Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1434/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale

Dosar nr-

DECIZIE Nr. 1434/

Ședința publică de la 19 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Camelia Juravschi

JUDECĂTOR 2: Anca Pîrvulescu

JUDECĂTOR 3: Cristina Ștefăniță

Grefier - -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 463/2006, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 5 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.

În vederea deliberării, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru 11 2009, 18 2009 și apoi pentru astăzi 19 2009.

CURTEA

Constată că prin sentința civilă nr.463/M/2006 a Tribunalului Brașova fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtele SC SRL B și CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

A fost obligată pârâta Casa Județeană de Pensii să efectueze în carnetul de muncă al reclamantei cuvenitele rectificări cu privire la drepturile salariale de care a beneficiat reclamanta în perioada 1993-1995.

A fost obligată pârâta Casa Județeană de Pensii să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantei pe baza datelor rezultate în urma rectificării carnetului de muncă în sensul celor mai sus dispuse și u fost respinse celelalte pretenții.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanta beneficiază de pensie pentru munca depusă și limita de vârstă începând cu data de 30.03.2001 conform deciziei nr.-/4.06.2001 emisă în temeiul Legii nr.3/1977 și a Ordonanței nr. 102/1999.

Potrivit Legii nr.276/2004, la cererea reclamantei, începând cu data de 1.11.2004, drepturile de pensie ale reclamantei au fost recalculat6e prin adăugarea stagiului asimilat (studiile universitare efectuate în perioada 1971-1975).

Decizia emisă la data de 1.11.2004 suferit ulterior modificări efectuate la cererea reclamantei, punctajul determinat în funcție de stagiul complet de cotizare de 20 de ani (HG 1550/2004) fiind de 2,17054. Nici una dintre aceste recalculări nu a avut însă în vedere drepturile cu caracter salarial rezultate din adeverința emisă de angajator referitoare la perioada 1993-1195.

Este total neîntemeiată apărarea pârâtei Casa Județeană de Pensii B potrivit căreia acest înscris nu a putut fi avut în vedere întrucât menționează că servește dosarului de pensie întocmit în baza Legii nr.3/1977.

Tot astfel este și apărarea pârâtei potrivit căreia în lipsa unor alte înscrisuri doveditoare, la calculul punctajului au fost avute în vedere datele cuprinse în carnetul de muncă.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că pârâta au în păstrare carnetul de muncă al reclamantei, iar la cererea acesteia din urmă avea obligația a efectua cuvenitele modificări referitoare la drepturile salariale de care a beneficiat reclamanta, în baza înscrisurilor doveditoare depuse de aceasta.

A rezultat din lucrările dosarului de asemenea că reclamanta a depus la sediul pârâtei încă în cursul anului 2005 adeverințe din care rezultă date cu caracter salarial ce puteau potrivit OUG nr.4/2005 fi avute în vedere la recalcularea drepturilor de pensie ale acesteia.

Pentru considerentele expuse instanța urmează admite în parte cererea formulată de reclamantă și va obliga pârâta proceda la completarea carnetului de muncă corespunzător datelor rezultate din adeverințele emise de angajator pentru perioada 1993-1995 și a proceda la recalcularea drepturilor de pensie ale acesteia stabilind drepturile de pensie cuvenite începând cu data depunerii ultimei cereri de către reclamantă, ulterior lunii septembrie a anului 2005.

Reclamanta nu a dovedit în cauză faptul că s-a adresat cu o astfel de cerere de recalculare pârâtei CJP B în anul 2002; de altfel adeverințele nr.14 și 15 emise de SC B poartă data de 14.09.2005.

Prin încheierea din 11.10.2006 s-a admis cererea Casei Județene de Pensii B și s-a dispus lămurirea dispozitivului sentinței civile nr.463/2006, în sensul că drepturile de pensie ale reclamantei se vor recalcula începând cu data de 1.10.2005, conform art.169 alin.3 din Legea nr.19/2000.

Reclamanta (actualmente ) a formulat recurs împotriva sentinței civile nr.463/M/2006 a Tribunalului Brașov, dar și împotriva încheierii din 10.11.2006.

