Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1426/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(8377/2008)

O MNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 1426/

Ședința publică din 06.03.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta

JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana

JUDECĂTOR -- -

GREFIER -

*****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.5684 din data de 16.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.15630/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata .

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Se învederează faptul că la dosar intimata a depus prin serviciul registratură la data de 26.02.2009 întâmpinare în 2 exemplare.

Curtea constatând cauza în stare de judecată o reține spre soluționare având în vedere că recurenta a solicitat judecarea pricinii în lipsă.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.5684 din data de 16.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.15630/3/AS/2008, a fost admisă acțiunea formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B, a fost anulată decizia nr.-/13.03.2008 emisă de Casa de Pensii Sector 2 B și a fost obligată intimata să emită o nouă decizie de pensionare în care la determinarea drepturilor de pensie să valorifice și veniturile suplimentare evidențiate în adeverința nr.2508/17.07.2007, emisă de B, adeverința nr.375/01.08.2007, emisă de INTEC SA și din adeverința nr.373/31.07.2007, emisă de INTEC SA, începând cu data de 1.02.2008.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin decizia nr.-/13.03.2008 emisă de Casa Locală de Pensii sector 2 B contestatoarei i-a fost stabilită pensia pentru limită de vârstă și muncă depusă în baza Legii nr.19/2000, începând cu 1.02.2008 reținându-se un punctaj mediu anual de 2,- puncte.

Intimata deși legal citată cu mențiunea de a depune actele care au stat la baza deciziei de pensie nu s-a conformat dispozițiilor instanței și nici nu a formulat în apărare întâmpinare.

Tribunalul a reținut că intimata nu a ținut cont la calcularea pensiei de veniturile suplimentare realizate de către aceasta în perioada 01.07.1974-01.08.1981 și în perioada 07.04.1986-01.01.1994 menționate în adeverința nr.2508/17.07.2007 eliberată de SC B, adeverințele nr.375/01.08.2007 și nr.373/31.07.2007 eliberate de Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Calde, care au fost depuse odată cu dosarul de pensionare și care atestă că pentru aceste venituri suplimentare s-au reținut și virat în totalitate CAS, încălcând astfel principiul contributivității prevăzut de art.2 lit.e și art.155 din Legea nr.19/2000.

Potrivit art.78 alin.1 din Legea nr.19/2000 punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice.

n ceea ce privește sporul de vechime pentru perioada 1986-1994 și contribuția la pensia suplimentară cu un procent de 2% în perioada 07.04.1986-01.07.1986 și cu un procent de 3% în perioada 01.07.1986-01.06.1994, instanța a reținut că acestea sunt valorificate așa cum rezultă din datele referitoare la activitatea în muncă.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, intimata Casa de Pensii a Municipiului

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041pr.civ. recurenta a făcut referire la dispozițiile pct.VI din anexa OUG nr.4/2005, arătând că formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale, nu fac parte din sporurile cu caracter permanent și nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01.04.2001, nefiind înscrise în carnetul de muncă.

Recurenta a invocat și decizia nr.736/24.10.2006 a Curții Constituționale.

Prin întâmpinare intimata, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată următoarele:

Adeverințele nr.2508/17.07.2007, emisă de B, nr.375/01.08.2007, emisă de INTEC SA și nr.373/31.07.2007, emisă de INTEC SA, atestă veniturile suplimentare realizate de intimata-reclamantă, cuprinzând și salariile obținute ca urmare a muncii în acord global, sume pentru care, potrivit legislației în vigoare la momentul respectiv, s-au reținut cotele de CAS .

În mod corect s-a dat eficiență de către prima instanță principiului contributivității, reglementat de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, potrivit cu care se impune ca toate veniturile obținute de contestatoare, pentru care s-a calculat și achitat contribuția de asigurări sociale, să fie avute în vedere la calcularea drepturilor de pensie.

Principiul sus menționat trebuie aplicat cu prioritate, iar dispozițiile OUG nr.4/2005, care prevăd că sumele reprezentând acord nu se iau în calculul drepturilor de pensie, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, trebuie interpretate prin prisma dispozițiilor Legii nr.19/2000.

Acest act normativ cu forță juridică superioară, care reglementează principiile pe baza cărora funcționează sistemul public de asigurări sociale se aplică cu preeminență, împrejurarea că prin decizia nr.736/24.10.2006, a Curții Constituționale, a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor mențiunii de la pct.VI din anexa la OUG nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, nefiind de natură să conducă la pronunțarea unei alte soluții.

În raport de cele mai sus reținute, Curtea apreciază că este inadmisibilă situația în care la determinarea cuantumului pensiei nu s-ar lua în considerare sume care au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale.

Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.5684 din data de 16.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.15630/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 06.03.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

I

GREFIER

Red.

Dact. /2ex

11.03.2009

Jud. fond:;

Președinte:Scrob Bianca Antoaneta
Judecători:Scrob Bianca Antoaneta, Comșa Carmen Georgiana

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1426/2009. Curtea de Apel Bucuresti