Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 195/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - contestație decizie de pensionare -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA Nr.195
Ședința publică din data de 17 februarie 2009
PREȘEDINTE: Gheorghiu Neculai
JUDECĂTOR 2: Apetroaie Eufrozina
JUDECĂTOR 3: Sas Laura
Grefier - -
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de intimata Casa Județeană de Pensii B, cu sediul în municipiul B, Calea Națională nr. 85, județul B, împotriva sentinței nr. 1412 din 15 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă (dosar nr-).
Dezbaterile asupra recursului de față au avut loc în ședința publică din 10 februarie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie și când, având nevoie de timp pentru deliberare, conform dispozițiilor art.260 alin.1 Cod procedură civilă pronunțarea s-a amânat pentru astăzi.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Botoșani secția civilă sub nr- contestatorul a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii B (CJP) solicitând ca prin hotărârea ce va fi pronunța să fie anulată decizia R / 11253 din 30 mai 2008 prin care i s-a respins cererea de înscriere la pensie pentru limită de vârstă.
În motivare a arătat că intimata a reținut în mod eronat că nu îndeplinește condițiile legale pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă atâta timp cât el a făcut dovada că a lucrat 24 de ani 5 luni și 26 zile în Grupa I de muncă.
Potrivit art. 1671din Legea nr. 19/2000 avea dreptul la reducerea vârstei de pensionare cu 14 ani.
Cum la 6 mai 2008 vârsta standard de pensionare era de 63 de ani și 4 luni, scăzând 14 ani, rezultă vârsta de 49 ani și 4 luni.
A concluzionat că poate fi pensionat pentru limită de vârată începând cu vârsta de 50 ani.
În ceea ce privește stagiul complet de cotizare a arătat că potrivit Ordinului 50/1990 pentru Grupa I de muncă erau necesari 20 de ani lucrați în această grupă ce constituiau stagiul total de cotizare necesar.
Această perioadă de 20 de ani este preluată și de Anexa IV din Legea nr. 19/2000 care arată că într-un interval de 8 ani stagiul complet de cotizare pentru Grupa I de muncă ori pentru activități în condiții speciale va crește până la 25 de ani.
Consideră că intimata încalcă grav și Constituția României, respectiv art. 15 alin.2 din legea fundamentală deoarece Casa Județeană de Pensii i-a desființat un drept de a fi încadrat în Grupa I de muncă, dobândit anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000.
În dovedire a depus înscrisuri respectiv: decizia contestată, carnetul de muncă și Legea nr. 250/2007.
La 17 septembrie 2008 a depus întâmpinare Casa Județeană de Pensii care a solicitat respingerea ca nefondată a contestației motivat de faptul că nu sunt aplicabile dispozițiile Legii 226/2006 deoarece contestatorul a realizat o vechime în condițiile speciale de muncă de 24 ani, 5 luni și 26 zile perioadă mai mică decât stagiul de cotizare necesar de 25 de ani.
Anexa IV la Legea nr. 19/2000 arată cu câți ani trebuie redusă vârsta standard de pensionare pentru persoanele ce au prestat o activitate în condiții speciale o perioadă mai mică de 25 de ani.
Astfel, pentru un stagiu de cotizare de peste 24 de ani reducerea vârstei standard de pensionare este de 10 ani.
Conform Anexei 3 la Legea 19/2000 care în funcție de data nașterii devine anexa 9 din Ordinul 340/2001 vârsta standard de pensionare pentru contestator, născut în ianuarie 1958, este de 65 ani.
Aplicând reducerea de 10 ani prevăzută în Legea nr. 19/2000 rezultă că poate solicita acordarea pensiei pentru limită de vârstă la îndeplinirea vârstei de 55 de ani.
Chiar dacă instituția nu ar fi ținut cont de anexa 9 și ar fi aplicat doar anexa 3, vârsta la care contestatorul putea solicita pensie pentru limită de vârstă este de 53 ani și 4 luni.