Împotriva menționatei sentințe a declarat recurs și intimata casa Județeană de Pensii

Prin motivele de recurs ce vizează încheierea din 10.11.2006, soluția de precizare a datei de acordare a drepturilor la pensie este criticată pe considerentul că decizia de pensie a contestatoarei este emisă în condițiile Legii nr.!9/2000, iar recalcularea se face conform HG nr.733/14.07.2005 și HG nr.1456/24.11.2005, ultima etapă de plată a drepturilor de pensie recalculate este luna decembrie 2005, care este și data de referință pentru persoanele pensionate în perioada 1.01.1997 - 31.03.2001.

Prin motivele recursului declarat împotriva sentinței primei instanței, aceasta este criticată sub aspectul neîncuviințării acțiunii cu începere din anul 2002, reținându-se greșit că nu ar fi fost comunicate intimatei documentele justificative de la acea dată, căci acest fapt rezultă din cuprinsul sentinței civile nr.2430/C/2002 a Tribunalului Brașov.

Prin motivele de recurs formulate de Casa Județeană de Pensii B, hotărârea este criticată pe considerentul că recalcularea drepturilor la pensie s-a dispus în temeiul unei legi abrogate (Legea nr.3/1977), iar în ceea ce privește obligarea acestei instituții la rectificarea cărții de muncă, soluția este lipsită total de temei legal.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că recursul Casei Județene de Pensii B este fondat în parte, iar recursurile contestatoarei nu sunt fondate pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea dedusă judecății, contestatoarea a solicitat obligarea pârâtelor SRL și Casa Județeană de Pensii B la efectuarea cuvenitelor rectificări în carnetul său de muncă în ce privește înregistrarea corectă a indexărilor și majorărilor de salariu pentru perioada 1993 - 1995, conform adeverinței atașate (nr.15/2005) și obligarea Casei Județene de Pensii B la recalcularea și acordarea pensiei începând cu anul 2002.

Admiterea primului capăt de cerere prin hotărârea recurată, este nelegală deoarece carnetul de muncă al contestatoarei este închis în vederea pensionării, iar depunerea adeverinței nr.15/2005 eliberată de "" SRL B, care atestă o altă situație decât cea înscrisă în carnetul de muncă, este suficientă pentru ca recurenta să beneficieze de recalcularea pensiei. Prin urmare, rectificarea cărții de muncă este nu numai lipsită de temei legal dar și inutilă, întrucât, potrivit art.164 alin.3 din Legea nr.19/2000, la determinarea cuantumului pensiei se au în vedere salariile și sporurile permanente care sunt înregistrate în carnetele de muncă ori sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unitățile angajatoare care poartă răspunderea veridicității celor menționate în cuprinsul acestor acte.

Celelalte critici din cuprinsul recursului Casei Județene de Pensii B sunt nefondate, întrucât pentru valorificarea drepturilor înscrise în adeverințele menționate, nu este necesară rectificarea carnetului de muncă al contestatoarei conform procedurilor prevăzute de Decr.92/1976, căci după cum s-a arătat, potrivit legislației actuale în vigoare la data valorificării dreptului la pensie, cuprinsul cărților de muncă se completează cu adeverințele emise de angajatori.

Nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia instanța de fond a dispus obligarea Casei Județene de Pensii B la recalcularea pensiei în baza unei legi abrogate, respectiv a Legii nr.3/1977, întrucât valorificarea mențiunilor din adeverința depusă de reclamantă se va face în conformitate cu principiile Legii nr.19/2000, sentința atacată fiind clară sub acest aspect.

De altfel, solicitarea reclamantei de a se dispune recalcularea pensiei conform Legii nr.3/1977 a fost respinsă de către prima instanță, acest aspect fiind criticat și prin recursul contestatoarei.

Analizând temeinicia acestei critici, Curtea reține că în prezent nu se poate dispune recalcularea unei pensii în temeiul unei legi abrogate, întrucât pensia reclamantei a fost recalculată în temeiul noii legi, respectiv a Legii nr.19/2000, anterior introducerii acțiunii dedusă judecății, respectiv prin decizia nr.-/14.07.2003.

