Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 211/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 211/2009

Ședința publică de la 23 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adriana Petrașcu Ana Doriani președintele Curții de Apel

- - - JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica

- - - președinte secție

- grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII A împotriva sentinței civile nr. 1574 din 3.12.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul intimat asistat de avocat, lipsind recurent pârât - CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că reclamantul intimat prin mandatar arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Instanța, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de soluționare și o lasă în pronunțare. Acordând cuvântul în dezbateri.

Avocatul reclamantului intimat pune concluzii de respingerea ca nefondat a recursului și menținerea sentinței atacată ca fiind legală și temeinică pentru motivele din întâmpinarea depusă la dosar.

CURTEA DE APEL

Deliberând asupra recursului civil de față;

Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Alba în dosar civil nr-, reclamantul a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii A, solicitând ca prin hotărâre judecătorească, să se dispună:

- obligarea pârâtei să întocmească dosarul de pensionare cu luarea în considerare și a ultimei mențiuni din carnetul de muncă în care se precizează împrejurarea că în perioada 03.07.1979-16.05.2000, reclamantul a lucrat în grupa I de muncă la SC SA A

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii sale a arătat că a lucrat la SC SA A în perioada 3.07.1979-16.05.2000 ca sudor în Secția.

Conform adeverinței nr. R 563/2.10.2007 eliberată de SC SRL, custodele arhivei SC SA, rezultă că în perioada 3.07.1979-16.05.2000, reclamantul a lucrat 100% în loc de muncă care se încadrează în grupa I, respectiv sudor la.

Adeverința fost luată în considerare de către Inspectoratul Teritorial d e Muncă A și s- înscris în carnetul de muncă la poz.98 această mențiune, respectiv gr. I de muncă pe perioada în cauză.

A mai arătat că la întocmirea dosarului de pensionare pârâta a refuzat să ia în considerare mențiunea din carnetul de muncă de la poz.98 cu motivarea că aceasta nu este valabilă.

Prin precizarea de acțiune (fila 25) reclamantul a solicitat anularea parțială a Deciziei nr. 9793/2008 în ce privește respingerea cererii de înscriere la pensie pentru limită de vârstă prin neluarea în considerare mențiunii din carnetul de muncă privind grupa I de muncă.

Prin întâmpinare (fila 32) pârâta a solicitat respingerea acțiunii, arătând că decizia de respingere dreptului de acordare a pensiei pentru limită de vârstă este legală și temeinică.

Prin sentința civilă nr. 1574 din 3 decembrie 2008 pronunțată în cauză, Tribunalul Albaa admis acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii A și în consecință:

A dispus anularea deciziei nr.9793/31.01.2008 emisă de pârâtă și a obligat-o să emită o nouă decizie prin care să stabilească pensia cuvenită reclamantului prin luarea în considerare a adeverinței nr.563/2.10.2007 emisă de SC SA privind încadrarea în grupa I de muncă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin Decizia nr.9793/31.01.2008 Casa Județeană de pensii Aar espins cererea de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile de reducere a vârstei standard de pensionare din Legea 19/2000, în sensul că în conformitate cu dispozițiile art.48 alin.1 pct.2, vârsta de pensionare redusă datorită stagiului realizat în condiții deosebite și legilor speciale nu poate fi mai mică decât vârstele prevăzute la art.42.

Conform mențiunilor din carnetul de muncă (filele 3-14) coroborate cu adeverința nr. R 563/2.10.2007 (fila 15), reclamantul a desfășurat în perioada 3.07.1979-16.05.2000, activitate în loc de muncă cu condiții care se încadrează în grupa I de muncă.

Astfel, din înscrisurile depuse a constatat că reclamantul a fost identificat în statele de plată și alte documente aflate în arhiva societății pârâte, din care rezultă fără echivoc că a desfășurat activitate în cadrul societății pârâte purtând numărul de marcă 5226, în locuri de muncă cu condiții deosebite, conform anexei 7, cap., poz.13 la Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate cu trimitere la Ordinul nr.50/1990, anexa I, pct.25.

Raportat la probatoriul administrat în cauză a conchis că în mod greșit pârâta nu a valorificat perioada de 20 ani 10 luni și 13 zile desfășurată de reclamant, 100% în grupa de muncă, motivând eronat în conținutul deciziei contestate că reclamantul nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.48 alin.1 raportat la art.42 din Legea 19/2000.

În realitate, pârâta a reținut că reclamantul a realizat stagiu de cotizare de 0 ani în grupa I de muncă, astfel că nu a analizat sub nici un aspect incidența dispozițiilor legale menționate.

