Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1747/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.1747
Ședința publică din data de 6 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Simona Petruța Buzoianu
- -
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții, domiciliată în P,-,.13,.B,.2,.23, județ P, -, G, -, n, și intervenienții în nume propriu, -, -ta, și, toți cu domiciliul ales la recurenta-reclamantă, împotriva sentinței civile nr.699 din 23.03.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-pârâți P, cu sediul în P,-, județ P, Casa de Pensii din cadrul MIRA, cu sediul în B,-, sector 4, Ministerul d e Interne și Reformei Administrative B, -, sector 4 și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, nr.1-3, sector 1.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 29 septembrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, având nevoie de timp mai îndelungat pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 6 octombrie 2009, dând următoarea decizie.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, în baza lucrărilor dosarului constată și reține următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Prahova - Secția contencios Administrativ II sub nr-, reclamanții, -, G, -, n, și intervenienții în nume propriu, -, -ta, și, au chemat în judecată pe pârâții: Inspectoratul de Politie al județului P, Casa de Pensii din cadrul MIRA, Ministerul Internelor și
Reformei Administrative și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând în contradictoriu cu aceștia anularea deciziilor de pensionare, obligarea pârâților Casa de pensii din cadrul MIRA și MIRA să emită noi decizii de pensionare în baza dispozițiilor art.7 din Legea nr.554/2004, art. 54 alin. 1 din Legea nr. 164/2001 și art. 54 alin. 1 și 3 cu aplicarea art. 83 din Legea nr.179 /2004.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au activat, până la data pensionarii, în cadrul P, iar după acest moment au primit la domiciliu cuponul de pensie privind drepturile bănești, dar nu și decizia de pensionare.
Reclamanții au mai arătat că sunt nemulțumiți de modul cum le-au fost stabilite drepturile de pensie inițiale și apoi actualizate, întrucât pârâtul IPJ Pao mis să le aducă la cunoștință la data pensionarii, dispozițiile art. 83 din Legea nr.179/2004 privind dreptul de opțiune între pensia de serviciu sau pensia militară de serviciu, încălcându-se astfel dispozițiile art. 2 din Legea nr.179 /2004. În plus, în prezent IPJ P aplică dispozițiile art. 83, în sensul că aduce la cunoștință personalului care urmează să iasă la pensie dreptul de opțiune menționat, astfel că acest comportament al pârâtului a fost la momentul pensionării lor unul discriminatoriu și care trebuie înlăturat prin admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Reclamanții au depus în dovedirea acțiunii, înscrisuri (filele 9-23).
La termenul de judecată din 3 iunie 2009, -, -ta, și au formulat cereri de intervenție în interes propriu, motivând că justifică aceleași interese ca și reclamanții, solicitând pentru aceleași motive, admiterea în principiu a cererii (fila 24).
Prin întâmpinare și prin cererea depusă la termenul de judecată din 8 iulie 2008 (filele 57-58) pârâtul Ministerul Internelor și al Reformei Administrative (denumit în continuare MIRA) a invocat excepția de necompetență materială și teritorială, solicitând declinarea judecății cauzei în favoarea Tribunalului București -Secția a-VIII-a pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâtul a susținut sub aspectul excepției că litigiile privind decizia de pensionare se soluționează în conformitate cu art.155 alin.1, lit.d din Legea nr.19/2000 în primă instanță de tribunal iar jurisdicția este a secțiilor sau completelor specializate pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, așa încât este necesară declinarea competenței sub aspect teritorial și material.
În privința fondului dreptului, pârâtul a arătat că solicitarea reclamanților privind schimbarea titlului pensiei de stat în pensie militară de stat, conform dispozițiilor art. 83 din Legea nr.179/2004 este tardivă, întrucât posibilitatea de opțiune la pensia militară de stat, așa cum este reglementată de dispozițiile art. 83, este rezervată polițiștilor.
S-a mai arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 74 din Legea nr.360/2002, reclamanților li s-a echivalat gradul profesional cu gradul militar. Prin urmare, la data introducerii acțiunii, reclamanții au calitatea de rezerviști, cu grad militar în rezervă iar potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Legea nr.360 /2002 polițistul este funcționar public, cu statut special, înarmat, poartă de regulă uniformă și exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română prin lege, ca instituție specializată a statului.
