Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1378/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR. 1378/R-CA
Ședința publică din 13 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Laura Ioniță judecător
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin
JUDECĂTOR 3: Paulina
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de contestatoarea GH., împotriva sentinței civile nr.425 din 14 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurenta-contestatoare Gh., lipsind intimata Casa Județeană de Pensii
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se comunică recurentei-contestatoare Gh. copia întâmpinării formulată de intimata Casa Județeană de Pensii V, care solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a avea posibilitatea să ia cunoștință de conținutul acesteia.
La cererea recurentei-contestatoare, curtea lasă cauza la a doua strigare.
După reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta-contestatoare Gh., lipsind intimata Casa Județeană de Pensii
Recurenta-contestatoare arată că nu mai are cereri de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Recurenta-contestatoare susține oral recursul așa cum este motivat în scris, solicitând admiterea lui și modificarea sentinței în sensul admiterii contestației.
Fiind întrebată, arată că adeverințele nr.135/21.04.2008, 130/2.04.2008 și 106/19.03.2008 despre care face vorbire în motivele de recurs au fost depuse la Casa Județeană de Pensii
Precizează că la data de 14 aprilie 2008 s-a pensionat, însă a mai lucrat până în luna august 2008 și i s-a făcut o recalculare a pensiei pentru aceste 4 luni.
Arată că a făcut prima cerere de pensionare la data de 14 aprilie 2008.
Nu este mulțumită de raportul de expertiză efectuat în cauză deoarece expertul nu a luat în calcul perioada 1970-1971, motiv pentru care nu a stabilit corect punctajul mediu anual.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată că rin p. contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 20.08.2008, contestatoarea Gh. a solicitat ca în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii V să se dispună anularea deciziei de pensionare nr. -/30.06.2008 și obligarea intimatei la recalcularea pensiei conform înscrisurilor depuse la dosar.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că la calcularea pensiei nu s-a ținut seama de adeverința nr. 118/04 aprilie 2008 eliberată de Școala cu clasele I-VIII, comuna, județul V, omițându-se sumele ce se referă la: vechimea neîntreruptă în muncă, 10%, compensațiile, salariul de merit, fidelitatea, stresul, sporul de zonă acordat la salariu, dirigenția din perioadele 01.02.1990 - 01.01.1991, 01.04.1991 - 01.09.1991, 01.09.1994 - 01.09.1995.
De asemenea, s-a arătat că nu s-a luat în considerare perioada 01.10.2007 - 01.11.2007, nefiind inclusă în "Datele privind activitatea în muncă", iar pentru perioada 01.04.2001 - 15.04.2008, sumele de bani nu corespund cu cele menționate în adeverința eliberată de Școala cu clasele I-VIII și în cartea de muncă.
În concluzie, contestatoarea a arătat că nu este mulțumită de modul în care i-a fost calculată pensia, solicitând recalcularea acesteia pa baza înscrisurilor de la dosar.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:
A arătat că la recalcularea pensiei pentru limită de vârstă s-au avut în vedere pentru punctajul mediu anual întregul stagiu de cotizare realizat și toate veniturile primite de contestatoare, așa cum au rezultat din înscrisurile depuse la dosarul de pensie.
S-a menționat că stagiul realizat de contestatoare este de 40 ani, 5 luni și 7 zile și nu s-a omis nicio perioadă.
Cu privire la veniturile luate în calcul pentru perioada lucrată, s-a arătat că au fost avute în vedere salariile tarifare, așa cum au rezultat din carnetul de muncă, precum și alte sporuri de natură salarială, astfel cum prevede art. 164 din Legea nr. 19/2000.
Totodată, s-a arătat că pentru sporurile de natură salarială s-au avut în vedere toate adeverințele depuse de către contestatoare la dosarul de pensionare, între care și adeverința nr. 118/2008. În acest sens, s-a învederat că în fișa privind activitatea în muncă s-a menționat în coloana nr. 2 venitul din carnetul de muncă, în coloana nr. 5 sporul de vechime iar în coloana nr. 9 alte sporuri, așa cum sunt trecute în adeverința nr. 118/2008.
Cu privire la perioada ulterioară datei de 01.04.2001, s-a arătat că veniturile luate în considerare la calculul punctajului mediu anual sunt cele declarate de angajator în declarațiile nominale lunare depuse la sediul casei județene de pensii, așa cum prevede art. 6 din Legea nr. 19/2000 și pe baza acestora s-a emis certificatul de stagiu de cotizare, conform prevederilor art. 39 din aceeași lege, care cuprinde veniturile lunare ale contestatoarei.
