Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 179/2010. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 179/R-CA
Ședința publică din 05 Februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Daniel Radu președinte secție
JUDECĂTOR 2: Jeana Dumitrache
JUDECĂTOR 3: Florina Andrei
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, P, str.- nr.38, județul A, împotriva sentinței civile nr.1217/AS din 14 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: consilier juridic pentru recurenta-intimată, în baza delegației depusă la dosar și intimatul-contestator
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar s-a depus întâmpinare din partea intimatului-contestator.
Se comunică un exemplar al întâmpinării reprezentantului recurentei-intimate.
Reprezentantul recurentei-intimate precizează că nu solicită termen să ia cunoștință de conținutul întâmpinării.
Părțile, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentantul recurentei-intimate solicită admiterea recursului așa cum a fost motivat în scris, modificarea sentinței pronunțată de Tribunalul Argeș și pe fond înlăturarea obligației instituită în sarcina Casei Județene de Pensii A, de a emite o nouă decizie pentru recalcularea pensiei intimatului-contestator în funcție de adeverința emisă de Institutul Național al
Intimatul-contestator solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca legală și temeinică, pentru motivele arătate în întâmpinarea depusă la dosar.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față, deliberând, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr.2426/109 din 22 iunie 2009, reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii A, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la recalcularea drepturilor sale de pensie, în baza adeverinței nr.353/8.02.2008 emisă de Institutul Național al
Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.1217/AS din 14 octombrie 2009 admis acțiunea, în sensul că a obligat pe pârâtă să emită reclamantului decizie de recalculare a drepturilor de pensie prin includerea în calcul a sporurilor din adeverința nr.353/8.02.2008 eliberată de Institutul Național al
În adoptarea acestei soluții, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la pârâtă sub nr.11337 din 19.02.2008 reclamantul a solicitat recalcularea drepturilor sale de pensie în baza adeverinței nr.353/8.02.2008, adeverință în care se arată că, în perioada în care a lucrat la Institutul Național al B, a obținut venituri suplimentare în mod permanent cumulate cu salariul individual brut, institutul lucrând în sistem "Acord global" conform Legii nr.57/1974 și Legii nr.2/1983 achitându-se lunar cotele CAS, inclusiv pensia suplimentară pentru angajat, cât și cotele aferente angajatorului conform Legii nr.27/1996, Legii nr.65/1972, Decretului nr.389/1972 și Decretului nr.232/1986.
Prin adresa nr.11337/SP/27.05.2009/- emisă de pârâtă se arată că reclamantul nu poate beneficia de recalcularea pensiei în baza adeverinței nr.353/2008, deoarece potrivit nr.OUG4/2005 nu sunt considerate sporuri cu caracter permanent și nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual corespunzător perioadelor anterioare datei de 1.04.2001 formele de retribuire în acord și premiile anuale.
Față de prevederile art.4 din nr.OUG4/2005 aprobată prin Legea nr.78/2005, anexa I pct.IV din nr.OUG78/2005, art.78 alin.1 din Legea nr.19/2000 și art.169 din Legea nr.19/2000, având în vedere și faptul că reclamantul a beneficiat de venituri suplimentare în mod permanent, pentru care angajatorul a virat la bugetul de stat contribuțiile de asigurări sociale, inclusiv contribuția pentru pensia suplimentară, prima instanță a admis acțiunea, așa după cum s-a arătat cu ocazia reproducerii dispozitivului hotărârii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta Casa Județeană de Pensii A, care o critică pentru nelegalitate, sub aspectul motivului de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea recursului, recurenta arată că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile pct.VI din anexa la.OUG nr.4/2005, întrucât acest text de lege prevede în mod expres că nu sunt luate în calcul formele de retribuire în acord, deoarece acestea nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare.
Conform legislației anterioare datei de 1.04.2001, data intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, sporurile cu caracter permanent care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor sunt cele strict și limitativ enumerate de art.10 din Legea nr.3/1997, iar sporul de acord global nu se regăsește printre sporurile cu caracter permanent, care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare, așa cum acestea au fost preluate în textul Legii nr.49/1992.
Interpretarea pe care o dă instanța de fond acestor prevederi legale este eronată, întrucât dispozițiile art.78 (4) din Legea nr.19/2000 se aplică doar pentru veniturile care au constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, noțiune introdusă pentru prima dată prin Legea nr.19/2000, după data de 1.04.2001, pentru veniturile realizate ulterior acestei date.
În concluzie, se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței, iar pe fond să fie înlăturată obligația pârâtei de a emite o nouă decizie.
Verificând actele de la dosar, în raport cu criticile formulate, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru cele ce preced:
OUG nr.4/2005 se referă la recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, prin determinarea punctajului mediu anual și al cuantumului fiecărei pensii, cu respectarea prevederilor Legii nr.19/2000.
Este adevărat că în Anexa cap.VI "Mențiune" din această ordonanță se arată că nu pot fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1.04.2001, formele de retribuire în acord, însă această dispoziție vine în contradicție flagrantă cu principiul contributivității prevăzut de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, potrivit cu care se impune ca toate veniturile obținute de reclamant, pentru care s-a calculat și achitat contribuția de asigurări sociale, să fie avute în vedere la calcularea drepturilor de pensie.
Totodată, această dispoziție legală vine în contradicție chiar cu scopul respectivei ordonanțe de urgență menționat în preambulul acesteia, respectiv acela de a recalcula pensiile provenite din vechiul sistem public al asigurărilor sociale de stat după principiul "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie".
În consecință, principiul contributivității trebuie aplicat cu prioritate, Legea nr.19/2000 fiind legea generală în materia asigurărilor sociale, așa încât dispozițiile nr.OUG4/2005 trebuie interpretate prin prisma prevederilor Legii nr.19/2000, act normativ cu forță juridică superioară, care reglementează principiile pe baza cărora funcționează sistemul public de asigurări sociale.
De altfel, chiar nr.OUG4/2005, prin art.2 alin.1 din aceasta prevede că recalcularea pensiilor se face cu respectarea principiilor prevăzute de Legea nr.19/2000.
Pentru toate aceste considerente, hotărârea atacată este legală și temeinică, iar în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă urmează să se dispună respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII A, cu sediul în P, str.-, nr.38, județul A, împotriva sentinței civile nr.1217/AS din 14 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-, intimat fiind G, domiciliat în comuna, sat, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 5 februarie 2010, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- -, - -, - -,
Grefier,
- -,
Red./Tehnored.
Ex.4/15.02.2010./Jud.fond: și.
Președinte:Daniel RaduJudecători:Daniel Radu, Jeana Dumitrache, Florina Andrei