Reclamanții au încetat raporturile de serviciu din arma "poliție", prin aplicarea prevederilor Legii nr.360/2002 așadar, având calitatea de funcționari publici, cu statut special (polițist), acestora li s-a stabilit pensie de stat în condițiile Legii nr.179/2004, în dosarele acestora nefiind nicio cerere de acordare a pensiei militare prin opțiunea permisă de art. 83 din Legea nr. 179/2004.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, solicitând admiterea excepției și respingerea acțiunii promovate împotriva sa.
Prin întâmpinare (filele 143-145) pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție (denumit în continuare ) Pai nvocat excepțiile:
- nelegalei compuneri a completului de judecată, solicitând transpunerea cauzei la Secția Litigii de munca și Asigurări Sociale din cadrul aceleiași instanțe;
- excepția lipsei sale procesuale pasive și
- excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
La termenul de judecata din data de 8.07.2008, instanța a pus în discuția părților excepțiile de necompetență materială și teritorială și excepția nelegalei compuneri a completului de judecată iar prin sentința civilă nr.335 din 8 iulie 2007 admis excepția de necompetență teritorială invocată de pârâtul Ministerul d e Interne și Reformei Administrative și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a apreciat că, devreme ce reclamanții se judecă în contradictoriu cu Casa de Pensii a A( care a emis deciziile de pensionare a căror anulare se solicită) iar aceasta nu este nici Casa Națională de Pensii și de Asigurări Sociale și nici Casa Județeană (teritorială) de Pensii, rezultă că sunt incidente disp. art.154 alin.1 și art.156 teza a-II-a din Legea nr.19/2000, respectiv competența teritorială exclusivă și specială a judecării cauzei aparține instanței competente de la sediul pârâtei sus-precizate, respectiv Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții și intervenienții, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Aceștia au susținut că, potrivit art. 10 alin.3 din Legea nr.554/2004, reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliu său sau celei de la domiciliul pârâtului, rezultând din redactarea acestui text ca reclamantul poate sesiza, în primul rând instanța de la domiciliul său și apoi pe cea de la domiciliul pârâtului.
Prin decizia civila nr.1251 din data de 23.10.2008 Curtea de Apel Ploieștia admis recursul și a modificat în parte sentința, în sensul că a trimis cauza spre soluționare aceleiași prime instanțe dar Secției pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Pentru a pronunța aceasta decizie, instanța de recurs a reținut că, în ceea ce privește competența teritorială, instanța nu a avut în vedere dispozițiile art. 54 din Legea nr.179/2004 privind modul de soluționare a contestațiilor și care fac trimitere la Legea nr.19/200o.
S-a mai arătat că art. 156 din acest ultim act normativ prevede că cererile îndreptate împotriva Casei Naționale de Pensii și Asigurări Sociale sau a caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Casa de pensii MIRA este similară Casei Naționale de Pensii pentru că reglementează pensiile dintr-un domeniu de activitate cu arie de răspândire teritorială națională.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-.
La data de 12.02.2009 pârâtul Inspectoratul de Politie al județului Paf ormulat o completare la întâmpinare, prin care a arătat că în urma verificărilor efectuate în evidența sa, a rezultat și -ta nu îndeplinesc condițiile legale prevăzute de art. 83 din Legea nr. 179/2004 pentru a putea eventual opta pentru pensie militară de stat, acordată conform Legii nr.164/2001, în sensul că nu aveau, la data pensionarii, vechimea necesară în calitate de militari.
Astfel, intervenienta a avut grad militar începând cu data de 01.07.1995 și până la data de 24.08.2002, când s-a efectuat echivalarea gradelor militare cu gradele profesionale, conform Legii nr.360 /2002 așa încât nu avea, la momentul pensionării, vechimea minimă necesară de10 ani conform art. 83 din Legea nr.179/2004 (în forma în vigoare la acel moment) pentru a putea eventual opta pentru pensie militară de stat.
În ceea ce o privește pe cea de a doua intervenientă - -ta- s-a arătat că aceasta a primit gradul militar la data de 01.02.1995, fiind militar până la data de 24.08.2002, când s-a efectuat echivalarea gradelor militare cu gradele profesionale. Pe cale de consecință, nici -ta nu ar fi avut oricum vechimea necesară pentru a putea eventual opta pentru pensie militară de stat.
Referitor la reclamanta, s-a învederat faptul că aceasta nu s-a pensionat de la IPJ P (nu figurează ca pensionar în evidentele IPJ P), motiv pentru care nu se poate verifica situația acesteia raportat la cele solicitate prin acțiune.
Pentru aceste motive, s-a solicitat respingerea cererilor ca neîntemeiate.
