Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1467/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1467
Ședința publică din 17 iunie 2008
PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 2: Mihail Decean
JUDECĂTOR: Dr.- -
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarat de către reclamanta-recurentă împotriva sentinței civile nr. 1529/17.03.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta-intimată Casa Județeană de Pensii T, având ca obiect contestarea deciziei de pensionare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanta-recurentă, avocat, iar pentru pârâta-intimată, consilier juridic.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, reprezentanta pârâtei-intimate depune la dosarul cauzei delegație nr. 11825 din 16.06.2008, iar reprezentanta reclamantei-recurente depune împuternicire avocațială nr. 88/2008.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, se constată încheiată cercetarea judecătorească și se acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantei-recurente solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate și admiterea contestației așa cum a fost formulată, pentru motivele expuse pe larg în cererea de recurs.
Reprezentanta pârâtei-intimate solicită respingerea recursului ca neîntemeiat.
CU RTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1529/17.03.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de reclamanta împotriva deciziei de pensionare nr. -/10.12.2007, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii T, prin care reclamanta a solicitat anularea acestei decizii de pensionare și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii prin care să stabilească și să achite pensia de serviciu, cuvenită reclamantei, începând cu data de 15.01.2007.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, prin decizia nr. -/31.10.1995, reclamanta a fost pensionată pentru muncă depusă și limită de vârstă în condițiile Legii nr. 3/1977, iar ca urmare a demersurilor reclamantei, ulterioare intrării în vigoare a Legii nr. 567/2004, a fost emisă decizia nr. -/10.12.2007, prin care s-a acordat reclamantei pensie de serviciu în cuantum de 1790 lei, cu începere de la data de 8.10.2007, reținându-se că are o vechime în specialitate de 35 de ani și 3 luni, atestată de adeverința nr. 717/E/2007, eliberată de Tribunalul Timiș.
Având în vedere că, potrivit cărții de muncă, reclamanta a fost angajată ca secretar dactilograf la Tribunalul Regional T doar în intervalul 1960-1968, iar după această perioadă a funcționat în cadrul notariatului de Stat al Județului T până la data pensionării, prima instanță a apreciat că dreptul reclamantei la pensie de serviciu s-a născut la momentul intrării în vigoare a OUG nr. 100/2007, care a modificat Legea nr. 567/2004, astfel încât ea nu poate beneficia de pensie de serviciu de la data depunerii cererii de acordare a acestei pensii, conform art. 16 lit.b din Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 567/2004, deoarece cererea a fost depusă anterior intrării în vigoare a OUG nr.100/2007.
Totodată, tribunalul a înlăturat argumentele invocate de reclamantă în susținerea cererii subsidiare de acordare a pensiei de serviciu cu începere de la data intrării în vigoare a Legii nr. 17/2006 de modificare și completare a Legii nr. 567/2004, respectiv de la data de 4.02.2007, întrucât până la intrarea în vigoare a OUG nr. 107/2007 nu era suficientă îndeplinirea condiției referitoare la vechimea în specialitate pentru acordarea pensiei de serviciu prevăzută de art. 68 alin.1 din Legea nr. 567/2004.
Reclamanta a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 1529/17.03.2008 a Tribunalului Timiș, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea cererii de recurs se arată că hotărârea contestată este nelegală, deoarece a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Recurenta susține că, prin pct. 51 din Legea nr. 17/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 567/2004, lege intrată în vigoare la data de 04.02.2007, a fost modificat art. 93 din Legea nr. 567/2004 în sensul includerii în categoria de personal auxiliar, avută în vedere de art. 3 din Legea nr. 567/2004, și a persoanelor care au desfășurat activități similare cu cele prevăzute în art. 3 din Legea nr. 567/2004.
Interpretarea completării dispozițiilor art. 93 din Legea nr. 567/2004 în sensul că funcția de secretar dactilograf la fostul Notariat de Stat constituie vechime în specialitate doar de la data de 8.10.2007, când a intrat în vigoare OUG nr. 100/2007, este greșită și creează o situație discriminatorie între anumiți salariați ale căror funcții au fost nominalizate în art. 93 din Legea nr. 567/2004 nemodificată și care au beneficiat de pensie de serviciu de la 01.01.2005, în timp ce alți salariați care au desfășurat aceeași activitate, dar ale căror funcții au fost nominalizate doar prin completarea dispozițiilor art. 93 din Legea nr. 567/2004 prin Legea nr. 17/2006 și, respectiv, prin OUG nr. 100/2007 au beneficiat de pensie de serviciu doar de la data intrării în vigoare a acestor acte normative.
În drept, se invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă.
Intimata nu a depus întâmpinare, deși a fost citată cu această mențiune.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
La data solicitării pensiei de serviciu, respectiv la data de 15.01.2007, reclamanta avea calitatea de pensionară, conform deciziei de pensionare pentru muncă depusă și limită de vârstă, emisă de Casa Județeană de Pensii T în temeiul prevederilor Legii nr. 3/1977.
Conform art. 68 alin.1 și alin. 4 din Legea nr. 567/2004, intrată în vigoare la 1.01.2005, beneficiază de pensie de serviciu personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor de judecată sau al parchetelor de pe lângă acestea, precum și personalul auxiliar pensionat anterior intrării în vigoare a legii.
Art. 3 din Legea nr. 567/2004, intrată în vigoare la 1.01.2005, definește personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, prevăzând că este format din: grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, informaticieni, registratori.
Art. 93 din aceeași lege reglementează conținutul noțiunii de vechime în serviciu a personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor de judecată sau al parchetelor de pe lângă acestea, însă nu lărgește categoria de personal auxiliar definită de art. 3 din lege, cum susține în mod eronat recurenta.
