Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 202/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 202/AS

Ședința publică de la 01 2009

Completul specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE: Maria Apostol

JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu

JUDECĂTOR 3: Răzvan Anghel

Grefier - -

Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenta - pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr.60/03.02.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă, domiciliată în C,-,.l78, Sc.B, Ap.31, județul C, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic pentru recurenta - pârâtă Casa Județeană de Pensii C(fără delegație la dosar), pentru intimata - reclamantă -, avocat, conform delegației din 31.08.2009 depusă la dosar.

Procedura legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. pr.civ.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a evidențiat faptul că recursul este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar; intimata - a depus concluzii scrise.

Fiind întrebate, părțile arată că nu mai au alte cereri, excepții, probe de formulat în cauză.

Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri, probe de formulat, în baza art. 150.pr.civ. declară încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentei - pârâte solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Apărătorul intimatei - reclamante solicită respingerea recursului, menținerea sentinței ca legală și temeinică.

Precizează apărătorul intimatei - reclamante că potrivit art. 8 din Legea 19/2000 "constituie stagiu de cotizare perioadele în care persoanele au plătit contribuții la asigurări sociale în sistemul public din România, precum și în alte țări, în condițiile stabilite prin acordurile și convențiile internaționale la care România este parte". Perioada 1974-1976 în care reclamanta a lucrat în, astfel cum rezultă din consemnările efectuate în carnetul de muncă, constituie stagiu de cotizare ce trebuie avut în vedere la stabilirea drepturilor de pensie. Solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată și amânarea pronunțării cauzei pentru a depune dovada cheltuielilor de judecată efectuate.

Instanța respinge cererea de amânare a pronunțării cauzei pentru depunerea chitanței pentru dovedirea cheltuielilor de judecată efectuate.

CURTEA

Curtea cu privire la recursul civil de față;

Casa Județeană de Pensii a declarat recurs la data de 16.04.2009 împotriva sentinței civile nr.60/03.02.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie

În fapt, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr- reclamanta - în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziei nr.-/23.10.2007 și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensionare care să aibă în vedere la determinarea cuantumului drepturilor cuvenite atât perioada 01.09.21974 - 01.09.1976 cât și adeverința nr.190/17.08.2007.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că în intervalul de timp 01.09.1974 - 01.09.1976 a lucrat în, ca profesor în baza unui acord existent între Statul Român și. Pentru această perioadă de timp au fost virate contribuțiile de asigurări sociale.

De asemenea, s-a precizat că în perioada 01.09.1980 - 31.08.1984 a fost încadrată ca profesor la școala cu clasele I - VIII nr.8 C, pentru activitatea desfășurată fiind achitate contribuțiile obligatorii de asigurări sociale, astfel cum rezultă din adeverința nr.190/17.08.2007.

Întrucât la determinarea cuantumului drepturilor de pensie nu au fost avute în vedere perioadele contributive mai sus enunțate, s-a formulat prezenta acțiune.

Pârâta și-a precizat poziția procesuală pe calea întâmpinării, solicitând respingerea cererii ca nefondată, pentru următoarele considerente:

În stabilirea punctajului mediu anual au fost avute în vedere stagiul de cotizare realizat de 34 ani 6 luni și 18 zile, perioada studiilor universitare, salariul tarifar de încadrare, sporul de vechime și sumele primite cu titlu de spor de dirigenție. Astfel, a rezultat un punctaj mediu anual de 1.55574.

În ceea ce privește adeverința nr. 190/17.08.2007, s-a arătat că aceasta nu a fost avută în vedere întrucât a fost prezentată doar în copie.

Referitor la perioada lucrată în s-a precizat că aceasta nu a fost fructificată deoarece nu s-a făcut dovada virării CAS-ului către Statul Român.

Prin sentința civilă nr.60/03.02.2009 Tribunalul Constanțaa admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C și a anulat decizia nr.-/23.10.2007 emisă de către pârâtă.

A obligat pârâta să emită o nouă decizie care să aibă în vedere la stabilirea drepturilor de pensie un punctaj 1,77926 începând cu data de 01.09.2007.

A obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 1.203,40 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat și onorariu expert.

Pentru a soluționa astfel instanța de fond a avut în vedere următoarele:

Potrivit art.8 alin.1din Legea nr.19/200 " constituie stagiu de cotizare perioadele în care persoanele au plătit contribuții de asigurări sociale în sistemul public din România, precum și în alte țări, în condițiile stabilite prin acordurile sau convențiile internaționale la care România este parte".

Totodată prin prevederile art.19 lit. "b" și "c" din Decretul nr.233/1974 privind unele drepturi și obligații ale cetățenilor români care realizează venituri în valută, legiuitorul a prevăzut obligația "unităților trimițătore, de a plăti în lei, la termenele stabilite, potrivit reglementărilor în vigoare contribuția de asigurări sociale de stat, în cuantum de 15%, calculată asupra veniturilor realizate în țară precum și contribuția de 2% sau 4% pentru pensia suplimentară, calculată în condițiile prevăzute de lege, care se reține din drepturile specialiștilor prevăzute la lit.

În lipsa unei dovezi concrete care să ateste faptul că pentru perioada de timp care nu a fost fructificată, angajatorul nu a virat contribuțiile de asigurări sociale, susținerile pârâtei în acest sens, sunt nefondate.