Deși instanța a încuviințat efectuarea unui raport de expertiză la cererea reclamanților, ulterior aceștia nu au înțeles să achite onorariul de expert, drept pentru care instanța a dispus decăderea din proba încuviințată.
În ședința publică din data de 16 martie 2009 au fost admise în principiu cererile de intervenție formulate de intervenienții în interes propriu, -, -ta, și.
Prin sentința civilă nr.699 din 23.03.2009, Tribunalul Prahovaa respins acțiunea și cererile de intervenție ca neîntemeiate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin cererea de chemare în judecată, precum și prin cererile de intervenție în interes propriu s-a solicitat anularea deciziilor de pensionare emise pentru reclamanți și intervenienți, obligarea pârâților Casa de Pensii din cadrul MIRA și MIRA să emită noi decizii de pensionare în baza dispozițiilor art.7 din Legea nr.554/2004, art.54 alin.1 din Legea nr.164/2001 și art. 54 alin.1 și 3, cu aplicarea art.83 din Legea nr.179/2004, precum și să se constate că aceștia au fost supuși unui tratament discriminatoriu în anii 2005 și 2006 în raport cu personalul care s-a pensionat pentru limită de vârstă sau anticipat, din anul 2007 și până în prezent.
Din actele și lucrările dosarului tribunalul a reținut că reclamanții și intervenienții au încetat raporturile de serviciu din arma "poliție", prin aplicarea prevederilor Legii nr.360/2002, având calitatea de funcționari publici, cu statut special (polițist). Acestora li s-a stabilit pensie de stat în condițiile Legii nr. 179/2004, în dosarele de pensionare ale acestora nefiind nicio cerere de acordare a pensiei militare prin opțiunea permisă de art. 83 din Legea nr.179/2004.
Tribunalul a apreciat că obligația cunoașterii dispozițiilor legale edictate în favoarea lor, respectiv a cuprinsului art.83 din Legea nr.179/2004 privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor, modificata prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr.83 din 29 iunie 2007, prin care se prevede că polițiștii cu drept la pensie de serviciu, care au vechime în calitate de militar d e minimum 15 ani pot opta, dacă aceasta îi avantajează, pentru pensie militară de stat, incumbă reclamanților și intervenienților din prezenta cauză care nu pot invoca faptul că nu li s-a adus la cunoștință de către pârâte aceasta opțiune conferită de actul normativ.
In condițiile în care, în virtutea principiului potrivit căruia nimeni nu se poate apăra invocând necunoașterea legii (nemo ignorare legem censetur), principiu impus de rolul dreptului în realizarea ordinii sociale, funcționarea societății și asigurarea social, titularul unui drept este prezumat că a avut cunoștință de reglementarea care îl prevede.
Acest principiu de drept este reținut și în jurisprudența Curții Constituționale. Astfel, în cuprinsul Deciziei nr.272/24.06.2006 Curtea Constituțională a reținut că "în condițiile în care, potrivit principiului că nimeni nu se poate apăra invocând necunoașterea legii ("nemo ignorare legem censetur"), titularul unui drept este prezumat că a avut cunoștință de reglementarea care prevedea că valorificarea dreptului său se circumscrie unui anumit termen - pe care, de altfel, în această materie, legiuitorul l-a prelungit în două rânduri-fără a înțelege să îl respecte, acesta nu are decât a-și imputa propriei lipse de diligență consecințele negative pe care este ținut să le suporte și câtuși de puțin textului de lege criticat".
În mod asemănător, în speța dedusa judecății, faptul că reclamanții și intervenienții nu au optat, la momentul pensionării, conform dispozițiilor art. 83 din Legea nr.179/2004 pentru pensia militară de stat, în condițiile în care ar fi îndeplinit condițiile prevăzute de Legea nr.164/2001 și ar fi avut vechime în calitate de militar d e minimum 10 ani, este consecința lipsei lor de diligență și nu poate fi interpretată ca o discriminare sau ca un motiv de nulitate a deciziilor de pensionare.
Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor art.281 și urm. Codul muncii, tribunalul a respins atât acțiunea principală, cât și cererile de intervenție în interes propriu, ca neîntemeiate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții și intervenienții în interes propriu (filele 5-8) criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenții au susținut că în mod greșit prima instanță a interpretat și aplicat dispozițiile art.83 din Legea nr.179 /2004.
Potrivit acestora, dreptul de opțiune între pensia militară de stat și pensia de serviciu trebuia adus la cunoștința beneficiarilor prevederii legale de pârâți, în special de Inspectoratul Județean de Poliție care avea obligația să-i întrebe dacă optează sau nu pentru pensia militară de serviciu sau pentru pensia de serviciu.