Cum la data depunerii cererii acesta avea 50 ani și 3 luni, rezultă că nu sunt îndeplinite condițiile legale privind vârsta standard de pensionare.
Prin sentința civilă nr.1412 din 15 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr- a fost admisă contestația, anulată decizia nr. 11253 din 30 mai 2008 emisă de intimată și a fost obligată intimata să emită o nouă decizie privind acordarea pensiei pentru limita de vârstă cu luarea în calcul a vârstei standard de pensionare de 63 de ani și 4 luni, a stagiului complet de cotizare de 31 de ani și 8 luni, drepturile urmând a fi acordate începând cu 28 mai 2008.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Legiuitorul a consemnat în anexa 4 la Legea nr. 19/2000 în ce mod beneficiază asigurații de reducerea vârstei standard de pensionare în funcție de stagiul de cotizare realizat în condiții speciale de muncă și nu că perioadele indicate în anexă ar fi stagiile complete de cotizare.
De altfel aceasta este și titulatura anexei 4, iar imediat după punctele 1, 2, 3, 4, 5, 6 sunt arătate stagiile complete de cotizare ce încep de la 30 de ani.
Totuși contestația formulată împotriva deciziei R/11253 este întemeiată dar în aplicarea dispozițiilor art. 1671din Legea nr. 19/2000.
Potrivit acestui text de lege persoanele ce au desfășurat activități încadrate în grupa I de muncă pot solicita pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstelor standard de pensionare conform tabelului inserat în articolul menționat.
Potrivit actelor depuse la dosar și a recunoașterilor Casei Județene de Pensii a desfășurat o activitate în grupa I de muncă conform legislației anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 de 23 de ani 8 luni și 18 zile.
Acesta a mai desfășurat o activitate în condiții speciale de muncă timp de 9 luni și 8 zile.
Potrivit Ordinului nr. 340/2001 punctul 441persoanele care au desfășurat activități în grupa I de muncă conform legislației anterioare pot solicita pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstelor standard de pensionare conform tabelului nr. 4 de la art. 1671din lege. În acest caz reducerea se face din vârsta standard a anului, respectiv a lunii în care se deschide dreptul de pensie pentru limită de vârstă, în condițiile realizării stagiului complet de cotizare corespunzător anului, respectiv lunii de deschidere a dreptului.
Persoanele care au desfășurat activități încadrate în grupa I și II de muncă în baza legislației anterioare beneficiază de reducerea vârstei standar de pensionare astfel:
a) fie se cumulează perioadele lucrate în grupa I și II de muncă în baza reducerea vârstei conform tabelului nr. 1 de la art. 42 din lege, corespunzătoare locurilor de muncă în condiții deosebite;
b) fie se face reducerea vârstei pe fiecare grupă de muncă (pentru grupa II de muncă din tabelul nr. 1 de la art. 42 din lege și pentru grupa I de muncă din tabelul nr. 4 de la art. 1671din lege) și se alege reducerea cea mai avantajoasă.
Reducerea conform tabelului nr. 4 de la art. 1671din lege pentru grupa I de muncă nu se cumulează cu reducerea conform tabelului nr. 1 de la art. 42 din lege pentru grupa II de muncă.
Ca urmare, are dreptul să solicite pensie pentru limită de vârstă începând cu vârsta de 50 de ani și 4 luni.
La data depunerii cererii acesta avea 50 de ani, 3 luni și 9 zile, iar la momentul emiterii deciziei R/11253 respectiv 30 mai 2008 acesta împlinise deja vârsta de 50 de ani și 4 luni.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii B, criticând-o pentru nelegalitate și netemenicie motivat de faptul că poate solicita contestatorul pensie pentru limită de vârstă la împlinirea vârstei de 52 de ani.