Neîndeplinirea unei obligații prevăzute în mod expres în sarcina angajatorului, nu poate avea drept efect juridic, sancționarea asiguratului căruia i s-au reținut aceste contribuții și care nu are nici o culpă din acest punct de vedere.

În aceste condiții, instanța constată că perioada 1974 - 1976 în care reclamanta a desfășurat activitate în străinătate, astfel cum rezultă din consemnările efectuate în carnetul de muncă, constituie stagiu de cotizare ce trebuie avut în vedere la stabilirea drepturilor de pensie cuvenite asiguratei.

De asemenea, în temeiul dispozițiilor art.78 din Legea nr.19/2000 coroborat cu prevederile cap. VII pct. 28 din Ordinul nr. 340/2001 privind stabilirea și plata pensiilor potrivit cu care se vor avea în vedere la stabilirea și calcularea drepturilor de pensie, inclusiv adeverințele privind vechimea în muncă și stagiul de cotizare, trebuia avută în vedere și adeverința nr. nr.190/17.08.2007.

De altfel, și prin concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, astfel cum s-a evidențiat în răspunsul la obiecțiunile formulate de pârâtă și încuviințate de instanță, s-a reținut că față de înscrisurile existente la dosarul administrativ, punctajul mediu anual al reclamantei, calculat potrivit art.78 din Legea nr.19/2000, este de 1,77926.

Instanța a înlăturat concluziile raportului inițial de expertiză, întrucât punctajul mediu anual a fost calculat eronat începând cu 01.02.1997, în sensul că la determinarea punctajului expertul a dublat sporurile, fără a ține cont că ulterior datei de 01.04.1992 prin intrarea în vigoare a Legii nr.49/1992 angajatorul a înscris în carnetul de muncă atât salariul tarifar de încadrare cât și salariul cu sporurile cu caracter permanent de care a beneficiat reclamanta.

Întrucât, prin emiterea deciziei de pensionare cu încălcarea prevederilor legale, a fost prejudiciată reclamanta, instanța a anulat actul emis de către pârâtă.

Ca o consecință a anulării actului prejudiciabil, pârâta a fost obligată să emită o nouă decizie care să aibă în vedere la stabilirea drepturilor de pensie un punctaj de 1,77926 începând cu data de 01.09.2007, dată la care a fost pusă în plată decizia nr.-/23.10.2007.

În temeiul dispozițiilor art.274 pr.civ. pârâta a fost obligată către reclamantă la plata sumei de 1.203,40 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat și onorariu expert.

Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență următoarele:

1) În mod eronat a fost luată în considerare perioada 01.09.1974 - 01.09.1976 când reclamanta a lucrat în, deși nu se face dovada că s-ar fi virat CAS statului român.

2) Adeverința 190/17.08.2007 nu trebuia să fie valorificată întrucât aceasta se afla în copie la dosarul administrativ și nu în original.

Recursul nu este fondat,

Curtea analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs îl va respinge pentru următoarele considerente de fapt și de drept.

Art. 8 din Legea 19/2000 dispune "constituie stagiu de cotizare perioadele în care persoanele au plătit contribuții sociale în sistemul public din România precum și în alte țări, în condițiile stabilite prin acordurile și convențiile internaționale la care România este parte".

Pe de altă parte, astfel cum prevede art. 19 lit.b și c din Decretul 233/1974 privind unele drepturi și obligații ale cetățenilor români care realizează venituri în valută, legiuitorul a dispus obligația unităților care trimiteau la muncă în străinătate, de a plăti în lei, la termenele stabilite, potrivit reglementărilor în vigoare contribuția de asigurări sociale de stat, în cuantum de 15%, calculată asupra veniturilor realizate în țară, precum și de 2% sau 4% pentru pensie suplimentară calculată în condițiile prevăzute de lege, care se reține din drepturile specialiștilor prevăzute la lit.

Astfel pentru perioada 1974-1976 în care reclamanta a lucrat în, astfel cum rezultă din consemnările efectuate în carnetul de muncă, constituie stagiu de cotizare ce trebuie avut în vedere la stabilirea drepturilor de pensie.

În aceste condiții Tribunalul a ținut seama în mod fundamentat de concluziile raportului de expertiză.

De asemenea, potrivit art. 78 din Legea 19/2000 coroborat cu dispozițiile cap.VII pct. 28 din Ordinul 340/2001 privind stabilirea și plata pensiilor, în care se vor avea în vedere la stabilirea și calcularea drepturilor de pensie inclusiv adeverințele privind vechimea în muncă și stagiul de cotizare, trebuia avută în vedere și adeverința 190/17.08.2007.

Recurenta avea posibilitatea de a solicita depunerea originalului adeverinței la dosarul administrativ, nefiind justificată ignorarea copiei depusă la dosar.

Pe cale de consecință Curtea găsind toate criticile neîntemeiate va respinge recursul ca nefondat în baza art. 312.pr.civ. însușindu-și totodată considerentele reținute de Tribunal la pronunțarea sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul civil formulat de recurenta - pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr.60/03.02.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă, domiciliată în C,-,.l78, Sc.B, Ap.31, județul C, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01.09.2009.

Președinte, Judecători,

- - - -

- -

Grefier,

- -

Jud.fond:;

Red.dec.-jud.-/08.09.2009

- gref.

2 ex./09.09.2009

Președinte:Maria Apostol
Judecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu, Răzvan Anghel

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 202/2009. Curtea de Apel Constanta