Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1781/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA nr.1781

Ședința publică din data de 8 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu

JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii P, prin reprezentant legal, cu sediul în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr. 933 din 27 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în P,-, Bl.26P,.A,.1, județul P și intimata chemată în garanție Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul

Cerere de recurs scutită de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii P reprezentată de consilier juridic, conform delegației depusă la dosar, intimatul reclamant, lipsind intimata chemată în garanție Curtea de APEL PLOIEȘTI.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,

Intimatul, depune la dosar decizia nr.616 din data de 30 martie 2009, pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, ca practică judiciară.

Consilier juridic, pentru recurenta pârâtă și intimatul reclamant, arată că nu mai au alte cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.

Curtea ia act de declarațiile părților, în sensul că nu mai au alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Consilier juridic, pentru recurenta pârâtă, solicită admiterea recursului, pentru motivele arătate în cererea de recurs.

Arată că adeverințele au fost valorificate la stabilirea bazei de calcul. De asemenea, actualizarea pensiei se face în mod strict, o dată pe an, avându-se în vedere media veniturilor și nu sunt valorificate sporurile câștigate prin hotărâri judecătorești.

Intimatul, personal, solicită respingerea recursului ca nefondat.

Arată că așa cum a menționat și în cuprinsul întâmpinării, sporul de vechime este prevăzut de Legea nr.303/2004, modificată prin OUG nr.100 din data de 4 octombrie 2007, avându-se în vedere de asemenea și recursul în interesul legii, cu caracter obligatoriu.

Solicită să se aibă în vedere deciziile pronunțate, inclusiv cele privind sporul de vechime.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată:

Contestatorul a solicitat anularea deciziei nr. -, emisă de intimata Casa Județeană de Pensii P la 31 iulie 2008 și să fie obligată aceasta să emită o nouă decizie pentru a se include în baza de calcul și sporul de vechime începând cu 01 ianuarie 2007, cuvenit contestatorului în baza deciziei civile nr. 543 din 25 iulie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, fiind chemată în judecată și Curtea de APEL PLOIEȘTI în calitate de chemată în garanție.

În motivarea acțiunii s-a susținut că începând de la data de 2 februarie 2006 contestatorul a beneficiat de pensie de serviciu prin decizia nr. - din 22 martie 2006 emisă de intimată.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 543/M/25 iulie 2007, Curtea de APEL PLOIEȘTIi -a acordat contestatorului sporul de vechime în muncă pentru perioada 22 septembrie 2003 - 12 martie 2007, fiind apoi emise două adeverințe în acest scop de către Curtea de APEL PLOIEȘTI, intimata refuzând însă actualizarea pensiei de serviciu cu sumele de bani ce se impuneau a fi incluse în baza de calcul.

În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri.

Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 933 din 27 aprilie 2009, a admis contestația, a anulat decizia nr. - din 31 iulie 2008, emisă de intimată, pe care a obligat-o să emită o nouă decizie de pensionare prin care să includă în baza de calcul și sporul de vechime cuvenit contestatorului în baza deciziei civile nr. 543/M/25 iulie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Brașov și a respins cererea de chemare în garanție a Curții de APEL PLOIEȘTI și cererea de suspendare a deciziei de pensionare contestată.

Totodată, a respins ca neîntemeiată contestația conexă din dosarul nr- prin care au fost solicitate daune cominatorii.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut în esență că nu pot fi legal ignorate cele dispuse prin decizia pronunțată de Curtea de Apel Brașov, prin care s-a stabilit că i se cuvine contestatorului sporul de vechime începând cu data de 1 aprilie 2006, cu modificarea corespunzătoare a deciziei nr. - din 8 februarie 2008.

Împotriva acestei sentințe, intimata a declarat recurs criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând modificarea sentinței și pe fond respingerea contestației ca neîntemeiată deoarece sporul de vechime i-a fost acordat în baza unei hotărâri judecătorești și nu a unui act normativ, astfel că instanța de judecată nu poate modifica o dispoziție legală în materie, sens în care s-a pronunțat și Curtea constituțională prin decizia nr. 838 din 27 mai 2009.

Curtea, analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, actele dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat.

Prin decizia în interesul legii nr. XXXVI a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 7 mai 2007, s-a statuat cu putere obligatorie conform art. 329 alin.3 Cod pr.civilă pentru instanțele judecătorești în sensul că judecătorilor și procurorilor li se cuvine sporul de vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege, iar Curtea de Apel Brașova acordat sporul de vechime solicitat pentru perioada 22 septembrie 2003 - 12 martie 2007, după care au fost emise adeverințele necesare pentru a se proceda de intimată la luarea în considerare în baza de calcul a pensiei și a acestui spor.

În atare situație, intimata nu a avut niciun temei legal să nu emită o nouă decizie de pensionare prin luarea în calcul a sporului de vechime, așa cum în mod corect a reținut în esență și instanța de fond prin sentința pronunțată care este legală și temeinică sub toate aspectele.

Nesubzistând motive de nulitate ale acestei hotărâri în sensul disp.art. 304 și 3041Cod pr.civilă Curtea va respinge recursul de față ca nefondat în baza art. 312 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii P, prin reprezentant legal, cu sediul în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr. 933 din 27 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în P,-, Bl.26P,.A,.1, județul P și intimata chemată în garanție Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi 8 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina

- - - - - -

GREFIER,

operator date cu caracter personal,

nr.notificare 3120

Tehnored. TL/SȘ

5 ex/19.10.2009

f- Tribunalul Prahova

Președinte:Ioana Cristina Țolu
Judecători:Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Cristina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1781/2009. Curtea de Apel Ploiesti