Prin neîndeplinirea acestei obligații, pârâții au comis un fapt discriminatoriu de natură să le lezeze interesele legate de pensia ce li se cuvine, iar prima instanță în mod nelegal a stabilit că nu există o atare obligație din partea pârâților ci doar un drept al persoanelor îndreptățite la respectiva pensie care trebuia exercitat în condițiile și termenii legii.
Pentru aceste motive, recurenții au solicitat în principal, admiterea recursului, pentru cazul de recurs prev.de art.304, pct.8 cod pr.civ. modificarea în tot a sentinței și admiterea acțiunii și a cererilor de intervenție în sensul anulării deciziilor de pensionare, iar în subsidiar, casarea sentinței primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru completarea probelor pe de o parte, cu o expertiză de specialitate care să verifice modul de lucru în privința pensionării iar pe de alta, cu răspunsul pe care era obligat să-l dea în cauză Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării citat în calitate de pârât.
Intimații Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul Județean de Poliție P au formulat întâmpinări (filele 9-11 și 24) prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând apărările făcute la instanța de fond.
În plus, intimatul Ministerul Administrației și Internelor a invocat excepția tardivității recursului, însă nu a mai susținut-o în ședința dezbaterilor când, prin reprezentant, a declarat că a fost invocată din eroare.
Intimata Casa de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor a susținut prin adresa nr.1954 din 12 ian.2009 (fila 16 bis) că nu are personalitate juridică și de aceea trebuia scoasă din cauză urmând ca în numele său să fie citat Ministerul Administrației și Internelor ()
De asemenea, intimatul Inspectoratul Județean de Poliție al Județului Pas usținut că în mod greșit instanța de fond, în fața căreia a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, a omis să se pronunțe asupra acestei excepții.
Curtea, verificând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, a cazurilor de recurs dar și sub toate aspectele, astfel cum prevede art.3041cod pr.civ. constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare, pentru considerentele care succed:
Controlul de legalitate și temeinicie al unei hotărâri judecătorești poate fi declanșat numai în condițiile exercitării căilor legale de atac, astfel că în lipsa recursului pârâtului Inspectoratul de Poliție al Județului P, susținerea că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra excepției lipsei calității sale procesuale, nu poate fi verificată în acest cadru procesual de instanța de recurs.
În egală măsură judecarea recursului se face în contradictoriu cu toate părțile citate la instanța de fond a cărei hotărâre se atacă, așa încât figurând în calitate de pârâtă la judecata în primă instanță, Casa de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor avea dreptul de a invoca pe parcursul judecății anterioare lipsa calității sale procesual pasive și, în situația în care dezlegarea acestei excepții ar fi fost greșită ori omisă, să atace hotărârea primei instanțe, ceea ce nu a făcut, impunându-se din aceste considerente, citarea sa în procedura recursului în calitate de intimată.
În privința criticilor aduse sentinței de recurenți și în raport de cazul de recurs prev.de art.304, pct.8 cod pr.civ. invocat de aceștia, Curtea constată că în esență instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura ori înțelesul vădit și lămurit neîndoielnic al acestuia.
Acest caz de recurs nu este incident în cauză.
Recurenții nu au arătat în motivarea căii de atac în ce constă schimbarea naturii sau înțelesului actului juridic și despre ce act juridic este vorba, fiindcă acest caz de recurs privește exclusiv situația actelor juridice-unilaterale sau bilaterale-are cărui clauze sunt clare și precise dar instanța de fond le dă un alt înțeles, încălcând astfel principiul consacrat prin art.969 cod civil conform cu care convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
Între părțile litigiului de față nu există un asemenea act juridic, pentru a fi incident cazul de recurs expres invocat de recurenți atât în cererea de recurs cât și în concluziile scrise (filele 5-8 și 28-30).
În realitate, Curtea constată la controlul exercitat sub toate aspectele de fapt și de drept în temeiul art.3041cod pr.civ. că recurenții au criticat soluția tribunalului din perspectiva cazului de recurs prev.de art.304, pct.9 teza a II a cod pr.civ. în conformitate cu care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, respectiv art.83 din Legea nr.179/2004 care instituie dreptul la opțiune al polițiștilor cu drept de pensie de serviciu, pentru pensia militară de stat, dacă aceasta îi avantajează, în condițiile îndeplinirii cerinței referitoare la vechimea minimă de 10 ani pentru femei și 15 ani pentru bărbați.
