Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 185/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.185/
Ședința publică de la 09 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Benone Fuică
JUDECĂTOR 2: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 3: Alina Savin
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de intimata CASA JUDEȚEANA DE PENSII V, cu sediul în F,- bis, jud. V, împotriva sentinței civile nr.550/02.09.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în contradictoriu cu intimatul - contestator, domiciliat în com. sat, jud.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: intimatul - contestator și pentru recurenta - intimată CASA JUDEȚEANA DE PENSII consilier juridic cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurenta - intimată a depus la dosar precizări și acte așa cum s-a dispus prin încheierea de la termenul anterior.
Se comunică intimatului - contestator copii de pe înscrisurile depuse de recurentă.
Intimatul - contestator depune copii de pe livretul militar însoțite de o cerere precizând perioada de stagiu militar pe care l-a efectua între anii 23.05.1951 - 21.02.1954. Nu solicită termen pentru a studia actele ce i s-au comunicat azi în instanță. Precizează că nu are cereri de formulat.
Reprezentantul recurentei precizează că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului și pe fond respingerea contestației ca netemeinică și nelegală avându-se în vedere precizările depuse la dosar la solicitarea instanței. Perioada stagiului militar a fost luată în calcul. Dispozițiile legale incidente în cauză au fost respectate.
Intimatul solicită să i se calculeze pensia conform legii. Solicită cheltuieli de judecată și depune la dosar bilet de călătorie.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea formulată la 9.06.2008 reclamantul a contestat măsura de respingere a cererii de revizuire și recalcularea pensiei stabilite în sensul includerii în stagiul de cotizare și a perioadei în care a executat stagiul militar, respectiv, respectiv perioada 23.05.1951 - 3.10.1953 la UM 04742.
În motivarea cererii a arătat reclamantul că a solicitat prin cererea nr.3474/31.01.2008 Casei Județene de Pensii V recalcularea pensiei în sensul includerii în stagiul de cotizare și a perioadei în care a executat stagiul militar, respectiv 23.05.1951 - 03.10.1953 la 04742 și nu doar perioada 3.10.1953 - 21.02.1954 la Detașamentul nr.300
Prin adresa nr.3474/17.03.2008 i s-a comunicat reclamantului că cererea de revizuire a pensiei este neîntemeiată.
Consideră neîntemeiată soluția pârâtei, Casa de Pensii, așa cum rezultă din adresa nr. CR - 4/17.01.2008 și adeverința nr.3751/14.01.2008 emise de către Ministerul Apărării - Centrul militar zonal "conform documentelor de evidență militară existente la Centrul Militar Zonal V, reiese că ați executat serviciul militar în perioada 23.05.1951 - 21.02.1954 după cum urmează 23.05.1951 - 3.10.1953 la UM 04742, 3.10.1953 - 21.02.1954 la detașamentul nr.300, 21.02.1954 lăsat la vatră". Aceleași consemnări le are reclamantul și în livretul militar.
În drept a invocat Legea nr. 309/2002 prin care s-au recunoscut și s-au acordat unele drepturi și dispozițiile art. 38 alin.1 lit. c Legea nr.19/2000.
Prin sentința civilă nr. 550/2.09.2008 Tribunalul Vranceaa admis acțiunea formulată de reclamant, a obligat pe pârâtă să ia în calcul ca stagiu de cotizare pentru calcularea pensiei cuvenite reclamantului perioada 23.05.1951 - 3.10.1953.
Recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii V - motive
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta apreciind că instanța de fond a pronunțat o soluție vădit nefondată în interpretarea art. 38 Legea nr.19/2000.
Stagiul de cotizare include atât perioada contributivă de 16 ani, 2 luni și 29 zile, cât și stagiul militar - perioadă necontributivă, armată de 19 ani, 2 luni și 15 zile. Așadar, perioada solicitată de reclamant a fost avută în vedere de pârâtă.
Considerentele deciziei pronunțată de
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și a celor de ordine publică Curtea reține următoarele:
Din fișa de pensie aflată la fila 8 - 9 din dosarul de recurs rezultă că a fost avută în vedere perioada 51 - 53, perioada în care reclamantul a efectuat stagiul militar, ca stagiu de cotizare la stabilirea pensiei. De asemenea, la fila 28 din dosarul de recurs rezultă că perioada cerută de reclamant a fost avută în vedere de pârâta Casa de Pensii, la stabilirea pensiei. Calculul avut în vedere a fost cel arătat la fila 49 conform Legii nr.19/2000, pentru perioada stagiului militar avându-se în vedere salariul minim pe țară.
Având în vedere că în mod corect s-a ținut cont de perioada efectuării stagiului militar pentru perioada 1951 - 1953, solicitarea reclamantului este nefondată. În mod greșit instanța de fond a apreciat că pârâta nu a luat în calcul această perioadă.
Față de această situație de fapt reținută pe baza probelor (acte) cerute în recurs de instanță, în baza rolului activ, Curtea apreciază că se impune conform art. 312 Cod procedură civilă, admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței pronunțate de Tribunalul Vrancea în sensul respingerii contestației împotriva cererii de revizuire formulată de reclamantul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de CASA JUDEȚEANA DE PENSII V, cu sediul în F,- bis, jud. V, împotriva sentinței civile nr.550/02.09.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
Modifică în tot sentința civilă nr.550/02.09.2008 a Tribunalului Vrancea și în rejudecare:
Respinge contestația formulată de contestatorul, domiciliat în com. sat, jud. V, ca nefondată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 09 Februarie 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
: /19.02.2009
:DC/2 ex/23.02.2009
Fond:/
Asistenți judiciari:/
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Mihaela Neagu, Alina Savin