Având în vedere dispozițiile legale citate anterior și faptul că, la momentul pensionării pentru muncă depusă și limită de vârstă în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 3/1977, reclamanta nu a avut calitatea de personal auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor de judecată sau al parchetelor de pe lângă acestea, în mod corect a reținut instanța de fond ca ea nu putea beneficia de pensie de serviciu cu începere de la data de 01.01.2005, dată la care a depus cerere de acordare a acestei pensii.
Conform art. 68 alin.1 - alin. 4 din Legea nr. 567/2004, modificată prin Legea nr. 17/2006, intrată în vigoare la 4.02.2007, beneficiază de pensie de serviciu personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor de judecată sau al parchetelor de pe lângă acestea, precum și personalul auxiliar pensionat anterior intrării în vigoare a legii.
Potrivit art. 68 alin.41din Legea nr. 567/2004, modificată prin Legea nr. 17/2006, intrată în vigoare la 4.02.2007, persoanele care îndeplinesc condițiile de vechime prevăzute la alin. (1) și (3) numai în funcția de personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea beneficiază de pensie de serviciu chiar dacă la data pensionării au avut sau au o altă ocupație.
Prin urmare, reclamanta nu putea beneficia de pensie de serviciu nici după modificarea Legii nr. 567/2004 prin Legea nr. 17/2006, respectiv de la data de 04.02.2007, întrucât nu a avut calitatea de personal auxiliar de specialitate la momentul pensionării pentru limită de vârstă, iar vechimea sa în specialitate, conform art. 93 din Legea nr. 567/2004, modificată prin Legea nr. 17/2006, este de 8 ani, astfel încât nu îi sunt aplicabile nici prevederile art. 68 alin.4 din lege și nici cele ale art. 68 alin.41din lege.
Instanța de fond a reținut în mod corect că dreptul reclamantei la pensie de serviciu s-a născut doar la data de 8.10.2007, dată la care a intrat în vigoare OUG nr. 100/2007, prin care s-a modificat Legea nr. 567/2004, deoarece art.68 din Legea nr. 567/2004 a fost completat cu alin.5, care prevede că de dispozițiile alin.1, 2 și 4 din Legea nr. 567/2004 beneficiază, la împlinirea vârstei de 60 de ani, și personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, al parchetelor de pe lângă acestea, al fostelor notariate de stat, precum și al fostelor arbitraje de stat sau departamentale, pensionat anterior intrării în vigoare a prezentei legi, care beneficiază de pensie în sistemul public și care îndeplinește condițiile pentru acordarea pensiei de serviciu.
Deși, art. 16 lit.b din Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 567/2004 dispune că drepturile de pensie de serviciu se stabilesc de la data depunerii cererii, reclamanta nu poate beneficia de pensie de serviciu de la această dată, întrucât ea este anterioară intrării în vigoare a OUG nr. 100/2007, iar legea nouă produce efecte doar pentru viitor.
Susținerea recurentei că interpretarea completării dispozițiilor art. 93 din Legea nr. 567/2004 în sensul că funcția de secretar dactilograf la fostul Notariat de Stat constituie vechime în specialitate doar de la data de 8.10.2007, când a intrat în vigoare OUG nr. 100/2007, creează o situație discriminatorie între anumiți salariați ale căror funcții au fost nominalizate în art. 93 din Legea nr. 567/2004 nemodificată și care au beneficiat de pensie de serviciu de la 01.01.2005, în timp ce alți salariați care au desfășurat aceeași activitate, dar ale căror funcții au fost nominalizate doar prin completarea dispozițiilor art. 93 din Legea nr. 567/2004 prin Legea nr. 17/2006 și, respectiv, prin OUG nr. 100/2007 au beneficiat de pensie de serviciu doar de la data intrării în vigoare a acestor acte normative este nefondată. Aceasta întrucât pensia de serviciu reglementată de art. 68 din Legea nr. 567/2004 a fost acordată, până la momentul intrării în vigoare a OUG nr.100/2007, doar persoanelor care la momentul pensionării au făcut parte din categoria de personal auxiliar de specialitate al instanțelor și al parchetelor de pe lângă acestea definită de art. 3 din lege, indiferent de momentul pensionării, executorilor judecătorești pensionați anterior intrării în vigoare a Legii nr. 188/2000 și persoanelor care la momentul pensionării au avut o altă ocupație cu condiția să fi avut o vechime de minim 20 de ani doar în funcția de personal auxiliar de specialitate al instanțelor și al parchetelor de pe lângă acestea.
Pe de altă parte, dreptul reclamantei la pensie de serviciu s-a născut în temeiul art. 68 alin.5 din Legea nr. 567/2004, introdus prin Legea nr. 17/2006, iar nu ca urmare a modificării art. 93 prin dispozițiile Legii nr. 17/2006, cum susține eronat recurenta.
Prin urmare, instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile legale aplicabile speței, nefiind incident motivul de recurs reglementat de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Pentru considerentele expuse anterior, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către reclamanta-recurentă împotriva sentinței civile nr. 1529/17.03.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta-intimată Casa Județeană de Pensii
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,azi 17.06.2008.
p. PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu
- - - - Dr. - -
în concediu de odihnă
VICEPREȘEDINTE,
GREFIER, - -
Red. /08.08.2008
Tehnored. 08.08.2008
2 ex./2007
Prima instanță: și -Trib.T
Președinte:Vasilica SandoviciJudecători:Vasilica Sandovici, Mihail Decean, Carmen Pârvulescu