A mai susținut intimata că modul de calcul al numărului de puncte realizat și al punctajului mediu anual este cel prevăzut de art. 76-80 din Legea nr. 19/2000.
În drept, au fost invocate prevederile art. 6, 39, 76-80 și 164 din Legea nr. 19/2000, modificată și completată.
Prin sentința civilă nr. 425/14.04.2009. Tribunalul Vâlceaa respins contestația formulată, reținând următoarele:
Prin decizia nr. -/30.06.2008 privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă, contestatoarei i-a fost stabilit dreptul de pensie în cuantum de 1094 lei, avându-se în vedere stagiul total de cotizare realizat de 40 ani, 5 luni și 7 zile, punctajul mediu anual de 1,88055 și valoarea punctului de pensie de 581,30 lei.
Conform raportului de expertiză întocmit în cauză de expert, pe baza documentelor depuse la dosarul de pensionare, Casa Județeană de Pensii Vad eterminat în mod corect punctajul mediu anual, respectiv 1,88055 la data de 30.06.2008 și 1,90672 la data de 31.10.2008, prin luarea în considerare a declarației rectificative.
Expertul a menționat că în raport de înscrisurile depuse la dosarul cauzei și cele existente la dosarul de pensionare, prin decizia nr. -/31.10.2008 s-au valorificat integral stagiul de cotizare realizat, toate veniturile și sporurile cu caracter permanent de care a beneficiat contestatoarea Gh..
Așa cum rezultă din raportul de expertiză, nivelul pensiei la momentul contestației a fost stabilit în mod corect la suma de 1094 lei, avându-se în vedere că punctajul mediu anual este de 1,88055 și valoarea punctului de pensie de 581,30 lei.
Expertul a menționat că la data de 31.10.2008 cuantumul pensiei este de 1330 lei, avându-se în vedere punctajul mediu anual de 1,90672 și valoarea punctului de pensie de 697,50 lei.
S-a reținut că prin decizia nr. -/31.10.2008, față de valoarea punctului de pensie intrat în vigoare la 01.10.2008, de 697,50 lei, s-a stabilit în mod eronat un nivel al pensiei de 1109 lei, corespunzător valorii punctului de pensie de 581,30 lei valabil până la data de 01.10.2008, cuantumul pensiei fiind de 1330 lei, rezultând astfel o diferență în minus de 221 lei.
Prin obiecțiunile depuse la dosar la data de 18.03.2009, intimata a precizat că pensia în sumă de 1109 lei corespunde datei de 01.09.2008, fapt ce se poate observa la pct. B din decizia nr. -/31.10.2008, iar începând cu data de 01.10.2008, valoarea punctului de pensie a crescut la 697,50 lei, iar pensia este de 1330 lei.
Intimata a menționat că întrucât programul informatic al nu a prevăzut și actualizările valorii punctului de pensie, cuantumul pensiei aferent datei de 01.10.2008 este trecut sub formă olografă. În acest sens a depus la dosar copia deciziei cu mențiunea respectivă.
Față de concluziile raportului de expertiză, coroborate cu înscrisurile depuse la dosar și având în vedere prevederile Legii nr. 19/2000, tribunalul a reținut că prin decizia contestată pensia contestatoarei a fost corect calculată.
Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, contestatoarea Gh., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie astfel:
- Instanța de fond a pronunțat soluția fără a lua în considerare actele doveditoare depuse la dosar referitoare la erorile comise în calcularea pensiei.
Ignorând aceste înscrisuri instanța de fond nu a observat și faptul că la stabilirea drepturilor de pensie nu au fost valorificate anumite perioade.
Astfel, arată recurenta, a prezentat adeverința nr. 135/21.04.2008 eliberată de Școala cu clasele I-VIII din care rezultă că a achitat în perioada 1 septembrie 1970 - 31 august 2008, adeverința nr. 106/19.03.2008 eliberată de Universitatea de Stat din Pitești, Facultatea de - Informatică din care rezultă absolvirea cursurilor de zi pe perioada iulie 1967 - 1970 la Institutul Pedagogic, specializarea, precum și adeverința nr. 130/02.04.2008 eliberată de Școala cu clasele I-VIII din care reiese că a funcționat ca profesor titular la Școala cu clasele I-VIII în perioada 01.09.1970 - 31.08.1971 reținându-se și virându-se pentru salariul tarifar menționat -ul.