A arătat recurenta că din adeverința prezentată de contestator rezultă că a lucrat în grupa întâi de muncă conform legislației anterioare Legii 19/2000 23 de ani, 8 luni și 18 zile. Din tabelul nr. 4 la art. 1671din Legea nr. 19/2000 rezultă că reducerea vârstei standard de pensionare este de 13 ani.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile Legii 19/2000 și OUG nr. 4/2005.
Intimatul, legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererii de recurs, instanța reține următoarele:
Din adeverința nr. 1291 din 27 august 2007 eliberată de "" SA D (fila 26 dosar fond) rezultă că a desfășurat contestatorul o activitate în grupa I de muncă conform legislației anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 de 23 de ani 8 luni și 18 zile.
Art. 1671din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale dispune că persoanele care au desfășurat activități încadrate în grupa I de muncă, conform legislației anterioare, pot solicita pensie pentru limita de vârstă cu reducerea vârstelor standard de pensioanre, conform tabelului nr. 4.
Conform acestui tabel, pentru un stagiu de cotizare realizat efectiv, conform legislației anterioare, în grupa I de muncă, de 23 ani 8 luni și 18 zile, contestatorul beneficiază de reducerea vârstei standard de pensioanre cu 13 ani.
Potrivit secțiunii VII pct. 441din Ordinul 340/2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a provederilor Legii nr. 19/2000, persoanele care au desfășurat activități încadrate în grupa I de muncă conform legislației anterioare pot solicita pensie pentru limita de vârstă cu reducerea vârstelor standard de pensionare conform tabelului nr. 4 de la art. 1671din lege. În acest caz reducerea se face din vârsta standard a anului, respectiv a lunii în care se deschide dreptul de pensie pentru limita de vârstă, în condițiile realizării stagiului complet de cotizare corespunzător anului, respectiv lunii de deschidere a dreptului.
Or, din această dispoziție nu rezultă că reducerea vârstei standard de pensionare prevăzută de art. 1671din Legea nr. 19/2000 se face din vârsta standard de pensionare prevăzută în anexa 3 la lege în raport cu data depunerii cererii și nu în raport cu data nașterii solicitantului, așa cum a reținut prima instanță.
Punctul 441vorbește de vârsta standard a anului, respectiv a lunii în care se deschide dreptul de pensie pentru limită de vârstă.
Or, dreptul de pensie pentru limită de vârstă, se deschide la data la care asiguratul îndeplinește cumulativ, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare realizat în sistemul public (art. 41 al. 1 din Legea nr. 19/2000).
Vârstele standard de pensionare și stagiile complete de cotizare în funcție de data nașterii sunt prevăzute în anexa 9 la Ordinul 340/2001.
Potrivit acestei anexe, vârsta standard de pensionare, în funcție de data nașterii contestatorului - 28 ianuarie 1958 - este de 65 de ani.
Prin reducerea acestei vârste cu 13 ani, potrivit art. 1671din Legea nr. 19/2000, rezultă că poate contestatorul solicita înscrierea la pensie pentru limita de vârstă la 52 de ani, la data depunerii cererii având vârsta de 50 ani 3 luni și 9 zile.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și al dispozițiilor legale mai sus arătate urmează ca instanța să admită recursul, să modifice în tot sentința civilă atacată în sensul că va respinge acțiunea ca nefondată.
Pentru aceste motive,
In numele Legii,
DECID E:
Admite recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii B, cu sediul în municipiul B, Calea Națională nr. 85, județul B, împotriva sentinței nr. 1412 din 15 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă (dosar nr-).
Modifică în tot sentința civilă nr.1412 din 15.2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr- în sensul că:
Respinge, ca nefondată, acțiunea formulată de contestatorul, domiciliat în mun. D-, Bloc.6, etaj 2,.42, jud. B, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B B cu sediul în mun. B, Calea Națională nr.85, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 17 februarie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.fond:
Jud.
Tehnored.
ex.2/03.03.2009
Președinte:Gheorghiu NeculaiJudecători:Gheorghiu Neculai, Apetroaie Eufrozina, Sas Laura