Textul legal sus-citat a fost corect interpretat și aplicat de prima instanță, care a reținut, argumentat, că nu este aplicabil recurenților-reclamanți și intervenienți din cauza de față.
Aceștia s-au pensionat în perioada anilor 2004-2007, în condițiile Legii nr.179/2004, astfel cum rezultă din copiile deciziilor de pensionare depuse la filele 63-132 dosar fond.
Împotriva deciziilor de pensionare, atât sub aspectul actului normativ aplicabil, cât și al elementelor ce se iau în considerare pentru stabilirea bazei de calcul și a drepturilor de pensie, reclamanții și intervenienții aveau drept de contestație, în condițiile și termenul expres prevăzute de art.54 alin.1 din Legea nr.179/2004.
În cuprinsul fiecărei decizii este indicat actul normativ aplicabil, natura pensiei și cuantumul acesteia precum și perioada vechimii luate în calcul, a celei de contribuție la fondul de pensii, sporurile și baza de calcul, așa încât nu există nici un dubiu asupra împrejurării că fiecare beneficiar al pensiei de serviciu a cunoscut de la momentul comunicării deciziei toate elementele în raport de care a fost stabilit dreptul la pensie.
În realitate, ceea ce s-a invocat la instanța de fond și s-a reiterat ca și critică în recurs a fost pretinsa discriminare la care recurenții ar fi fost supuși prin omisiunea săvârșită de pârâții chemați în judecată de a le comunica dreptul de opțiune instituit de art.83 din actul normativ sus-citat.
Curtea constată sub un prim aspect că nu există o obligație din oficiu a emitentului deciziei de pensionare de a stabili tipul de pensie pentru care solicitantul are vocație și de a-i acorda o pensie pe care acesta nu a solicitat-
În acești termeni, în mod corect instanța de fond a stabilit că nu există nicio obligație instituită în sarcina angajatorului sau a casei de pensii de a informa angajații despre posibilitatea opțiunii între mai multe drepturi, iar necunoașterea legii nu constituie temei pentru admiterea cererii de valorificare a dreptului ignorat.
Sub un alt aspect, din actele dosarului nu rezultă prin ce fapte sau practici pretins comise de pârâți și după ce criterii ar fi fost supuși discriminării reclamanții și intervenienții, în condițiile în care legiuitorul a creat prin art.83 un drept de opțiune în favoarea tuturor persoanelor la care textul legal se referă dar pe care recurenții nu l-au exercitat, invocând necunoașterea legii.
În fine, Curtea mai constată și că recurenții nu se află în situația de a opta actualmente între pensia militară de serviciu și pensia de serviciu, fiindcă legiuitorul a stabilit expres categoria persoanelor cărora le este aplicabil art.83 din Legea nr.179/2004, adică polițiștilor cu drept de pensie serviciu, iar nu pensionarilor polițiști ce aveau și au deschisă, în caz de nemulțumire asupra modului în care le-a fost deschis dreptul la pensie, în toate componentele sale, calea legală a contestației, pe care nu rezultă din lucrările aflate în dosar, că ar fi exercitat-
În aceste circumstanțe, interpretarea art.83 din Legea nr.179/2004 dată de recurenți pentru a justifica legalitatea și temeinicia acțiunii lor, este greșită, această dispoziție legală nefiindu-le aplicabilă, cum în mod corect a hotărât prima instanță prin sentința civilă nr.699 din 23 martie 2009.
Pentru considerentele care preced, Curtea va respinge ca nefondat recursul exercitat, în temeiul art.312 cod.pr.civ. menținând în totalitate ca legală și temeinică soluția pronunțată de instanța de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, domiciliată în P,-,.13,.B,.2,.23, județ P, -, G, -, n, și intervenienții în nume propriu, -, -ta, și, toți cu domiciliul ales la recurenta-reclamantă, împotriva sentinței civile nr.699 din 23.03.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-pârâți P, cu sediul în P,-, județ P, Casa de Pensii din cadrul MIRA, cu sediul în B,-, sector 4, Ministerul d e Interne și Reformei Administrative B, -, sector 4 și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, nr.1-3, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 6 octombrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Simona Petruța Buzoianu
--- - --- - -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120/2006
2009-11-02
7 ex.
/FA
Trib.P nr-
-ta
--
Președinte:Vera Andrea PopescuJudecători:Vera Andrea Popescu, Simona Petruța Buzoianu