Apărarea pârâtei formulată ulterior prin întâmpinare a fost înlăturată pe considerentul că este străină de motivele avute în vedere la emiterea deciziei și mai mult pârâta recunoaște că în fapt nu a valorificat adeverința nr. R 563/2.10.2007.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii A solicitând casarea ei și pe fond respingerea acțiunii reclamantului.

În expunerea de motive criticând hotărârea ca nelegală a susținut că în mod greșit în motivarea sentinței s-a reținut că reclamantul ar fi îndreptățit la obținerea pensiei pentru muncă depusă și limită de vârstă cu valorificarea adeverinței 563/02.10.2007 doveditoare desfășurării în grupa I de muncă întrucât la emiterea ei nu au fost respectate dispozițiile exprese ale actelor normative incidente.

A mai arătat că petentului i-a fost respinsă înscrierea la pensie prin decizia 9793/2008 întrucât nu îndeplinește condițiile de reducere a vârstei standard de pensionare, respectiv stagiul de cotizare realizat în condițiile grupei I de muncă nu permite reducerea necesară a vârstei standard de pensionare.

A precizat că dispozițiile Ordinului 50/1990 prevedeau " nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective."

În mod eronat instanța a reținut că reclamantul a desfășurat activitate în grupa de muncă deoarece nicăieri din mențiunile carnetului de muncă nu rezultă acest lucru.

A mai arătat că petentului i-a fost respinsă înscrierea la pensie prin decizia 9793/2008 întrucât nu îndeplinește condițiile de reducere a vârstei standard de pensionare, respectiv stagiul de cotizare realizat în condițiile grupei I de muncă nu permite reducerea necesară a vârstei standard de pensionare.

În drept a invocat dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă.

Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor formulate, conform dispozițiilor art. 304/1 Cod procedură civilă și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

Potrivit art. 481- (1) din Legea nr. 19/2000, " Asigurații care au realizat stagii de cotizare în una sau mai multe dintre următoarele situații: în condiții de muncă speciale, în condiții de muncă deosebite, în condițiile prevăzute la art. 47 și 48, precum și în condițiile prevăzute de legi speciale, beneficiază cumulativ de reducerea vârstei standard de pensionare.

(2) Vârsta de pensionare redusă conform alin. (1) nu poate fi mai mică decât vârstele prevăzute la art. 42, art. 43 alin. (1) sau decât vârsta rezultată ca urmare a aplicării reducerii maxime prevăzute la art. 43 alin. (2), art. 46 și art. 47 alin. (1), respectiv decât a reducerilor maxime de 10 ani prevăzute în anexele nr. 4 și 5, după caz.

(3) Asigurații care au realizat stagii de cotizare în condiții normale de muncă, precum și în condițiile prevăzute de legi speciale sau, după caz, în condițiile prevăzute la art. 48 beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare până la 50 de ani pentru femei, respectiv până la 55 de ani pentru bărbați.

Din copia carnetului de muncă depus la filele 3-14 rezultă că reclamantul este născut la data 28.12.1950 iar potrivit mențiunii de la nr. 98, reclamantul a desfășurat în perioada 3.07.1979-16.05.2000, 20 de ani, 10 luni și 13 zile, activitate 100% în loc de muncă cu condiții care se încadrează în grupa I de muncă, conform anexa 7, cap., poz. 13, la Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate cu trimitere la Ordinul nr. 50/1990, anexa I, pct. 25.

Această înregistrare a fost făcută în baza adeverinței nr. R 563/02.10.2007 emisă de custodele de arhivă SC SRL în baza statelor de plată și/sau altor documente cu valoare practică conservate în arhivele societății - fila 15.

Din cele de mai sus rezultă că, întrucât reclamantului i s-a recunoscut prestarea activității în procent de 100% în condiții specifice grupei I de muncă, că a cest drept a fost înscris în cartea de muncă, casa de pensii are obligația de a lua în considerare aceste mențiuni cu prilejul calculării pensiei, neavând nici o competență în a reaprecia situația în care s-a aflat personalul.

Întrucât așa cum rezultă din copia deciziei aflată la dosar, reclamantului nu i s-a luat în considerare perioada lucrată în grupa I de muncă, corect prima instanță a admis contestația, în sensul celor cuprinse în dispozitivul hotărârii.

Așa fiind, criticile recurentei neregăsindu-se în nici unul din cazurile de casare sau modificare a hotărârii expres și limitativ prevăzute de legiuitor în conținutul art. 304 punct.1-9 Cod procedură civilă, în conformitate cu art. 312 alin.1 Cod procedură civilă va fi respins ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII A împotriva sentinței civile nr. 1574 din 3.12.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 23 Februarie 2009.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.

Tehnored../

Jud. fond.;

Președinte:Adriana Petrașcu Ana Doriani
Judecători:Adriana Petrașcu Ana Doriani, Manuela Stoica

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 211/2009. Curtea de Apel Alba Iulia