-.-.-.-.-.-.-.-.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de contestatorul, domiciliat în comuna, jud. G, împotriva sentinței civile nr. 1032/08.09.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu intimata CASA JUDETEANA DE PENSII G, cu sediul în-, având ca obiect "contestație decizie de pensionare" împotriva deciziei numărul -/1990 emisă de instituția intimată.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurentul contestator, personal și pentru intimata CASA JUDETEANA DE PENSII G consilier juridic.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: recursul este la al doilea termen de judecată, legal motivat și este scutit de taxă judiciară de timbru; citată cu copia motivelor de recurs intimata a depus întâmpinare; recurentul a depus în scris precizări intitulate "expunere de motive", după care:

Curtea înmânează recurentului duplicatul întâmpinării depusă de intimată.

Recurentul contestator învederează instanței că a luat cunoștință de conținutul întâmpinării și nu solicită termen pentru studiere.

Curtea, dă cuvântul părților prezente față de tardivitatea formulării contestației deciziei de pensionare.

Recurentul contestator apreciază că termenul de contestație a deciziei de pensionare este de 3 ani, respectiv data de 01.07.2008 deoarece decizia contestată este emisă în luna iunie 2005. Apreciază că cererea sa este formulată cu respectarea termenului de 3 ani. Solicită admiterea recursului pentru motivele descrise în cererea de recurs și în expunerea de motive atașată pentru acest termen. Precizează că în anul 2005 fost sinistrat și conform calculului depus și probatoriilor administrate contestația sa este admisibilă.

Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea legalității și temeiniciei hotărârii pronunțată de instanța de fond arătând că recurentul contestator a contestat decizii emise în anul 2005, 2006, cu depășirea termenului legal.

CURTEA

Asupra recursului înregistrat la Curtea de Apel Galați Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1032/08.09.2008 a Tribunalului Galați, s-au respins ca tardiv formulate contestațiile formulate de contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 30.07.2008 contestatorul a contestat decizia nr. -/1990 în contradictoriu cu Casa Națională de Pensii și Asigurări Sociale G, solicitând totodată și recalcularea pensiei conform Legii nr. 19/2000 începând cu iulie 2005.

Motivele cererii le-au constituit următoarele:

- în carnetul de muncă nu este înregistrat salariul de încadrare lunar pentru perioada august 1959 -aprilie 1962 sens în care a depus la intimată acte din care rezultă salariul.

- prima recalculare a pensiei s-a făcut în iulie 2005 și nu s-a ținut cont de salariul contestatorului ci de salariul minim pe economia națională.

- în ianuarie 2006 primit o altă decizie și s-a ținut cont de salariul său de 900 lei doar pentru august -decembrie 1959 iar pentru ianuarie 1960 -30 aprilie 1962 salariul minim pe economia națională.

- în iulie 2007 s-a recalculat pensia și s-a luat în calcul tot salariul mediu brut pe economia, salariul inferior salariului contestatorului.

Pentru aceste aspecte contestatorul contesta deciziile -/2005; 2006; 2007 conf. art. 161 alin. 2 Legea nr. 19/2000.

Casa Județeană de Pensii Gas olicitat respingerea acțiunii formulate ca tardivă având în vedere dispoz. art. 87 din Legea nr. 19/2000, decizia putând fi contestată în termen de 45 de zile de la comunicare.

Analizând excepția invocată Tribunalul a reținut următoarele:

Contestatorul contestă deciziile emise de intimată în anul 2005, 2006, 2007. Ultima decizie contestată este din iulie 2007. Aceste decizii puteau fi contestate într-un termen de 45 de zile de la data comunicării lor.

Reclamantul a cunoscut existența acestor decizii făcând vorbire de aceste decizii în cererea de chemare în judecată. Reclamantul nu a făcut cunoscut că nu i-ar fi fost comunicate aceste decizii.

Prin urmare, contestatorul nu mai este în termenul legal pentru a putea contesta aceste decizii, iar excepția invocată de intimată este întemeiată, drept pentru care a fost admisă, cu consecința respingerii contestației ca tardiv formulate.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs contestatorul, considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

A arătat la instanța de fond că motive obiective și de forță majoră l-au determinat să depășească termenul legal pentru a formula contestație și anume: intimata și-a asumat obligația ca, după trei ani, să achite diferențele în minus la pensii rezultate din recalculare și să modifice deciziile respective; în luna iulie 2005 fost sinistrat datorită inundațiilor din județul G și nu a avut timpul disponibil să se adreseze instanței.

Nu a indicat nici un temei de drept al cererii de recurs.

Intimata Casa Județeană de Pensii Gaf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât sentința primei instanțe este legală și temeinică, contestația fiind tardiv formulată.

Analizând sentința civilă recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurent, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în baza disp. art. 304 indice 1.c Cod Penal, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În materia asigurărilor sociale se aplică o lege specială și anume Legea nr. 19/2000 care prevede termene speciale de contestare a unei decizii de pensionare respectiv 45 de zile de la comunicare (art. 86-88).

Excepția este de ordine publică, absolută și instanța a analizat corect, cu prioritate, excepția, având în vedere și disp. art. 137.Cod Penal civilă, fără a intra pe fondul cauzei.

Susținerea recurentului în sensul că intimata și-ar fi asumat obligația de a achita unele diferențe în termen de trei ani nu are nici un suport legal. Într-adevăr, în cuprinsul deciziilor de pensie contestate este mențiunea că, în situația în care, în termen de 3 ani de la data respectivă, vor fi prezentate acte doveditoare de natură a modifica elementele avute în vedere la determinarea punctajului mediu anual recalculat, noile drepturi se va acorda retroactiv însă această mențiune nu are nici o legătură cu termenul imperativ în care poate fi contestată o decizie de pensie și anume 45 de zile de la comunicare, așa cum este precizat și la finalul deciziilor. Obiectul cauzei este contestație împotriva celor trei decizii de pensie și nu recalculare pe baza unor noi elemente și în consecință, nu se aplică termenul de trei ani așa cum greșit susține recurentul.

Situația de forță majoră invocată nu este nici dovedită însă nu este nici de natură a-l exonera pe recurentul de obligația de a respecta termenul legal pentru formularea contestației, cu atât mai mult cu cât contestațiile se pot expedia și prin poștă. Afirmația recurentul rămâne astfel fără consecințe juridice iar faptul că nu a avut timp disponibil nu prezintă relevanță juridică.

Prin depășirea termenului, a intervenit sancțiunea decăderii din dreptul de a mai formula contestație iar apărarea drepturilor pretins încălcate de către stat prin puterea judecătorească nu poate interveni decât în condițiile în care persoana interesată respectă ea însăși obligația de se încadra în termenul legal.

Prima instanță a pronunțat în acest fel o hotărâre legală și temeinică, urmând ca, în baza disp. art. 312 alin. 1.pr.civilă, să se respingă recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de contestatorul, domiciliat în comuna, jud. G, împotriva sentinței civile nr. 1032/08.09.2008 pronunțată de Tribunalul Galați.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de la 30 Ianuarie 2009.

PREȘEDINTE: Virginia Filipescu

JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel

JUDECĂTOR 3: Mihaela Neagu

Grefier,



: - -

: 2 ex.//06 Martie 2009

Fond: /

Asistenți judiciari: /

Președinte:Virginia Filipescu
Judecători:Virginia Filipescu, Marioara Coinacel, Mihaela Neagu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 129/2009. Curtea de Apel Galati