În ce privește motivul de recurs referitor la nerespectarea principiului autorității de lucru judecat față de sentința civilă nr.246/S/2005 a Tribunalului Brașov, Curtea reține că prin respectiva hotărâre a fost respinsă o contestație a aceleiași contestatoare prin care se solicita valorificarea mai multor drepturi la stabilirea pensiei printre care nu se regăsesc și cele cuprinse în adeverința nr.15/2005 eliberată de ""SRL

Prin această adeverință se atestă că recurenta contestatoarea fost angajată în perioada 1.08.1993 - 1.07.1995, la societatea emitentă în funcția de director economic, iar în carnetul de muncă s-au făcut înregistrări greșite, menționându-se că a beneficiat de indexări în loc de majorări de salarii, conform detaliilor cuprinse în adeverință. Aceste aspecte nu au fost analizate prin sentința nr.246/S/2005 a Tribunalului Brașov și, de asemenea, nu au fost analizate nici prin sentința nr.1122/M/2008 a aceleiași instanțe. Curtea menționează acest aspect întrucât judecarea prezentelor recursuri a fost suspendată până la soluționarea irevocabilă a respectivei cauze.

Prin decizia civilă nr.928/M/2008 a Curții de Apel Brașova fost respins recursul contestatoarei împotriva sentinței civile nr.1122/M/2008 a Tribunalului Brașov care a fost menținută.

Analizând această din urmă hotărâre, Curtea reține că prin aceasta au fost soluționate un număr de șase contestații conexate, prin care aceeași contestatoare a solicitat recalcularea pensiei în funcție de mai multe aspecte. Din considerentele acestei sentințe rezultă că adeverința nr.15/2005 despre care s-a făcut vorbire într-una din contestațiile conexate "nu a fost depusă de nici una dintre părți, nefiind regăsită nici în actele dosarului de pensionare depus în copie de către intimată" (pag.7 din sentință alin. ultim).

Rezultă că prin această hotărâre nu s-a dispus cu privire la drepturile prevăzute în adeverința nr.15/2005 și nu a făcut obiectul unei alte judecăți la cererea contestatoarei.

Întrucât prin această adeverință se atestă existența unor drepturi salariale diferite față de cele înscrise în carnetul de muncă al contestatoarei și neavute în vedere la calculul pensiei, în baza art.164 alin.3 din Legea nr.19/2000, Casa Județeană de Pensii B va fi obligată la recalcularea acestor drepturi.

Cu privire la data de la care se dispune recalcularea pensiei, Curtea reține că data de 1.10.2005 stabilită de prima instanță prin încheierea de lămurire a înțelesului sentinței atacate este corectă, contestatoarea neputând dovedi depunerea adeverinței nr.15/14.09.2005 anterior emiterii ei de către angajator.

Față de aceste considerente, în baza art.312 Cod proc. civ. recursurile părților vor fi soluționate conform dispozitivului.

Pentru aceste motive,

In numele legii,

DECIDE

Respinge recursurile formulate de contestatoarea (actualmente ), împotriva sentinței civile nr. 463/M/2006 a Tribunalului Brașov și a încheierii din 10 2006.

Admite în parte recursul Casei Județene de Pensii B împotriva sentinței civile nr. 463/M/2006 a Tribunalului Brașov, pe care o modifică în parte în sensul că:

Obligă pârâta Casa Județeană de Pensii B să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantei prin luarea în considerare a datelor cuprinse în adeverința nr. 15/14.09.2005 eliberată de SC SRL începând cu data de 01.X 2005.

Respinge petitul privind obligarea Casei Județene de Pensii B la rectificarea carnetului de muncă al reclamantei.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi 19 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - -

Grefier,

- -

Red. AP - 23.11.09

Dact. GG - 14.12.09

5 ex.

Președinte:Camelia Juravschi
Judecători:Camelia Juravschi, Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1434/2009. Curtea de Apel Brasov