- În fine, se critică sentința prin aceea că nu s-a ținut seama de adeverința nr. 118/04.04.2008 eliberată de Școala și au fost omise următoarele venituri: sumele cuvenite pentru vechimea neîntreruptă în muncă, pentru dirigenție în perioadele 01.02.1990 - 01.01.1991; 01.04.1991 - 01.09.1991; 01.09.1994 - 01.09.1995, sporul de vechime de 10% în perioada 01.07.1984 - 01.10.1997, sporul de zonă pentru perioada 01.04.1995 - 01.07.1995, compensații, stres, fidelitate.
octombrie 2007 este omisă în evidența activității în muncă.
Pentru perioada 01.01.2008 - 01.02.2008 suma cuvenită este de 2832 lei, nu 2628 lei cum s-a menționat.
Sunt neconcordanțe între carnetul de muncă și datele privitoare la activitatea în muncă în perioadele: 01.04.2001 - 01.10.2001; 01.01.2002 - 01.09.2002 și 01.01.2003 - 01.03.2005.
În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate, curtea constată că recursul nu este fondat.
Adeverințele nr. 135/21.04.2008 eliberată de Școala cu clasele I-VIII, nr. 106/19.03.2008 eliberată de Universitatea de Stat din Pitești și nr. 130/02.04.2008 eliberată de Școala cu clasele I-VIII nu au făcut obiectul judecății în primă instanță.
În motivarea contestației formulate împotriva deciziei de pensie nr. -/30.06.2008 se arată că la stabilirea drepturilor de pensie nu s-a ținut seama de veniturile sau perioadele de muncă menționate în adeverința nr. 118/4.04.2008 eliberată de Școala cu clasele I-VIII.
Altfel spus, criticile de nelegalitate ale deciziei de pensie s-au limitat la mențiunile din această adeverință, ceea ce înseamnă că examinarea modului de stabilire a drepturilor de pensie nu se putea face decât prin raportare la nemulțumirile contestatoarei.
Cele trei adeverințe menționate în prima critică din recurs nu au fost depuse la dosar pe parcursul judecății, nici nu au făcut obiectul vreunei completări a contestației.
Prin urmare o eventuală examinare a valorificării acestor adeverințe direct în calea de atac și în lipsa lămuririlor cu privire la faptul dacă au fost depuse la dosarul de pensie anterior emiterii deciziei contestate ar răpi părților un grad de jurisdicție, depășind obiectul judecății, ceea ce este inadmisibil potrivit art. 294 alin. (1) și art. 316 Cod procedură civilă.
Prin expertiză contabilă judiciară a fost examinată modalitatea de calcul a drepturilor de pensie în baza înscrisurilor aflate la dosarul de fond, în dosarul de pensie, respectiv în baza adeverinței nr. 118/04.04.2008 eliberată de Școala cu clasele I-VIII, a adeverinței nr. 397/29.04.2008 care o modifică pe cea cu nr. 118 și a cărții de muncă.
A fost refăcut pe baza actelor doveditoare calculul stagiului de cotizare realizat de contestatoare, al numărului de puncte realizate și s-a constatat o diferență la 31.10.2008 față de momentul 30.06.2008 de 0,68906 puncte rezultând din valorificarea ulterioară a lunii de activitate octombrie 2007 și din corectarea sumelor menționate în acte.
S-a mai constatat o diferență de 221 lei explicată prin aplicarea valorii punctului de pensie în vigoare după data de 01.10.2008.
S-a concluzionat însă că față de actele doveditoare aflate la dosar, prin decizia nr. -/31.10.2008 s-au valorificat întreg stagiul de cotizare realizat de contestatoare și veniturile incluzând sporurile cu caracter permanent obținute de aceasta.
Calculul refăcut de expert a fost anexat raportului de expertiză, acesta cuprinde perioadele de activitate și veniturile încasate pe fiecare lună calendaristică, numărul de puncte anual.
Față de cele arătate mai sus rezultă că apreciind drept corect calculul efectuat de casa de pensii, în limitele învestirii față de motivele și înscrisurile depuse la dosarul de fond, instanța a pronunțat o soluție legală și temeinică.
Întrucât nu se regăsesc în cauză motivele de casare reglementate de art. 304 pct. 9 și art.3041Cod procedură civilă, în baza art. 312 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-contestatoare GH., domiciliată în comuna, județul V, împotriva sentinței civile nr.425 din 14 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimată fiind CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII V, cu sediul în Râmnicu V,--159, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./22.10.2009
Jud. fond:
Președinte:Laura IonițăJudecători:Laura Ioniță, Nicoleta Simona Păștin, Paulina